ICCJ. Decizia nr. 278/2015. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 278/2015
Dosar nr. 381/43/2011
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2015
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, sub nr. 381/43/2011, reclamanta SC B.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei - Primăria Sângiorgiu de Mureş, a solicitat instanţei să dispună anularea actului nr. 5967 din 23 august 2011 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia înregistrată sub nr. 4025 din 3 iunie 2011 şi a deciziei de impunere nr. 47 din 11 mai 2011 emisă de pârâtă, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale locale în cuantum de la 1.053.259,54 RON; obligarea pârâtei la restabilirea situaţiei financiar fiscale reală a societăţii, înainte de adoptarea deciziei nr. 47/2011 şi restituirea unor eventuale sume încasate sau achitate în plus, în raport de datoriile fiscale certe, rezultate din contractul de concesiune; suspendarea executării vremelnice a sumei de 574.490 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de concesiune din 20 aprilie 2009 anexa 1 privind cedarea, respectiv preluarea în concesiune a patrimoniului „Complexul de Tratament şi Recuperare Băile Sărate” cu terenul aferent de 134.644 m.p.
Pârâta fiind în imposibilitate de a preda în totalitate bunurile concesionate, a fost încheiat actul adiţional nr. 2 din 20 februarie 2004 - anexa 3, prin care părţile au procedat şi la recalcularea redevenţei iniţiale.
Decizia de impunere nr. 47 din 11 mai 2011 cât şi decizia prin care s-a respins contestaţia sunt lovite de nulitate absolută în raport de dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. proc. fisc., iar pe fond, sumele reţinute în decizia contestată nu sunt datorate în raport de situaţia de fapt reală.
La emiterea deciziei de impunere nu a fost avut în vedere faptul că o parte din bunurile concesionate au fost restituite foştilor proprietari în baza unor hotărâri judecătoreşti, iar cu privire la impozitul pe clădiri nu s-a avut în vedere dispoziţiile art. 286 alin. (6) şi (7) C. fisc.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 101 din 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost admisă cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. 47/2011, emisă de Primăria Comunei Sângiorgiu de Mureş, privind suma de 574.490 RON din care 296.290 RON rămăşiţe din anii anteriori şi 278.294,54 RON majorări şi penalităţi, instanţa apreciind că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3883 din 3 octombrie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de Autoritatea Administrativ Teritorială - Primăria Comunei Sângiorgiu de Mureş împotriva sentinţei nr. 101 din 13 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Pe fondul cauzei, prin sentinţa civilă nr. 198 din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B.S. SRL, a fost anulată în parte decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 5967 din 23 august 2011 şi a deciziei de impunere nr. 47 din 11 mai 2011 emise de pârâtă, reclamanta fiind exonerată de la plata sumei de 426.933 RON reprezentând taxe şi impozit stabilite prin decizia nr. 47/2011.
Au fost menţinute restul obligaţiilor fiscale stabilite prin decizia de impunere nr. 47/2011, pârâta fiind obligată să restituie suma de 16.500 RON, achitată cu recipisa de consemnare din 10 ianuarie 2012 şi chitanţa din 10 ianuarie 2012.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că actul administrativ atacat cuprinde elementele prevăzute de art. 43 alin. (1) C. proc. civ., astfel că motivele de nulitate invocate sunt nefondate.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin expertiza contabilă efectuată „s-a stabilit” că sumele contestate nu au fost corect calculate. Astfel, în privinţa taxei auto, s-a concluzionat că aceasta nu este datorată, iar debitul total, reprezentând obligaţii fiscale datorate de reclamant, pe anul 2011 este de 618.373 RON.
