Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1026/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- - 03.07.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 1026

Ședința Publică din 22 septembrie 2009

PREȘEDINTE: Răzvan Patru

JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu

JUDECĂTOR 3: Diana Duma

GREFIER: - -

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta "" în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local L, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă, pentru intimatul Consiliul Local L, secretar, lipsă fiind petenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta intimatului arată că termenul final de implementare al proiectului contestat este de 23.09.2009 și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea plângerii.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea plângerii, întrucât nu au fost încălcate dispozițiile legale în vigoare.

CURTEA

Deliberând asupra prezentei plângeri, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 791/59/3.07.2009, plângere formulată împotriva Deciziei nr. - din 16.06.2009 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, petenta SC SRL Podari a solicitat - în contradictoriu cu intimatul Consiliul Local al Orașului L, în calitate de autoritate contractantă - admiterea plângerii, modificarea deciziei atacate, în sensul anulării "Comunicării rezultatului procedurii nr. 4924/07.05.2009" comunicat de autoritatea contractantă la 08.05.2009, reevaluarea ofertelor și declararea drept câștigătoare a ofertei petentei.

În motivarea plângerii, se arată prin Decizia nr. -/16.06.2009, Consiliul național de Soluționare a Contestațiilor i-a respins contestația împotriva "Comunicării rezultatului procedurii nr. 4924/07.05.2009", emisă de autoritatea contractantă Consiliul Local

Pentru a dispune în acest mod, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bar eținut ca petenta nu a răspuns cererii de clarificări prin care i s-a solicitat să indice nominal persoana împuternicita sa semneze documentele de participare la licitație. Această motivare nu corespunde realității, întrucât petenta a răspuns solicitării de clarificări, trimițând documentele semnate și stampilate pentru și în numele firmei de domnul, responsabilul privind achizițiile publice în cadrul petentei fără ca autoritatea contractanta, conform principiului transparentei, sa arate în scris sau în cadrul convorbirilor telefonice pe care le-a purtat, daca documentația ar necesita completări sau lămuriri suplimentare. Petenta arată că a participat la licitația publica având ca obiect furnizarea de produse în cadrul proiectului "Sistem de gestionare a deșeurilor menajere din zona turistica L: orașul L și comunele, și", pentru toate cele 3 loturi atribuite.

Conform calculelor pe care le-a efectuat, petenta urma sa obțină cel mai bun punctaj, insa prin adresa 4924/07.05.2009, i s-a comunicat ca oferta sa a fost descalificata, pentru că nu a indicat persoana care semnează documentația în numele firmei.

Petenta arată că pretextele invocate pentru descalificarea ofertei sunt rezultatul unui raționament contradictoriu, menit sa conducă spre atribuirea contractului către un ofertant care în condiții normale s-ar fi clasat pe locul 4.

Petenta mai arată că licitația a fost aservita unor interese particulare, ceea ce contravine principiilor de funcționare ale achizițiilor publice, iar faptul că licitația a fost direcționată spre anumite interese, prin descalificarea, sub diverse pretexte, a unor participanți cu oferte mai bune, datorită influenței locale a ofertantului din A, fapt ce contravine principiilor nediscriminării, tratamentului egal, proporționalității și eficientei utilizării fondurilor bănești, prevăzute de art. 2 din OUG 34/2006.

invocat de autoritatea contractantă pentru descalificarea societății este total nefondat și anume că nu a fost indicată nominal persoana împuternicita să semneze în numele petentei, deși documentele au fost semnate și stampilate de prepusul său, specificând numele în clar și calitatea în care semnează, iar în niciun moment semnătura sa nu a fost contestata de vreuna din părțile interesate.

La niciuna dintre licitațiile anterioare la care a semnat în același mod declarațiile și a completat documentele de participare nu s-a invocat un asemenea argument pentru descalificarea societății.

Petenta arată că este cel mai dealer de camioane Renault de pe teritoriul României, având peste 200 de salariați și o cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro, deținând singurul service autorizat pentru repararea camioanelor Renault din zona și având deschise puncte de lucru în B, B și B- Grupul de firme cu capital din care face parte dezvolta o cifra de afaceri anuală de peste 100 milioane de euro, având peste 1.000 de salariați, și a plătit în anul 2008 contribuții anuale de peste 9,2 milioane de euro la bugetul de stat și reprezintă una dintre cele mai mari investiții private din regiunea. La un asemenea volum de activitate, este evident ca administratorul societății (cetățean ) nu ar putea semna toate actele emanate de firma, fapt pentru care a angajat persoane care sa se ocupe de astfel de acte.

