ICCJ. Decizia nr. 594/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs

Decizii ICCJ 2015 (Contencios administrativ)


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 594/2015

Dosar nr. 5829/2/2007*

Şedinţa publică de la 12 februarie 2015

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe la data de 09 august 2007, sub nr. 5829/2/2007, reclamanta SC S.I.G. SRL a solicitat instanţei de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâţii M.T.C.T., A.R.R., I.G.C. şi T.C.N.M.S.I. şi SC D. SRL, obligarea, în solidar, la plata sumei de 1.280.031,27 lei reprezentând despăgubiri materiale şi la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că SC S.I.G. SRL Iaşi, prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti a chemat în judecată A.R.R., M.T.C.T., C.V.A.E.T. şi I.G.C.T.I. pentru ca instanţa să dispună anularea Hotărârii din 24 iunie 2005 şi a Rezoluţiei din 13 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor.

În proces a intervenit în interes accesoriu SC D. SRL Galaţi.

Prin sentinţa civilă nr. 2088 din 13 decembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a anulat hotărârea din 24 iunie 2005 şi rezoluţia din 13 iunie 2005 a C.V.A.E.T., a anulat licenţele de execuţie eliberate pe numele intervenientei pe traseul Iaşi - Galaţi pe perioada 2005 - 2008, a constatat drept câştigătoare a licitaţiei organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005 pentru traseul Iaşi - Galaţi pe reclamantă, s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de SC D. SRL, cu sediul în Galaţi.

Recursurile declarate de A.R.R., M.T.C.T. şi I.G.C.T.I. au fost respinse de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006 pronunţată în Dosarul nr. 22486/2/2005.

Contestaţiile în anulare formulate de A.R.R. şi M.T.C.T. împotriva Deciziei nr. 3146 din 28 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse ca tardiv formulate.

A precizat reclamanta că prejudiciile materiale pentru vătămarea unor drepturi subiective şi interese legitime private constau în pierderile suportate ca urmare a neexecutării curselor pe traseul 243, Iaşi - Galaţi cursa 1, în perioada 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006, beneficii nerealizate ca urmare a împiedicării exercitării unor drepturi câştigate, iar prejudiciile morale au fost solicitate pentru descalificarea abuzivă cu ocazia licitaţiei din 3 iunie 2005 pe traseul 243, atingeri aduse imaginii, prestigiului şi credibilităţii societăţii în ceea ce priveşte relaţia cu partenerii de afaceri şi alţi parteneri.

Pârâtul M.T. a depus întâmpinare.

Pârâta SC D. SRL a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că nu are calitatea de autoritate publică emitentă a actului administrativ invocat de către reclamantă, arătându-se că nu are legitimarea procesuală pasivă în acţiunea reclamantei.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei:

Prin încheierea interlocutorie din data de 18 iunie 2008, instanţa a constatat admisibilitatea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta A.S.S.I. în privinţa reprezentantului său în Comisia de validare, D.S., dispunând citarea acestuia în calitate de chemat în garanţie.

Prin încheierea interlocutorie din data de 30 iunie 2008, Curtea a respins, motivat, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâta A.S.S.I., precum şi excepţia lipsi calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta SC D. SRL.

Chematul în garanţie D.S. a formulat, la rândul său, o cerere de chemare în garanţie a lui M.M.C., cerere încuviinţată prin Încheierea din 04 martie 2009.

Prin Încheierea interlocutorie din data de 27 mai 2009, Curtea a respins, motivat, excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei A.S.S.I., pentru formularea cererii de chemare în garanţie a lui D.S., invocată de către acesta, iar prin Încheierea interlocutorie din data de 03 iunie 2009 Curtea a admis, motivat, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a numitului M.M.C. şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de D.S. faţă de M.M.C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

Sub aspect probatoriu, părţilor le-a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisuri; reclamantei i-a fost respinsă proba cu expertiza tehnică de exploatare auto, ca inutilă soluţionării cauzei, iar probele cu interogatoriile pârâtelor şi proba testimonială, ca inadmisibile; pârâtei A.S.S.I. i-a fost încuviinţată şi administrată proba cu expertiză tehnică contabilă şi proba cu interogatoriul chematului în garanţie D.S.

Curtea a dispus ataşarea Dosarului nr. 2311/2005 şi, în cadrul probei cu înscrisuri, a solicitat pârâţilor A.R.R. şi C.N.M.S.I. depunerea întregii documentaţii pe baza căreia a fost declarată iniţial câştigătoare a licitaţiei organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005, pentru traseul Iaşi - Galaţi, reclamanta SC S.I.G. SRL, pe baza căreia au fost emise Hotărârea din data de 24 iunie 2005 şi Rezoluţia din 13 iunie 2005 de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor, precum şi documentaţia întocmită pentru soluţionarea cererii SC D. SRL de suplimentare a programului de transport interjudeţean pentru acelaşi traseu 243, cu o nouă cursă, cursa 2, pârâtele declarând că acestea au fost depuse la dosar.

În cauză a fost întocmit un prim raport de expertiză contabilă judiciară de către expert contabil I.G., faţă de care toate părţile au formulat obiecţiuni, însoţite de opiniile separate ale experţilor parte încuviinţaţi, obiecţiuni încuviinţate de către instanţă, prin încheierea din data de 28 februarie 2011, fiind stabilite coordonate suplimentare pentru calcularea beneficiului nerealizat.

Un nou raport de expertiză contabilă judiciară a fost întocmit de către acelaşi expert pentru termenul din data de 26 septembrie 2011, faţă de care au fost încuviinţate, din nou, obiecţiunile formulate de părţi, şi apreciind că se impune refacerea expertizei contabile încuviinţate, motivat şi de împrejurarea pierderii calităţii de expert tehnic judiciar a doamnei expert I.G., prin Încheierea de şedinţă din data de 07 noiembrie 2011, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize contabile, de către un consultant fiscal desemnat de pe lista consultanţilor fiscali autorizaţi, fiind desemnată în mod aleatoriu doamna consultant fiscal G.A.

În cauză a fost întocmit Raportul de expertiză fiscală judiciară de către doamna consultant fiscal G.A.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 08 octombrie 2012, Curtea a respins, motivat, obiecţiunile părţilor formulate împotriva raportului întocmit, având în vedere şi achiesarea reclamantei SC S.I.G. SRL, din şedinţă publică din data de 17 septembrie 2012, la fluxul de călători indicat de SC D. SRL, de 112 călători pe cursă.

Prin sentinţa nr. 7233 din 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei SC S.I.G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL - prin administrator judiciar C.I.I., M.A., a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta SC S.I.G. SRL, în contradictoriu cu pârâţii M.T., A.R.R., C.N.M.S.I., şi chematul în garanţie D.S., a obligat pârâţii M.T., A.R.R. şi C.N.M.S.I. la plata în solidar, către reclamanta SC S.I.G. SRL, a sumei de 725.923,83 lei, reprezentând despăgubiri materiale, a respins capătul de cerere referitor la daunele morale, ca neîntemeiat, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 2088 pronunţată de în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 22486/2/2005, la data de 13 decembrie 2005, a dispus anularea Hotărârii din data de 24 iunie 2005 şi a Rezoluţiei din 13 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor; anularea licenţelor de execuţie eliberate pe numele intervenientei SC D. SRL pe traseul Iaşi - Galaţi, pe perioada 2005 - 2008; şi a fost constatată câştigătoare a licitaţiei organizate în perioada 27 mai - 03 iunie 2005, pentru traseul Iaşi - Galaţi, reclamanta SC S.I.G. SRL, fiind respinsă cererea de intervenţie a SC D. SRL.

Prin Decizia nr. 3146, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 septembrie 2006 în Dosarul nr. 22486/2/2005, au fost respinse recursurile formulate de A.R.R., M.T.C.T. şi I.G.C.T.I. împotriva sentinţei civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Prin Decizia nr. 2731, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 mai 2007, în Dosarul nr. 15442/1/2006, au fost respinse şi contestaţiile în anulare formulate de A.R.R. şi M.T.C.T. împotriva Deciziei nr. 3146, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 septembrie 2006, ca tardiv formulate.

Potrivit considerentelor acestei decizii, sentinţa civilă nr. 2088 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 2311/2005, la data de 13 decembrie 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3146, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 septembrie 2006, a fost executată de către A.R.R. la cererea creditorului obligaţiei (reclamanta SC S.I.G. SRL), prin eliberarea licenţei de traseu din 4 octombrie 2006.

