ICCJ. Decizia nr. 236/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 236/2015
Dosar nr. 6157/2/2012
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 iulie 2012 sub nr. 6157/2/2012, reclamanta S.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anularea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus ca reclamanta să-şi desfăşoare activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 5075 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâtul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat plângere prealabilă nr. 61267 din 26 iunie 2012 înregistrată la Ministerul Justiţiei, solicitând revocarea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, apreciind că ministrul justiţiei are calitatea de autoritate ierarhic superioară, în înţelesul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, din moment ce Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministrului Justiţiei.
A apreciat judecătorul fondului că nu poate fi reţinută susţinerea reclamantei, întrucât nu există un raport de subordonare între ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de natură a justifica promovarea recursului ierarhic, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi nici o competenţă recunoscută ministrului justiţiei, cu privire la emiterea actelor administrative de numire a procurorilor într-o funcţie de execuţie la o anumită unitate de parchet, astfel că plângerea prealabilă adresată ministrului justiţiei nu poate avea nicidecum finalitatea revocării actului administrativ supus discuţiei în cauza de faţă.
S-a apreciat că, deşi art. 69 din Legea nr. 304/2004, instituie un control exercitat de ministrul justiţiei asupra procurorilor, această împrejurare nu reprezintă un control ierarhic efectuat de o autoritate ierarhic superioară căreia Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar subordona, ci este unul de natură constituţională.
În concluzie, s-a arătat că această autoritate a ministrului justiţiei nu are nici o legătură cu organizarea ierarhică a parchetelor, Ministerul Justiţiei nefiind autoritatea ierarhic superioară în acest sistem.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a arătat că a formulat plângere prealabilă înregistrată la registratura generală a Ministerului Justiţiei sub nr. 61367 din 26 iunie 2012.
A apreciat reclamanta in raport de dispoziţiile art. 54, 62 alin. (2), 63 şi art. 69 din Legea nr. 304/2004 că Ministrul Justiţiei este autoritate ierarhic superioară, in sensul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În subsidiar, s-a arătat că plângerea a fost trimisă administrativ către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu adresa din 9 iulie 2012.
Procedura în fața instanței de recurs.
Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs, respectiv adresa din 25 iulie 2012 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată sub aspectul criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, republicată, reţine că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., vizând soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului.
Drept urmare, pe temeiul legal arătat, se va casa sentinţa instanţei de fond şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin cererea ce face obiectul cauzei de faţă reclamanta a solicitat anularea Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus să-şi desfăşoare activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Procedura prealabilă reglementată în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 5654/2004, republicată, a fost concepută în dreptul administrativ ca fiind o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine rezolvarea diferendului său printr-o recunoaştere mult mai rapidă şi fără mijlocirea instanţei, a dreptului sau a interesului legitim vătămat.
Văzând şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care plângerea prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia, in raport şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 96 din 13 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 168 din 9 martie 2007) Înalta Curte constată că textul de lege nu a fost reglementat ca un obstacol in exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.
Astfel, in speţă, deşi plângerea nu a fost adresată direct autorităţii emitente, s-a făcut dovada că aceasta a fost înregistrată la registratura generală a Ministerului Justiţiei sub numărul 61367 din 26 iunie 2012, care prin Adresa din data de 9 iulie 2012 a remis-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult, la dosar (fila 38 - instanța de fond) s-a depus şi Adresa din 2012 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care reprezintă răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012, de unde rezultă că aceasta şi-a atins finalitatea legală, chiar dacă nu in sensul dorit de către reclamantă.
Constatată instanţa de control judiciar că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3299 din 14 martie 2013 a stabilit in mod irevocabil, cu ocazia soluţionării cauzei având ca obiect cererea de suspendare a Ordinului nr. 1078 din 15 iunie 2012 că procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost respectată în cauză şi că aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze.
S-a arătat in considerentele deciziei că, deşi plângerea prealabilă a fost iniţial îndreptată greşit către Ministrul Justiţiei, în lumina dispoziţiilor constituţionale amintite precum şi cele ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prin înaintarea plângerii reclamantei către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, a fost îndeplinită procedura prealabilă, în acest sens fiind şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 303/2009.
Constatând astfel că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a formulat plângere prealabilă, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond de respingere a acţiunii pentru lipsa plângerii prealabile este nelegală, situaţie în care sentinţa atacată va fi casată şi cauza va fi trimisă spre continuarea judecăţii la instanţa de fond.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de împrejurarea că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 312 alin. (3 ) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554004, Înalta Curte va admite recursul şi va casa hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei nr. 5075 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 183/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
