ICCJ. Decizia nr. 161/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 161/2015

Dosar nr. 1642/33/2011

Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Maramureş, a solicitat anularea Raportului de inspecţie fiscală parţială - T.V.A. încheiat de pârâtă la data de 27 ianuarie 2011 şi înregistrat de către aceasta sub nr. 912 din 01 februarie 2011, anularea Deciziei de impunere nr. 912 din 01 februarie 2011 emisă de către pârâtă, anularea Deciziei nr. 993 din 30 iunie 2010 emisă de către pârâtă, privind soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamant precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătata că urmare primirii de către reclamant a Deciziei de impunere nr. 912 din 2011, a procedat la efectuarea procedurii prealabile prin care a solicitat emitentei anularea acesteia pentru multiple nereguli în stabilirea bazei T.V.A. şi pentru înregistrarea multiplă a aceleiaşi tranzacţii, operaţiuni ce au condus la augmentarea fără temei în fapt a sumei pe care reclamantul trebuie să o plătească.

Prin Decizia nr. 993 din 2011, pârâta a procedat la respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei reclamantului, fără a lua în considerare vreunul dintre aspectele ridicate de acesta, limitându-se, practic, la a copia şi reitera considerentele raportului de inspecţie fiscală de la pct. 1.

Arată in continuare reclamantul că în sarcina sa s-a reţinut obligaţia de plată a sumei de 317.379 lei şi accesoriile subsecvente, sume evidenţiate în Raportul de inspecţie fiscală cu numărul 912/2011, capitolul VI, pct. 6, alin. (1) şi (2).

Ca si motive de netemeinicie a deciziei de impunere fiscală şi deciziei de soluţionare a contestaţiei sale şi respectiv Raportul de inspecţie fiscală având nr. 912 din 01 februarie 2011 a reliefat următoarele:

- în mod eronat, imobilul situat în Sighetul Marmaţiei, str. Gheorghe Doja, dobândit de către reclamant la data de 12 septembrie 2002, a fost considerat ca fiind un imobil nou deşi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de Legea 571/2003 pentru a fi considerat ca fiind o construcţie veche.

- potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, livrarea de construcţii care nu sunt considerate noi, este scutită de T.V.A., situaţie în care această taxă nu poate fi percepută pentru cele 6 apartamente obţinute prin recompartimentarea imobilului vechi şi apoi înstrăinate.

- raportul de Inspecţie fiscală, respectiv a Deciziei de impunere contestate rezidă în faptul că valoarea rezultată din înstrăinarea apartamentului nr. 6 făcută către B.M. din Ruscova, a fost luată în calcul de două ori, atât în ceea ce priveşte veniturile aferente anului 2007, cât şi în ceea ce priveşte veniturile aferente anului 2008;

- suma de 286.144 lei, reprezentând preţ al vânzării conform Contractului de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2008, a fost luată în calcul în mod nejustificat atât pentru anul 2007, cât şi pentru anul 2008 cu toate că tranzacţia a fost efectuată o singură dată ;

- pentru veniturile realizate în anul 2009 şi faţă de acestea cota de T.V.A. a fost stabilită, în mod greşit, în sensul că aceasta ar fi trebuit să fie cota de 5 %, cea redusă ;

- potrivit prevederilor art. 140 alin (2¹) din Legea 571/2003, „Livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maxim 120 mp, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare inclusiv a terenului pe care sunt construite nu depăşeşte suma de 380.000 lei” beneficiază de cota redusă de 5% T.V.A., începând cu data de 01 ianuarie 2009.

Ca un ultim argument arată că, în speţă este vorba de vânzări succesive, la diferite intervale de timp, situate atât la începutul cât şi la sfârşitul perioadei controlate, aşa încât organul de inspecţie fiscală a luat în calcul ca fiind datorată întreaga sumă încă din 25 februarie 2008.

Apărările formulate în cauză

Pârâta D.G.F.P. Maramureş, prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La prezentul dosar a fost conexat Dosarul nr. 9476/100/2011 al Tribunalului Maramureş, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj sub nr. 993/33/2012.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 479 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Maramureş, a anulat în parte Decizia nr. 993 din 30 iunie 2013 emisă de D.G.F.P. a Judeţului Maramureş şi a admis în parte contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere nr. 912 din 1 februarie 2011 a D.G.F.P. a Judeţului Maramureş.

