ICCJ. Decizia nr. 738/2014. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 738/2014
Dosar nr. 801/42/2013
Şedinţa de la 14 februarie 2014
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă cu nr. 2597 din 2 septembrie 2013 Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta M.C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA, Centrul Judeţean Dâmboviţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este reglementată în funcţie de criteriul obiectului cererii, care trebuie să privească „finanţarea nerambursabilă din parte Uniunii Europene, indiferent de valoare”.
Învestită prin declinare, Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 282 din 4 decembrie 2013 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel Curtea a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalului Dâmboviţa la data de 5 februarie 2013, anterior intrării în vigoare a C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a modificării Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiunea formulată, reclamanta M.C. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Centrul Judeţean Dâmboviţa, solicitând anularea deciziei nr. 5 din 10 ianuarie 2013, a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare din 17 ianuarie 2013 şi a deciziei nr. 30 din 26 februarie 2013, emise de pârâtă. Prin procesul-verbal menţionat s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 14.166,42 RON, reprezentând creanţă bugetară.
Cererea de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Tribunalul Dâmboviţa la data de 5 februarie 2013, anterior intrării.
În vigoare a C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a modificării Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
În cauză, se constată că actele contestate sunt emise de către o autoritate publică judeţeană, APIA Centrul Judeţean Dâmboviţa, iar valoarea obiectului litigiului se situează sub pragul de 500.000 RON (14.166,42 RON), competenţa de soluţionare a cauzei, din punct de vedere material, aparţinând tribunalului, şi nu curţii de apel.
Potrivit alin. (11) al art. 10: „toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel”.
Însă, acest text de lege a fost introdus prin Legea nr. 76/2012, intrând în vigoare la data de 15 februarie 2013, deci, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată (5 februarie 2013).
Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa competentă să soluţioneze pricina este Tribunalului Dâmboviţa.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta M.C. şi pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA, Centrul Judeţean Dâmboviţa în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1006/2014. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 739/2014. Contencios. Conflict de... → |
|---|
