ICCJ. Decizia nr. 438/2015. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 438/2015
Dosar nr. 11257/85/2012
Şedinţa publică de la 5 februarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 283 din 30 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii formulării acţiunii; a respins acţiunea formulată de reclamanta SC M.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.M.F.P.S. - O.I.R.P.D. Regiunea S.V.O. şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.M.F.P.S. - O.I.R.P.D.R. Sud-Vest Oltenia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a analizat cu prioritate excepţiile invocate, reţinând că excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată în contextul în care prin acţiunea promovată de reclamantă se tinde la sancţionarea refuzului pârâtei de a încheia un act, situaţie în care nu se pune problema aplicării art. 7 din Legea nr. 554/2004; excepţia prematurităţii a fost apreciată de asemenea ca fiind nefondată, atât timp cât cererea adresată pârâtei a fost înregistrată la aceasta la data de 19 noiembrie 2012, iar acţiunea a fost introdusă la data de 18 decembrie 2012, cu prim termen la 22 aprilie 2013.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a examinat situaţia de fapt şi conţinutul contractului de finanţare de grant pentru proiectul P.O.S.D.R.U., constatând că reclamanta nu a respectat, astfel cum s-a obligat prin contract, instrucţiunile emise de A.M.P.O.S.D.R.U., în sensul că cererea de încheiere a actului adiţional nu putea fi formulată nici la finalul perioadei de implementare, şi cu atât mai puţin ulterior expirării acesteia, cum reclamanta a procedat.
Astfel cum rezultă din instrucţiuni, se impunea încheierea unui act adiţional, care să fie urmată de o cerere de rambursare a cheltuielilor eligibile, alături de care să fie examinată şi cererea de rambursare a T.V.A. Mai exact, conform instrucţiunilor menţionate, cererile de restituire T.V.A. trebuiau formulate ulterior încheierii actelor adiţionale cu acest obiect, şi alăturate cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile.
Cum cererea de prelungire a perioadei de implementare a fost respinsă prin adresa din 29 februarie 2012, a reţinut judecătorul fondului, nu este admisibilă nici încheierea unui act adiţional şi nici restituirea T.V.A. pe baza unei cereri formulată la finalul perioadei de implementare sau ulterior încheierii acesteia, la data de 19 noiembrie 2012. De altfel, nici cererea anterioară privind încheierea actului adiţional nr. 3 nu fusese formulată cu respectarea Instrucţiunii privind plata de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. plătite, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanţate prin P.O.S.D.R.U., motiv pentru care a fost respinsă.
Curtea a apreciat că reclamanta nu poate imputa pârâtei un refuz nejustificat, în condiţiile în care acesta se întemeiază tocmai pe împrejurarea că societatea reclamantă nu s-a conformat prevederilor contractuale şi legale menţionate mai sus.
În acest context, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată susţinerea reclamantei în conformitate cu care ar fi îndreptăţită la recuperarea T.V.A. în termenul de prescripţie în materie fiscală, restituirea T.V.A. fiind posibilă numai în condiţiile contractuale, care nu au fost însă respectate. Atât timp cât perioada de implementare a contractului s-a încheiat la data de 29 februarie 2012, nu poate fi considerată ca admisibilă cererea de încheiere a unui act adiţional la un contract care nu mai este în fiinţă.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.M.F.P.S. - O.I.R.P.D.R., S.V.O., instanţa de fond a respins-o, întrucât, în baza A.D.F., aprobat prin Ordinul M.M.F.P.S. nr. 600/2008, pârâtei O.I.R.P.O.S.D.R.U., S.V.O. i-au fost delegate îndeplinirea unor funcţii şi privind gestionarea P.O.S.D.R.U., prin stabilirea cadrului de implementare a acestuia, a drepturilor şi obligaţiilor ce revin fiecărei părţi contractante. De asemenea, conform art. 31 alin. (1), (3) şi (4) din H.G. nr. 457/2008 organismele intermediare au atribuţii delegate de la autoritatea de management pentru implementarea programului operaţional aflat în gestiune pe bază de acord, fiindu-i delegată şi faza de angajarea şi lichidarea cheltuielilor, astfel cum se menţionează în întâmpinare.
