ICCJ. Decizia nr. 825/2014. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 825/2014
Dosar nr. 4976/2/2011
Şedinţa de la 20 februarie 2014
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministrul Sănătății, Ministerul Sănătății și Comisia de Selecție a Unităților Sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu Casele de Asigurări de Sănătate constituită prin ordin al ministrului sănătății, Ministerul Muncii Familiei, Protecției Sociale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va anula recursul ca netimbrat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a fost citată cu menţiunea de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 RON şi timbrul judiciar în cuantum de 0,15 RON, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală.
Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2), coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar: „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurenta nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citată cu menţiunea timbrării corespunzătoare, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora instanța de control judiciar va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de Asociaţia pentru Apărarea Libertăţilor Publice împotriva încheierii din 7 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 741/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 830/2014. Contencios → |
---|