CSJ. Decizia nr. 486/2015. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Î NALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 486/2015
Dosar nr. 4070/1/2014
Şedinţa publică de la 6 februarie 2015
Asupra cererii de suspendare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție- secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta G. (fostă F.P.) G. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 370 din 12 noiembrie 2014 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În motivare, reclamanta a susţinut că în anul 2013, când a împlinit 3 ani vechime în funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte, prin Ordinul nr. 243 din 25 septembrie 2013 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 octombrie 2013, promovează din funcţia de magistrat asistent gradul III, gradaţia 2, clasa 97 (coeficient de ierarhizare 10,85) în cadrul Secţiei contencios administrativ şi fiscal, în funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16), urmând să primească o indemnizaţie de încadrare brută lunară în suma de 7.689 lei, la care se adaugă un cuantum în sumă de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.077 lei.
Prin Ordinul nr. 46 din 4 martie 2014 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că la data de 01 martie 2014, s-a stabilit că beneficiază de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară cu 5% şi o reîncadrare pe funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73) precum și de o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 8.073, la care se adaugă un cuantum de 1.155 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.233 Iei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venii brut lunar în sumă de 10.461 lei.
Ulterior, în noiembrie 2014, fără a se anula ordinele mai sus precizate, prin Ordinul nr. 370 din 12 noiembrie 2014 a cărui suspendare se solicită, s-a stabilit că începând cu data de 01 octombrie 2013, G. (fostă F.P.) G., magistrat asistent gradul II, gradaţia 2, clasa 98 (coeficient de ierarhizare 11,16) la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în suma de 7.165, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.334 lei".
Totodată, la art. 2 din acelaşi ordin, s-a stabilit că începând cu data de 01 februarie 2013, G. (fostă F.P.) G., magistrat asistent gradul II, gradaţia 3, clasa 100 (coeficient de ierarhizare 11,73) va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 7.514, la care se adaugă un cuantum de 1.048 lei, reprezentând spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase, plus un cuantum de 1.121 lei, reprezentând spor confidenţialitate + risc şi suprasolicitare neuropsihică, totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.683 lei (cu 778 lei mai puţin decât venitul stabilit prin Ordinul nr. 46 din 4 martie 2014).
Reclamanta consideră că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune-suspendarea actului atacat până la pronunţarea instanţei de fond, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, aparenţa de nelegalitate a Ordinului nr. 370 din 12 noiembrie 2014 este mai mult decât evidentă, în condiţiile în care se stabileşte o situaţie nouă pentru trecut şi, totodată o altă situaţie decât cea stabilită prin Ordinele nr. 243 din 25 septembrie 2013 şi nr. 46 din 4 martie 2014, deşi aceste ultime două ordine nu au fost nici revocate şi nici anulate.
Diminuarea retroactivă a drepturilor salariale începând cu 01 octombrie 2013, încalcă principiul constituțional al neretroactivităţii legii, principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate.
În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare o solicită, este un act nemotivat, întrucât, deşi în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizaţia brută lunară şi nici diminuarea salarială survenită.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că şi aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecinţele diminuării veniturilor lunare.
Se mai susţine că diminuarea iminentă a veniturilor lunare este de natură a afecta situaţia financiară personală, întrucât pe lângă cheltuielile legate de utilităţi, are credite de nevoi personale ce au fost acordate în raport de veniturile realizate anterior emiterii ordinului a cărui suspendare o solicită.
2. Apărările pârâtei
2.1. Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Cu privire la cazul bine justificat, a arătat că instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, în acest sens fiind și practica în materie a Înaltei Curții de Casație și Justiție.
Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât şi aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.
Simpla existenţă a unei îndoieli a reclamantei asupra legalităţii actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susţinerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluţionării unei cereri de suspendare.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, în acest sens cristalizându-se și practica în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2.2. Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare şi a solicitat, în esenţă, înlăturarea argumentelor intimatei şi admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. nr. 370 din 12 noiembrie 2014, până la pronunţarea instanţei de fond.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Verificându-și competenţa materială, instanţa constată că, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluţioneze cauza de faţă.
Ordinul nr. 370 din 12 noiembrie 2014 are natura juridică a unui act administrativ, fiindu-i aplicabil regimul juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 14, cât şi din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate).
Dispoziţiile Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nu prevăd că, în cazul contestării la Colegiul de Conducere al Înaltei Curții de Casație și Justiție a ordinului de salarizare emis de ordonatorul de credite, punerea în executare a acestui ordin se suspendă de drept, astfel încât, în cauză rămân pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Or, în cauză, petenta contestatoare a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, tocmai criticile de nelegalitate care vizează ordinul contestat la Colegiul de conducere, respectiv, care ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ fiscal atacat.
În jurisprudenţa sa constantă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casație și Justiție a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi contestaţia/cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, vădita nemotivare a actului administrativ, modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ, etc.
De asemenea, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care au fost diminuate drepturile salariale va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului persoanei vizate, dar atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de G. (fostă F.P.) G. privind suspendarea executării Ordinului nr. nr. 370/2014 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 594/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 487/2015. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