Totodată, a anulat în parte Decizia de impunere nr. 912 din 1 februarie 2011 şi raportul de inspecţie fiscală parţială din 27 ianuarie 2011 ale D.G.F.P. a Judeţului Maramureş în sensul excluderii, din baza impozabilă în sumă totală de 1.671.415 RON a sumei de 286.380 lei, preţ aferent contractului de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2007 autentificat de B.N.P. - P.B.M., a înlăturat obligarea reclamantului la plata T.V.A., majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente tranzacţiei din 16 octombrie 2007, în sumă de 286.380 lei, a menţinut restul dispoziţiilor cuprinse în actele administrative contestate şi a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5.000 lei, cheltuieli de judecată parţiale.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamantul M.M. a fost supus unui control în vederea determinării stării de fapt fiscale cu privire la activitatea desfăşurată ca urmare a efectuării unor tranzacţii imobiliare în perioada 08 august 2007 - 10 iulie 2009, fiind astfel consemnate constatările controlului în procesul verbal înregistrat la D.G.F.P. Maramureş - Activitatea de Inspecţie Fiscala, Persoane Fizice, sub nr. 7729 din 09 octombrie 2009.

La data controlului contribuabilul nu era înregistrat ca plătitor de T.V.A. iar, din verificarea informaţiilor şi documentelor transmise de către notarii publici, pe baza declaraţiilor informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal s-a constatat ca reclamantul a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr de 14 tranzacţii imobiliare:

- contract de vânzare-cumpărare din 08 august 2007 în valoare de 142.844 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 13 septembrie 2007 în valoare de 76.220 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 77.186 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 68.796 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2007 în valoare de 286.300 lei autentificat de notar P.N.B.M.

- contract de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2007 în valoare de 117.078 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 25 aprilie 2008 în valoare de 286.144 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 05 iunie 2008 în valoare de 362.840 lei autentificat de Societate civila notariala N.L.

- contract de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2008 în valoare de 231.480 lei - autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 11 decembrie 2008 în valoare de 186.595 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 05 februarie 2009 în valoare de 206.179 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 21 mai 2009 în valoare de 6.500 lei autentificat de notar S.G.

- contract de vânzare-cumpărare din 10 iulie 2009 în valoare de 160.178 lei autentificat de notar S.G.

Arată instanţa că din cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare reiese că s-au vândut în principal construcţii care se găsesc în diferite stadii de realizare, terenurile pe care acestea sunt amplasate, precum şi terenuri construibile.

Ca un prim aspect în argumentarea soluţiei instanţei, s-a impus a fi lămurită în speţă dacă reclamantul este persoană impozabilă în înţelesul legii fiscale şi dacă operaţiunile desfăşurate sunt supuse taxei pe valoarea adăugată.

În acest sens, instanţa a constatat că o persoana fizica reprezintă persoana impozabilă în sensul titlului VI privind taxa pe valoarea adăugată din C. fisc., dacă aceasta desfăşoară activităţi economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

Susţine instanţa că, aşa cum reiese din probatoriul administrat în cauză, reclamantul a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr considerabil de tranzacţii imobiliare.

Raportat la numărul mare de tranzacţii şi la perioada relativ îndelungată de desfăşurare a activităţilor menţionate anterior se poate conchide că acesta a desfăşurat activitatea de vânzare-cumpărare de imobile cu caracter de continuitate şi cu scopul obţinerii de venituri.

Conform art. 126 C. fisc., în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată livrările de bunuri/ prestările de servicii realizate cu plata pe teritoriul României, dacă sunt realizate de o persoană impozabilă astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), iar livrarea bunurilor rezultă din una din activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

De asemenea, reţine instanţa potrivit art. 127. alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003, persoanele fizice care efectuează activităţi în urma cărora obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personala sau alte bunuri nu se consideră că desfăşoară activitate economica şi nu intră în categoria persoanelor impozabile, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectiva este desfăşurata în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în acest caz acesta dobândind calitatea de persoană impozabila.

