ICCJ. Decizia nr. 1340/2015. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1340/2015
Dosar nr. 4629/2/2013
Şedinţa publică de la 24 martie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01 iulie 2013, reclamanta SC V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., a solicitat anularea Deciziei nr. 312 din 20 iunie 2013 emisă de pârât, prin care a fost sancţionată cu retragerea licenţei audiovizuale, potrivit art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3258 din data de 25 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC V.P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.
Recursul.
Împotriva acestei sentinţe, atât in ceea ce priveşte considerentele cât şi in ceea ce priveşte dispozitivul, a formulat recurs reclamanta SC V.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că motivarea instanţei de fond este una lacunară şi incoerentă, Curtea de apel preluând apărările autorităţii publice nesusţinute de nicio dovadă si fără a argumenta soluţia şi motivele pentru care a înlăturat argumentele reclamantei.
A susţinut recurenta că, deşi textul de lege aplicat in cauză, respectiv art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002, prevede două ipoteze, s-a omis a se preciza in Decizia C.N.A. nr. 321 din 20 iunie 2013 care este cea reţinută la aplicarea sancţiunii.
De asemenea, s-a susţinut că încetarea emiterii serviciului de programe autorizat nu coincide cu emiterea unui program ce se presupune că nu ar fi corespuns grilei de programe şi că nu s-a stabilit momentul începerii curgerii termenului de 96 de ore, continuitatea întreruperii in acest interval şi momentul împlinirii acestui termen, toate aceste aspecte atrăgând nelegalitatea actului administrativ contestat, cu consecinţa anulării lui.
Pentru aceste motive a apreciat recurenta că soluţia Curţii de apel este nefondată, instanţa făcând o greşită aplicare a normelor materiale, coroborată cu o motivare contradictorie şi cu nesoluţionarea fondului litigiului, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs
Apărările intimatului - pârât.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19 martie 2014 de intimatul - pârât C.N.A. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.
S-a mai susţinut că motivele invocate nu se încadrează in motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 6 octombrie 2014 s-a admis în principiu recursul.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin Decizia nr. 321 din 20 iunie 2013, paratul C.N.A. a dispus retragerea licenţei audiovizuale din 12 februarie 2008, cu modificările ulterioare, acordată reclamantei SC V.P. SRL pentru serviciul de programe din Bucureşti, constatând că titularul licenţei a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i-a fost acordată licenţa mai mult de 96 de ore, din motive care îi sunt imputabile.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu in situaţia in care „titularul încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului”.
Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare şi, în final, soluţiei asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susţinerile dezvoltate în motivarea acţiunii formulate în faţa primei instanţe, iar faptul că după analiza în mod punctual a tuturor susţinerilor şi apărărilor făcute în cauză s-au apreciat ca pertinente şi concludente doar cele din urmă, achiesându-se la punctul de vedere al C.N.A., nu presupune în nici un caz nesocotirea rolului activ al instanţei investite nici sub aspectul probaţiunii şi nici sub aspectul evaluării legalităţii actelor administrative contestate, aşa cum afirmă recurenta.
Considerentele sentinţei aflate în control judiciar demonstrează că instanţa fondului a expus raţiunile de fapt şi de drept pentru care a considerat acţiunea ca neîntemeiată.
Astfel, deşi s-a reiterat critica privind nemotivarea Deciziei nr. nr. 312 din 20 iunie 2013 emisă de pârât, în sensul că nu s-a indicat expres care dintre cele două ipoteze din articolul invocat a fost reţinută de către autoritate, instanţa de control judiciar constată, în acord cu hotărârea primei instanţe, că în decizie este expus temeiul de drept, respectiv dispoziţiile art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, fiind menţionată cu caractere aldine teza a II-a - mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului.
Totodată, se constată că in decizia atacată este expusă pe larg şi situaţia de fapt avută în vedere de către pârâtă.
În ceea ce priveşte temeinicia soluţiei adoptate, se constată că în cauză au avut loc trei controale efectuate de către autoritatea pârâtă, respectiv în datele de 28 martie 2013, 20 iunie 2013 şi 28 iunie 2013, cu ocazia cărora s-a constatat că la sediul autorizat nu există activitate specifică de producţie T.V.
Cu privire la susţinerile recurentei - reclamante, în sensul că sediul studioului nu se mai afla la adresa din Bucureşti, sector 3, aspect comunicat pârâtei prin adresa din 14 iunie 2013, constată instanţa de control judiciar că, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 - Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să solicite Consiliului acordul pentru orice modificare intervenită în documentele şi în datele declarate, prevăzute la art. 54 alin. (1) lit. b) şi e) - această modificare, precum şi cea a structurii programelor, fiind condiţionate de obţinerea unui acord prealabil din partea Consiliului.
Astfel, în mod corect s-a constatat că în studioul legal autorizat emisia postului era întreruptă.
De altfel, deosebit de împrejurarea că nu s-a putut proba în timpul controalelor faptul că reclamanta - recurentă difuza serviciul de programe pentru care a fost acordată licenţa, aceasta nici nu a solicitat Consiliului să aprobe întreruperea emisiei şi nici nu a prezentat înregistrările martor ale programelor audiovizuale prezentate in timp real, integral şi simultan cu transmisia, conform Deciziei C.N.A. nr. 412 din 10 mai 2007.
Înalta Curte nu poate reţine susţinerea din recurs în sensul că intimatul trebuia să surprindă întreg intervalul de 96 de ore, în condiţiile in care, aşa cum s-a arătat, întreruperea programului s-a constatat la sediul autorizat la toate controalele efectuate şi că programele transmise de SC D.S. SRL nu făceau obiectul licenţei, aspecte ce puteau fi uşor combătute prin prezentarea înregistrărilor mator, probă pe care recurenta a înțeles să nu o facă.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC V.P. SRL împotriva sentinţei nr. 3258 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1319/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 135/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