Petenta consideră excesivă solicitarea autorității contractante, survenita ulterior procedurii, că documentația de participare sa fie semnata de o persoana împuternicita conform statutului societății, petenta având mai multe obiecte de activitate și un număr M de angajați care nu sunt menționați în statutul societății, dar care trebuie să semneze acte în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Se mai arată că domnul a prezentat împuternicirea societății la momentul participării la licitație și în toate înscrisurile prezentate urmare a adresei 3726/07.04.2009 și-a asumat obligațiile prevăzute în caietul de sarcini, indicând de fiecare data numele și calitatea sa în cadrul L, iar autoritatea contractanta nu a solicitat petentei în niciun moment împuterniciri suplimentare sau clarificări cu privire la calitatea domnului, iar descalificarea ofertei pentru un asemenea argument este cel puțin curioasa. Chiar și în fata instanței, în condițiile în care se pune în discuție lipsa calității de reprezentant, se acordă posibilitatea părții de a-și proba calitatea.

Trimiterea pe care o face autoritatea contractanta la textul art. 79, alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 975/2006 nu își găsește aplicabilitate concreta, întrucât textul de lege se refera la situațiile în care ofertantul nu transmite clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicațiile prezentate de ofertant nu sunt concludente. care a condus la descalificarea ofertei sale, invocat de o asemenea maniera conduce la distorsionarea rezultatului procedurii, intrând în contradicție cu prevederile art. 15, alin. 3, lit. a) din HG 925/2006.

Petenta invocă în drept dispozițiile art. 255 și următoarele, art. 277 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006.

Decizia nr.- din data de 16.06.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor

Prin Decizia nr.- din data de 16.06.2009 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bar espins ca nefondată, contestația formulată de către C, cu sediul în comuna Podari, sat,-, județul D, în contradictoriu cu Consiliul Local L, cu sediul în L, Str. - nr. 26, județul A; a dispus continuarea procedurii de achiziție publică.

Pentru a pronunța această decizie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bar eținut următoarele:

Laf ormulat contestația nr. 1448/15.05.2009, înregistrată la. cu nr.13444/18.05.2009, împotriva adresei nr. 4924/07.05.2009 de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de Consiliul Local L, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică, având ca obiect "Sistem de gestionare a deșeurilor menajere din zona turistică L: orașul L și comunele, și ".

Conform deciziei, a arătat că pretextul invocat de autoritatea contractantă pentru descalificarea sa este total nefondat: reprezentanții autorității contractante arată că nu a fost indicată nominal persoana împuternicită să semneze. Contestatoarea a precizat că domnul este prepusul societății și a reprezentat societatea pe tot parcursul procedurii de achiziție publică, iar autoritatea deține în original împuternicirea acordată, iar la niciuna dintre licitațiile anterioare Ia care a semnat, în același mod, declarațiile și a completat documentele de participare nu i s-a invocat un asemenea argument pentru descalificarea societății.

consideră ca fiind excesivă, solicitarea autorității contractante, survenită ulterior procedurii, ca documentația de participare să fie semnată de o persoane împuternicită conform statutului societății, deoarece are mai multe obiecte de activitate și un număr M de angajați care nu sunt trecuți în statutul societății. Contestatorul arată că domnul a prezentat împuternicirea societății la momentul participării la licitație și în toate înscrisurile prezentate, urmare a adresei nr. 3726/07.04.2009 și-a asumat obligațiile prevăzute în caietul de sarcini, indicând de fiecare dată numele și calitatea sa în cadrul, autoritatea contractantă nesolicitând împuterniciri suplimentare sau clarificări cu privire la calitatea acestuia, iar descalificarea ofertei pentru un asemenea argument este "cel puțin curioasă".

Autoritatea contractantă arată că oferta depusă de C este neconformă, în baza prevederilor art. 7(alin. (1) din HG nr. 34/2006, deoarece nu a răspuns la adresa nr3726/07.04.2009, prin care s-au solicitat clarificări cu privire Ia "indicarea nominală a persoanei împuternicită de ofertant pentru a semna și declara în numele firmei", deoarece persoana care semnează declarațiile în numele firmei nu este persoana împuternicită conform statutului și nu rezultă această calitate nici din certificatul emis de către Oficiul Registrului Comerțului și nici din orice alt înscris de mandatare expresă din partea firmei.