Curtea a reţinut că, întrucât de implementarea şi de gestionarea P.O.S.D.R.U. este direct răspunzător organismul intermediar, cererea de chemare în garanţie a autorităţii de management este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta SC M.T. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
S-a învederat, prin motivele cererii de recurs, că respingerea acțiunii constituie o gravă greșeală de judecată a primei instanțe, deoarece:
I. Curtea de apel a susținut în mod nefondat că recurenta reclamantă s-ar fi adresat pârâtei cu propunerea de act adițional doar ulterior încheierii contractului prin expirarea termenului, în realitate reclamanta adresându-se cu propunerea de act adițional (având ca obiect plata taxei pe valoarea adăugată plătită aferentă cheltuielilor exigibile) la data de 11 ianuarie 2012, pe parcursul derulării contractului (termenul expirării contractului principal fiind data de 29 februarie 2012).
Or, în raport de această realitate și de prevederile Instrucțiunii A.M.P.O.S.D.R.U., considerentul hotărârii recurate în sensul că propunerea de act adițional nu ar fi putut fi formulată spre finalul perioadei contractuale adaugă vădit la lege și este în aceiași măsură inextricabil. În plus, s-a arătat că reclamanta a urmat întrutotul prevederile contractuale și cele ale Instrucțiunii A.M.P.O.S.D.R.U., depunând propunerea de act adițional nr. 3 înăuntrul termenului contractual, urmată ulterior de depunerea cererii de rambursare T.V.A., în timp ce refuzul pârâtei de a perfecta actul adițional și de a dispune restituirea taxei pe valoarea adăugată este unul vădit nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
II. Curtea de apel nu s-a pronunțat sub nici un aspect asupra motivării de esență a acțiunii prin care s-a precizat că dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată finanțată de recurentă aferent cheltuielilor eligibile din cadrul proiectului este unul ope legis, prevăzut de dispozițiile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, și nu un drept contractual, prevederile instrucțiunii și conduita cocontractantei autoritate pârâtă trebuind a fi ad legem, în sensul asigurării realizării dreptului și nu a paralizării acestuia.
Prin urmare, cum reclamanta recurentă este o societate ce are calitatea de furnizor de formare profesională și care desfășoară activități scutite de taxa pe valoarea adăugată, fără drept de deducere, s-a considerat de către recurentă că devin incidente în litigiu prevederile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, trecute sub tăcere însă de prima instanță.
De aceea, s-a apreciat că prin acest mod de soluționare a acțiunii instanța de fond a pronunțat o hotărâre fără a intra în cercetarea fondului, solicitându-se în consecință casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, în vederea realizării unei judecăți reale și efective a litigiului.
În finalul cererii de recurs a reiterat recurenta că dreptul acesteia de a obține restituirea contravalorii taxei pe valoarea adăugată este un drept născut din lege pe durata derulării contractului de finanțare, independent de acest contract, iar refuzul autorității pârâte de a da curs cererilor recurentei (atât de perfectare a actului adițional cât și de rambursare a T.V.A.) este unul eminamente discreționar și nejustificat, ceea ce înseamnă că reprezintă un imperativ suplinirea consimțământului pârâtei în sensul perfectării formalităților de rambursare (actul adițional al contractului de grant pentru proiectul menționat în acțiune) și în sensul obligării la restituirea taxei pe valoarea adăugată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea S.V.O. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciindu-se că criticile recurentei sunt vădit nefondate, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 alin. (4) din contractul de finanțare beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile contractului, cu instrucțiunile emise de A.M.P.O.S.D.R.U., comunicările transmise de O.I.R.P.O.S.D.R.U. delegat Regiunea S.V.O. și cu legislația comunitară și națională.
Instrucțiunile A.M.P.O.S.D.R.U. din 2010 privind angajarea, plata de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile reglementează procedura de angajare a cheltuielilor cu T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, efectuate în cadrul proiectelor finanțate din P.O.S.D.R.U., prin încheierea unui act adițional și procedura de solicitare a acesteia de către beneficiarii/partenerii care se încadrează în categoriile prevăzute la art. 15 alin. (1) al O.U.G. nr. 64/2009, și precizează în mod clar că acestea sunt singurele de luat în considerare de către autoritatea contractantă.
Reclamanta nu a încheiat un astfel de act adițional, deoarece în data de 29 februarie 2012 propunerea de act adițional privind angajarea cheltuielilor cu T.V.A. neeligibilă a fost respinsă de către O.I.R.P.O.S.D.R.U. Regiunea S.V.O., pe motiv că aceasta nu a respectat prevederile instrucțiunilor A.M.P.O.S.D.R.U. privind angajarea, plata de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, fiind depusă la sfârșitul perioadei de implementare (de la 02 decembrie 2010 la 29 februarie 2012).
S-a arătat că din economia prevederilor instrucțiunilor actul adițional specific trebuia încheiat la începutul perioadei de implementare pentru a se putea angaja de către A.M.P.O.S.D.R.U., în calitate de ordonator de credite, cheltuielile bugetare și pentru ca apoi în urma cererilor de restituire depuse simultan cu cererile de rambursare a cheltuielilor eligibile să se restituie contravaloarea T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile, în termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire.
Prin urmare, s-a opinat de către intimată că dreptul recurentei la restituirea contravalorii T.V.A. neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului intitulat ”Calificarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a șomerilor și a persoanelor inactive pentru ocupația de Măcelar” nu este susceptibil de exercitare, deoarece nu a luat naștere un raport juridic obligațional în acest sens între A.M.P.O.S.D.R.U./O.I.R.P.O.S.D.R.U. și recurentă, prin neîncheierea unui act adițional la contract.
Contrar celor susținute prin cererea de recurs, intimata a relevat că cererea de propunere a actului adițional nu a fost depusă în plină derulare contractuală ci la finalul perioadei de implementare, respectiv după încheierea perioadei de implementare (19 noiembrie 2012), că cererea de propunere a actului adițional și cererea de restituire a T.V.A. nu au respectat prevederile contractului de finanțare și ale instrucțiunilor A.M.P.O.S.D.R.U., că dreptul reclamantei la restituirea de către A.M.P.O.S.D.R.U. a contravalorii T.V.A. neeligibilă, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul contractului de finanțare, ar fi putut lua naștere doar în condițiile contractuale, dacă ar fi fost respectate și nu independent de acestea în temeiul art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, că prevederile art. 9 lit. b) din O.U.G. nr. 64/2009 fac referire la P.O.A.T. și nu la P.O.S.D.R.U., că prevederile art. 11 lit. e) din O.U.G. nr. 64/2009 fac referire la bugetul M.F.P. iar dispozițiile art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 stabilesc categoriile de beneficiari ce pot primi T.V.A. neeligibilă aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile (restituire ce nu poate opera însă decât în baza unui angajament bugetar încheiat de ordonatorul principal de credite și în temeiul ”bunului de plată” acordat pe cererea de restituire în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1792/2002 și cu Legea nr. 500/2002), că începând cu data de 12 iunie 2012 lit. g) a art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 a fost abrogată (ceea ce înseamnă că de la această dată recurenta nu se mai încadra în categoria beneficiarilor care putea solicita restituirea contravalorii T.V.A. aferentă cheltuielilor eligibile) și că este inadmisibilă încheierea unui act adițional la un contract care nu mai este în ființă.
