ICCJ. Decizia nr. 162/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 162/2015
Dosar nr. 311/32/2012
Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul L.E., în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. şi C.A.S. a Judeţului Bacău, a solicitat anularea Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2012 emisă de Comisia de Experţi de la nivelul C.N.A.S. Bucureşti, pentru tratamentul specific hepatitelor cronice şi cirozei hepatice de etiologie virală, precum şi pentru boala inflamatorie cronică înregistrată la C.A.S.S. Bacău sub nr. X din 24 ianuarie 2012, prin care a fost calificat a fi Non-responder, astfel că i-a fost stopat tratamentul cu interferon precum şi a Adresei nr. x din 03 aprilie 2012 emisă de C.N.A.S. Bucureşti, prin care a fost respinsă contestaţia împotriva formulată împotriva deciziei nr. 12 din 23 ianuarie 2012.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri morale în valoare de 1.000.000 euro.
Motivând acţiunea, reclamantul a arătat că deciziile prezintă un grad de pericol imens pentru sănătatea sa şi solicită de urgenţă anularea acestora şi obligarea pârâtelor la emiterea de urgenţă a unei decizii de continuare a tratamentului cu interferon. Arată că Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012 i-a fost comunicată sub semnătură, în data de 01 februarie 2012 şi a atacat-o în termenul legal de 30 de zile, însă răspunsul a fost unul negativ, prin decizia nr. x din 03 aprilie 2012 recepţionată în fapt la data de 05 aprilie 2012.
Mai mult, pârâtele au ignorat motivele din contestaţia sa şi au considerat că ordinele C.N.A.S. nr. x/2009, z/2008, x/2010 şi y/2008, le dădeau dreptul să-i întrerupă tratamentul, deşi medicul său curant îi recomandase tratamentul cu interferon. Aceleaşi pârâte au refuzat să analizeze consimţământul său la întreruperea tratamentului, răstălmăcindu-l.
Susţine în continuare că a fost depistat cu hepatita C în anul 2007, după investigaţii efectuate la Spitalul Clinic Fundeni, viremia iniţială fiind găsita în iunie 2008 la 87556 Ul/ml.
În consecinţa, Spitalul Clinic Fundeni sub numărul x din 02 decembrie 2008, a emis Fişa de iniţiere şi monitorizare a tratamentului hepatitei cronice de tip B, C, D şi Cirozei Hepatice de tip B, C, D, prin care s-a emis către C.N.A.S. Bucureşti, acordul pentru iniţierea tratamentului cu interferon şi ribavirina (Ribavirina 6 cp/zi, peginterferon ALFA 2 B 150 mg/săptămână), tratament ce urma să fie administrat pacientului L.E.
Ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate, în data de 23 decembrie 2012 L.E., a efectuat o noua viremie ce a demonstrat dublarea numărului de viruşi de la 87556 Ul/ml. (iunie 2008) la 1.646.703 Ul/ml în data da 22 decembrie 2008.
Precizează că din luna octombrie 2011 şi până în luna februarie 2012 (data de sfârşit a tratamentului 13 săptămâni), reclamantul nu a înregistrat reacţii adverse, dovadă fiind analizele şi moleucograma care arătau că, nu se punea problema de întrerupere a tratamentului. De asemenea, decizia de experţi a C.N.A.S. a fost infirmată de medicul curant specialist în gastroenterologie de la Bacău, care după analiza viremiei, a recomandat continuarea tratamentului, nu stoparea acestuia.
Din moment ce memoriul medicului curant specialist este pentru continuarea tratamentului, rezultă că reclamantul a avut răspuns terapeutic.
Reclamantul se consideră discriminat, întrucât, chiar în situaţii similare, a admis pentru alte persoane continuarea tratamentului, proliferând astfel practica discriminatorie preferenţială şi abuzivă, bazată posibil pe relaţii şi intervenţii.
În drept, a invocat contrarietatea Ordinelor C.N.A.S. şi altor acte normative interne cu normele Dreptului Uniunii Europene şi ONU, solicitând aplicarea cu prioritate a temeiurilor de drept care protejează dreptul la viaţă.
