ICCJ. Decizia nr. 286/2015. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
DECIZIA nr. 286/2015
Dosar nr. 461/32/2013
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2015
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2245 din 28 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2014/110/2008, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondate excepţiile inadmisibilităţii capătului de cerere referitor la rectificarea poziţiei 48 - 51 şi nulităţii completării motivelor de recurs invocate de intimata I.T.M. Bacău.
A admis recursul declarat de recurentul-reclamant S.L. şi de recurentul-pârât I.T.M. Bacău împotriva Sentinţei civile nr. 1037 din 13 iunie 2012 pronunţate de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 2014/110/2008, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi E.I., B.A., F.E.L. şi Inspecţia Muncii.
A modificat, în parte, sentinţa recurată în sensul că:
- a respins capătul de cerere formulat de reclamant privind anularea deciziilor: 72/2001, 55/2000 şi a celorlalte decizii subsecvente, emise ulterior datei de 1 august 2000 de I.T.M. Bacău şi a înlăturat obligarea pârâtei I.T.M. de a emite o nouă decizie de numire în funcţia publică şi de schimbare a încadrării reclamantului în funcţia publică de consilier A/I/1 începând cu 12 mai 2001, precum şi de a efectua rectificările în carnetul de muncă, dosarul profesional şi registrul de evidenţă a funcţiilor publice.
- a înlăturat obligaţia pârâtei I.T.M. Bacău de a efectua recalcularea şi plata diferenţelor salariale precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Inspecţia Muncii invocată de reclamantul S.L. şi a respins acţiunea formulată împotriva acesteia şi pe cale de consecinţă a respins recursul declarat de pârâta Inspecţia Muncii şi a excepţiilor invocate de aceasta în calitate de recurentă.
A menţinut celelalte dispoziţii precum şi soluţia pronunţată cu privire la capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 136 din 28 martie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii recurentului-reclamant referitor la anularea ca falsă a Deciziei nr. 136/2008 prin care s-a dispus rectificarea poziţiilor 48 - 51 din carnetul de muncă al reclamantului invocată de aceasta, nu este o cerere nouă formulată în recurs ci un argument pentru menţinerea hotărârii instanţei de fond cu privire la acest capăt de cerere, argument întemeiat prin realizarea acestor rectificări fără respectarea legii.
În ceea ce priveşte nulitatea completării motivelor de recurs sub aspectul încălcării art. 3021, lit. c) C. proc. civ., art. 3041 C. proc. civ. dispune că recursul declarat împotriva hotărârilor care nu pot fi atacate cu apel nu este limitat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., hotărârea putând fi criticată şi sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt.
În ceea ce priveşte recursul declarat de I.T.M. Bacău, instanţa a reţinut următoarele:
Urmare a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamant împotriva Ordinului nr. 571B/2000 şi a Deciziei nr. 1026/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile Ordinului nr. 571B/2000 nu îi sunt aplicabile reclamantului, iar instanţa de recurs nu va avea în vedere acest ordin la soluţionarea capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 72/2001.
În raport de Decizia nr. 72 din 15 ianuarie 2001 care nu a fost revocată sau anulată pe considerentul lipsei avizului A.N.F.P., ţinând seama că funcţiile publice sunt stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei respective, instanţa de recurs a reţinut că echivalarea funcţiei de specialitate de "analist programator I" pe care o avea în cadrul I.T.M. Bacău cu funcţia publică de expert A/II/2 nu a încălcat dispoziţiile O.U.G. nr. 82/2000 aşa cum susţine reclamantul, sub aspectul criticat de acesta, respectiv echivalarea funcţiei cu aceea de consilier A/1/2.
În ceea ce priveşte clasa funcţiei în care a fost numit, instanţa de recurs a reţinut că echivalarea reclamantului în clasa a II-a a ierarhiei funcţiilor publice este echivalentă cu gradul profesional I pe care îl deţinea anterior numirii sale, până la nivelul maxim al gradului profesional mai existând o treaptă ierarhică.
