ICCJ. Decizia nr. 387/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 387/2015

Dosar nr. 374/45/2012

Şedinţa publică de la 3 februarie 2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1501 din 11 iunie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de M.C. împotriva Deciziei nr. 617/CA din 19 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

Împotriva Deciziei nr. 1501 din 11 iunie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuentul M.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar la termenul din 5 noiembrie 2013, judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părţilor, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an şi pentru a se verifica incidenţa dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o rice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 - 251 C. proc. civ. , Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 252 alin. (1) din acelaşi cod, constatând din oficiu că s-a perimat recursul declarat de M.C. împotriva sentinţei nr. 1501 din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de M.C. împotriva Deciziei nr. 1501 din 11 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 387/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs