ICCJ. Decizia nr. 941/2014. Contencios

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 941/2014

Dosar nr. 2778/117/2013/a1

Şedinţa publică de la 26 februarie 2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2013, reclamantul a formulat excepţia de nelegalitate împotriva următoarelor acte administrative:

1. Protocolul privind furnizarea datelor referitoare la asiguraţi nr. P5282 din 26 octombrie 2007 şi 95896 din 30 octombrie 2007 încheiat între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

2. Actul adiţional nr. 1 la Protocolul încheiat între CNAS şi ANAF înregistrat sub nr. 181797 din 13 aprilie 2009 şi 801320 din 09 aprilie 2009

3. Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 a Casei Naţionale de Sănătate pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Reclamantul a considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile cerute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea prezentei excepţii de nelegalitate invocate.

Prin întâmpinare Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui CNAS, iar pe fond respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

La rândul său, ANAF prin întâmpinare a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 435 din 10 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi în consecinţă a respins cererea formulată de reclamantul L.O.I. faţă de acesta.

A respins, ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate formulată de reclamantul L.O.I. în contradictoriu cu pârâţii CAS Cluj, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti, Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Sănătăţii privind următoarele acte administrative: Protocolul privind furnizarea datelor referitoare la asigurare nr. P582 din 26 octombrie 2007 şi 95896 din 30 octombrie 2007 încheiat intre CNAS şi ANAF, actul adiţional nr. 1 la Protocolul încheiat de CNAS şi ANAF şi înregistrat sub nr. 181797 din 13 aprilie 2009 şi 101320 din 09 aprilie 2009, Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 a CNAS pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale a Preşedintelui CNAS, instanţa a constatat ca fiind întemeiată această excepţie, calitatea procesuală pasivă şi implicit calitatea de emitent a actului administrativ contestat în prezenta cauză având-o Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în conformitate cu art. 266 din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia CNAS este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, care are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.

Cu privire la nelegalitatea dispoziţiilor art. 30, art. 31 şi art. 35 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007, curtea de apel a reţinut următoarele:

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 86/2003 privind unele reglementări în domeniul financiar, aprobată prin Legea nr. 609/2003, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2004 activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea şi soluţionarea contestaţiilor pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate, precum şi alte contribuţii datorate de persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entităţile asimilate angajatorului, sunt în competenta Ministerului Finanţelor Publice şi a unităţilor sale subordonate, care au şi calitatea de creditor bugetar.

Începând cu aceeaşi dată, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din O. G. nr. 86/2003, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajat, asigurate pe baza de declaraţie sau contract de asigurare la sistemul de asigurări sociale de sănătate, activitatea de colectare a contribuţiilor a rămas în sarcina CNAS prin casele de asigurări de sănătate.

Colectarea creanţelor fiscale, este reglementată de prevederile Titlului VIII- Colectarea creanţelor fiscale, al C. proc. fisc., care prin prevederile art. 110 alin. (2) arată că acestea se realizează în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu.

Potrivit Normelor metodologice de aplicare a C. proc. fisc., titlul de creanţă este actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată privind creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptăţite potrivit legii. Aceste titluri pot fi: decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii; declaraţia fiscală, angajamentul de plată sau documentul întocmit de plătitor prin care acesta declară obligaţiile fiscale, în cazul în care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii, etc.

În conformitate cu art. 215 şi 216 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţia virării contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum şi persoanelor fizice, după caz.

De asemenea, persoanele juridice sau fizice la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii, precum şi persoanele care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente sunt obligate să depună la casele de asigurări alese în mod liber de asiguraţi declaraţii nominale privind obligaţiile ce ie revin fată de fond şi dovada plăţii contribuţiilor.

În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, art. 216 din Legea nr. 95/2006 face trimitere directă la dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, la stabilirea măsurilor ce se impun pentru ca CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate să procedeze la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a majorărilor de întârziere în cazul neachitării la termen a contribuţiilor datorate fondului de către persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF.

Astfel, Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2007 a fost emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în temeiul dispoziţiilor art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) şi (4), art. 216, art. 256 - 260, art. 261 alin. (2) şi (4) şi ale art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7, ale art. 17 alin. (5) şi ale art. 18 pct. 36 din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006.