Astfel, Curtea a reţinut că deşi reclamanta SC S.I.G. SRL Iaşi a fost declarată câştigătoare a procedurii de atribuire electronică a traseului interjudeţean 243 (Iaşi - Galaţi) pentru cursa 1, la data de 3 iunie 2005, drept consfinţit, cu putere de lucru judecat, prin hotărârile judecătoreşti expuse anterior, până la momentul eliberării licenţei de traseu, la 4 octombrie 2006, aceasta s-a aflat în imposibilitate de a-şi valorifica dreptul câştigat, de exploatare a licenţei obţinute, prin prestarea serviciului public de transport de călători pe acest traseu.

În opinia instanţei, această împrejurare a cauzat reclamantei un prejudiciu, reprezentând beneficiul nerealizat în perioada cuprinsă între data câştigării procedurii, 3 iunie 2005 şi data eliberării licenţei, 4 octombrie 2006, din exploatarea dreptului de prestare a serviciului de transport public de călători pe traseul interjudeţean 243 (Iaşi - Galaţi) pentru cursa 1, cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare (pentru care s-a reţinut că a formulat o cerere de înlocuire întemeiată), beneficiu constând în profitul net pe care l-ar fi putut obţine dacă ar fi exploatat acest traseu, în lipsa emiterii actelor administrative desfiinţate.

Astfel, Curtea a reţinut că elementul esenţial al răspunderii civile delictuale pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, referitor la existenţa unui prejudiciu material cert şi actual, există, urmând a fi cuantificat.

S-a apreciat că imposibilitatea de exercitare a dreptului s-a datorat, potrivit sentinţei civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005, irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de descalificarea nelegală a reclamantei SC S.I.G. SRL, prin Hotărârea din data de 24 iunie 2005 a Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional, ca urmare a admiterii, în mod greşit, a contestaţiei pârâtei SC D. SRL, prin rezoluţia aceleiaşi Comisii de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional, din data de 13 iunie 2005.

În consecinţă, Curtea a reţinut că prejudiciul, astfel cum a fost configurat anterior, a fost cauzat de emiterea celor două acte anulate în mod irevocabil de instanţele de contencios administrativ, ca fiind nelegale - rezoluţia din data de 13 iunie 2005 şi Hotărârea din data de 24 iunie 2005, de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional, organism interinstituţional fără personalitate juridică.

Curtea a reţinut, astfel, că potrivit sentinţei civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005), irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fapta cauzatoare a prejudiciului configurat anterior constă în emiterea celor două acte anulate, aspect deja reţinut cu putere de lucru judecat, iar legătura de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă şi emiterea celor două acte anulate, de către Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional decurge din împrejurarea că reclamanta nu a putut valorifica dreptul său câştigat încă de la data de 3 iunie 2005, decât după contestarea actelor în faţa instanţelor de contencios administrativ şi obţinerea hotărârilor judecătoreşti de anulare a lor şi punerea în executare a acestora, la data de 4 octombrie 2006.

În ceea ce priveşte responsabilitatea celor trei pârâţi - M.T.C, A.R.R. şi I.G.C.T.I., Curtea a subliniat că două sunt argumentele care confirmă responsabilitatea acestora pentru prejudiciul cauzat din emiterea nelegală a celor două acte de către Comisiei de validare a atribuirii electronice a traseelor din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional: unul este reprezentat de stabilirea calităţii procesuale pasive, cu putere de lucru judecat, în raport de aceşti pârâţi, în cadrul dosarului privind anularea celor două acte administrative, Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005), potrivit sentinţei civile nr. 2088 din 13 decembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 22486/2/2005 (Dosar în format vechi nr. 2311/2005), irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar celălalt are la bază argumentul reglementării cu caracter normativ conţinută în art. 9 din Metodologia de atribuire a licenţelor de execuţie pentru traseu din Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate de trafic judeţean, interjudeţean între două judeţe limitrofe (inclusiv între municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov) şi interjudeţean (filele 299 - 317, vol. I), unde se arată că „Atribuirea electronică a traseelor cuprinse în programul naţional este coordonată de o Comisie de validare a atribuirii electronice a traseelor - denumită în continuare Comisie. Componenţa Comisiei, aprobată de Secretarul de stat coordonator al M.T.C.T., cuprinde câte un reprezentant al D.G.T.R. - M.T.C.T., A.R.R. - M.T.C.T. şi I.G.C.T.I., nominalizaţi de conducerea acestor organisme”.