Faţă de concluziile raportului de expertiză, acţiunea a fost admisă în parte, reclamanta fiind exonerată de la plata sumei de 426.933,5 RON.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 198 din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, au formulat recurs atât reclamanta SC B.S. SRL cât şi pârâta Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei Sângiorgiu de Mureş, ambele recurente criticând sentinţa din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta - reclamantă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., art. 3, art. 9 C. fisc. şi art. 105 - 107 C. proc. fisc.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a prezentat situaţia de fapt expusă şi în primul ciclu procesual, arătând că deşi a invocat cu argumente pertinente nulitatea absolută a actelor administrative adoptate de intimată, instanţa de fond nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, actul nr. 5967 din 23 august 2011 prin care a fost respinsă contestaţia formulată, nu cuprinde motivele de fapt şi drept care au stat la baza emiterii, situaţie în care instanţa de fond „cu greu a putut cenzura temeinicia şi legalitatea actelor contestate.”
Din conţinutul deciziei de impunere nr. 47 din 11 mai 2011, nu rezultă modul de calcul al debitului principal şi al accesoriilor şi datele de la care au început să curgă, situaţie în care instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 3 lit. b) C. fisc. privind principiul certitudinii impunerii.
Anularea deciziei de impunere nr. 47/2011 se impune şi pentru faptul că nu se poate reţine caracterul cert al obligaţiilor, având în vedere lipsa motivării, împrejurare constatată şi prin expertiza contabilă administrată în cauză.
Hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Soluţia adoptată în primul ciclu procesual este contrară practicii în materie, sens în care, cu titlu exemplificativ, se indică sentinţa nr. 3737/2012 a Tribunalului Mureş decizia nr. 428612/2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât prin hotărârea pronunţată nu s-a stabilit starea de fapt reală în raport de probatoriul administrat, iar motivarea este neconvingătoare.
Prin expertiza contabilă au fost calculate majorări de întârziere până la finele anului 2012, deşi majorările trebuiau calculate până la data de 11 mai 2011 când s-a emis decizia contestată.
Nu s-a ţinut cont de faptul că toate obligaţiile fiscale pentru anul 2011 au fost achitate, fapt ce rezultă din Titlul executoriu nr. 476/2013 cât şi din situaţia plăţilor făcute de societate.
Ca urmare, recurentul - reclamant apreciază că în cauză se impune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
- Recurenta - pârâtă în dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., arată că hotărârea instanţei de fond este „extrem de lapidară” având în vedere exclusiv expertiza contabilă efectuată în cauză, ignorând cu desăvârşire înscrisurile relevante depuse în apărare.
Expertiza a fost efectuată doar pe baza evidenţelor contabile şi a declaraţiilor fiscale întocmite de reclamantă, iar criticile aduse expertizei au fost ignorate total de instanţa de fond.
Debitele stabilite prin decizia contestată au fost corect stabilite, reclamanta fiind de rea credinţă, urmărind să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale, iar instanţa de fond nu a analizat situaţia de fapt reală, probele administrate în cauză, pronunţând sentinţa recurată doar în baza expertizei contabile, motivarea fiind „lapidară şi neconvingătoare”.
În susţinerea recursului, au fost depuse, în condiţiile art. 305 C. proc. civ. acte de către recurenta - pârâtă Autoritatea Administrativ Teritorială a comunei Sângiorgiu de Mureş.
Recurenta - reclamantă SC B.S. SA, a depus întâmpinare la recursul formulat de Autoritatea Administrativ Teritorială a comunei Sângiorgiu de Mureş solicitând, în esenţă, respingerea recursului formulat de pârâtă.
Hotărârea instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate de ambele recursuri şi dispoziţiile legale incidente se constată că recursurile sunt fondate.
Astfel, prin decizia de impunere nr. 47 din 11 mai 2011, emisă de Primăria Sângiorgiu de Mureş - Biroul de Impozite şi Taxe Locale, au fost stabilite în sarcina reclamantei SC B.S. SRL obligaţii fiscale în cuantum de 1.045.306,53 RON.
Împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestaţie SC B.S., contestaţie ce a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 5967 din 23 august 2011 emisă de Primăria Sângiorgiu de Mureş.
Instanţa de fond, prin sentinţa recurată a admis în parte acţiunea formulată, exonerând reclamanta de la plata sumei de 426.933,53 RON dar ambele recurente critică sentinţa menţionată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 269 pct. 5 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează trei ipoteze şi anume situaţia în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, hotărârea atacată este contradictorie şi hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu nemotivarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti trebuie să cuprindă motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cerinţele părţilor.
Obligaţia instanţei de a arăta expres şi explicit care au fost argumentele avute în vedere este esenţială, fiind de natură a convinge părţile din litigiu de temeinicia şi legalitatea hotărârii făcând totodată posibil exercitarea controlului judiciar.
Instanţa de fond, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC B.S., reluând concluziile raportului de expertiză fără a arăta care au fost considerentele în fapt şi drept avute în vedere şi fără a face o coroborare a informaţiilor desprinse din raportul de expertiză cu alte probe, mărginindu-se a indica că „expertul a concluzionat”.
Este adevărat că proba cu expertiza a fost administrată cu respectarea dispoziţiilor art. 201 C. proc. civ., dar instanţa omite să analizeze toate probele administrate şi să arate în considerentele hotărârii, motivele de fapt şi de drept avute în vedere pentru care a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, să stabilească pe deplin situaţia de fapt în scopul aplicării corecte a legii cu respectarea dispoziţiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ.
Procedând astfel, instanţa a încălcat obligaţiile stabilite de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. aceea de a demonstra în scris de ce s-a ajuns la soluţia dată, o obligaţie esenţială, a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Motivarea hotărârii prin trimiterea exclusivă la concluziile expertului fără a se stabili situaţia de fapt şi drept prin raportare la întreg probatoriul administrat în cauză, a pus instanţa de recurs în imposibilitate de a putea analiza justeţea soluţiei adoptate în întregul său, ambele părţi litigante suferind o vătămare care nu poate fi înlăturată.
Este de remarcat că o astfel de hotărâre nu respectă exigenţele art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, jurisprudenţa Curţii formată în aplicarea normei menţionate fiind în sensul că dreptul la un proces echitabil include printre altele şi obligaţia instanţei interne de a motiva suficient hotărârea formulată, în sensul de a analiza în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei expertize.
Având în vedere considerentele expuse, ţinând cont de faptul că instanţa de fond nu a stabilit pe deplin situaţia de fapt şi drept, nu a analizat întreg probatoriul administrat în cauză şi nu a motivat hotărârea pronunţată, se constată că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocat de ambele recurente, este întemeiat.
Cu ocazia rejudecării, instanţa va stabili corectitudinea obligaţiilor fiscale stabilite prin decizia contestată ţinând cont de contractul de concesiune încheiat de părţi la data de 19 aprilie 1998, de actele adiţionale la contract dar şi de hotărârile judecătoreşti prin care o parte din bunurile ce au făcut obiectul concesionării, au fost restituite foştilor proprietari în raport de dispoziţiile Legii nr. 112/1995 şi a Legii nr. 10/2001(data restiturii).
În raport de situaţia reală existentă, se va stabili cuantumul impozitului pe clădiri şi cuantumul impozitului pe teren, dar şi impozitul auto, scadenţa plăţilor şi realitatea debitelor anterioare pentru care au fost calculate penalităţile.
Cu toate că ambii recurenţi au invocat mai multe motive de recurs, admiterea primului motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., face de prisos analizarea celorlalte critici formulate, acestea urmând a fi avute în vedere la rejudecarea pe fond a cauzei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursurile declarate de SC B.S. SRL şi Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei Sângeorgiu de Mureş, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de SC B.S. SRL şi Autoritatea Administrativ Teritorială a Comunei Sângeorgiu de Mureş împotriva sentinţei nr. 198 din 02 aprilie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2015 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 275/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 318/2015. Contencios. Conflict de... → |
|---|