Autoritatea contractantă a mai precizat că împuternicirea depusă cu nr. 865/26.03.2009 de către, prevede limitativ ca mandat, capacitatea domnului, numai "să reprezinte societatea în relațiile cu Consiliul Local. din data de 27.03.2009 și nicidecum să semneze pentru și în numele societății și aoa ngrena în raporturi juridice prin întocmirea și semnarea ofertei și a documentelor aferente.

Autoritatea contractantă a arătat arată că în speță sunt incidente prevederile dreptului comun în materie de reprezentare precum și regulile ce guvernează mandatul în contextul Codului civil, citând următoarele prevederi ale acestuia: art. 1532, art. 1535, art. 1536 Cod civil.

Autoritatea contractantă consideră că procedura de achiziție publică presupune în principal tocmai facerea unor acte ce trec peste administrația ordinară (ex. Declarația pe propria răspundere a firmei, întocmirea ofertei cu angrenarea responsabilității juridice a ofertantului sub aspectul calității produsului și prețului ofertat, etc. astfel că mandatul trebuie să fie special cu indicarea expresă i capacității persoanei desemnate a semna și declara în numele firmei și a întocmi oferta și documentația aferentă acesteia.

Totodată aceasta arată că este incidență și teza întâi a alin (2) din articolul enunțat anterior, procedura de achiziție având ca rezultat pe de o parte înstrăinarea de produse de către ofertant, iar pe de altă parte cumpărarea acestora de către autoritate contractantă.

De asemenea, autoritatea contractantă menționează că a avut în vedere și obligațiile ce incumbă mandantului (ofertantul persoană juridică), în considerarea prevederilor art. 1546 Cod civil.

Consiliul Local Lap recizat că tocmai pentru avea confirmarea ofertantului, în considerarea tezei a doua a art. 1546 Cod civil, a solicitat mandatul expres din partea firmei pentru ratificarea întinderilor mandatului dat de către aceasta domnului.

Acesta menționează că nu se poate considera că se regăsește în situația unei ratificări tacite din partea firmei, întrucât din raportarea la prevederile legislației în materia achizițiilor publice faptul de a nu răspunde la clarificările solicitate de autoritate contractantă este sancționat cu calificarea ofertei ca "neconformă", situația în care oferta a intrat sub incidența acestor prevederi exprese și imperative ale actului normativ.

De asemenea, autoritatea contractantă face precizarea că legislația achizițiilor publice nu interzice autorității contractante de a verifica mandatul persoanelor, ce formulează oferta depusă, prin urmare, potrivit principiilor de drept, dacă legea nu interzice expres și nici solicitarea nu contravine normelor și spiritului legii, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita orice clarificări pertinentă pentru siguranța raporturilor juridice în care intră și pentru utilizarea eficientă și protejarea banului public.

Consiliul Local L arată că, în conformitate cu adresa de înaintare nr. 1013/09.04.2009 a înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 4011/13.04.2009 prin care răspunde la clarificările solicitate, aceasta comunică: anexarea următoarelor:"Declarație pe proprie răspundere privind originea produselor", "Declarația privind eligibilitatea", "Declarații privind neîncadrarea în situațiile prevăzute la art. 181 din OUG nr. 34/2006", "Declarație privind calitatea de participant la procedură" "Declarație pe propria răspundere cu privire la producătorului ș marca sașiului", lipsind, cu desăvârșire "împuternicirea cu indicare; nominală a persoanei de către ofertant pentru a semna și declara în numele firmei".

Autoritatea contractantă arată că o nouă clarificare având același obiect, care ar fi fost solicitată ofertantului, ar fi putut fi interpretată ca o încercare de favorizare a acestuia, ceea ce ar fi contravenit principiilor în materie de achiziții publice.

Totodată, aceasta menționează că celelalte oferte au îndeplinit cerințele minime de clarificare, conform documentației de atribuire inclusiv sub aspectul antemenționat.

Consiliul Local L consideră că nu s-a încălcat niciunul dintre principiile menționate, conform art. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006, deoarece în conformitate cu art. 37 din Hotărârea de Guvern nr. 925/200 ("(1) care nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 36 sunt singurele oferte care pot fi considerat admisibile. (2) Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibil și numai pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul de participare și în documentația de atribuire."

De asemenea, autoritatea contractantă arată că, în conformitate cu procesul verbal nr. 4156/16.04.2009 al ședinței de deschidere a ofertelor și a raportului procedurii nr. 4921/07.05.2009, nu s-au adjudecat decât lotul 1 și lotul 3 de către Auto, pentru lotul 2, oferta acesteia firme fiind declarată neconformă.