Apărările formulate în cauză
Pârâta C.N.A.S., prin întâmpinarea formulată, a arătat că, în conformitate cu dispoziţia cuprinsă la art. 34 alin. (1) din Constituţia României „dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”, iar la alin. (3) al acestui articol, se menţionează: „Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.”
În acest sens, arată că potrivit legii fundamentale, măsurile de protecţie a sănătăţii sunt prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare şi în alte acte normative şi acte administrative cu caracter normativ din domeniul sănătăţii.
Asiguraţii din sistemul de asigurări de sănătate beneficiază de medicamente cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente. Lista de medicamente a fost elaborată de către Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S., cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România şi aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Astfel, lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau tară contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate este aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare - Sub-lista C - secţiunea CI, pentru afecţiunea G4 - hepatite cronice de etiologie virală B, C şi D, tratamentul cu Interferon şi Ribavirină se efectuează pe baza protocoalelor elaborate de comisiile de specialitate ale ministerului sănătăţii si cu aprobarea comisiilor de specialitate de la nivelul C.N.A.S.
De altfel, în conformitate cu anexa 6 din Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale comisiilor de experţi de la nivelul C.N.A.S., cu modificările şi completările ulterioare, dosarele pentru iniţierea terapiei antivirale sunt solicitate de Comisia de experţi de la nivelul C.N.A.S. pentru tratamentul specific hepatitelor cronice şi cirozei hepatice de etiologie virală, precum şi pentru boala inflamatorie cronică intestinală (denumită CCNASHCBJ), lunar, caselor de asigurări de sănătate, în număr proporţional cu numărul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare la casele de asigurări de sănătate.
Comisia de Experţi C.N.A.S. avizează/ nu avizează schemele terapeutice pentru medicamentele specifice, în conformitate cu protocoalele terapeutice şi în condiţii de eficienţă economică (bugetul aprobat).
La data de 12 iunie 2009, a fost publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 400, Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 665 din 03 iunie 2009 pentru modificarea anexei nr. 6 la Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale comisiilor de experţi de la nivelul C.N.A.S. pentru anumite boli cronice, respectiv anumite DCI-uri prevăzute de H.G. nr. 720/2008. Astfel, potrivit punctului 6 din ordinul amintit, CCNASHCBI solicită lunar caselor de asigurări de sănătate rapoarte privind numărul de pacienţi aflaţi în tratament, pe tipuri de afecţiuni, şi sumele totale cheltuite, precum şi numărul de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare, pe tipuri de afecţiuni.
A susţine, în apărare că, la reevaluarea dosarului medical, pentru aprobarea continuării tratamentului, în data de 23 ianuarie 2012, Comisia de experţi C.N.A.S. a constatat că valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de terapie a scăzut cu mai puţin de 2 log (de 100 ori), considerându-se lipsă de răspuns şi oprindu-se terapia.
Precizează că întreaga responsabilitate a prescrierii şi monitorizării reclamantului la iniţierea şi pe parcursul derulării terapiei antivirale revine medicului curant care trebuia să informeze pe reclamant asupra conţinutului, importanţei, şi consecinţelor că este de acord cu întreruperea tratamentului în cazul apariţiei reacţiilor adverse sau a lipsei de răspuns terapeutic.
În contextul reglementărilor legale în vigoare, precizează că, în cazul reclamantului, C.N.A.S. şi Comisia de experţi de pe lângă C.N.A.S. au respectat toate procedurile administrative şi medicale prevăzute de actele normative în vigoare, iar reclamantul trebuie să rămână sub supravegherea clinico-biologică a medicului curant.