Astfel, în opinia instanţei, pârâţii, prin prepuşii lor, desemnaţi în condiţiile reglementărilor cu caracter normativ cuprinse în Metodologie, poartă întreaga răspundere în privinţa faptelor şi actelor emise de comisia din a căror componenţă au făcut parte, şi lipsa unor dispoziţii exprese care să delimiteze atribuţiile între cei trei reprezentanţi determină o răspundere solidară a celor trei pârâţi, în calitate de comitenţi, pentru prepuşii lor, în condiţiile dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ. în vigoare la momentul săvârşirii faptei (emiterea actelor nelegale).

În ceea ce priveşte cuantificarea prejudiciului, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, documentele contabile depuse de către pârâta SC D. SRL la dosar în privinţa veniturilor obţinute din prestarea serviciului public de călători pentru cursa 1 pe traseul interjudeţean 243 Iaşi - Galaţi în perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006, precum şi concluziile consultantului fiscal G.A., exprimate în cuprinsul Raportului de expertiză fiscală judiciară care au creat convingerea instanţei cu privire la un cuantum minim cert al prejudiciului reprezentând beneficiul nerealizat de către reclamantă, în cuantum de 725.923,83 lei.

Astfel, Curtea a stabilit ca parametrii pentru stabilirea cuantumului prejudiciului reprezentând beneficiul nerealizat de către reclamantă, profitul net ipotetic ca rezultat al venitului total pe care l-ar fi putut obţine reclamanta raportat la fluxul de călători care rezultă din documentele contabile şi alte evidenţe ale pârâtei SC D. SRL, care a executat efectiv cursa 1 pe traseul interjudeţean 243 Iaşi - Galaţi în perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006 şi capacitatea şi caracteristicile vehiculelor cu care reclamanta SC S.I.G. SRL a participat şi a câştigat procedura de atribuire a acestui traseu la data de 3 iunie 2005, cu scăderea costurilor estimate pe care le-ar fi avut reclamanta în cazul executării serviciului, prin raportare la costurile de exploatare ale aceluiaşi traseu în perioada 01 iulie 2003 - 05 octombrie 2006, când a deţinut licenţe de exploatare ale aceluiaşi traseu şi la caracteristicile şi consumurile vehiculelor participante la noua procedură de atribuire.

Având în vedere că nici expertul judiciar desemnat iniţial, respectiv expertul judiciar contabil I.G., şi nici doamna consultant fiscal G.A., nu au putut determina cu exactitate nici fluxul de călători existent pe traseul interjudeţean 243 Iaşi - Galaţi în perioada 01 iulie 2005 - 04 octombrie 2006, nici cheltuielile pe care le-ar fi avut reclamanta în exploatarea efectivă a acestui traseu, cu vehiculul pentru care solicitase înlocuirea pentru executarea serviciului public de călători pentru acest traseu, certe fiind doar împrejurările referitoare la capacitatea sporită a vehiculului reclamantei (36 de locuri faţă de 28) şi nişte costuri de exploatare mai mici, date fiind pe de o parte caracteristicile autovehiculului reclamantei, mai nou decât al pârâtei SC D. SRL, precum şi forma deţinerii acestuia (contravaloarea ratelor de leasing financiar neconstituind o cheltuială de exploatare, întrucât leasingul are ca scop obţinerea dreptului de proprietate asupra bunului), Curtea a acceptat acordul tuturor părţilor, exprimat în şedinţa publică din data de 17 septembrie 2012, la fluxul de călători indicat de SC D. SRL, de 112 călători pe cursă, avut în vedere şi de către doamna consultant fiscal G.A., iar în privinţa cheltuielilor pe care reclamanta le-ar fi efectuat, s-a apreciat că doamna consultant fiscal, în cuprinsul Raportului de expertiză fiscală judiciară depus la filele 445 - 472, vol. IV, a efectuat un calcul corect şi echidistant al prezumtivelor cheltuieli.