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B analizând contestația formulată de către prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materia achizițiilor publice, ținând seama de susținerile părților și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a constatat următoarele:

Consiliul Local Lai nițiat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect "Sistem de gestionare a deșeurilor menajere din zona turistică L: orașul L și comunele, și ", prin publicarea în, în data de 11.02.2009 a anunțului de participare nr. 71862.

În conformitate cu punctul VI. 10. "Deschiderea ofertelor" autoritatea contractantă a precizat că "ofertanții au dreptul să participe la deschiderea ofertelor având asupra lor o împuternicire din partea societăților în cazul persoanelor juridice.".

Analizând criticile aduse de, Consiliul constată că acestea vizează aspecte legate de motivele declarării ofertei sale ca neconformă.

Consiliul constată că, în urma procesului verbal nr. 3491/02.04.2009 de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a solicitat, prin adresa nr. 3726/07.04.2009 prezentarea unor documente clarificatoare pentru loturile 1, 2 și 3 printre care:".indicarea nominală a persoanei împuternicită de ofertant pentru a semna și a declara în numele firmei".

De asemenea, Consiliul constată că, în cadrul documentelor anexate adresei nr. 1013/09.04.2009 de răspuns la cererea de clarificări, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr. 4011/13.04.2009, nu a transmis nici un document care să ateste îndeplinirea cererii de clarificări susmenționate.

Consiliul a respins ca nefondate susținerile contestatorului cu privire la faptul că solicitarea susmenționată a autorității contractante este excesivă, aceasta deținând în original împuternicirea acordată domnului, deoarece, în conformitate cu împuternicirea nr. 865/26.06.2009, ce a însoțit oferta depusă de, aceasta "împuternicește pe D-nul. să reprezinte societatea mai sus menționată în relația cu Consiliul Local L Ia licitația deschisă din data de 27.03.2009", nerezultând dreptul acestuia de a semna sau a declara în numele

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bac onstatat că solicitarea formulată de Consiliul Local L către de a indica nominal persoana împuternicită de ofertant pentru a semna și a declara în numele firmei, nu excede legislației în materia achizițiilor publice, ci se constituie ca o cerință privind confirmarea dreptului persoanei respective de a semna sau de a declara în numele și pentru ofertant.

De asemenea, Consiliul constată, având în vedere faptul că legislația în materia achizițiilor publice nu prevede dreptul unui ofertant de a nu răspunde unei cereri de clarificări, că autoritatea contractantă a procedat corect, făcând aplicarea prevederilor art. 79 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 925/2006, conform cărora " în cazul în care ofertantul nu transmite în perioada precizată de comisia de evaluare clarificările/răspunsurile solicitate sau în cazul în care explicațiile prezentate de ofertant nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată neconformă".

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B în temeiul art. 278 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare a respins, ca nefondată, contestația formulată de C în contradictoriu cu Consiliul Local L, iar în temeiul art. 278 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a dispus continuarea procedurii de achiziție publică.

Intimatul Consiliul Local Lad epus la dosar întâmpinare, atașată la filele 33-36 dosar, prin care a solicitat respingerea plângerii petentei ca nefondată.

În motivarea întâmpinării intimatul Consiliul Local L arată că prin decizia atacată Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în mod corect a respins contestația petentei împotriva soluției comisiei de evaluare și a reținut că aceasta nu a răspuns cererii de clarificări formulate de autoritatea contractantă. Se arată că este inexactă susținerea societății că autoritatea contractantă nu ar fi solicitat clarificări, infirmarea susținerilor acesteia rezultând tocmai din conținutul adreselor sale prin care s-au solicitat clarificări, în sensul celor menționate, cu privire la calitatea și capacitatea persoanei împuternicite să implice societatea în procedura de achiziție publică, astfel că principiul transparenți a fost respectat.

Legalitatea clarificărilor solicitate de autoritatea contractantă a fost reținută în mod explicit de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, orice procedură juridică, administrativă, litigioasă, sau de orice altă natură este în mod obligatoriu începută cu verificarea și clarificarea, după caz a calității și capacității persoanelor de a se implica în raporturi juridice, în nume propriu și cu atât mai mult în cazul în care aceasta are loc prin reprezentanți.

