Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1158/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV Șl FISCAL DOSAR NR- -01.07.2009.

DECIZIA CIVILĂ NR. 1158

Ședința publică din 22 octombrie 2009 PREȘEDINTE: Diana Duma

JUDECĂTOR 2: Răzvan Patru

JUDECĂTOR 3: Măria Cornelia GREFIER: -

S-a luat în examinare plângerea formulată de contestatoarea e Industrial S:R:L: Reșița împotriva deciziei nr. 2309/C9/2615 din 09.06.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B în dosarul nr. 15019/2009, în contradictoriu cu intimata Universitatea "" T, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimată consilier juridic, lipsă fiind contestatoarea.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului părții prezente. Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației.

CURTEA

Deliberând asupra contestație, instanța reține următoarele:

Prin plângerea formulată, contestatoarea e Industrial Reșița a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună modificarea deciziei atacate, admiterea contestației formulate, anularea raportului procedurii de atribuire si refacerea raportului procedurii de atribuire. Totodată a solicitat suspendarea procedurii de atribuire a deciziei Consiliului până la soluționarea plângerii formulată împotriva deciziei.

în motivare se arată că în baza Ordonanței de Urgență nr. 34 din 19 aprilie 2006, privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și Hotărârea Guvernului nr. 925/19 iulie 2006, pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuire contractelor de achiziție publică din nr.OUG 34/19 aprilie 2006, autoritatea contractantă Universitatea " " din T, P-ța - nr. 2 organizat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru obiectivul "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului) " cod: --3.

Se învederează ca autoritatea contractantă a aplicat procedura de atribuire a contractului de achiziție prin "cerere de ofertă", iar condiția de atribuire fiind stabilită pentru "prețul cel mai scăzut".

După prezentarea ofertelor, cu propunerile tehnice și financiare, comisia de evaluare de la Universitatea Taa nalizat ofertele depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică "Alimentare energie electrică, climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)" cod: --3, declarat neconformă și a respins oferta prezentată de SC în conformitate cu prevederile art. 36 aliniatul 2 litera a din nr.HG 925/2006 (lipsa certificat de calitate cabluri, Formular F4, specificații tehnice echipament din TD).

Se arata ca prin adresa de comunicare nr. 544/10/19.05.2009 se face precizarea că "în urma analizei ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică " Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)" cod: -+3, oferta acesteia a fost declarată neconformă și în consecință respinsă. în conformitate cu art. 36 aliniatul 2 litera a din nr.HG 925/2006 (lipsă certificat de calitate cabluri, Formular F4, specificații tehnice echipament din TD).

Se arata ca oferta câștigătoare a fost desemnată cea depusă de. corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire al ofertei și a cărei preț este de 359.750 lei"

Reclamanta menționează ca a depus contestație, prin care a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire, refacerea procesului de evaluare a ofertelor de atribuire, întrucât oferta prezentată de. a fost greșit declarată neconformă și respinsă ca atare, prin aplicarea prevederilor art. 36 aliniatul 2 litera a din nr.HG 925/2006.

Se arata ca prin decizia nr. 2309/C9/2615 din 09.06.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația depusă de. în contradictoriu cu Universitatea " " din T, împotriva raportului procedurii de atribuire și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 544/10/19 mai 2009, întocmite de autoritatea contractantă Universitatea "" T, în cadrul procedurii de cerere și ofertă, organizată în vederea atribuirii contractului de execuție lucrări "Alimentare cu energie electrică climatizare + spălătorie cantina 1 - partea beneficiarului " cod --3.

Consiliul National de Soluționare Contestațiilor reținut că

Industrial nu a prezentat o ofertă tehnică - financiară completă, în raport cu cerințele cuprinse în caietul de sarcini și fișa de date a achiziției așa cum s-a constatat prin procesul verbal de deschidere a ofertelor și astfel oferta a fost declarată ca neconformă și respinsă în mod corect de autoritatea contractantă, prin aplicarea prevederilor art. 36 aliniatul 2 litera a din nr.HG925/2006.