De asemenea, din obiecţiunile pârâtului M.T., Curtea a reţinut că multe dintre acestea vizează folosirea unor parametri în defavoarea reclamantei, precum reţinerea greşită a unui număr de 227 de zile de exploatare pentru perioada ianuarie - 5 octombrie 2006, în loc de 278 ; calcularea preţului prin raportare la o capacitate de doar 75%; fără ca reclamanta să fi contestat aceste aspecte, care ar fi putut determina un profit net ipotetic mai mare. În ceea ce priveşte obiecţia referitoare la calcularea greşită a cheltuielilor de exploatare pentru un singur autobuz, Curtea a apreciat că aceasta este corectă, întrucât suplimentarea cuprinsă în Programul de transport interjudeţean pentru traseul interjudeţean 243 Iaşi - Galaţi cu încă o cursă, la cererea SC D. SRL, a fost contestată de către reclamantă în Dosarul nr. 3092/2/2007, astfel încât ea nu a fost executată şi nici nu există suficiente dovezi care să creeze convingerea instanţei că reclamanta ar fi fost îndreptăţită şi ar fi avut capacitatea de a executa şi această cursă nr. 2. Însă, cum pârâta a contestat exclusiv greşita calculare a costurilor din această perspectivă, Curtea, în lipsa altor obiecţii, a apreciat că suma de 725.923,83 lei determinată prin ultimul raport întocmit este cea mai apropiată de realitate.

Curtea nu a avut în vedere, la stabilirea întinderii răspunderii materiale, cuantumul sumei solicitate de către reclamantă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 96.625,59 lei pe care le-a suportat cu ocazia procesului în anularea rezoluţiei din data de 13 iunie 2005 şi Hotărârii din data de 24 iunie 2005, întrucât acestea nu se circumscriu răspunderii administrative pentru care este îndreptăţită instanţa de contencios administrativ să stabilească valoarea pagubei create prin emiterea actelor nelegale, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 11 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ci sferei răspunderii civile delictuale, pentru recuperarea cărora reclamanta are deschisă calea unei acţiuni în despăgubiri pe calea dreptului comun.

Având în vedere declaraţia reclamantei de renunţare la judecată în contradictoriu cu pârâta SC D. SRL, din şedinţa publică din data de 10 decembrie 2012, precum şi acordul acestei pârâte, în baza dispoziţiilor art. 246 C. proc. civ., Curtea a luat act de renunţarea la judecată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor la plata daunelor morale, Curtea a reţinut că din ansamblul probator administrat nu rezultă niciuna din împrejurările relevate de către reclamantă în susţinerea producerii unui prejudiciu moral.

În privinţa cererii reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea a reţinut că reclamanta nu a depus nici un document justificativ care să ateste efectuarea unor cheltuieli cu prezentul litigiu, cu atât mai puţin valoarea acestora, pentru a putea stabili valoarea unui prejudiciu din această perspectivă.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 7233 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs reclamanta SC S.I.G. SRL, A.R.R. (în continuare denumită A.R.R.), C.N.M.S.I. (denumit în continuare C.N.M.S.I.) şi M.T.

Recurenta SC S.I.G. SRL a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii recurate având în vedere obiecţiunile formulate la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Această recurentă, în motivarea recursului formulat, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 3041 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii recurate şi a adus, în esenţă, următoarele critici acesteia:

- Despăgubirile acordate prin hotărârea judecătorească nu includ cota T.V.A. aferentă, ceea ce creează un prejudiciu reclamantei egal cu contravaloarea acestei taxe, care după momentul încasării trebuie evidenţiată în contabilitate şi achitată către bugetul de stat.

Prin urmare, recurenta susţine că pentru determinarea, în mod corect, a profitului nerealizat este necesară adăugarea cotei de 19% la suma stabilită conform raportului de expertiză.

- Cheltuielile pe care recurenta le-a suportat şi fără să deservească traseul, respectiv ratele leasing, salarii şoferi, asigurări R.C.A. şi C.A.S.C.O., impozit auto, suportate efectiv şi în perioada în care traseul a fost exploatat nelegal de SC D. SRL nu trebuiau să fie incluse în categoria cheltuielilor efectuate, dacă ar fi deservit ea însăşi traseul, în intervalul 1 iulie 2005 - 5 octombrie 2006. Astfel, a avut loc o diminuare nejustificată a prejudiciului cauzat, fără ca instanţa să efectueze o cercetare judecătorească completă prin care să stabilească efectiv care cheltuieli trebuiau scăzute din venitul brut obţinut de SC D. SRL şi care dintre acestea nu trebuiau scăzute.

- Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea disp. art. 998-998 C. civ.

- Recurenta susţine că pentru stabilirea beneficiului său nerealizat era necesar ca în cauză să se efectueze un raport de expertiză tehnică auto, însă această probă în mod greşit i-a fost respinsă.

- Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra obiecţiunilor formulate de reclamantă.