Se mai arată că nici un act normativ nu permite a îngrădi dreptul unui ofertant de a participa la licitație, pe criteriu zonei în care își desfășoară activitatea, în caz contrar încălcându-se principiul liberei concurențe. Singura condiție impusă, chiar de actul normativ, este respectarea de către ofertanți a documentației de atribuire și de a răspunde clarificărilor pertinente solicitate de autoritatea contractantă.

Nu este vina autorității contractante că ofertantul nu a dat curs în mod corespunzător clarificării solicitate, din punct de vedere legal solicitarea sa: fiind temeinică, legală și neinterzisă prin vreun act normativ, ci dimpotrivă susținută, pentru protejarea autorității publice în raporturilor juridice în care aceasta devine parte.

Autoritatea contractantă nu poate presupune limitele mandatului acordat unei anumite persoane (fie el și prepus), necunoscând pe de o parte dacă o persoană are sau nu calitatea de angajat, iar pe de altă parte atribuțiile sau competența acestuia în cadrul unei societăți. Cu atât mai mult, în același context, în cadrul unei societăți nu orice persoană are recunoscută capacitatea de a reprezenta entitatea, în lipsa unui mandat expres.

Motivarea că, în cadrul altor licitații, firma a procedat în același mod nu poate fi opozabilă, fiecare autoritate contractantă urmând să își asigure responsabilitatea modului de a analiza documentația întocmită de ofertant în cadrul procedurii de achiziție publică.

Descrierea activității firmei, nu poate constitui un motiv de critică a deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și nu este un criteriu de atribuirea a contractului de achiziție publică, ci poate fi cel mult un criteriu de calificare ( ex. cifra de afaceri, utilajele deținute etc. )

Autoritatea contractantă nu a solicitat ca documentele - declarațiile să fie date și semnate de către administratorul firmei, ci a solicitat dovada capacității persoanei de a face astfel de a face astfel de acte; s-a procedat inclusiv la verificarea capacității persoanei prin analizarea actelor constitutive ale societății precum și a certificatului constatator de la Oficiul Registrului Comerțului pentru a se putea identifica calitate și capacitatea persoanei respective, care însă nu a rezultat din aceste înscrisuri.

Autoritatea contractantă nu avea capacitatea de a solicita expres mandatul domnului, în caz contrar putându-se aprecia că s-ar fi încercat o favorizare a ofertantului, în opinia autorității contractante, clarificările solicitate fiind clare, explicite, fără ambiguități, pentru ca ofertantul să depună toate diligențele de a răspunde.

Din analizarea împuternicirii, date de firmă domnului rezultă în mod explicit limita mandatului acestuia, respectiv de a reprezenta firma în relația cu Consiliul local din data de 27.03.2009 la licitația deschisă, nerezultând dreptul acestuia de a semna sau declara în numele societății. Chiar contestatorul aduce în atenția instanței necesitatea dovedirii calității de reprezentant omițând faptul că autoritatea contractantă a acordat ofertantului posibilitatea de "a-și proba calitatea" tocmai prin cererea de clarificări transmisă acestuia.

Contestatorul este în eroare când consideră că ar fi competența persoanei (domnului ), de a-și justifica calitatea, cât timp această obligație revine, fără îndoială, societății care își mandatează reprezentantul.

Conform autorității contractante, din lecturarea actului normativ, nr.OUG 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, art.182 alin.l și alin. 2, legiuitorul face vorbire despre: "persoane juridice, inclusiv, după caz, la directori de companii sau orice persoană cu putere de reprezentare, de decizie ori de control în ceea ce privește candidatul sau ofertantul", respectiv art. 270 alin.l și alin.2 privind obligativitatea indicării reprezentantului și consecința neîndeplinirii acestei obligații.

De asemenea, a arătat autoritatea contractantă, trebuie avute în vedere și prevederile art.ll alin.4 din Hotărârea Guvernului nr.925/2006 cu modificările și completările ulterioare care face vorbire despre reprezentantul legal al persoanei juridice.

Autoritatea contractantă a arătat că, prin maniera în care a redactat cererea de clarificare a calității persoanei, a fost cât de explicită se poate, pentru ca ofertantul să înțeleagă obiectul cererii, prin urmare o nouă solicitare având același obiect nu putea fi făcută de autoritatea contractantă, fără a se putea considera o încercare de distorsionare a concurenței sau de creare a unui avantaj suplimentar în raport cu ceilalți ofertanți.