Reclamanta învederează ca după cum rezultă din procesul verbal de deschidere al ofertelor prezentate pentru atribuirea contractului de achiziție publică "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)"cod: --3, proces verbal încheiat de comisia de evaluare de la Universitatea "T din 23.04.2009, ofertantul Industrial nu a atașat la propunerile tehnice, "fișele tehnice, agremente" și "Formularul F4".

Potrivit dispozițiunilor art. 77 din nr.HG 925/2006, în cazul în care comisia de evaluare constată că un ofertant a omis să prezinte anumite documente prin care să confirme îndeplinirea cerințelor privind situația personală, capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economică și financiară, precum și capacitatea tehnică, aceasta va solicita ofertantului să completeze documentele care lipsesc, acordând în acest scop un termen rezonabil de timp, de regulă în limita a 72 ore de la momentul solicitării.

In termenul prevăzut de art. 77 din nr.HG 925/2006 Industrial a completat documentația, conform cerințelor cuprinse în caietul de sarcini și constatărilor din procesul verbal de deschidere al ofertelor de către comisia de evaluare, din data de 23.04.2009.

Reclamanta arata ca Industrial a completat, la data de 27.04.2009 (adresa înregistrată la autoritatea contractantă sub numărul 4923/27.04.2009) următoarele documente:

- Formularul F4 pentru contractul "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)" cod: - --3;

- fișe tehnice, agremente pentru contractul "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)" cod: - --3;

în motivarea respingerii ca neconformă a ofertei prezentată se reține și "lipsa de certificat de calitate cabluri".

Industrial posedă certificatul nr. 639/15.04.2009, eliberat de, organism acreditat pentru certificarea sistemelor de management al calității, iar pentru cablurile folosite la lucrare, certificatul de calitate însoțește marfa și este eliberat de producător, nefiind necesar un alt certificat de calitate, care să fie eliberat de ofertant.

Industrial a completat documentele constatate lipsă, cu ocazia deschiderii ofertelor prezentate în ședința Comisie de Evaluare din 23 aprilie 2009, la care a participat și reprezentantul societății sale, care a preluat cerințele exprimate de autoritatea contractantă, privind necesitatea completării documentației, astfel că completarea nu a fost efectuată din inițiativa ofertantului, contrar prevederilor art. 77 din nr.HG 925/2006, așa cum se reține în mod greșit prin decizia pronunțată de.

Se menționează ca completarea documentației a fost cerută de autoritatea contractantă de la mai mulți ofertanți, astfel că nu a constituit un avantaj în favoarea societății contestatoare, prin completarea documentației și nu au fost încălcate prevederile art. 201 aliniatul 2 din nr.OUG 34/2006, așa cum s-a reținut prin decizia recurată.

Industrial a întocmit oferta, respectiv propunerea tehnică și financiară cu respectarea prevederilor art. 170 din nr.OUG 34/2006, în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire, documente completate conform art. 77 din nr.HG 925/2006 și astfel oferta prezentată a fost greșit caracterizată ca neconformă conform prevederilor art. 36 aliniatul 2 din nr.HG 925/2006.

Se învederează ca oferta prezentată de Industrial a fost greșit înlăturată ca neconformă de autoritatea contractantă ținând seama și de situația economico - financiară, dotarea tehnică și profesională și experiența în executarea unor lucrări similare.

în drept invocă prevederile art. 285 aliniatul 1 litera a 170 și 284 aliniatul 1 din nr.OUG 34/2006, art. 77 din nr.HG 925/2006, art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă și Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ.

La dosar s-a depus de către intimată Universitatea T, întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii reclamantei, menținerea deciziei nr. 2309/C9/2615 din 09.06.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pe care o consideră temeinică și legală.

în considerentele întâmpinării se arată ca pe parcursul desfășurării ședinței de deschidere a ofertelor, consemnată în Procesul verbal nr. 472/23.04.2009 comisia de evaluare a constatat că reclamanta nu a prezentat în cadrul documentelor de calificare, "Certificatul constatator emis de ORC", în forma solicitată prin Fișa de date a achiziției punctul 2), respectiv "original, în termen de valabilitate la deschiderea ofertelor sau copie legalizată", iar din propunerea tehnică și financiară lipseau " tehnice, agremente" precum și "Formularul F4", aceste documente fiind solicitate conform de date, punct VI.4) și VI.5).