Reclamantul a efectuat în perioada 08 august 2007-10 iulie 2009 un număr mare de tranzacţii imobiliare, astfel că instanţa constatat că se poate susţine cu temei că operaţiunile economice efectuate au caracter de continuitate si reprezintă o activitate economica supusă taxării.

În ceea ce priveşte data de la care reclamantul a devenit plătitor de T.V.A., potrivit art. 153 alin. (1), din Legea nr. 571/2003, orice persoană impozabilă trebuie să declare începerea, schimbarea şi încetarea activităţii sale ca persoană impozabilă.

Condiţiile în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată sunt prevăzute de legislaţia privind înregistrarea fiscala a plătitorilor de impozite si taxe.

Data efectivă este precizată în referirea la art. 153 alin. (1) lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. 44 /2004:

Potrivit art. 152 alin. (1) si (3) C. fiscal sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 200.000 lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adăugată.

Odată cu depăşirea plafonului de 35.000 euro, stabilit în condiţiile art. 152 alin (2) din Legea 571/2003, reclamantul avea obligaţia de a se înregistra ca plătitor de T.V.A.

Cu privire la vânzarea unui număr de 6 apartamente din imobilul „Clădire de locuit” situata în localitatea Sighetu Marmaţiei, str. Gheorghe Doja, judeţul Maramureş şi caracterul de imobil vechi al acestuia, instanţa a constatat că în temeiul prevederilor art. 141 alin (2) lit. f) pct. 3 din Legea 571/2003 şi ale art. 37 alin. (5) din Titlul VI cap IX a H.G. nr. 44/2004, imobilele vândute sunt construcţii noi şi ca atare conform normelor legale în vigoare nu sunt scutite de T.V.A.. Mai mult, numai lucrările de mansardare şi ale şarpantei nou construite depăşesc cu peste 50% valoarea de piaţa a construcţiei, astfel ca aceste construcţii sunt noi şi potrivit art. 141 lit. f) pct. 4 din Legea 571/2003.

Modificarea imobilului dintr-o casa de locuit într-un imobil compus din şase apartamente, precum şi mansardarea acestuia, s-a făcut în opinia instanţei, cu modificarea structurii sale. Mai mult, pe lângă lucrările de mansardare reclamantul a efectuat lucrări de recompartimentare a imobilului obţinând 47 de încăperi aferente celor 6 apartamente din cele 12 camere plus 2 bai cumpărate, de unde rezulta ca în urma transformării, structura clădirii a fost modificata. Rezultă că operaţiunile în cauză reprezintă livrări de construcţii noi, pentru care nu se aplică scutirea de taxa pe valoarea adăugata.

Ca urmare, organele de control au fost îndreptăţite să considere apartamentele rezultate ca urmare a transformării structurii vechiului imobil ca fiind construcţii noi şi sa determine asupra lor T.V.A.

Arată instanţa că, în anul fiscal 2007, reclamantul s-a încadrat în plafonul de scutire prevăzut de art. 151 alin. (1) din Legea nr. 571 din 2003 privind Codul fiscal doar pentru tranzacţia în suma de 142.844 lei, efectuată în 08 august 2007 - contract de vânzare-cumpărare din 08 august 2007 autentificat de notar S.G., astfel că avea obligaţia de se înregistra ca plătitor de T.V.A. până în data 10 septembrie 2007, iar începând cu data de 01 octombrie 2007 devenea plătitor de T.V.A., în conformitate cu art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Referitor la trimestrul IV/2007, instanţa a reţinut că, după depăşirea plafonului de scutire au fost realizate venituri care se cuprind în baza de calcul a T.V.A., din următoarele tranzacţii imobiliare :

- apartamentul 3 vândut lui A.A., format dintr-o bucătărie +living,un hol,o baie,un dormitor,un balcon,un dormitor, un garaj - contractul de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 77.186 lei.

- apartamentul 2 vândut lui T.M. este format din: un dormitor,o baie,o bucătărie+living, un balcon, un garaj - contractul de vânzare-cumpărare din 01 octombrie 2007 în valoare de 68.796 lei.