În drept, a invocat dispoziţiile Codului de procedură fiscală, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 169/2013 din 1 octombrie 2013, a respins cererea formulată de reclamantul L.E., în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. cu şi C.A.S. a Judeţului Bacău, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că Decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2012, emisă de pârâta C.N.A.S. Bucureşti a fost întemeiată, în fapt, pe evoluţia necorespunzătoare a parametrilor clinici ai reclamantului în urma tratamentului pe timp de 12 săptămâni cu medicamentaţia Peginterferon alfa 2 A si Ribavirinum, tratament specific şi recomandat pentru combaterea hepatitei de tip C de care suferă reclamantul.
Experţii care au decis întreruperea tratamentului după 12 săptămâni s-au bazat pe rezultatele viremiei recoltate după expirarea acestui interval de timp, considerând că reclamantul nu a răspuns tratamentului, calificându-l pe baza protocolului medical în vigoare ca fiind Non-responder.
Instanţa a mai reţinut că a fost suspendată executării deciziei de întrerupere a tratamentului, motivat de faptul că protocolul pe baza căruia se decisese întreruperea tratamentului nu era clar în ce priveşte obligativitatea întreruperii tratamentului după 12 săptămâni de tratament, mai ales că făcea vorbire şi de o posibilă perioadă de tratament de maximum 24 săptămâni.
Instanţa de judecată a decis astfel, întocmai pentru a clarifica aceste neclarităţi generate de caracterul profund tehnic şi ştiinţific al protocolului cu privire la condiţiile de acordare a tratamentului şi a perioadei sale de administrare, efectuarea unei expertize de specialitate în care să precizeze dacă întreruperea tratamentului, în condiţiile în care răspunsul reclamantului la tratament nu fusese unul perfect (asimilat de protocolul în discuţie ca Non-responder).
Arată în continuare instanţa că în ambele cazuri răspunsul expertizei de specialitate a fost unul nefavorabil reclamantului - contestator, medicii experţi concluzionând că atât continuarea cât şi reluarea tratamentului cu interferon ar fi adus mai multe complicaţii şi efecte negative colaterale asupra sănătăţii reclamantului, decât beneficii.
Din acest punct de vedere, instanţa a apreciat că părerea medicului curant al pacientului - contestator nu pot răsturna sau infirma concluziile expertizei de specialitate dispuse în cauză.
Invocarea dreptului la viaţă şi la sănătate, garantate de Constituţia României şi de tratatele şi pactele la care România este parte, nu dă dreptul reclamantului de a solicita continuarea unui tratament, acordat la un moment dat, şi despre a cărui continuare există temeri justificate ştiinţific şi medical că ar duce, cel mai probabil, la înrăutăţirea stării de sănătate a reclamantului, decizia de continuare a tratamentului neputând urma, în astfel de speţe, decât criteriile obiective de natură ştiinţifică şi care au stat la baza stabilirii parametrilor inseraţi în protocolul în vigoare în baza cărora se poate decide acordarea, continuarea sau întreruperea unui astfel de tratament (echivalent unei chimio - terapii).
De asemenea, obligarea pârâţilor la acordarea triplei terapii, ca program nou de luptă împotriva hepatitei de tip C şi care se urmăreşte a fi introdus pe viitor în protocolul de tratare a viremiilor, nu poate fi primită, pe de o parte pentru că a fost solicitată abia prin concluziile scrise, iar pe de altă pare pentru că prezenta cauză a avut ca obiect numai o singură obligaţie de a face (a unei operaţiuni administrative, aceea de obligare a pârâţilor la reluarea tratamentului cu interferon), fiind imposibil ca, pe baza probatoriului administrativ pentru a verifica legalitatea şi temeinicia deciziei de întrerupere a tratamentului cu interferon, dacă sunt şi îndeplinite condiţiile de aplicare asupra contestatorului - pacient a triplei terapii, ca tratament specific pentru combaterea afecţiunii de care suferă contesta torul.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 169/2013 din 1 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul L.E., întemeiat în drept, generic pe dispoziţiile art. 304, art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea acesteia s-a arătat că în mod greşit s-a întrerupt tratamentul de care beneficia, critica expertizei medicale efectuate în cauză reliefând o neverificare efectivă a pacientului.