Se învederează ca reprezentantul reclamantei, prezent la ședința de deschidere a ofertelor, a luat cunoștință de documentele neconforme sau lipsă din cadrul ofertei, acestuia fiindu-i înmânat și o copie după Procesul verbal al ședinței de deschidere, Ca urmare, reclamanta a transmis din proprie inițiativă, în data de 27.04.2009, un plic conținând:Formular de ofertă + anexa la formularul de ofertă;Formularul F4; tehnice, agremente, Certificatul constatator.

în data de 30.04.2009 comisia de evaluare s-a întrunit în vederea analizării documentelor de calificare depuse de cei 12 ofertanți, prilej cu care s-a încheiat un Proces verbal, înregistrat sub nr. 493/30.04.2009. Se carata ca pe parcursul ședinței de analiză, comisia a constatat faptul că reclamanta a depus din proprie inițiativă documentul de calificare "Certificat constatator eliberat de ORC - în copie legalizată" ca urmare a luării la cunoștință despre conținutul Procesului verbal al ședinței de deschidere nr. 472/23.04.2009. în ce privește modul de solicitare a documentelor de calificare nedepuse de ofertanți, face precizarea că nr.HG 925/2006 modificată prevede la art. 77 aliniatul 1: "în cazul în care comisia de evaluare constată că unul sau mai mulți ofertanți/ candidați a/ au omis să prezinte anumite documente prin care se confirmă îndeplinirea cerințelor privind situația personală, capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economică și financiară, precum și capacitatea tehnică și/sau profesional, aceasta va solicita ofertanților /candidaților respectiv completarea documentelor care lipsesc, acordând în acest scop un termen rezonabil de timp, de regulă la limita a 72 de ore de la momentul solicitării. Comisia de evaluare va lua toate măsurile necesare astfel încât solicitarea să parvină în timp util ofertanților/candidaților". Iar art. 78 prevede: " Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare".

S-a menționat ca documentele la care face referire art. 77 nr.HG 925/2006 și a căror completare poate fi solicitată, sunt doar din cadrul celor de calificare și nu dintre cele care alcătuiesc propunerea tehnică sau financiară.

Se arata ca din analiza conținutului articolele sus citate rezultă următoarele: comisia de evaluare este obligată să stabilească care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, doar în privința documentelor de calificare, fără a putea solicita completarea propunerii tehnice și/sau financiare;

aceste solicitări de calificări și completări formale sau de confirmare se formulează în scris cu respectarea prevederilor art. 59 nr.OUG 34/2006 modificată;

ofertanții au libertatea de a răspunde sau nu acestor solicitări, dar nu au posibilitatea transmiterii documentelor din proprie inițiativă, chiar dacă au luat la cunoștință de lipsa lor di ofertă.

Se învederează ca dintre documentele transmise din proprie inițiativă de reclamantă doar "Certificatul constatator emis de ORC" în copie legalizată face parte din categoria documentelor de calificare, după cum rezultă și din Fișa de date a achiziției, punctul 2, acest document fiind solicitat pentru a dovedi capacitatea de exercitare a activității profesionale. Celelalte documente depuse fac parte din categoria documentelor solicitate în cadrul propunerii tehnice precum și a celor solicitate în cadrul propunerii financiare, conform de date punctul VI.4) și VI.5), pag. 5 și nu din categoria documentelor de calificare, cum eronat apreciază reclamanta.

Se învederează ca în data de 11.05.2009 emisă s-a întrunit în vederea analizării propunerilor tehnice și financiare prezentate de ofertanții calificați, încheindu-se Procesul verbal nr. 579/11.05.2009. Pe parcursul ședinței comisia a constatat că unii ofertanți nu au precizat unele informații în cuprinsul documentelor din propunerea tehnică, pe când alți ofertanți nu au depus, în cadru propunerii tehnice și financiare, unele documente solicitate.