- apartamentul 4 vândut lui S.V., compus dintr-un dormitor, o baie, o bucătărie plus living, un balcon, un garaj, datele sunt extrase din contractul de vânzare-cumpărare din 19 octombrie 2007 în valoare de 117.079 lei.

Cu privire la vânzarea celor doua terenuri, arător în S. de 2.652 m.p., înscris în CF Baia Mare şi arător în S. de 2.650 m.p., înscris în CF Baia Mare, având în vedere faptul ca în cursul judecăţii reclamantul a depus Certificate de urbanism din care rezultă ca acestea nu sunt construibile, pârâta a arătat că este de acord că veniturile realizate din vânzarea acestora nu sunt supuse T.V.A. Prin urmare, ele vor fi excluse de la stabilirea bazei impozabile, împreună cu toate accesoriile calculate de către organul fiscal.

În ceea ce priveşte suma de 286.144 lei, preţ al vânzării apartamentului nr. 6, conform contractului din 25 aprilie 2008, instanţa a constatat că aceasta nu a fost luată în calcul pentru stabilirea contribuţiilor aferente anul 2007, organele de control incluzând doar apartamentele înstrăinate în perioada arătată.

Cu privire la clădirea monument istoric situata în Baia Mare, organele de control nu au cuprins veniturile realizate din vânzarea acesteia în baza de calcul a T.V.A. şi în decizia de impunere emisă.

În ceea ce priveşte cota de impozitare, aceasta este prevăzută la pct. 23 din H.G. nr. 44/2003 privind Normele de aplicare a Legii nr. 571/2003:

„23. (1) Taxa se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

(2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei, respectiv 19 x 1/119 în cazul cotei standard şi 9 x 1/109 în cazul cotei reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa. De regulă preţul include taxa în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către populaţie pentru care nu este necesară emiterea unei facturi conform art. 155 alin. (7) C. fisc., precum şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa.”

Conchide instanţa susţinând că, reclamantul nu a solicitat înregistrarea ca plătitor de T.V.A. în termenul legal, astfel că în mod corect organele de inspecţie fiscală au stabilit obligaţiile fiscale suplimentare datorate, aferente acelor tranzacţiilor efectuate după data amintită anterior.

Cât privesc majorările de întârziere la taxa pe valoarea adăugată, această obligaţie suplimentară datorată bugetului de stat a fost stabilită pentru debitul aferent.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanţa de fond a reţinut că din totalul de 18.000 lei cheltuieli de judecată solicitate de către reclamant, cu aplicabilitatea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 5000 lei, cheltuieli de judecată parţiale, proporţional cu admiterea acţiunii.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 479 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au promovat recurs reclamantul M.M. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, în numele pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Recurentul - reclamant M.M. prin cererea de recurs formulată solicită în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Susţine casarea hotărârii invocând nulitatea raportului de expertiză pe motiv că expertul desemnat în cauză nu mai era înscris pe tabloul experţilor de pe raza Tribunalului Maramureş, raportul fiind întocmit de o persoană fără calitate.

În susţinerea cererii de modificare a hotărârii, contestă regimul juridic stabilit de către instanţa de fond pentru imobilul situat în Sighetul Marmaţiei str. Gheorghe Doja dar şi modalitatea de calcul a taxei pe valoarea adăugată aferentă imobilelor ce au format obiectul tranzacţiilor supuse inspecţiei fiscale.

D.G.F.D.P. Maramureş prin cererea de recurs formulată invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. solicitând casarea hotărârii şi în rejudecare respingerea acţiunii. Susţine nelegalitatea hotărârii recurate în ceea ce priveşte excluderea din baza impozabilă a celor două contracte ce aveau ca obiect terenuri extravilane susţinând că nu a existat un acord din partea pârâtei privitor la excluderea din baza impozabilă a sumei de 26.380 lei corespunzătoare cumpărării celor două terenuri

Nu contestă regimul juridic al terenului, acela de teren extravilan dar invocă posibilitatea reclamantului de transformarea lui în teren intravilan sau folosirea lui în alte scopuri ce ar permite producerea de fructe industriale.