Concluziile d-nei doctor curant de la Spitalul Judeţean Bacău ce, în luna ianuarie 2012, prescria continuarea tratamentului, au fost reconfirmate, chiar de cea mai competenta, specializata si importanta instituţie de tratament a Bolii Hepatice C - Institutul Clinic Fundeni. Astfel, Institutul Clinic Fundeni, în luna iulie 2014, prescria începerea tratamentului cu interferon si ribavirina. Este evident astfel, că dacă o continuare a tratamentului medical cu interferon si ribavirina i-ar fi dăunat sănătăţii. Institutul Clinic Fundeni, în luna iulie 2014 nu i-ar fi prescris din nou, acelaşi tratament.
În dovedirea susţinerilor s-au depus înscrisuri apreciate ca relevante în cauză (f. 28-40).
Apărările intimatei
C.N.A.S. prin întâmpinare a arătat că în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, expertiza efectuată în prezenta cauză, a fost dispusă de către instanţa de judecată pentru a putea clarifica anumite neclarităţi generate de caracterul tehnic şi ştiinţific al protocolului terapeutic în hepatita cronică şi ciroza hepatică, cu privire la condiţiile de acordare a tratamentului cu interferon, precum şi a perioadei sale de administrare.
Susţinerile recurentului - reclamant potrivit cărora expertiza este viciată de influenţa C.N.A.S., nu sunt decât nişte afirmaţii nesusţinute, pe care reclamantul le foloseşte având în vedere că nu are alte argumente probatorii care ar putea combate concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză.
La întocmirea raportului de expertiză s-a avut în vedere opinia unui medic specialist în boli infecţioase, care a precizat că:
- decizia de întrerupere a tratamentului a fost luată corect, conform Protocolului terapeutic de terapie a hepatitei cronice C. aprobat de Ministerul Sănătăţii si C.N.A.S.;
- reclamantul nu a îndeplinit criteriile de continuare a tratamentului conform Protocolului terapeutic în vigoare la data solicitării de continuare a tratamentului;
- schema terapeutică a fost recomandată în conformitate cu greutatea reclamantului;
- viremia VHC, recoltată în vederea continuării terapiei a fost efectuată la 12 săptămâni de tratament, în conformitate cu Protocolul terapeutic în vigoare;
- scăderea viremiei determinată de continuarea tratamentului fată de viremia de iniţiere a tratamentului nu a fost de 2 log (de 100 ori);
- reclamantul nu a răspuns la tratamentul medical la care a fost supus;
- continuarea tratamentului ar fi produs complicaţii medicale mai mari decât beneficiile obţinute din continuarea tratamentului;
- reclamantul a fost dispensarizat si tratat corect, conform Protocolului în vigoare.
Având în vedere că raportul de expertiză a fost întocmit de către un medic specialist boli infecţioase, se apreciază că în mod corect a reţinut instanţa de fond concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, susţinerea recurentului - reclamant potrivit căruia Ordinul ministrului sănătăţii şi preşedintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui C.N.A.S. nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală in sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008*), nu prevede expres obligaţia de întrerupere a tratamentului este contrazisă chiar de actul normativ invocat de către acesta, care prevede la punctul 2 din Protocolul terapeutic în hepatită cronică şi ciroză hepatică compensată cu virus VHC aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii şi Preşedintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010, faptul că nu se vor trata Non-responderii.
Astfel, în situaţia în care recurentul - reclamant a fost evaluat Non-responder, implicit nu i se mai putea acorda tratament în continuare.