în ce privește oferta depusă de reclamantă, comisia a constatat lipsa, din cadrul propunerii tehnice și financiare, a următoarelor documente:

- certificatul de calitate pentru cablurile electrice;

- formulatul F 4;

specificațiile tehnice pentru echipamentul din de distribuție (TD) care au fost solicitate prin Fișa de date a achiziției punctul Vi.4) Șl vi.5) (.5)

Se arata ca la finalul ședinței, comisia a hotărât să considere ofertele depuse de și Electric System, ca fiind admisibile din punctul de vedere al propunerilor tehnice și financiare prezentate.

Pe parcursul ședinței, comisia a constatat faptul că reclamanta a transmis în data de 27.04.2009, din proprie inițiativă, pe lângă documentul de calificare solicitat și documentele din propunerea tehnică și financiară a căror lipsă a fost constatată de comisie în cadrul ședinței de deschidere. Se arata ca comisia nu poate cere prezentarea unor documente lipsă, prevăzute a fi depuse în cadrul propunerii tehnice sau financiare, ci poate doar solicita clarificări și completări formale și de confirmare referitoare la conținutul documentelor deja depuse. Se menționează ca dacă ar fi luat în considerare documentele depuse de reclamantă, comisia de evaluare ar fi încălcat flagrant prevederile art. 2 aliniatul 2 nr.OUG 34/2006 modificată.

Se arată că în această situație, comisia nu avea dreptul, pe de o parte, să solicite acestor ofertanți completarea propunerilor tehnice, iar pe de altă parte, nu avea dreptul de a lua în considerare documentele aferente propunerii tehnice și financiare nesolicitate, dar depuse în completare de către reclamantă, deoarece ar fi condus la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 nr.OUG 34/2006. De altfel, prin motivarea deciziei date în soluționarea contestației depusă de reclamant, constată că autoritatea contractantă " a procedat corect la respingerea ca neconformă a ofertei" reclamantei, "deoarece luarea în considerare a documentelor depuse ulterior ar fi condus la încălcarea principiilor menționate.". Este culpa Industrial faptul că documentele în cauză nu au fost incluse în cadrul ofertei depuse, depunerea de documente solicitate prin documentația de atribuire, aferente propunerii tehnice și financiare trebuind a fi făcută în conformitate cu prevederile art. 170 OUG34/2006".

Prin urmare, la finalul ședinței, comisia a hotărât declararea ca neconforme în baza art.36, aliniatul 2 litera a nr.HG 925/2006, ofertele care conțineau propuneri tehnice și/sau financiare incomplete, printre care și cea a Industrial

Analizând actele si lucrările dosarului Curtea constata următoarele:

Curtea constată că autoritatea contractantă Universitatea " " din T, P-ța - nr. 2 organizat procedura de atribuire a contractului de achiziție publică pentru obiectivul "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului) " cod: --3.Autoritatea contractantă a aplicat procedura de atribuire a contractului de achiziție prin "cerere de ofertă", iar condiția de atribuire fiind stabilită pentru "prețul cel mai scăzut".

Prin adresa de comunicare nr. 544/10/19.05.2009 se face precizarea că "în urma analizei ofertelor depuse la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică " Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)" cod: -+3, oferta reclamantei a fost declarată neconformă și în consecință respinsă în conformitate cu art. 36 aliniatul 2 litera a din nr.HG 925/2006 (lipsă certificat de calitate cabluri, Formular F4, specificații tehnice echipament din TD).

Oferta câștigătoare a fost desemnată cea depusă de. corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire al ofertei și a cărei preț este de 359.750 lei"

Reclamanta a depus contestație, prin care a solicitat anularea raportului procedurii de atribuire, refacerea procesului de evaluare a ofertelor de atribuire, întrucât oferta prezentată de Industrial a fost greșit declarată neconformă și respinsă ca atare, prin aplicarea prevederilor art. 36 aliniatul 2 litera a din nr.HG 925/2006.Prin decizia nr. 2309/C9/2615 din 09.06.2009, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația depusă de Industrial în contradictoriu cu Universitatea " " din T, împotriva raportului procedurii de atribuire și a adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 544/10/19 mai 2009, întocmite de autoritatea contractantă Universitatea "" T, în cadrul procedurii de cerere și ofertă, organizată în vederea atribuirii contractului de execuție lucrări "Alimentare cu energie electrică climatizare + spălătorie cantina 1 - partea beneficiarului " cod --3.