- Au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. întrucât instanţa nu a avut rol activ în a administra orice probă pe care o considera necesară în vederea stabilirii beneficiului nerealizat şi repararea integrală a prejudiciului cauzat.

- În mod greşit instanţa de fond a respins cererea privind cheltuielile de judecată solicitate în valoare de 96.625,59 lei, acestea fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanţe şi facturi.

Recurenta A.R.R., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia aceleiaşi sentinţe, a adus, în esenţă, următoarele critici acesteia:

- Raportul de expertiză pe care se fundamentează hotărârea instanţei de fond este nul, întrucât expertul care l-a întocmit, respectiv G.A. nu are calitatea de expert contabil şi nu este membru înscris în partea activă a Tabloului corpului experţilor contabili, această susţinere nefiind luată în considerare de instanţa de fond, deşi i-a fost semnalată.

Mai mult, raportul de expertiză întocmit de persoana menţionată care are calitatea de consultant fiscal, nu a fost vizat de auditorul de calitate, fiind încălcate dispoziţiile în acest sens din cuprinsul Standardului profesional nr. 3513.4 şi din Regulamentul privind auditul de calitate al serviciilor contabile.

De asemenea, raportul de expertiză nu a fost semnat şi parafat pe fiecare pagină în parte.

- Beneficiul nerealizat în sumă de 725.923,83 lei acordat de instanţa de fond nu se justifică.

Acesta a fost stabilit de consultantul fiscal în cadrul expertizei întocmite în cauză, însă raportul de expertiză nu a avut la bază documente contabile care fac obiectul prezentărilor contabile, nu s-a stabilit corect şi real fluxul de călători, nu au fost avute în vedere bilanţurile publicate de M.F.P. pentru SC D. SRL.

De asemenea, nu s-a avut în vedere că reclamanta nu a suferit un prejudiciu întrucât autovehiculul a fost utilizat, iar pentru autovehiculul, cu care a participat la atribuire şi pentru care deţinea licenţă, s-a solicitat înlocuirea cu autovehiculul, pentru care nu deţinea licenţă de execuţie la data de referinţă de 4 mai 2005 prevăzută de art. 69 alin. (3) din O.M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, cu modificările ulterioare şi art. 4 din Metodologie.

- Prejudiciul a fost stabilit în raport de întreaga activitate desfăşurată de SC D. SRL şi nu raportat la Cursa 1 a traseului interjudeţean Iaşi - Galaţi, astfel cum rezultă din anexele depuse la raportul de expertiză fiscală.

- Nu au fost îndeplinite condiţiile răspunderii patrimoniale ale A.R.R., neexistând o faptă ilicită, un prejudiciu cert şi real şi un raport de cauzalitate, în speţa dedusă judecăţii.

Recurentul C.N.M.S.I. a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate, motivat de faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece nu există o culpă a succesoarelor sale şi implicit a C.N.M.S.I. ca şi condiţie pentru obligarea acestuia în solidar cu M.T. şi A.R.R. la plata sumei stabilite în sentinţa civilă nr. 7233 din 20 decembrie 2012, recurată în speţă.

În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, se susţine că aceasta este nelegală şi netemeinică deoarece nu a fost înţeleasă situaţia de fapt şi au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 998 şi 999 C. civ. coroborate cu art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul menţionează că în cauză nu s-a făcut dovada certitudinii prejudiciului, iar referitor la vinovăţie nu se poate reţine în speţă incidenţa prevederilor legale referitoare la imprudenţa sau neglijenţa Comisiei de validare, în condiţiile în care nici nu a emis actul la care se referă cererea de dezdăunare.

M.T., în cuprinsul recursului formulat, a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul M.T. a arătat că nu există temei legal pentru obligarea sa în solidar cu ceilalţi pârâţi în cauză la plata despăgubirilor solicitate de către reclamantă, instanţa necercetând pricina şi prin prisma verificării cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, mai ales în contextul în care prin sentinţa civilă nr. 2088/2005, irevocabilă prin Decizia nr. 3146 din 28 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu a fost instituită nicio obligaţie în sarcina sa.

De asemenea, se susţine nelegalitatea sentinţei recurate, motivat de faptul că nu sunt întrunite nici condiţiile răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998-999 C. civ.

De altfel, în mod greşit a fost cuantificat prejudiciul în cuprinsul raportului de expertiză fiscală fără a se ţine seama de obiecţiunile formulate de pârâţii în cauză.