În concluzie, în mod corect a procedat comisia de experţi din cadrul C.N.A.S., care a oprit terapia datorită lipsei de răspuns constatată la reevaluarea dosarului medical pentru aprobarea continuării tratamentului din data de 23 ianuarie 2012, având în vedere că valoarea viremiei (ARN-VHC) la două săptămâni de terapie a scăzut cu mai puţin de 2 log (de 100 ori)”
În dosarul de iniţiere al recurentului - reclamant existau rezultatele analizei a două viremii, una efectuata în 11 iulie 2008 cu o valoare de 875.561 UI/ml, iar alta efectuată în 23 decembrie 2010 cu o valoare de 1.646.703 UI/ml. Comisia de Specialitate a C.N.A.S. a luat ca referinţă pentru aprecierea răspunsului virusologie, viremia cea mai recentă, adică cea din 23 decembrie 2010 cu valoarea de 1.646.703 UI/ml. Valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de tratament a fost de 617.484 UI/ml. Pentru a se aproba continuarea terapiei era necesar ca valoarea viremiei (ARN-VHC) la 12 săptămâni de terapie să fie maxim de 16.467 UI/ml.
Întrucât protocoalele terapeutice cuprinse în Ordinul preşedintelui C.N.A.S. nr. 461/477/2010, după care Comisia de experţi a C.N.A.S. aprobă terapiile antivirale şi monitorizează evoluţia pacienţilor sub tratament sunt întocmite după cele mai recente ghiduri medicale de specialitate, atât europene, cât şi americane, rezultă că nu există posibilitatea de a se invoca criterii sau ghiduri depăşite de timp.
Întreaga responsabilitate a prescrierii şi monitorizării reclamantului la iniţierea şi pe parcursul derulării terapiei antivirale revine medicului curant, care trebuia sa informeze pe reclamant asupra conţinutului importanţei şi consecinţelor administrării terapiei.
Medicul curant al recurentului - reclamant care a întocmit referatul de justificare, în vederea continuării acestui tratament, ar fi trebuit să cunoască protocoalele terapeutice în vigoare, după care se tratează pacienţii şi să aprecieze răspunsul terapeutic în funcţie de valoarea viremiei la 12 săptămâni de tratament.
Având în vedere cele menţionate mai sus, consideră că susţinerile recurentului - reclamant potrivit cărora „dispoziţia” medicului curant al acestuia nu putea fi înlăturată nici de medici şi nici de către o instanţă de judecată este nefondată.
C.N.A.S. şi Comisia de experţi de pe lângă C.N.A.S. au respectat toate procedurile administrative şi medicale prevăzute de actele normative în vigoare, iar recurentul - reclamant trebuie să rămână sub supravegherea clinico-biologică a medicului curant.
În contextul reglementărilor legale în vigoare, medicul curant al recurentului - reclamant nu are competenţa legală de a da „verdicte pozitive” cu privire la continuarea tratamentului cu Peginterferonum şi Ribavirină şi nici de a aproba iniţierea tratamentului specific pacienţilor, având în vedere prevederile H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamente/or care se acordă in cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit Ordinului preşedintelui C.N.A.S. nr. 814/2008 privind aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare ale comisiilor de experţi de la nivelul C.N.A.S. pentru anumite boii cronice (act normativ în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), respectiv anumite DCI-uri prevăzute de H.G. nr. 720/2008, medicul curant are competenţa de a emite documente numai cu titlu de recomandare medicală.
La nivelul Comisiei de experţi de pe lângă C.N.A.S. nu se analizează evoluţia stării de sănătate a unui pacient, ci se analizează starea de sănătate la acel moment dat (în baza documentelor medicale transmise de către pacient) şi admiterea/neadmiterea solicitării pentru a efectua un tratament cu Peginterferonum şi Ribavirină.
Recurentul - reclamant nu a avut răspuns virologic la terapia antivirală cu Peginterferon şi Ribavirină după 12 săptămâni de tratament (efectuat în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012).
„Răspunsul virologic la săptămâna 12 este definit ca fiind cel puţin o scădere cu 2-log a încărcăturii virale sau nivele nedetectabile de ARN-VHC”.