În acest sens, conform autorității contractante, sunt și prevederile art.201 din nr.OUG34/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Autoritatea contractantă a arătat că acuzele care îi sunt aduse sunt nefondate, chiar deplasate, în contextul în care au fost depuse oferte de către un număr de 7 firme din toate zonele țării, care au fost analizate de către comisia de evaluare după această, fără discriminare sau favorizare.

Din lecturarea criticilor aduse deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, se poate constata că, în cea mai parte motivele care au stat la baza prezentei plângeri reprezintă "impresii", aprecieri "subiective" ale contestatorului, cum chiar acesta conchide în final, nu critici întemeiate pe prevederi legale care să infirme legalitatea soluției dată de Consiliu sau a solicitării autorității contractante făcută prin adresa de clarificări.

Intimatul mai solicită ca instanța să aibă în vedere concluziile reiterate prin adresa nr.5986/22.05.2009, comunicată Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cu privire la considerentele legale avute în vedere de autoritatea contractantă la solicitarea clarificărilor.

În drept, intimatul invocă prevederile art.l alin.l și alin.2, art.201, art. 270 alin.l și alin.2 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare art.ll alin.4, art.79 alin.l din Hotărârea Guvernului nr. 925/2006 cu modificările și completările ulterioare, art.1532 și următoarele Cod civil, art.61 alin.2 și art.77 din Legea nr.215/2001 republicată cu modificările și completările și ulterioare.

Analizând actele dosarului, criticile petentei și examinând cauza sub toate aspectele,Curtea de Apel constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr.13.444/18.05.2009, reclamanta Lac ontestat legalitatea adresei nr. 4924/07.05.2009 emisă de Consiliul Local L, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică, având ca obiect "Sistem de gestionare a deșeurilor menajere din zona turistică L: orașul L și comunele, și", adresă prin care i s-a comunicat rezultatul procedurii de atribuire, cu respingerea ofertei reclamantei ca urmare a faptului că aceasta nu a răspuns la cererea de clarificare formulată de autoritatea contractantă și nu a indicat nominal persoana împuternicită să semneze în numele reclamantei.

Prin Decizia nr.- din data de 16.06.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bar espins ca nefondată contestația formulată de către C și a dispus continuarea procedurii de achiziție publică.

Consiliul constată că, în urma procesului verbal nr. 3491/02.04.2009 de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă Consiliul Local Las olicitat - prin adresa nr. 3726/07.04.2009 -prezentarea unor documente clarificatoare pentru loturile 1, 2 și 3 printre care:". indicarea nominală a persoanei împuternicită de ofertant pentru a semna și a declara în numele firmei".

De asemenea, Consiliul a constatat că, în cadrul documentelor anexate adresei de răspuns la solicitarea autorității contractante, reclamanta nu a transmis nici un document care să ateste îndeplinirea cererii de clarificări susmenționate.

Consiliul a respins ca nefondate susținerile contestatoarei cu privire la faptul că solicitarea susmenționată a autorității contractante este excesivă, (deoarece autoritatea contractantă deținea în original împuternicirea acordată domnului ), cu motivarea că, în conformitate cu împuternicirea nr. 865/26.03.2009, care a însoțit oferta depusă de, aceasta " împuternicește pe D-nul să reprezinte societatea mai sus menționată în relația cu Consiliul Local L Ia licitația deschisă din data de 27.03.2009", din aceasta nerezultând dreptul acestuia de a semna sau a declara în numele

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor Bac onstatat, așadar, că solicitarea formulată de Consiliul Local L către de a indica nominal persoana împuternicită de ofertant pentru a semna și a declara în numele firmei, nu excede legislației în materia achizițiilor publice, ci se constituie ca o cerință privind confirmarea dreptului persoanei respective de a semna sau de a declara în numele și pentru ofertant.

În raport cu starea de fapt expusă anterior, Curtea constată că legalitatea respingerii ofertei reclamantei de către autoritatea contractantă Consiliul Local L depinde de efectele juridice ale împuternicirii transmise de reclamantă autorității contractante, împuternicire având nr. 865/26.03.2009 și care a însoțit oferta depusă de L, atașată la fila 77 dosarului Curții de APEL TIMIȘOARA.

Conform acestei împuterniciri, reclamanta "împuternicește pe D-nul să reprezinte societatea mai sus menționată în relația cu Consiliul Local L Ia licitația deschisă privind achiziție . din data de 27.03.2009".