Instanţa de recurs, reţinând că funcţia publică în care reclamantul a fost numit la 1 ianuarie 2011 constituie o corectă echivalare a funcţiei de specialitate a funcţiei pe care o avea anterior, capetele de cerere ale acestuia de anulare a Deciziei nr. 72/2001 sub aspectul funcţiei publice în care a fost numit şi emiterea unei decizii de numire în funcţia publică pretinsă, precum şi anularea deciziilor subsecvente prin care s-a consacrat evoluţia carierei funcţiei publice având ca bază funcţia publică în care a fost numit la 1 ianuarie 2001 şi obligarea reclamantei să emită corespunzător pretinsei funcţii publice care i s-ar fi cuvenit în opinia reclamantului sunt nefondate, a admis recursul recurentei I.T.M. sub acest aspect.
În ceea ce priveşte schimbarea încadrării reclamantului în funcţia publică de consilier categoria A/I/1 începând cu 12 mai 2001, Curtea de Apel Bacău a reţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a H.G. nr. 767/1999.
O.U.G. nr. 24/2000 a intrat în vigoare după încheierea contractului dintre părţi, respectiv la 31 martie 2000, raporturilor de muncă încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2000 nefiindu-le aplicabile dispoziţiile acestui act normativ sub aspectul raporturilor juridice încheiate de părţi, respectiv funcţia de specialitate în care a fost încadrat reclamantul, natura prestaţiilor la care s-a angajat salariatul.
Cu privire la anularea Deciziei 136 din 28 martie 2008, instanţa de recurs a reţinut că, deşi recurentul-pârât invocă prevederile anexei 8.1 pct. V, lit. a) din Legea nr. 154/1998, acesta ignoră pe de o parte, contractul încheiat de părţi în care funcţia de specialitate în care a fost încadrat reclamantul era expres trecută în contract, dar şi faptul că la data încheierii contractului, nu exista o clasificare a ocupaţiilor din România, iar pe de altă parte nu exista nici o prevedere legală să interzică, pentru persoanele care exercitau atât atribuţii de analist cât şi de programator, să fie angajate cu funcţia de "analist programator".
Prin urmare critica formulată pe acest capăt de cerere a fost găsită nefondată.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul S.L., instanţa de recurs 1-a constatat întemeiat, cu privire la motivul de recurs de ordine publică prin care s-a invocat, atât prin întâmpinare cât şi prin cerere separată, excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei Inspecţia Muncii.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 108/1999, Inspecţia Muncii are în subordine inspectorate teritoriale de muncă, unităţi cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.
Având în vedere că actele contestate au fost emise de pârâta I.T.M. Bacău, că această autoritate, deşi subordonată Inspecţiei Muncii, are personalitate juridică, că în cauză nu a fost contestată capacitatea administrativă a pârâtei I.T.M. Bacău de a emite actele contestate, instanţa de recurs a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi nu Inspecţia Muncii, critica recurentului-reclamant fiind fondată.
Celelalte motive de recurs formulate de reclamantul S.L. împotriva sentinţelor nr. 1037/2012 şi nr. 1592/2012 precum şi împotriva încheierilor din 9 iunie 2010, 17 ianuarie 2011 şi 31 octombrie 2012 au fost apreciate ca nefondate de către instanţa de recurs.
Referitor la recursul declarat de Inspecţia Muncii, instanţa de recurs a reţinut că această din urmă recurentă nu are calitate procesuală în cauză şi astfel, criticile formulate de recurentă împotriva sentinţelor pronunţate în cauză cât şi apărările pe cale de excepţie formulate împotriva recursului reclamantului, pe cale de consecinţă, nu mai necesită a fi analizate.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.L., astfel cum a fost precizată în faţa Curţii de Apel Bacău la data de 17 octombrie 2013, invocând şi motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că această hotărâre este contradictorie cu Decizia nr. 1026 din 24 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi cu Încheierea din data de 23 martie 2011 a Tribunalului Bacău.
