ICCJ. Decizia nr. 275/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 275/2015
Dosar nr. 5482/296/2012
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Satu Mare, la data de 9 aprilie 2012, ulterior precizată, reclamanta F.F.E.W. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.M.P., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea adresei din 22 februarie 2012, prin care i s-a adus la cunoştinţă că a operat rezilierea de drept a Convenţiei de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 24 februarie 2012, prin adresa din 22 februarie 2012, i s-a adus la cunoştinţă faptul că a intervenit rezilierea de drept a Convenţiei de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010, încheiată între M.M.P., prin M.M.P., şi Fundaţia F.E. W.
Curtea de Apel Oradea, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa 172/CA/2013/P.I. a respins ca nefondată, acţiunea formulată de F.F.E.W..
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
La data de 06 iulie 2010, între M.M.P., în calitate de autoritate responsabilă şi F.F.E.W., în calitate de custode s-a încheiat Convenţia de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010 privind atribuirea în custodie a sitului de importanţă comunitară X - Câmpia Careiului împreună cu partea De Y Câmpia Mirului - Valea Ierului cu care se suprapune şi cu ariile naturale protejate de interes naţional incluse.
Conform prevederilor art. 3, pct. 3.1, lit. c) din convenţia de custodie, custodele avea obligaţia să elaboreze şi să transmită spre avizare la M.M.P. regulamentul ariei naturale protejate, prin implicarea şi consultarea tuturor factorilor interesaţi, în termenul de 6 luni de la încheierea convenţiei de custodie, în acord cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Astfel cum rezultă din adresa din 10 iunie 2011 (fila 44 dosar), o primă variantă a Regulamentului „Ariilor Naturale Protejate Câmpia Careiului" a fost transmisă de reclamantă, spre afişare, la sfârşitul anului 2010, după care, la data de 26 ianuarie 2011, a fost organizată o dezbatere publică a regulamentului în oraşul Valea lui Mihai, dezbatere la care reprezentanţii administraţiei publice locale nu au participat, motivând că se impune desfăşurarea unei dezbateri la nivelul fiecărei primării.
Prin adresa de la fila 47 dosar, şi A.R.P.M. Cluj Napoca a confirmat dezbaterea publică organizată în data de 26 ianuarie 2011, însă a susţinut că nu a fost invitată să participe la această dezbatere, deşi îi revine obligaţia legală de a-şi exprima punctul de vederea asupra regulamentului propus de reclamantă. în cuprinsul aceleiaşi adrese a detaliat lipsurile documentului suspus dezbaterii de către reclamantă, concluzionându-se că acesta nu respectă principiile de bază ale unui regulament şi nu poate fi considerat un fundament pentru protejarea obiectivelor de conservare.
Curtea a reţinut că nu rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei că prima formă de regulament propusă de reclamantă la sfârşitul anului 2010 ar fi fost transmisă de aceasta spre avizare M.M.P. conform art. 3, pct. 3.1, lit. c) din convenţia de custodie, după cum nu rezultă nici modul de valorificare de către reclamantă a rezultatului dezbaterii publice organizată în data de 26 ianuarie 2011.
De asemenea, Curtea a stabilit că la data de 09 iunie 2011, reclamanta a transmis către M.M.P., A.P.M. implicate, Gărzile de Mediul Bihor şi Satu Mare şi primăriile interesate (filele 81-93), o nouă variantă a Regulamentului sitului de importanţă comunitară „Câmpia Careiului".
După transmiterea acestui document, M.M.P. le-a comunicat tuturor custozilor ariilor naturale protejate o adresă (fila 78 dosar) prin care le aduce la cunoştinţă că planurile de management trebuie să parcurgă procedura S.E.A.; că acestea împreună cu regulamentul trebuie avizate de A.P.M. implicate, precum şi o serie de alte detalii legate de modul de întocmire al respectivelor documente.
Totodată, Curtea a constatat că la data de 18 iulie 2011, M.M.P. i-a transmit reclamantei o nouă adresă prin care îi aducea la cunoştinţă că în vederea aprobării regulamentului şi planului de management îi revine obligaţia de a se conforma anumitor cerinţe, după cum urmează: să elaboreze regulamentul ariei naturale protejate prin implicarea şi consultarea factorilor interesaţi; să obţină, în vederea promovării actului normativ de aprobare a Regulamentului, avizul A.P.M. Bihor, Satu Mare şi Cluj-Napoca.