Curtea reține că autoritatea contractantă nu contestă primirea acestei împuterniciri, ci numai limitele acesteia, cu motivarea că din analizarea împuternicirii date de reclamantă domnului rezultă în mod explicit limita mandatului acestuia, respectiv de a reprezenta firma în relația cu Consiliul local la licitația deschisă din data de 27.03.2009, nerezultând dreptul acestuia de a semna sau declara în numele societății.

În privința dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că, în lipsa unor dispoziții speciale, sunt incidente reglementările de drept comun în materia contractului de mandat, respectiv dispozițiile art. Cod Civil, având în vedere dispozițiile art. 297 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006, conform cărora " în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun".

Curtea precizează, în acest sens, că, potrivit art. 1532 Cod Civil, " mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea".

Totodată, Curtea subliniază că, fiind în discuție împuternicirea dată de o societate comercială (respectiv de reclamanta ), sunt - de asemenea - aplicabile și dispozițiile privind mandatul comercial, respectiv art. 374-391 Cod comercial, având în vedere dispozițiile art. 1 Cod comercial, conform cărora "în comerț se aplică legea de față. ea nu dispune se aplică Codul civil".

Astfel, potrivit art. 374 alin. 1 Cod comercial, "mandatul comercial are de obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama și socoteala mandatului".

În privința întinderii, respectiv a limitelor mandatului comercial, art. 375 alin. 3 Cod comercial prevede că "mandatul pentru o anume afacere cuprinde împuternicire și pentru toate actele necesare executării lui, chiar când nu ar fi anume arătate".

În privința caracterului mandatului dat de reclamantă domnului, Curtea observă că, potrivit înscrisului care atestă această împuternicire, reclamanta l-a împuternicit pe acesta "să reprezinte societatea mai sus menționată în relația cu Consiliul Local L Ia licitația deschisă privind achiziție: . Cod --0, --3, --6, din data de 27.03.2009". din conținutul acestui înscris rezultă în mod clar că mandatul domnului avea caracter special în raport cu activitatea comercială a reclamantei, fiind împuternicit să o reprezinte în relațiile cu autoritatea contractantă Consiliul Local L privind licitația deschisă organizată la data de 27.03.2009, cu menționarea codului - rezultând din aceste mențiuni caracterul special al împuternicirii. Curtea subliniază, în acest sens, că - potrivit împuternicirii - aceasta se limita în raport cu o autoritate contractantă strict determinată, respectiv Consiliul Local L, se limita în raport cu o anumită participare la o licitație deschisă - identificată prin data organizării acestei, 27.03.2009, și prin indicarea codului unic al operațiunii respective.

Date fiind aceste mențiuni precise, care individualiza mandatul respectiv și în raport cu orice alt eventual mandat acordat de reclamantă aceleiași persoane sau alteia, Curtea reține, așadar, că mandatul conferit de reclamanta domnului era un mandat special, iar nu unul general, astfel cum susține autoritatea contractantă.

În privința afirmației autorității contractante - conform căreia din analizarea împuternicirii date de reclamantă domnului nu rezultă "dreptul acestuia de a semna sau declara în numele societății" - Curtea subliniază că împuternicirea de a reprezenta o persoană presupune dreptul de a încheia acte juridice pe seama și în numele acesteia, aspect ce rezultă din dispozițiile art. art. 374 alin. 1 Cod comercial - care se referă la acte încheiate de mandatar"pe seama și socoteala mandatului"- precum și din dispozițiile generale ale art. 1532 cod civil - care se referă la acte încheiate de mandatar "pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea".

Încheierea unor acte juridice presupune aplicarea unei semnături pe înscrisul care constată actul juridic respectiv, aceasta fiind condiția obligatorie necesară pentru a dovedi că semnatarul acelui act și-a însușit conținutul înscrisului respectiv și că este de acord cu acest conținut și, implicit, cu actul juridic pe care îl atestă. Această condiție nu este înlăturată decât în cazul actelor juridice transmise sau încheiate pe cale electronică, în privința cărora sunt incidente dispoziții speciale, care nu sunt incidente în prezenta cauză, în care mandatul acordat de reclamantă a fost consemnat în scris, iar participarea reclamantei la licitația deschisă presupunea aplicarea unor semnături pe înscrisurile emise de autoritatea contractantă sau de alți participanți la licitație.

În consecință, Curtea reține că, în condițiile în care reclamanta l-a împuternicit pe domnul " să reprezinte societatea în relația cu Consiliul Local L Ia licitația deschisă din data de 27.03.2009", din conținutul acestei împuterniciri rezultă în mod clar dreptul mandatarului de a încheia acte juridice "pe seama și socoteala" mandantului, respectiv de a-și însuși conținutul înscrisurilor emise de reclamantă în legătură cu această licitație deschisă, prin aplicarea semnăturii pe înscrisurile respective.

