Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1255/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 27.08.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1255
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.11.2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare plângerea formulată de către contestatoarea "" împotriva Deciziei nr.3597/2C2/3445 din data de 11.08.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.3445/2008 în contradictoriu cu intimata " A" A, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea contestatoarei avocat iar în reprezentarea intimatei se prezintă avocat în substituirea avocatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei depune la dosar centralizatorul privind cheltuielile de judecată.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea plângerii, cu cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
Reprezentantul intimatei pune concluzii de respingere a plângerii, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr-, contestatoarea "" Tas olicitat în contradictoriu cu intimatul " INTERNAȚIONAL A", ca prin hotărârea ce se va pronunța să admită plângerea, să modifice decizia nr.16010/3445 C2 din 11.08.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, să dispună asupra tuturor aspectelor de nelegalitate și netemeinicie care au afectat actele emise în cadrul procedurii de atribuire, să dispună suspendarea executării deciziei, respectiv suspendarea continuării procedurii de achiziție publică, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia atacată cu nr.3597/2C2/3445 din data de 11.08.2008, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins ca nefondată contestația formulată de " în contradictoriu cu " A" și a dispus continuarea procedurii.
Consiliul, în considerentele deciziei, a reținut următoarele aspecte:
"" a formulat contestație împotriva deciziei de atribuire nr.1351/28.07.2008 emisă de către " A", în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de "cerere de oferte" pentru atribuirea contractului de achiziție publică de produse având ca obiect "achiziția unei benzi de bagaje" cod --6 solicitând anularea deciziei menționate și, implicit, anularea contractului de achiziție publică, dacă acesta a fost încheiat, constatarea neîndeplinirii de către societatea câștigătoare a condițiilor de punctare stabilite, constatarea îndeplinirii de către societatea contestatoare a punctajului conform documentației de atribuire, desemnarea ofertei sale ca fiind câștigătoare a procedurii și obligarea autorității contractante de a încheia contractul cu societatea contestatoare.
Mai arată că în cadrul procedurii au fost depuse două oferte și că, în urma calculelor realizate de specialiștii săi, oferta ar fi îndeplinit cel mai mare punctaj, trebuind astfel să fie declarată câștigătoare. Astfel precizează că pentru factorul de evaluare "prețul ofertei", a obținut 48,62 puncte, pentru cel de al doilea factor de evaluare "caracteristici tehnico - funcționale" a obținut 25 de puncte, pentru factorul "termen de livrare" a obținut 1,11 puncte, pentru "capacitatea demonstrată a furnizorului de a asigura service în garanție și post garanție", 10 puncte, iar pentru ultimul factor de evaluare "termen de livrare" a obținut 10 puncte, având un punctaj total de 94,73 puncte, însă în decizia autorității contractante este menționat un punctaj de 84,91 puncte.
Contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art.197 și art.199 alin.3 din nr.OUG34/2006.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a susținut că a probat și fundamentat legal pretențiile sale în sensul că autoritatea contractantă a apreciat în mod eronat oferta pe care a desemnat-o câștigătoare și că oferta societății îndeplinește condițiile de admisibilitate și de conformitate, astfel încât aceasta ar putea fi declarată câștigătoare în baza punctajului întrunit.
Cu privire la afirmațiile contestatoarei cum că au fost încălcate prevederile art.197 și art.199 alin.3 din nr.OUG34/2006, prin existența unei decizii interne de modificarea algoritmului de calcul, autoritatea contractantă susține că aceste afirmații sunt neîntemeiate și nefondate fără nici un suport juridic, afirmând că probarea vicierii rezultatului procedurii cade în sarcina contestatoarei. Mai susține că această probă nu poate fi făcută deoarece autoritatea contractantă nu a emis nici o astfel de notă, pentru că printr-un asemenea act ar fi încălcat dispozițiile legale mai sus menționate.
Față de cele de mai sus,a autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată.
Analizând pozițiile părților și documentele depuse la dosar, Consiliul a reținut următoarele:
" A", în calitate de autoritate contractantă a organizat procedura de "cerere de oferte" pentru atribuirea contractului de achiziție publică de produse având ca obiect "achiziția unei benzi de bagaje" cod --6, elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă, publicând în invitația de participare nr.- din data de 03.07.2008, având criteriul de atribuire "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
Autoritatea contractantă, în procesul verbal de deschidere a ofertelor nr.1283/16.07.2008, a consemnat depunerea a două oferte, precum și ofertele financiare și documentele de calificare ale acestora.