S-a menţionat în cuprinsul aceleiaşi adrese că aceasta constituie şi o notificare în sensul art. 6, lit. d) din Convenţia de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010, iar netransmiterea documentelor solicitate în termen de 60 de zile de la data primirii notificării ii dă autorităţii responsabile posibilitatea de a face uz de prevederile art. 6 din convenţia de custodie.
Drept consecinţă, la data de 22 februarie 2012, reclamantei i-a fost adus la cunoştinţă că a operat rezilierea de drept a convenţiei, în temeiul art. 6 lit. d) din convenţia de custodie, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin notificarea transmită la data de 18 iulie 2011.
Verificând legalitatea acestei adrese prin prisma criticilor reclamantei, Curtea a apreciat că aceasta, deşi redactată în termeni extrem de concişi, respectă cerinţa motivării actului administrativ, fiind indicat atât temeiul de drept care a atras rezilierea de drept a convenţiei, cât şi temeiul de fapt constând în neîndeplinirea obligaţiilor stipulate în notificarea ce i-a fost transmisă reclamantei în data de 18 iulie 2011.
Prin urmare, nu se poate reţine că operează nulitatea actului administrativ pentru nemotivare, cu atât mai mult cu cât însăşi reclamanta a identificat motivele care au condus la rezilierea de drept a convenţiei de custodie şi şi-a formulat apărări cu privirea la acestea şi nici din perspectiva semnăturii acestuia de către o altă persoană decât cea care avea competenţa legală.
A reţinut Curtea că persoana care a semnat actul a cărui legalitate o contestă reclamanta a ocupat, cu începere din 19 aprilie 2010, funcţia de director a D.P.N., iar prin Ordinul nr. 2749 din 22 noiembrie 2011 i-au fost delegate printre altele şi atribuţiile privind semnarea contractelor de administrare, a convenţiilor de custodie şi a actelor adiţionale la contractele şi convenţiile încheiate anterior., în conformitate cu prevederile art. 5 din H.G. nr. 1635/2009.
Instanţa a reţinut, de asemenea că în noţiunea de act adiţional intră inclusiv notificările prin care custozilor li se aduce la cunoştinţă rezilierea de drept a convenţiilor de custodie anterior încheiate, potrivit principiului „quipotestplus, potest minus".
Totodată, sub aspectul existenţei cerinţelor care potrivit convenţiei de custodie erau de natură a atrage rezilierea de drept a acesteia, Curtea a reţinut că, de la data comunicării către reclamantă a notificării din data de 18 iulie 2011, aceasta nu a mai întreprins nici un demers pentru a se conforma cerinţelor autorităţii responsabile, devenind astfel, incidente prevederile art. 6 lit. d), potrivit cărora convenţia de custodie încetează de drept, fără intervenţia instanţei de judecată, în cazul nerespectării obligaţiilor ce revin părţilor semnatare conform prevederilor convenţiei sau al nerespectării prevederilor legislaţiei specifice în vigoare, dacă în termenul de 60 de zile de la notificare nu a fost remediată situaţia.
Comunicarea spre afişare din data de 09 iunie 2011 a proiectelor de regulament şi plan de management, nu suplineşte cerinţa referitoare la consultarea şi implicarea factorilor interesaţi în elaborarea respectivelor documente, după cum nu rezultă modul în care reclamanta a valorificat ulterior observaţiile formulate de cei interesaţi în legătură cu proiectul de regulament transmis spre afişare în luna iunie 2011.
Mai mult, a apreciat Curtea, reclamanta nu a obţinut nici până în prezent avizarea celor două documente de către A.P.M. Bihor, Satu Mare şi Cluj-Napoca, deşi una dintre cerinţele transmise prin notificare din 18 iulie 2011 se referea la obţinerea acestor avize, conform art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F.F.E.W. întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea acesteia s-a arătat că soluţia instanţei de fond se întemeiază pe erori în analiza materialului probator, a normelor legale aplicabile şi prevederilor convenţiei de custodie.