În cuprinsul recursului formulat se invocă şi faptul că soluţia instanţei de fond este fundamentată pe un raport de expertiză fiscală judiciară întocmit de o persoană care nu are calitatea de expert tehnic judiciar, astfel cum impun dispoziţiile O.G. nr. 2/2000, fiind încălcate astfel dispoziţiile legale referitoare la proba cu expertiză, astfel că această probă este nulă.

Pârâtul-recurent M.T. a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante, combătând şi criticile acesteia şi solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În cauză au fost formulate note scrise de recurenta-reclamantă şi recurentele-pârâte A.R.R. şi A.A.D.R. (succesoarea C.N.M.S.I.), prin care s-au reiterat motivele de recurs.

Au fost formulate în cauză note scrise de M.C.M., în cuprinsul cărora s-a solicitat rectificarea citativului în sensul eliminării sale, întrucât prin Încheierea de şedinţă din 27 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia privind lipsa calităţii sale procesuale pasive, fiind respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de D.S. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, recurentele nu au înţeles să se îndrepte, prin calea de atac formulată şi împotriva încheierii menţionate, care atestă lipsa calităţii sale procesuale pasive.

3. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând recursurile formulate, urmează să le admită în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Analizând sentinţa nr. 7233 din 20 decembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus obligarea recurenţilor-pârâţi în solidar la plata sumei de 725.923,83 lei reprezentând despăgubiri materiale, se constată că instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pe concluziile consultantului fiscal G.A., astfel cum acestea au fost redate în cuprinsul raportului de expertiză fiscală întocmit în dosarul cauzei.

Criticile formulate de recurenţii-pârâţi A.R.R. şi M.T., referitoare la nulitatea raportului de expertiză motivat de faptul că această probă nu a fost încuviinţată şi administrată cu respectarea condiţiilor legale, sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ. (1865): „Când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau trei experţi, stabilind prin încheiere punctele asupra cărora ei urmează să se pronunţe (…).” Conform art. 202: „Dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii experţilor, ei se vor numi de către instanţă, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, de pe lista întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, cuprinzând persoanele înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare”.

Din cuprinsul dispoziţiilor legale citate, rezultă că expertiza judiciară poate fi efectuată de către experţi judiciari, menţionaţi pe o listă întocmită şi comunicată de către biroul local de expertiză, care cuprinde persoanele autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

Actul normativ care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, este O.G. nr. 2/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2000: „(1) Activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă. (2) Este expert tehnic judiciar orice persoană fizică care dobândeşte această calitate în condiţiile prezentei ordonanţe şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare”.

Conform art. 2 din acelaşi act normativ: „Expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie expertiză tehnică judiciară”.

În raport cu dispoziţiile art. 4 din O.G. nr. 2/2000: „(1) În scopul coordonării şi îndrumării, din punct de vedere administrativ şi metodologic, precum şi al controlului activităţii de expertiză tehnică judiciară, în cadrul M.J. funcţionează Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. (2) În cadrul tribunalelor funcţionează birouri locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile”.

Referitor la modul de exercitare a profesiei, sunt incidente dispoziţiile art. 5: „Activitatea de expertiză tehnică se poate exercita la alegere de către experţii tehnici, individual sau în societăţi comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de activitate efectuarea de expertize tehnice” şi art. 6: „Experţii tehnici se pot constitui în asociaţii profesionale, în condiţiile legii”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 11 din acelaşi act normativ: „(1) Persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 10 este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare. (2) Calitatea de expert tehnic judiciar şi specializarea acestuia se dovedesc cu autorizaţia de expert tehnic judiciar, eliberată de Biroul central pentru expertize judiciare din M.J. (3) Tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, cu datele de identificare, întocmit pe specialităţi şi pe judeţe, în funcţie de domiciliul acestora, se publică anual pe pagina de internet a M.J.L.C. şi se transmite birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile din cadrul tribunalelor”.

Referitor la regulile procedurale privind expertiza tehnică judiciară, dispoziţiile art. 17 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 prevăd că: „Organul îndreptăţit să dispună efectuarea expertizei judiciare numeşte expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanţă, obiectul expertizei şi întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabileşte data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, şi comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza”.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi din verificările efectuate, rezultă fără putinţă de tăgadă că persoana care a fost desemnată să efectueze expertiza judiciară în cauză, nu are calitatea de expert tehnic judiciar, nefiind înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, astfel cum prevăd dispoziţiile speciale citate anterior.