Consiliul National de Soluționare Contestațiilor reținut că Industrial nu a prezentat o ofertă tehnică - financiară completă, în raport cu cerințele cuprinse în caietul de sarcini și fișa de date a achiziției așa cum s-a constatat prin procesul verbal de deschidere a ofertelor și astfel oferta a fost declarată ca neconformă și respinsă în mod corect de autoritatea contractantă, prin aplicarea prevederilor art. 36 aliniatul 2 litera a din nr.HG925/2006.

Curtea constată că în procesul verbal de deschidere al ofertelor prezentate pentru atribuirea contractului de achiziție publică "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)"cod: --3, proces verbal încheiat de comisia de evaluare de la Universitatea "T din 23.04.2009, s-a reținut ca reclamanta nu a atașat la oferta propunerile tehnice, "fișele tehnice, agremente" și "Formularul F4".

Industrial a completat, la data de 27.04.2009 (adresa înregistrată la autoritatea contractantă sub numărul 4923/27.04.2009) următoarele documente: Formularul F4 pentru contractul "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)" cod: ---3; fișe tehnice, agremente pentru contractul "Alimentare energie electrică climatizare + spălătorie Cantina 1 (partea beneficiarului)" cod: - --3.

Curtea constată că la data de 11.05.2009 când a fost întocmit procesul verbal de evaluare a propunerii tehnice si financiare s-a consemnat ca oferta prezentata de reclamanta este admisibila din punct de vedere a documentației de calificare. S-a constatat in cuprinsul procesului-verbal ca reclamanta a depus la data de 27.04.2009 pe langa documentul de certificare -certificat constatator eliberat de ORC in copie legalitate si documentele reprezentate de fise tehnice pentru calitate cabluri electrice, formular 4, specificații tehnice echipament TD etc, insa autoritatea contractanta a decis sa nu analizeze aceste documente, in aplicarea dispozițiilor art. 77 si 78 din HG nr.925/2006, fata de împrejurarea ca aceste documente au fost solicitate prin fisa de date a achiziției.

în acord cu dispozițiile art. 77 alin (1) din HG nr.925/2006 în vigoare la data soluționării contestației se arata ca n cazul în care comisia de evaluare constată că unul sau mai mulți ofertanți/candidați a/au omis să prezinte anumite documente prin care se confirmă îndeplinirea cerințelor privind situația personală, capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economică și financiară, precum și capacitatea tehnică și/sau profesională, aceasta va solicita ofertanților/candidaților respectivi completarea documentelor care lipsesc, acordând în acest scop un termen rezonabil de timp, de regulă în limita a 72 de ore de la momentul solicitării. Comisia de evaluare va lua toate măsurile necesare astfel încât solicitarea să parvină în timp util ofertanților/candidaților.

Curtea constată că alineatul 2 al articolului menționat precizează in mod expres situațiile in care comisia de evaluare nu are dreptul de a permite și de a solicita unui ofertant/candidat completarea unui document care lipsește, si anume:

a) în documentația de atribuire a fost menționat expres faptul că, în caz de neprezentare a respectivului document, nu este permisă completarea ulterioară, neprezentarea având ca efect descalificarea ofertantului/candidatului;

b) ofertantul/candidatul respectiv, deși cunoștea cerințele, a omis să prezinte mai mult de 3 dintre documentele solicitate în cadrul documentației de atribuire;

c) prin acceptarea completării documentului respectiv se creează un avantaj evident în raport cu ceilalți ofertanți/candidați, aducându-se atingere principiului tratamentului egal.

In speța de față Curtea constată că documentele prezentate de către reclamanta în timpul desfășurării ședinței de deschidere a ofertelor, si anume formular de ofertă + anexa la formularul de ofertă;Formularul F4; tehnice, agremente, Certificatul constatator nu au fost stipulate in documentația de atribuire ca fiind înscrisuri care in caz de nedepunere la data înregistrării ofertei nu ar i posibila completarea ulterioara a documentelor necesare. Totodată Curtea constata ca in cadrul caietului de sarcini ar fi trebuit sa se regăsească aceste cerințe, prezentate in mod explicit, in acord cu prevederile art. 35 din OUG nr.34/2006. Acest aspect a fost sesizat si de către Consiliu care in motivarea deciziei contestate a reținut ca neregăsirea in conținutul caietului de sarcini a mențiunilor mai sus enunțate se datorează culpei autorității contractante.

Consiliul a reținut ca potrivit fisei de date, la pct. VI 4- modul de prezentare a propunerii financiare, autoritatea contractanta a solicitat prezentarea formularea F3,F4,C6 e5c, prezentarea de fise tehnice, agremente tehnice si certificate de conformitate, agenții economici însușindu-si aceste mențiuni.

Interpretarea Consiliului in sensul ca depunerea documentului reprezentat de formularul 4 ulterior depunerii ofertei insa in timpul desfășurării ședinței de deschidere a ofertelor ar contraveni principiilor tratamentului egal, recunoașterii reciproce, al transparentei si al asumării răspunderii, este formala si de natura sa sancționeze excesiv conduita reclamantei care deși nu a depus documentele in speța o data cu oferta, aceasta le-a depusa in timpul deschiderii ofertelor, îndeplinindu-si astfel obligația legala. Astfel fiind, Curtea constata ca vajoarea totala din cadrul formularului 4 este menționata in centralizatorul final. împrejurarea reținuta de către Consiliu ca lipsa unor elemente de identificare a anumitor repere, atât in propunerea financiara, cat si in cea tehnica,

Mai mult, chiar si Consiliul in decizia pe care a pronunțat-o menționează ca "dat fiind modul ambiguu de formulare a cerinței din fisa de date a achiziției cu privire la modul de prezentare a propunerii tehnice(pct. ), respectiv necesitatea de a se prezenta fise tehnice, agremente tehnice, certificate de conformitate pentru principalele materiale folosite in execuție, fara a se preciza in mod clar care sunt acestea, documentele prezentate de către contestatoare ar fi putut fi luate in considerare de autoritatea contractanta, cu atât mai mult cu cat documentele solicitate prin clarificări adresate SC SRL si SC SRL fac parte din categoria documentelor solicitate la pct. VI 4 din fisa de date a achiziției, privind modul de prezentare a propunerii tehnice". Astfel fiind, reținem ca solicitarea de completare a documentației a fost cerută de autoritatea contractantă de la mai mulți ofertanți, astfel că nu a constituit un avantaj în favoarea societății contestatoare, prin completarea documentației și nu au fost încălcate prevederile art. 201 aliniatul 2 din nr.OUG 34/2006, așa cum s-a reținut prin decizia recurată.

Prin urmare, Curtea constata ca parata avea obligația sa ia in considerare aceste documente si sa analizeze ofertele prin raportare si la oferta reclamantei.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite plângerea formulată de petenta SC Industrial SRL în contradictoriu cu intimata Universitatea T împotriva deciziei nr.2309/C)/2615/09.06.2009 pronunțată de Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor în dosar nr.15019/27.05.2009. Curtea va modifica decizia atacată și va admite contestația formulată în sensul că va anula raportul procedurii de distribuire și va obliga autoritatea contractantă la refacerea procedurii de distribuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite plângerea formulată de petenta SC Industrial SRL în contradictoriu cu intimata Universitatea T împotriva deciziei nr.2309/C)/2615/09.06.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosar nr.15019/27.05.2009.

Modifică decizia atacată și admite contestația formulată în sensul că anulează raportul procedurii de distribuire și obligă autoritatea contractantă la refacerea procedurii de distribuire.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

-


Red./12.11.2009

Tehnodact /2/ex./12.11.2009


Președinte:Diana Duma
Judecători:Diana Duma, Răzvan Patru, Măria Cornelia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1158/2009. Curtea de Apel Timisoara