Astfel, „este foarte puţin probabil ca la pacienţii la care nu se obţine răspuns virologic la 12 săptămâni să se înregistreze răspuns virologic susţinut” la o eventuală continuare a tratamentului până la 48 săptămâni, cât prevede protocolul terapeutic în vigoare, (tratamentul nu va duce Ia negativarea viremiei ARN-VHC), întrucât nu există continuitate şi aderenţă la terapie, după o întrerupere. Dovezile ştiinţifice arată că şansele de debarasare de virus în aceste cazuri sunt nule. În schimb, există riscul reacţiilor adverse, uneori ameninţătoare de viaţă.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului reclamant de obligare a pârâtelor la asigurarea tratamentului cu triplă terapie, în mod corect a respins instanţa de fond această solicitare, având în vedere că instanţa de fond nu a fost investită şi cu soluţionarea unui asemenea capăt de cerere, solicitarea fiind făcută doar în concluziile scrise depuse la dosar.
Pe de altă parte, tripla terapie încă nu a fost introdusă în program, neputând fi acordată niciunei persoane asigurate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Acţiunea petentului L.E. vizează anularea Deciziei nr. x din 29 ianuarie 2012 şi a Deciziei nr. y din 3 aprilie 2012 emise de intimată în legătură cu întreruperea tratamentului cu interferon de care benefica petentul ca urmare a lipsei de răspuns terapeutic la acest tratament.
Ceea ce însă rezultă şi din contestaţia iniţială şi celelalte solicitări este că acesta invocă aplicarea unei terapii, reînceperea tratamentului medical (f 210), iar nu în mod limitat tratamentul cu interferon.
Chiar şi în cadrul limitativ prevăzut de un litigiu de contencios administrativ, în care se contestă o decizie medicală (Decizia nr. x din 29 noiembrie 2012) prin care s-a stopat tratamentul cu interferon, ceea ce primează este scopul urmărit de petent în mod real cu atât mai mult cu cât ceea ce se vizează în esenţă este un drept primordial, dreptul la viaţă, protejat de Constituţie (art. 148 alin. (2)).
Astfel, este de remarcat, pe de o parte că din concluziile, Raportului de medicină-legală efectuat în cauză (f. 201-202 dosar fond) se precizează pe de o parte că deşi a avut loc o scădere a viremiei, declararea pacientului ca Non-responder, s-a făcut pe baza unei protocol terapeutic al hepatitei cronice C, aprobat de Ministerul Sănătăţii şi C.N.A.S. (pct. 2).
De remarcat că acest protocol a fost criticat de către reclamantul-recurent, însă instanţa de fond nu a indicat acestuia posibilitatea concretă de a constata acest act administrativ (f. 3 paragraf 2 dosar fond).
Deosebit de aceasta, la pct. 9 din concluzii se afirmă că petentul „poate fi supus unui alt program de reducere a viremiei, tripla terapie”.
De altfel, şi recomandările făcute petentului în baza analizelor efectuate la Institutul Clinic Fundeni (f. 28-29) datate 28 august 2014, relevă faptul că acesta „îndeplineşte criteriile de eligibilitate şi schema terapeutică prevăzute în protocolul terapeutic elaborat de C.N.A.S. şi nu prezenta contraindicaţii pentru terapia antivirală.
Se impune astfel, în baza considerentelor mai sus expuse, atât verificarea criticilor petentului referitoare la Ordinul Ministerului Sănătăţii şi al preşedintelui C.N.A.S. pentru aprobarea protocoalelor terapeutice vizând hepatita C, cât şi eventuala analizare a tratamentului alternativ recomandat.
Mai mult faţă de rezultatele medicale reliefate la Institutul Clinic Fundeni e necesar a se verifica şi dacă situaţia de Non-responder a fost corect apreciată.
Ori, toate acestea nu pot fi realizate pentru prima dată de către instanţa de recurs, fără a prejudicia părţile de posibilitatea accesării unui grad de jurisdicţie fapt ce impune retrimiterea cauzei instanţei de fond pentru completarea probatoriului.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
În raport de cele mai sus expuse, Înalta Curte apreciază că recursul promovat de L.E., întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. este fondat, astfel instanţa va admite recursul urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. să caseze sentinţa cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul L.E. împotriva Sentinţei nr. 169 din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2015
| ← ICCJ. Decizia nr. 173/2015. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 161/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