În contextul celor menţionate, a stabilit Curtea de apel că, dispoziţiile art. 30, 31 şi 35 din Ordinul preşedintelui CNAS nr. 617/2007, cu modificările şi completările ulterioare, supuse analizei din punct de vedere al legalităţii, nu trebuie interpretate individual, ci trebuie avute în vedere şi competenţele atribuite CNAS şi caselor de asigurări de sănătate în aplicarea măsurilor de executare silită, competenţe ce se încadrează în dispoziţiile cuprinse în O.G. nr. 92/2003 şi care raportat la dispoziţiile legale în baza cărora au fost emise, respectiv cele ale Legii nr. 95/2006 şi Legii nr. 24/2000 nu pot fi considerate că adaugă la lege sau că nu se respectă legea.

Cu privire la motivele de nelegalitate invocate de reclamant, privind dispoziţiile Protocolului nr. P 5282 din 26 octombrie 2007/95896 din 30 octombrie 2007 încheiat între CNAS şi ANAF, precum şi a Actului adiţional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009/801320 din 09 aprilie 2009) la protocolul menţionat, prima instanţă a reţinut următoarele:

Obiectul acestui Protocol îl constituie furnizarea de date cu privire la:

- persoanele care fac parte din următoarele categorii: persoane care realizează venituri din profesii libere, din drepturi de proprietate intelectuală, din dividende, dobânzi şi din cedarea folosinţei bunurilor, din agricultură şi silvicultură care sunt impozitate conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, de către ANAF către CNAS, în scopul exercitării atribuţiilor legale ale acestora.

- plata contribuţiilor datorate de angajator şi angajat la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS), pentru persoanele fizice care au calitatea de angajat.

Aceste date vor fi transmise de către ANAF către CNAS, în scopul exercitării atribuţiilor legale ale acesteia, respectiv în vederea stabilirii calităţii de asigurat a persoanelor.

A reţinut curtea de apel că în cauza de faţă nu este vorba despre încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, în sensul unei substituiri în obligaţiile ANAF, prin intermediul structurilor de profil subordonate, de către CNAS, prin casele de asigurări de sănătate sau persoane fizice ori juridice specializate.

Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 din acest act normativ, nu există nicio derogare de la dispoziţia legală potrivit căreia toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România au obligaţia achitării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, conform art. 211 alin. (1).

Astfel, art. 257 alin. (2) din actul normativ mai sus menţionat stabileşte obligativitatea achitării contribuţiei persoanei asigurate calculată asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit, veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente, veniturilor din agricultură şi silvicultură ce se supun impozitului pe venit, indemnizaţiilor de şomaj şi veniturilor din pensii.

În acest context, se arată că persoanele care realizează venituri din activităţi independente au avut şi au obligaţia legală (stabilită începând cu anul 1998 prin Legea nr. 145/1997, din anul 2003 prin O.U.G. nr. 150/2002, şi ulterior, din 2006, prin Legea nr. 95/2006) de a achita contribuţia de asigurări sociale de sănătate calculată asupra veniturilor realizate.

În concluzie, ţinând cont şi de regula de drept potrivit căreia nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii în apărarea sa, persoanele care au obligaţia de a se asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, trebuie să facă dovada achitării contribuţiei pentru întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale, respectiv pe ultimii 5 ani, în caz contrar fiind obligaţi la plata contribuţiei conform art. 259, alin. (7) şi alin. (8) din Legea nr. 95/2006, inclusiv a obligaţiilor fiscale accesorii sau a majorărilor de întârziere.

Art. 315 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocol.

În concluzie, în cauză nu este vorba despre încălcarea dispoziţiilor art. 315 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare cum eronat susţine reclamantul ci de respectarea şi aplicarea acestor dispoziţii de către CNAS şi ANAF pentru stabilirea calităţii de asigurat a persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăşoare activităţi independente, obligate să achite contribuţia calculată asupra veniturilor care se supun impozitului pe venit, pentru a putea dobândi calitatea de asigurat şi pentru respectarea şi aplicarea prevederilor art. 211 alin. (1), art. 213, art. 215 alin. (1), art. 315 şi art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

A mai reţinut prima instanţă că interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 617/2006, respectiv ale art. 35 şi ale Protocolului nr. P 5282 din 26 octombrie 2007/95896 din 30 octombrie 2007 încheiat între CNAS şi ANAF, precum şi ale Actului adiţional nr. 1 (181797 din 13 aprilie 2009/801320 din 09 aprilie 2009) la protocolul menţionat nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul reclamant L.O.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

1. Primul motiv de recurs vizează modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui CNAS, recurentul criticând sentinţa sub acest aspect, cu motivarea că Preşedintele CNAS este emitentul şi semnatarul actului a cărui nelegalitate a invocat-o.

2. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea instanţei de fond nu este motivată.

Referitor la acest aspect a arătat că motivarea instanţei de judecată se rezumă la o simplă redare a unor prevederi legale, fără să arate care este raţionamentul logico-juridic prin care instanţa de judecată a ajuns la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul mai sus menţionat nu au caracter nelegal, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

A subliniat că dispoziţiile art. 35 din Ordin încalcă Dispoziţiile Legii nr. 95/2006 avute în vedere la emiterea Ordinului.

Potrivit art. 211 alin. (3) din Legea 95/2006 documentele justificative privind dobândirea calităţii de asigurat se stabilesc prin ordin al preşedintelui CNAS, care potrivit art. 212 sunt:adeverinţa, carnet de asigurat sau card electronic de asigurat.

De asemenea, dispoziţiile art. 257 din lege, stabilesc că persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote aplicată bazei de impunere.

Pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit, obligaţia virării contribuţiei de asigurări sociale revine asiguraţilor.

Din dispoziţiile legale sus-precizate coroborate cu cele ale 258 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 95/1996, precum şi cu cele ale art. 216 din aceeaşi lege rezultă că CNAS are dreptul de a aproba norme privind desfăşurarea activităţii de executare silită a creanţelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.

Art. 35 din Ordin atribuie însă Caselor de Asigurări de Sănătate competenţe în stabilirea obligaţiilor de plată către Fond prin emiterea de acte administrative fiscale, ce se constituie în titluri de creanţă - Decizii, ori consideră recurentul că nici o dispoziţie din Legea nr. 95/2006 avute în vedere ca suport legal la emiterea Ordinului nr. 617/2007 nu prevede abilitatea Caselor de Sănătate în a emite titluri de creanţă.

Aceste prevederi se referă strict la aplicarea măsurilor de executare silită şi urmărirea contribuţiilor datorate la fond.

A susţinut recurentul că simpla lectură a art. 215 din Legea nr. 95/2006, invocat în cuprinsul dispoziţiilor art. 35 din Norme, ca suport al competenţei date de Preşedintele CNAS Caselor de Sănătate în a emite titluri de creanţă conduce la concluzia, lipsită de echivoc, că această lege prevede următoarele categorii de obligaţii a asiguraţilor: de a depune lunar declaraţii nominale privind obligaţiile faţă de fond şi de a face dovada plăţii contribuţiilor. În nici un text al său, însă, Legea nr. 95/2006 nu prevede că în situaţia nedepunerii acestor declaraţii casele de sănătate au competenţa de a stabili în mod unilateral obligaţiile faţă de fond prin emitere de decizii.

Singura prevedere care se referă la procedura stabilirii obligaţiilor către FNUASS este cea din art. 261 care prevede obligaţia de a depune la dispoziţia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea stabilirii obligaţiilor către fond.

Astfel că, din interpretarea acestor texte rezultă că prin Ordin putea fi eventual reglementată competenţa Caselor de Sănătate de a emite decizii de impunere, respectiv de stabilire a obligaţiilor către Fond urmând procedura instituită de dispoziţiile art. 100 şi urm. C. proc. fisc., în forma aflată în vigoare la data emiterii Ordinului, ca urmare a efectuării controlului cu respectarea etapelor impuse de textele la care s-a făcut referire şi care reglementează inspecţia fiscală, aceasta fiind singura posibilitate conferită caselor prin lege pentru a proceda la stabilirea obligaţiilor către Fond.

Prin al treilea motiv de recurs, recurentul reclamant critică sentinţa atacată susţinând că motivarea instanţei de fond este străină de natura pricinii.