Instanța de fond, s-a arătat, a reținut în mod corect că potrivit prevederilor instrucțiunilor A.M.P.O.S.D.R.U. pe care beneficiarul era obligat să le respecte, cererile de restituit-re a T.V.A. trebuiau formulate ulterior încheierii actelor adiționale cu acest obiect și alăturate cererilor de rambursare a cheltuielilor eligibile pe perioada implementării, iar cererile de încheiere a actului adițional nu puteau fi formulate nici la finalul implementării și cu atât mai puțin ulterior expirării acesteia.
Critica recurentei potrivit căreia instanța de fond nu s-a pronunțat pe faptul că restituirea T.V.A. aferent cheltuielilor eligibile este un drept izvorât din prevederile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009, și nu un drept contractual, a fost considerată ca fiind neîntemeiată, întrucât instanța de fond a cercetat fondul și a reținut în mod corect că ”este neîntemeiată susținerea reclamantei în conformitate cu care ar fi îndreptățită la recuperarea T.V.A. în termenul de prescripție fiscală, restituirea T.V.A. fiind posibilă numai în condițiile contractuale, care nu au fost însă respectate”.
Recursul declarat de SC M.T. SRL împotriva sentinței nr. 282 din data de 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, este fondat și va fi admis, cu consecința casării hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiași instanță, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să menţioneze, printre altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Prin urmare, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Motivarea este, incontestabil, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.
De aceea, instanţa de judecată trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut prin acţiune şi asupra tuturor mijloacelor ce au stat la temelia pretenţiilor ridicate de părţile unui proces civil. Cu alte cuvinte, motivarea nu poate fi in principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor criticilor formulate şi, în general, asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate.
Altfel spus, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv, iar obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Dreptul la un proces echitabil, așadar, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Se reţine, în litigiu, că judecătorul fondului, în condiţiile în care a respins în integralitate ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC M.T. SRL, astfel cum a fost formulată, nu s-a pronunţat în mod explicit și concret asupra motivelor din cererea de chemare în judecată - reiterate și prin notele în apărare depuse pentru termenul din 23 octombrie 2013 fixat pentru amânarea pronunțării - prin care s-a susținut că sunt incidente în litigiu prevederile art. 9 lit. b), art. 11 lit. e) și art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 64/2009 și că nu prezintă relevanță respingerea de către pârâtă - cu motivarea expirării termenului contractului de finanțare - a unei cereri anterioare de încheiere a unui act adițional la contractul de finanțare pentru restituirea contravalorii T.V.A. plătită aferentă cheltuielilor eligibile întrucât pe de o parte cererea anterioară nu indica decât un cuantum estimativ al T.V.A. solicitat a fi restituit iar pe de altă parte dreptul reclamantei de a obține restituirea contravalorii taxei pe valoarea adăugată este un drept născut pe durata derulării contractului de finanțare, independent de acesta și susceptibil de exercitare înăuntrul termenului de prescripție în materie fiscală, și a înțeles numai să statueze, fără o motivare corespunzătoare, că este neîntemeiată susținerea recurentei în conformitate cu care ar fi îndreptățită la recuperarea taxei pe valoarea adăugată în termenul de prescripție în materie fiscală și că restituirea T.V.A. este posibilă numai în condițiile contractuale care nu au fost însă respectate.
Or, prin omisiunea instanţei de fond de analiza şi cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate motivele de fond invocate de reclamantă prin acţiunea în contencios administrativ - motive ce necesitau un răspuns specific şi explicit - au fost nesocotite în litigiu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a fost încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil. În aceste condiţii, recurentei reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate în parte motivele de recurs invocate în cauză şi că este nelegală hotărârea pronunţată în cauză, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de reclamanta SC M.T. SRL, împotriva sentinței nr. 283 din data de 30 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ şi fiscal, cu consecința casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC M.T. SRL împotriva sentinţei nr. 283 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 431/2015. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 442/2015. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