În dezvoltarea acestui motiv de revizuire, revizuentul susţine că prin Decizia nr. 1026 din 24 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. 660/32/2008 s-a admis excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 571B din 3 august 2000, care a stat la baza actelor administrative a căror anulare a solicitat-o în Dosarul nr. 1014/110/2008, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 2245 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, a cărei desfiinţare se solicită prin prezenta cerere de revizuire.
Mai arată revizuentul că prin Încheierea din 23 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1014/110/2008, Tribunalul Bacău a admis excepţia de nelegalitate a Deciziei I.T.M. Bacău prin care s-au stabilit funcţiile publice din cadrul instituţiei şi care, de asemenea, a stat la baza actelor administrative contestate.
Analizând cererea de revizuire formulată, Înalta Curte reţine următoarele:
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei calităţii de reprezentant al consilierului juridic care a depus delegaţie pentru Inspecţia Muncii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei Inspecţiei Muncii, Înalta Curte constată că nu există niciun interes în susţinerea acestora, având în vedere că reprezentantul juridic al Inspecţiei Muncii nu a răspuns şi pentru I.T.M. Bacău, care a lipsit la acest termen, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspecţiei Muncii, a fost admisă prin decizia a cărei revizuire se solicită şi chiar la cererea recurentului S.L., care a formulat motiv de recurs pe acesta aspect, admis de Curtea de Apel Bacău.
Analizând mai întâi admisibilitatea cererii de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibilă, nefiind întrunită ipoteza textului legal prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este motiv de revizuire şi atunci când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Din economia textului citat, rezultă că acesta se referă la situaţia în care există două hotărâri definitive pronunţate în două pricini, având acelaşi obiect, purtate între aceleaşi părţi, cele două hotărâri trebuind să soluţioneze fondul şi să fie contrare. Această interpretare a fost confirmată şi de doctrina juridică afirmându-se constant că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în acele cazuri în care soluţiile contradictorii au fost pronunţate în aceeaşi cauză, pe parcursul soluţionării cauzei şi în diverse etape procesuale.
Or, prin Decizia nr. 1026 din 24 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi prin Încheierea din 23 martie 2011 a Tribunalului Bacău s-au soluţionat, în realitate, două incidente procesuale care au îmbrăcat forma unor excepţii de nelegalitate invocate de reclamant în aceeaşi fază procesuală a fondului şi în cadrul aceluiaşi litigiu care a făcut obiectul Dosarului nr. 1014/110/2008 al Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal (înregistrat iniţial sub Dosar nr. 7091/110/2007 la secţia civilă a Tribunalului Bacău) şi care privea demersul judiciar al reclamantului S.L. de anulare a actelor administrative menţionate anterior.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi în speţă de două hotărâri prin care să se fi soluţionat fondul cauzei, fond care constă în anularea deciziilor nr. 72/2001, nr. 55/2000 şi a celorlalte decizii subsecvente, emise ulterior datei de 1 august 2000 de I.T.M. Bacău, având în vedere că soluţiile pronunţate pe excepţiile de nelegalitate au vizat alte acte administrative şi nu au dezlegat fondul pricinii. Mai mult decât atât, nici considerentele reţinute de instanţele care au admis excepţiile de nelegalitate nu au antamat fondul dreptului dedus judecăţii de către reclamant, deoarece s-au făcut referiri doar la lipsa unei condiţii de formă, respectiv a avizului dat de A.N.F.P. pentru emiterea acestora.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză nu există contrarietate de hotărâri, în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că hotărârile invocate ca fiind potrivnice au fost pronunţate în una şi aceeaşi cauză, doar una dintre ele vizând fondul litigiului, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, astfel încât o va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de S.L. împotriva Deciziei nr. 2245 din 28 mai 2013 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2015 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2643/2015. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2260/2015. Contencios. Anulare act... → |
|---|