O interpretare contrară - în sensul indicat de autoritatea contractantă și din care ar rezulta că împuternicirea de a reprezenta o persoană nu implică și dreptul mandatarului " de a semna sau declara în numele societății" - ar lipsi de conținut însăși ideea de împuternicire de reprezentare. Curtea observă, în acest sens, că nici autoritatea contractantă și nici Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu a indicat sau argumentat ce anume ar putea face efectiv mandatarul reclamantei conform acestui mandat dacă nu are dreptul de "de a semna sau declara în numele societății" reclamante.

În consecință, Curtea apreciază ca fiind nelegală interpretarea dată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și de către autoritatea contractantă Consiliul Local L efectelor împuternicirii acordate de reclamantă domnului și că este, de asemenea, nelegală, și excluderea ofertei societății reclamante pe acest considerent, în condițiile în care aceasta a indicat clar persoana abilitată să o reprezinte la această licitație, respectiv să încheie acte juridice"pe seama și socoteala"mandantului, încheiere ce presupune și dreptul de a semna acele acte în numele - adică"pe seama și socoteala"- reclamantei

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reține temeinicia cererii reclamantei de anulare a comunicării rezultatului procedurii nr. 4924/7.05.2009 emisă de autoritatea contractantă Consiliul Local L, precum și a cererii de reevaluare a ofertelor de către autoritatea contractantă Consiliul Local

În privința cererii reclamantei de declarare a ofertei sale ca fiind câștigătoare, Curtea observă că admiterea acestei cereri presupune analizarea de către instanță a tuturor ofertelor depuse de cele șapte societăți comerciale participante la licitație, în condițiile în care acestea nu sunt părți în prezenta cauză și nu pot să își susțină punctul de vedere.

O astfel de evaluare depășește cadrul prezentului litigiu, care s-a limitat de verificarea legalității ofertei reclamantei, respingere determinată de un considerent care excede calculul punctajului pe care reclamanta l-ar fi putut obține prin admiterea sa la licitație.

Având în vedere și faptul că nici autoritatea contractantă nu a avut - chiar dacă datorită propriei culpe - posibilitatea de a calcula punctajul reclamantei și că nici reclamanta nu a justificat în mod concret punctajul pe care pretinde că l-ar obține și nici punctajul celorlalte societăți participante la această licitație deschisă, Curtea va respinge ca nefondată cererea reclamantei declarare a ofertei sale ca fiind câștigătoare.

În raport cu aceste argumente, având în vedre dispozițiile art. 285 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006,Curtea va admite plângerea formulată de împotriva deciziei nr. - din data de 16.06.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, și va dispune modificarea deciziei respective în sensul că admite în parte contestația formulată de către în contradictoriu cu autoritatea contractantă Consiliul Local

Curtea va anula comunicarea rezultatului procedurii nr. 4924/7.05.2009 emisă de autoritatea contractantă Consiliul Local L și va dispune reevaluarea ofertelor de către autoritatea contractantă Consiliul Local

Totodată, Curtea va respinge cererea reclamantei de declarare a ofertei sale ca fiind câștigătoare.

Având în vedere dispozițiile art. 285 alin. 5 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2006, conform cărora " hotărârea pronunțată de instanță este definitivă și irevocabilă", Curtea va lua act de caracterul irevocabil al prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite plângerea formulată de, cu sediul în comuna Podari, sat,-, județul D împotriva deciziei nr. - din data de 16.06.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Dispune modificarea deciziei nr. - din data de 16.06.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în sensul căadmite în parte contestațiaformulată de către., cu sediul în comuna Podari, sat,-, județul D, în contradictoriu cu Consiliul Local L, cu sediul în L, Str. - nr. 26, județul

Anulează comunicarea rezultatului procedurii nr. 4924/7.05.2009 emisă de autoritatea contractantă Consiliul Local și dispune reevaluarea ofertelor de către autoritatea contractantă Consiliul Local.

Respinge cererea reclamantei de declarare a ofertei sale ca fiind câștigătoare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 22.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER

- -

Red./22.09.2009

Tehnored. / 23.09.2009/ 3 ex.

Președinte:Răzvan Patru
Judecători:Răzvan Patru, Maria Belicariu, Diana Duma

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1026/2009. Curtea de Apel Timisoara