Persoana care a efectuat expertiza, respectiv G.A., are calitatea de consultant fiscal şi nu expert tehnic judiciar, fapt de altfel necontestat în cauză.

În ceea ce priveşte organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, sunt incidente alte acte normative, respectiv O.G. nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă, precum şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.C.F.

Din cuprinsul actelor normative care reglementează exercitarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară - O.G. nr. 2/2000 şi a activităţii de consultanţă fiscală - O.G. nr. 71/2001, rezultă că, în actualul context legislativ, există diferenţe semnificative între calitatea de expert tehnic judiciar şi calitatea de consultant fiscal, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea pe care aceste categorii de persoane o desfăşoară.

Este adevărat că potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din O.G. nr. 71/2001, activitatea de consultanţă fiscală constă şi în realizarea de expertize fiscale judiciare la solicitarea organelor judecătoreşti .

Însă, în cauză, despăgubirile materiale solicitate de reclamantă nu au nicio legătură cu domeniul fiscal, nu vizează probleme de procedură fiscală sau acte administrative fiscale, etc.

Prin urmare, instanţa de fond era ţinută să respecte dispoziţiile art. 201 şi urm. C. proc. civ., privind desemnarea/ numirea unui expert tehnic judiciar de pe lista întocmită şi comunicată de biroul local de expertiză, din rândul persoanelor înscrise în evidenţa celor autorizate, potrivit legii, să efectueze expertize judiciare.

Or, instanţa de fond deşi iniţial a nominalizat expertul judiciar în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 201 şi urm. C. proc. civ. şi respectiv, O.G. nr. 2/2000, ulterior, prin Încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2011, numeşte pentru efectuarea unui nou raport de expertiză, pe G.A., care nu are calitatea de expert tehnic judiciar, ci de consultant fiscal.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârâta A.R.R., respectiv cererea de reexaminare şi notele de şedinţă ulterioare desemnării consultantului fiscal G.A., rezultă că această pârâtă a invocat instanţei desemnarea nelegală a expertului tehnic judiciar urmare a faptului că acesta nu are calitatea de expert contabil înscris în partea activă a Tabloului nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, de situaţia de fapt expusă, rezultă că au fost încălcate dispoziţiile legale prevăzute de art. 201 şi art. 202 C. proc. civ., cât şi celelalte dispoziţii menţionate şi citate, din cuprinsul O.G. nr. 2/2000 în ceea ce priveşte desemnarea şi respectiv întocmirea raportului de expertiză pe care se fundamentează soluţia instanţei de fond.

Raportul de expertiză este un act de procedură, iar îndeplinirea sa cu încălcarea dispoziţiilor legale atrage nulitatea acestuia în condiţiile prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Este evident că admiterea şi administrarea probei cu o expertiză fiscală, întocmită de un consultant, cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente expuse anterior, creează o vătămare a recurentelor care au învederat nelegalitatea administrării probei atât la fond, cât şi în cuprinsul recursului formulat.

De asemenea, nu s-a dovedit că nu există experţi judiciari autorizaţi pentru a se recurge la desemnarea unui consultant fiscal pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare, într-o cauză ce nu vizează domeniul fiscal.

Prin urmare, instanţa de recurs apreciază ca fiind fondate toate criticile exprimate de recurente cu privire la această problemă, astfel că este nelegală sentinţa recurată, care se fundamentează pe raportul de expertiză apreciat ca fiind nul, pentru nerespectarea prevederilor legale, astfel cum s-a reţinut anterior, impunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, art. 313 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursurile formulate, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru administrarea probelor, cu respectarea dispoziţiilor legale în materia probei cu expertiză, urmând ca toate celelalte critici să fie analizate ca apărări.

În altă ordine, cererea formulată de M.M.C. este întemeiată, întrucât prin Încheierea din 3 iunie 2009 instanţa de fond a admis că această persoană nu are calitate procesuală pasivă, această încheiere nefiind atacată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de SC S.I.G. SRL, M.T., A.R.R. şi A.A.D.R. împotriva sentinţei nr. 7233 din 20 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 563/2015. Contencios. Pretentii. Recurs  CSJ. Decizia nr. 486/2015. Contencios. Suspendare executare act... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 594/2015. Contencios. Alte cereri. Recurs