Susţine nelegalitatea hotărârii şi din perspectiva nesoluţionării de către prima instanţă a excepţiei litispendenţei şi a autorităţii de lucru judecat şi arată în acest sens că prezentul Dosar s-a aflat pe rolul Tribunalului Maramureş fiind înregistrat la nr. 9476/100/2011, în afară de aceste două dosare mai existau alte două dosare intrate în puterea lucrului judecat şi face trimitere în acest sens la Dosarul nr. 5872/100/2011 al Tribunalului Maramureş în care această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj fiind înregistrată la nr. 1455/33/2011 şi care s-a pronunţat sentinţa nr. 692/2011.

Referitor la aceeaşi decizie de impunere s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş Dosarul nr. 5911/100/2011 în care această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj fiind înregistrat la nr. 1454/33/2011 şi care s-a pronunţat sentinţa nr. 703/2011.

În legătură cu modalitatea de soluţionare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată se susţine că instanţa de fond nu a ţinut cont de normele procesual civile şi nici de normele Convenţiei Europene acestea fiind acordate fără respectarea principiului contradictorialităţii şi a principiului dreptului la apărare.

Niciun moment instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor acest capăt de cerere şi de altfel, reclamanta nu a precizat în scris cuantumul acestor cheltuieli. Mai susţine, că soluţia pronunţată pentru acest capăt de cerere nu a fost motivată de instanţa de fond cu respectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs formulată de reclamantul M.M. se constată că aceasta nu poartă taxa de timbru şi timbru judiciar deşi reclamantul a fost legal citat cu menţiunea achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanţă de 19,5 lei taxă de timbru şi 0,15 timbru judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997 „acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti., sunt supuse taxelor judiciare prevăzute de lege şi se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani cu excepţiile prevăzute de lege” taxa de timbru în raport de prevederile art. 20 din lege urmând a fi achitată anticipat s-au până la termenul stabilit de instanţă.

Neîndeplinirea obligaţiei de plată se sancţionează în raport de prevederile art. 20 alin. (3) din lege cu anularea acţiunii sau cererii.

Reclamantul-recurent nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi nu a achitat taxa de timbru şi timbru judiciar la care a fost obligat în cuantumul şi până la termenul stabilit de instanţă astfel că în raport de prevederile legale menţionate va anula cererea de recurs ca netimbrată.

În privinţa recursului formulat de pârâta D.G.R.F.P. Cluj Napoca instanţa de control reţine următoarele.

În privinţa criticilor ce vizează nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei litispendenţei şi a excepţiei autorităţii de lucru judecat se constată că sunt nefondate întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că la şedinţa publică din 19 septembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 993/33/2012 s-a pus în discuţie excepţia litispendenţei şi s-a dispus trimiterea cauzei la completul investit cu soluţionarea Dosarului nr. 1642/33/2011, dosarul fiind conexat prin încheierea din 26 septembrie 2012.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat prima instanţă s-a pronunţat prin încheierea din 29 februarie 2012 când s-a constatat că acţiunile din Dosarele nr. 5872/100/2011 al Tribunalului Maramureş declinat în favoarea Curţii de Apel Cluj înregistrat sub nr. 1455/34/2011 şi Dosar nr. 5911/100/2011 declinat în favoarea Curţii de Apel Cluj nr. 1454/22/2011 au fost anulate ca netimbrate fiind pronunţate sentinţele civile nr. 692/2011 şi 703/2011.

Referitor la criticile ce vizează regimul deducerii taxei pe valoarea adăugată se constată că instanţa de fond prin sentinţa recurată a exclus din baza impozabilă valoarea terenurilor din extravilan ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2866/16 octombrie 2007 stabilind că tranzacţia încheiată s-a încadrat în ipoteza prevăzută de art. 141 alin. (2) lit. f) teza I C. fisc.

Potrivit acestui text legal „următoarele operaţiuni sunt de asemenea scutite de T.V.A. lit. f) livrarea de construcţii sau părţi din construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite precum şi a oricăror altor terenuri”.

În sensul prezentului articol se definesc următoarele:

1. Teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat prin care se pot executa construcţii conform legislaţiei în vigoare”.