Recurentul a precizat că a invocat nelegalitatea art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 dar că instanţa de judecată a analizat alte prevederi decât cele invocate, respectiv art. 30 şi art. 31, prevederi a căror nelegalitate nu a invocat-o şi implicit nici nu a motivat în vreun fel nelegalitatea prevederilor art. 35 din Ordin raportat la încălcarea Dispoziţiilor Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate aprobat prin H.G. 972/2006 şi avute în vedere la emiterea Ordinului nr. 617/2007.

Totodată a susţinut că prin excepţia de nelegalitate invocată, raportat la Protocolul privind furnizarea datelor referitoare la asiguraţi nr. P5282 din 26 octombrie 2007 şi nr. 95896 din 30 octombrie 2007 încheiat între CNSAS şi ANAF, precum şi Actul adiţional nr. 1 la Protocolul încheiat între CNAS şi ANAF a susţinut că la soluţionarea pe fond a cauzei că încalcă mai multe prevederi legale naţionale şi comunitare, respectiv: Dispoziţiile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, dispoziţie legală prin care au fost transpuse în legislaţia naţională dispoziţiile Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului; Art. 16 din Tratatul privind funcţionarea UE (fost art. 286 TCE); Art. 124 din Tratatul privind funcţionarea UE (fost art. 102 din TCE); Art. 8 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene; Art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 315 din Legea 95/2006. Cu toate acestea instanţa nu a analizat aceste susţineri.

Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Referitor la motivul de recurs privind calitatea procesuală pasivă a Preşedintelui CNAS.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale a Preşedintelui CNAS.

Astfel, Preşedintele CNAS este reprezentantul legal al instituţiei emitente al actului administrativ a cărui nelegalitate se invocă şi are atribuţiile stabilite în mod expres de art. 281 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 280 din actul normativ mai sus invocat, Preşedintele CNAS este ordonator principal de credite pentru administrarea şi gestionarea fondului şi reprezintă CNAS în relaţiile cu terţii şi pe asiguraţi în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, componente ale sistemului asigurărilor sociale de sănătate şi îi sunt aplicabile prevederile Legii responsabilităţii ministeriale.

Prin urmare, nu există identitate între persoana pârâtului şi persoana care este titulară a drepturilor şi obligaţiilor în raportul juridic dedus judecăţii.

Calitatea procesuală pasivă şi implicit calitatea de emitent a actului administrativ contestat în prezenta cauză o are Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în conformitate cu art. 266 din Legea nr. 95/2006 cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia CNAS este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, care are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauză, Ordinul nr. 617/2007, emis de CNAS pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, a fost emis în temeiul dispoziţiilor expres menţionate din Legea nr. 95/206 privind reforma în domeniul sănătăţii [art. 211 alin. (3), 213 alin. (3) şi 4, art. 216, 256 - 260 ş.a.] şi al Statului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 [art. 7, 17 alin. (5) şi art. 18 pct. 36].

Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispoziţiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege şi nici nu contravin sensului şi spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate.

Astfel, norma legală cuprinsă în art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la dispoziţiile cuprinse în Codul de procedură fiscală atunci când menţionează atribuţiile execuţionale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Împrejurarea că dispoziţiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează şi posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condiţiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor C. proc. fisc., de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce aşadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 617/2006 nu depăşesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esenţialmente emis şi nu contravin legii, în condiţiile în care, strict cu privire la obligaţiile de plată către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, în cadrul competenţelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse şi cele de emitere a titlurilor executorii, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.

O astfel de interpretare apare ca fiind şi raţională în condiţiile în care, gestionarea fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuţia pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca şi prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorităţi se află direct şi nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din C. proc. fisc.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent care se referă la faptul că instanţa de fond a dat o motivare străină de natura pricinii, neanalizând încălcarea prevederilor Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, deoarece prima instanţă a analizat legalitatea ordinului în mod corect, raportat la dispoziţiile legale în baza cărora actul administrativ atacat a fost emis.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.O.I. împotriva Sentinţei civile nr. 435 din 10 septembrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2014.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 831/2014. Contencios. Anulare act...		ICCJ. Decizia nr. 101/2014. Contencios. Anulare act... →

Vezi și alte spețe de contencios administrativ: