Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1376/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.1376

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18 05 2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Hortolomei Victor

JUDECĂTOR 2: Bulancea Diana

JUDECĂTOR 3: Voicu Rodica

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea plângerii împotriva deciziei nr.1468/2C-009 a, formulată de petenta SC B SA PRIN SUCURSALA B, în contradictoriu cu intimata SC SOFT SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta prin avocat în HG baza împuternicirii avocațiale 68915/29 04 2009, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea la dosar a documentației care a stat la baza emiterii deciziei nr.1468/2C-009 a

Apărătorul petentei depune dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă plângerii, în cuantum de 2000 lei și timbru judiciar de 0,30 lei; declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Curtea ia act de legală timbrare a plângerii conform dovezilor depuse la dosar de către petentă prin apărător privind achitarea taxelor legale de timbru.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constatând încheiată cercetarea judecătorească, instanța acordă cuvântul pe plângerea formulată.

Petenta SC B SA prin Sucursala B, prin apărător, solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință modificarea deciziei în sensul respingerii contestației formulate de SC Soft Business SRL, ca neîntemeiată, pentru motivele expuse în plângerea formulată.

Curtea reține plângerea spre soluționare.

CURTEA

Asupra plângerii din prezenta cauză

Prin decizia nr.1468/2C2/1496/21.04.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor s-a dispus anularea procesului verbal de evaluare nr.6120/30.03.2009 și a actelor subsecvente încheiate de subscrisa în cadrul procedurii de cerere de ofertă pentru atribuirea contractului de achiziție publică " pentru copiatoare" cod --8.

Motivul admiterii contestației formulate de SC Soft Business SRL a fost interpretarea disp.art.36 alin.1 lit.e) din HG 925/2006, "în spiritul reglementărilor" cuprinse în art.200 alin.1 și art.161 din OUG 34/2006.

Mai exact a considerat că ofertele financiare inițiale depuse de ofertanți în procedura licitației electronice4, nu au caracterul unor oferte ferme, definitive și irevocabile pentru a le fi aplicabile prev.art.36 din HG 925/2006.

În mod corect, comisia de licitație organizată de subscrisa a declarat inacceptabilă oferta contestatoarei, întrucât prețul inclus în propunerea financiară depășește valoarea fondurilor care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv.

Împotriva acestei decizii, petenta SC B SA a formulat plângere, deoarece art.36 lit.e) din HG 925/2006 nu are și nu poate avea în vedere ofertele definitive și irevocabile, câtă vreme art.37 din HG arată clar faptul că oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile, ceea ce presupune existența unei faze premergătoare de cercetare a "admisibilității" ofertei prin prisma prev.art.36 evocat mai sus.

Textul de lege operează cu noțiunea corectă de "ofertă inacceptabilă", iar lit.e) alin.1 are în vedere exclusiv "propunerea (oferta) financiară".

Practic Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a modificat acest text de lege sub pretextul interpretării lui prin spiritul disp.art.200 din OG 34/2006, respectiv obligația autorității contractante de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat m anunțul de participare, și a reținut faptul că procedura aleasă de licitație electronică cu preț repetitiv de ofertare, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut ar fi presupus participarea tuturor ofertanți lor inițiali la procedura de licitație finală.

Ceea ce nu a reținut este faptul că, potrivit fișei de date a achiziției și caietului de sarcini, documente care au fost acceptate de contestatoare prin participarea la licitație, numai ofertanții care au depus oferte admisibile vor primi invitație de participare și, în consecință, vor avea dreptul să participe la licitația electronică propriu - zisă.

Așadar, documentatia de atribuire intocmita conform cerintelor legale a cuprins informatii foarte clare și suficiente pentru ca fiecare ofertant să-și poată pregăti oferta cu rigurozitate.

În ceea ce privește susținerea contestatoarei, că nu ar fi cunoscut valoarea estimativă a fondurilor care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică, a precizat faptul că, în conformitate cu dispozițiile legale, contestatoarea a solicitat clarificari prin faxul nr. 63/16.03.2009.

In raspunsul la clarificari nr.5145/16.03.2009 Sucursala Baf ormulat puntul de vedere cu privire la comunicarea valorii estimate, punct de vedere care a fost postat in in data de 16.03.2009, astfel in legislatia de achizitii nu exista nici o prevedere care sa oblige autoritatea contractanta sa faca cunoscuta operatorilor economici valoarea estimata a achizitiei.

Autoritatea contractanta are obligatia in conformitate cu art. 40.din OG 34/2006 de a pune la dispozitia operatorilor economici documentatia

de atribuire prevazuta la art. 213 alin. (1) lit. d din ordonanta si nu dosarul achizitiei.

Avand in vedere ca nu s-a depus nici o contestatie privitoare la documentatia de atribuire sau documentele cu scop clarificator emise de autoritatea contractanta, in termenul prevazut de art. 256 indice 2 alin. (2) din OG 34/2006, apreciem ca acestea au fost clare, corecte, si acceptate de operatorii economici.

In legatura cu valoarea estimata de autoritatea contractanta aceasta are drept scop exclusiv alegerea corecta a procedurii de achizitiei si nu reprezinta nicidecum un reper financiar pentru ofertanti.

Din experientă operatorii economici care au dovedit un comportament comercial corect isi mentin( cu marje mici de variatie) preturile pe care le practica in mod curent in cazul produselor de calitate, motiv pentru care orice informatie financiara venita din partea unui necunoscator in domeniu poate distorsiona ofertarea si orienta ofertele catre produse cu nivel calitativ indoielnic in scopul obtinerii cu orice pret al contractului.

In fapt, in momentul in care valoarea estimata este cunoscuta, operatorii economici orienteaza pretul pietei in functie de posibilitatile financiare ale autoritatilor contractante cu consecinte directe in scaderea nivelului calitativ al produselor si comercializarii de marfuri contrafacute. In conditiile existentei unei piete sanatoase, cu ofertanti seriosi cumparatorul este cel care isi orienteaza bugetul in functie de pretul pietei, acesta este si spiritul legislației de achiziții care nu obliga autoritatile contractante sa faca publice informatii despre preturile estimate. Cu alte cuvinte prin acest demers nu face altceva decat sa raspuna principiului prev.la art.2 lit.f) din ordonanță si anume "eficienta utilizarii fondurilor".

Un exemplu relevant este chiar atitudinea comerciala a contestatarei care este dispusa, pentru acelasi produs, sa reduca pretul la aproximativ jumatate de la 52 728,27 lei la cel putin 33 038 lei.

Celelalte texte, invocate de, ce privesc interpretarea textului special în " spiritul reglementării " nu sunt relevante în cauză și nu pot conduce la înlăturarea efectelor unui act normativ în vigoare, în speță art.36 dm HG925/2006.

A solicitat în consecință admiterea plângerii, desființarea în tot a deciziei și menținerea procesului verbal de evaluare nr.6120/30.03.2009 și a tuturor actelor subsecvente și respingerea contestației ca nefondată.

La dosar, s-a atașat documentația care a stat la baza emiterii deciziei contestate.

Intimatele nu au formulat întâmpinare în cauză.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SC B SA PRIN SUCURSALA B, împotriva deciziei nr.1468/2C-009 a, în contradictoriu cu intimata SC SOFT SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Red.HV GREFIER

EF/2ex.

09.12.2009

Președinte:Hortolomei Victor
Judecători:Hortolomei Victor, Bulancea Diana, Voicu Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1376/2009. Curtea de Apel Bucuresti