În conformitate cu art.200 din nr.OUG34/2006, autoritatea contractantă a declarat câștigătoare oferta depusă de "", această ofertă obținând cel mai mare punctaj în urma aplicării algoritmului de calcul prevăzut în documentația de atribuire.
Având în vedere documentele ce se află la dosarul cauzei,Consiliul a constatat că autoritatea contractantă a respectat întocmai punctajul stabilit și algoritmul de calcul prevăzute atât în nota justificativă privind determinarea criteriului de atribuire nr.1249/11.07.2008, cât și în documentația de atribuire, la capitolul VI - criteriul de atribuire. Totodată, ținând cont de ofertele celor două societăți participante la procedură, precum și de factorii de evaluare stabiliți, Consiliul a apreciat că autoritatea contractantă a aplicat corect algoritmul de calcul.
Prin urmare, Consiliul nu a putut reține ca întemeiate susținerile contestatoarei cum că autoritatea contractantă a încălcat prevederile art.197 și art.199 alin.3 din nr.OUG34/2006, cu atât mai mult cu cât aceasta nu face în niciun fel dovada neregulilor invocate în contestație.
Prin întâmpinare, intimata " A" a solicitat respingerea plângerii, cu cheltuieli de judecată.
Examinând plângerea petentei, Curtea constată că "", cu toate că aceasta contestă, potrivit art.283 alin.1 din nr.OUG34/2006, decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, criticile din plângere nu vizează decizia, ci se referă exclusiv la modul de stabilire a punctajului acordat, deoarece în opinia sa pentru fiecare criteriu de evaluare i se cuvenea un alt punctaj, respectiv pentru factorul de evaluare "prețul ofertei" - 48,62 puncte, pentru factorul de evaluare "caracteristici tehnico funcționale" - 25 puncte, pentru factorul de evaluare "termen de livrare" - 1,11 puncte și pentru factorul de evaluare "capacitatea demonstrată a furnizorului de a asigura service în garanție și post garanție" - 10 puncte, iar pentru ultimul factor de evaluare "termen de livrare" - 10 puncte astfel că i se cuvenea un punctaj de 94,73 puncte însă prin decizia autorității contractante i s-au acordat în mod eronat numai 84,91 puncte. Contestatoarea a apreciat în mod eronat că prin aceasta autoritatea contractantă a încălcat prevederile art.197 și art.199 alin.3 din nr.OUG34/2006.
Art.197 din nr.OUG34/2006 prevede că autoritatea contractantă are obligația de a preciza în anunțul de participare criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică, care odată stabilit nu poate fi schimbat pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire, ori în speță autoritatea contractantă " A" a precizat acest criteriu ca fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
Art.199 alin.3 din nr.OUG34/2006 prevede că factorii de evaluare a ofertei precum și ponderea relativă a acestora sau algoritmul de calcul trebuie să fie definiți clar în documentația de atribuire și trebuie să aibă legătură concretă cu specificul contractului și după ce au fost stabiliți nu pot fi schimbați pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire însă contestatoarea recurentă nu a susținut și nici nu a făcut vreo dovadă că algoritmul de calcul sau factorii de evaluare avuți în vedere de autoritatea contractantă nu au fost definiți clar sau că nu au avut legătură cu specificul contractului ci doar a susținut că în opinia "specialiștilor săi" pentru fiecare criteriu de evaluare i se cuvenea un alt punctaj.
Față de cele de mai sus, Curtea, potrivit art.285 alin.4 din nr.OUG34/2006 va respinge plângerea formulată de "", astfel că urmează a fi respinsă și cererea ce vizează suspendarea procedurii de atribuire, cerere întemeiată pe prevederile art.284 alin.1 din nr.OUG34/2006.
Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată, conform art.274 Cod procedură civilă, reclamanta va fi obligată să plătească intimatului " A" suma de 3.570 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de reclamanta împotriva Deciziei nr.3597/2C2/3445 din 11.08.2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu A
Obligă reclamanta la 3.570 lei cheltuieli de judecată către intimatul A
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20 noiembrie 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - LIBER - -
GREFIER,
- -
RED:/18.12.08
TEHNORED:/18.12.08
2.ex./SM/
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Claudia, Petruța Micu