Conform notelor de inventar şi recipiselor poştale prezente la dosarul cauzei F.F.E.W. a depus în termen, cu respectarea cerinţelor intimatei, atât planul de management cât şi regulamentul ariei naturale protejate. Nici intimata, nici instituţiile subordonate acesteia, nu au contribuit în vre-un fel la realizarea planurilor de management si regulamentelor ariei protejate.
Nu sunt conforme realităţii susţinerile instanţei de fond cu privire la nerealizarea modificărilor solicitate în planul de management şi regulament ulterior adresei intimatei din data de 12 iulie 2011, în acest sens la dosarul cauzei este notificarea din 09 septembrie 2011 privind înregistrarea planului de management în formă revizuită, la A.R.P.M. Cluj şi dovada achitării taxei pentru parcurgerea procedurii S.E.A.
Custodele nu deţine pârghiile legale pentru a aproba planul de management, obligaţia acestuia se rezumă la întocmirea lui şi comunicarea către organele competente. Până la data prezentului recurs A.R.P.M. Cluj Napoca nu a realizat evaluarea planului în cadrul procedurii S.E.A.
În aprecierea F.F.E.W. doamna A.F. nu putea să asume, în lipsa unui mandat special încredinţat în acest scop, rezilierea convenţiei de custodie. împrejurarea că aceasta este împuternicită să semneze convenţiile de custodie, cu persoanele juridice desemnate câştigătoare în urma procedurilor de atribuire, nu echivalează cu mandatarea acesteia să rezilieze orice convenţie de custodie, realizând acte şi asumând răspunderea inclusiv patrimonială în numele M.M.S.C.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii îl constituie cererea de anulare a adresei din 22 februarie 2012 emisă de intimată, prin care s-a adus la cunoştinţă reclamantei-recurente faptul că a operat rezilierea de drept a Convenţiei de custodie nr. 144 din 06 iulie 2010.
Critica recurentei vizează, pe de o parte, necompetenţa doamnei A.F. semnatara actului, de a asuma rezilierea convenţiei aceasta revenind exclusiv M.M.S.C. iar pe de alta nerealităţile celor menţionate în acel act sub aspectul neîndeplinirii obligaţiilor stipulate în notificarea transmisă la data de 18 iulie 2011.
Cât priveşte primul motiv de recurs, acesta nu este întemeiat câtă vreme prin Ordinul nr. 2749 din 22 noiembrie 2011, M.M.P. deleagă în mod expres d-nei A.F., „pentru şi în numele M.M.P. semnarea Raportului final al Comisiilor de evaluare şi al Comisiei de contestaţii din Sesiunea a patra de atribuire în administrare şi în custodie a ariilor naturale protejate şi de asemenea a contractelor de administrare a convenţiilor de custodie şi a actelor adiţionale la contractele şi convenţiile încheiate anterior”.
Rezultă, câtă vreme nu s-a făcut dovada anulării ori modificării acestui Ordin faptul că la datele emiterii actelor a căror anulare se solicită, semnatara A.F. era îndreptăţită să analizeze, aprobe şi semneze convenţiile şi notificările.
Nu poate fi reţinută susţinerea din recurs conform căreia împuternicirea de a semna convenţiile nu echivalează cu mandatarea de a rezilia, delegarea vizând pe de o parte şi actele adiţionale, la Convenţiile încheiate anterior, categorie în care intră şi notificările, iar pe de alta, în lipsa unei delegări exprese a altei persoane să semneze anulările actelor de custodie, principiul de drept este acela că cel ce încheie un act îl poate şi anula.
Cât priveşte realizarea modificărilor solicitate prin adresa din 12 iulie 2011, aspect ce ar rezulta din notificarea din 9 septembrie 2011 (fila 4), recurenta nu face dovada precum i s-a solicitat (fila 28 dosar fond), a avizelor A.P.M. - Bihor, Satu Mare, Cluj Napoca. Ori, recurenta nu a făcut decât dovada comunicării către M.M.R. (fila 5-8).
Rezultă că la data notificării finale, recurenta nu a putut prezenta avizele solicitate, astfel că în mod justificat s-a dispus rezilierea de drept a convenţiei.
2.Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Cum, faţă de argumentele mai sus analizate recursul de faţă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a-l respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.F.E.W. împotriva sentinţei nr. 172/CA/2013/P.L din 18 octombrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 258/2015. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 278/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