Aşadar, Teza a II-a a acestui text defineşte în mod expres noţiunea de tern construibil. Caracteristica principală a acestuia este aceea că pe el se pot executa construcţii conform legislaţiei în vigoare.

Utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii sunt reglementate în plan naţional prin Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul cu modificările şi completările ulterioare, H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului General de Urbanism republicată, Legea nr. 50/1991, şi Codul civil.

Legea nr. 350/2001, prin dispoziţiile cuprinse în art. 25

- alin. (1) reglementează competenţa autorităţii locale în coordonarea activităţii de urbanism desfăşurată pe teritoriul unităţii administrativ teritoriale astfel (1) „Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşurată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare urbanistică a localităţilor componente ale comunei sau oraşului.

- alin. (2) Consiliul local cooperează cu consiliul judeţean şi este sprijinit de acesta în activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism”.

Dispoziţiile art. 29 definesc certificatul de urbanism ca fiind „actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autorităţile administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic economic şi tehnic al imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor operaţiuni imobiliare potrivit legii”; iar în cele cuprinse în art. 31 stabilesc elementele pe care le cuprinde acest act, printre acestea regăsindu-se şi cele vizând regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului şi servituţile de utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea imobilului - teren şi/sau construcţiile aferente - în intravilan sau extravilan;

Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996, stabileşte în aplicarea legii, regulile de ocupare a terenurilor şi de amplasare a construcţiilor dar şi a amenajărilor aferente acestora.

Astfel, conform art. 1 pct. 3 din Regulament „planurile de amenajare a teritoriului sau după caz planurile urbanistice şi regulamentele locale de urbanism cuprind normele obligatorii pentru autorizarea executării construcțiilor”, controlul aplicării regulamentului revenindu-i compartimentului de specialitate din cadrul autorităţii locale.

Pe de altă parte Legea nr. 50/1991 în Anexa II”Definirea unor termeni de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii”, explică sfera noţiunii de teren intravilan al unei localităţi prin: „terenul care constituie o localitate se determină prin planul urbanistic general (P.U.G.) şi cuprinde ansamblul terenurilor de orice fel cu sau fără construcţii organizate şi delimitate ca trupuri independente, plantate, aflate permanent sub ape, aflate în circuitul agricol, sau având o altă destinaţie înlăuntrul căruia este permisă realizarea de construcţii în condiţiile legii”.

Toate aceste dispoziţii legale conduc la concluzia că regimul juridic al terenului „construibil sau neconstruibil” rezultă din documentele de urbanism întocmite de autorităţile locale în limitele competenţei recunoscute de lege.

Nu se contestă prin cererea de recurs regimul juridic al terenului în momentul controlului dar se susţine că reclamantul poate oricând să transforme terenul în termen construibil sau să-i dea o altă destinaţie şi obţinerea de fructe industriale.

Nu s-a demonstrat de recurenta-pârâtă că reclamantul a iniţiat demersuri în sensul descris mai sus pentru schimbarea destinaţiei terenului din teren arabil în teren construibil sau că ar fi obţinut fructe industriale, destinaţii care ar fi schimbat regimul juridic al deducerii taxei pe valoarea adăugată, prin urmare criticile formulate de pârâtă pe acest capăt de cerere sunt nefondate.

Criticile vizând modalitatea de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată apar de asemenea nefondate, în condiţiile în care în cererea de chemare în judecată era formulat petitul pentru acordarea acestor cheltuieli şi au fost depuse la dosar acte justificative, cererea de acordare a acestor cheltuieli fiind soluţionată în condiţiile prevăzute de art. 274 C. proc. civ., raportat la art. 276 din acelaşi cod, cheltuielile fiind acordate în limitele în care au fost admise pretenţiile reclamantului, şi reprezintă onorariul avocaţial, onorariul expertului şi taxa de timbru.

Pe cale de consecinţă Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 316 din acelaşi cod va respinge recursul ca nefondat şi menţine soluţia primei instanţe ca temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva Sentinţei civile nr. 479 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, în numele pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 479 din 02 octombrie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 162/2015. Contencios. Anulare act...		ICCJ. Decizia nr. 136/2015. Contencios. Contestaţie act... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 162/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs