Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 140/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr.140/R/CA DOSAR Nr-
Ședința publică din 4 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marcela Comșa JUDECĂTOR 2: Georgeta Bejinaru Mihoc
- - --- - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 3: Silviu
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - - IMPORT EXPORT, împotriva sentinței civile nr.3487/C din 23 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect - litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 19 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru datele de 26 februarie și 4 martie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 3487/C/2007 a Tribunalului Brașov au fost dispuse următoarele:
S-a admis excepția inadmisibilității cererii.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta - - IMPORT EXPORT în contradictoriu cu pârâții SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENTĂ B, și.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-(CA) pe rolul Tribunalului București, reclamanta - - IMPORT EXPORT a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 66.640 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea contractului de furnizare de produse prin licitație electronică nr.1447/ 08.08.2006, obligarea pârâtului la plata de daune materiale reprezentând contravaloarea costurilor de depozitare a mărfii ce a făcut obiectul contractului, obligarea la restituirea sumei de 2800 lei reprezentând garanție de bună execuție plătită pentru contractul nr.1447/ 8.08.2006 și a dobânzii legale aferentă, calculată de la data plății și până la data restituirii și obligarea la plata unor penalități de întârziere în valoare de 0,5 % din valoarea contractului, calculate pentru fiecare zi de întârziere de la data la care pârâtul ar fi trebuit să preia marfa de la societatea reclamantă și până la plata sumei solicitate la pct.1, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta arată că a fost desemnată câștigătoare a licitației electronice organizată de pârât pentru achiziționarea de "dezinfectant detergent cu spectru larg de acțiune". Conform clauzelor contractului de furnizare de produse nr.1447 / 8.08.2006 (art.3.5) care urma să se deruleze până la data de 31.12.2006, achizitorul avea obligația de a achiziționa cantitatea minimă de produse estimată în anexa 1 - 2800 de soluție concentrată, la prețul total de 66.640 lei inclusiv TVA. Din această anexă nu rezultă că pârâtul avea obligația să achiziționeze lunar cantitatea de 560 de soluție concentrată.
S-a mai arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, dând dovadă de rea-credință, în sensul că a comunicat o comandă numai pentru cantitatea de 60 din totalul de 560 lunar, iar ulterior, ca răspuns la demersurile reclamantei, a propus încheierea unui act adițional la contract conform căruia întreaga cantitate de 2800 dezinfectant să fie achiziționată în cursul anului 2007. Deși propunerea a fost acceptată de reclamantă, pârâtul nu s-a conformat propriei solicitări.
Reclamanta a mai susținut în considerentele cererii că nu mai este posibilă executarea benevolă a contractului de către pârât, și că prin nerespectarea obligațiilor asumate acesta i-a adus importante prejudicii materiale, întrucât, de bună credință reclamanta a achiziționat de la producătorul străin întreaga cantitate de marfă care face obiectul contractului, din care a adus în țară și stocat în depozite 1500, restul de 1300 rămânând în depozitele producătorului, pe cheltuiala reclamantei, întreaga marfă fiind astfel indisponibilizată.
În drept, au fost invocate dispozițiile nr.OUG34/2006, ale Legii nr.554/ 2004 și ale Codului Muncii.
Pârâtul a formulat întâmpinare la cererea introductivă, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale.
Relativ la această excepție, Tribunalul București prin sentința civilă nr.1699/ 2007 admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.
Pe rolul acestei instanțe dosarul a fost înregistrat sub nr-.
Pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Baf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, pe considerent că adresa nr.677/2006 expediată de reclamantă și înregistrată la. B cu nr.26484/22.12.2006 nu poate fi acceptată ca și convocare pentru conciliere directă întrucât nu a fost însoțită de înscrisurile prevăzute de art.720 indice 1 Cod procedură civilă și nu respectă termenul de 15 zile prevăzut de art.720 indice 1 alin.3 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, pe considerent că a dovedit buna - credință în executarea contractului de furnizare de produse nr.1447/2007 a trimis reclamantei actul adițional nr.86/2007, însă acesta nu putea fi încheiat până la data de 31.12.2006 așa cum a solicitat reclamanta întrucât prevederile art.6 alin.3 lit. a), b), c), d) din nr.HG925/ 2006 interzic aceasta, iar prin refuzul reclamantei de a semna actul adițional s-a refuzat prelungirea contractului prin acte adiționale până la 30.04.2007.
Pârâții, și au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția prematurității acțiunii, pe considerent că nu au fost respectate prevederile art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004 raportat la art.720 indice 1 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, pe considerent că în clauzele contractului se specifică clar că achizițiile se vor face numai în funcție de existența creditelor bugetare și ținând cont de nevoile obiective ale instituției.
Reclamanta a depus la termenul de judecată din data de 23.10.2007 o notă de ședință cu privire la întâmpinările depuse la dosar de pârâți.
Prin răspunsul la întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea excepției prematurității acțiunii, întrucât actele depuse la dosarul cauzei dovedesc fără putință de tăgadă că a fost realizată concilierea prealabilă, așa cum cere expres art.720 indice 1 Cod procedură civilă.
Pârâtul a invocat prin întâmpinarea formulată și excepția lipsei calității procesuale pasive, nefiind întrunite cerințele art.16 al.1 din Legea nr.554/ 2004, pe considerente că nu a elaborat, nu a emis, nu a încheiat actul și nici nu a refuzat vreo cerere referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim al reclamantei.
La termenul de judecată din data de 23.10.2007 instanța a calificat excepția prematurității acțiunii invocată de pârât ca fiind excepția inadmisibilității acțiunii, a pus în discuția părților această excepție și a rămas în pronunțare.
Astfel că, având în vedere dispozițiile obligatorii ale legii contenciosului administrativ, privind efectuarea procedurii prealabile, ca dispoziție imperativă, ce reprezintă regula în acțiunile formulate pe calea contenciosului administrativ, instanța de fond văzând dispozițiile art.137 Cod procedură civilă a analizat excepția de fond absolută și dirimantă a inadmisibilității acțiunii, ce avea preeminență în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/ 2004, " înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori, într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Potrivit art.7 alin.6 din Legea nr.554/2007, "plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului d e procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător ".
Contractul de furnizare de produse prin licitație electronică nr.1447/ 8.08.2006, ce stă la baza litigiului pendinte este un contract administrativ, astfel că în speță sunt incidente aceste prevederi legale din care rezultă fără dubiu că plângerea prealabilă este obligatorie și anterioară formulării acțiunii în contencios administrativ și se efectuează după procedura concilierii directe prevăzută de dispozițiile art.720 indice 1 Cod procedură civilă.
Potrivit acestei proceduri, art.720 indice 1 alin.2 Cod procedură civilă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, iar potrivit alin.3 al art.720 indice 1 Cod procedură civilă " data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin.2 ".
Reclamanta a susținut în apărare, relativ la excepția invocată că a realizat concilierea prealabilă, întrucât prin somația nr.578/20.10.2006, comunicată pârâtului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și înregistrată la sediul acestuia la data de 24.10.2006, a comunicat pârâtului pretenția sa de a respecta clauzele contractului, în sensul de a achiziționa cantitatea de 1620 litri dezinfectant, stabilind termen de conciliere sfârșitul lunii noiembrie 2006. De asemenea, au fost atașate la somație și actele doveditoare.
Analizând somația nr.578/ 20.10.2006, aflată la fila 16 din dosar, prima instanța a reținut că potrivit mențiunilor inserate în acest înscris, reclamanta a învederat pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență B că nelansarea comenzilor conform anexei la contract a blocat în depozitul societății cantitatea de 1060 litri dezinfectant, determinând prin aceasta pagube financiare, iar în situația în care în cursul lunii noiembrie 2006 autoritatea contractantă nu lansează comanda fermă pentru cantitatea de 1600 - restanța august și septembrie și 560 - comanda fermă pentru luna noiembrie, societatea va înainta plângere instanței competente.
Pe cale de consecință, reclamanta a notificat pârâtul ca până la sfârșitul lunii noiembrie autoritatea contractantă să lanseze comandă fermă și nu a stabilit data certă a convocării pârâtului pentru conciliere. În lipsa acestui element și a datelor necesare pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă procedura prealabilă nu s-a realizat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul - - IMPORT EXPORT, criticând sentința tribunalului pentru netemeinicie și nelegalitate, cu următoarele argumente:
Prin întâmpinările depuse la dosar la termenele din 27.06.2007, 19.09.2007 și respectiv 23.10.2007, pârâții au invocat, printre altele și excepția prematurității acțiunii înaintată de reclamantă, considerând că nu au fost respectate prevederile art.7 alin.6 din Legea nr.554/2004, raportate la prevederile art.7201Cod procedură civilă, respectiv nu s-ar fi încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă.
La termenul de judecată din 23 octombrie 2007, instanța de fond, față de prevederile art.7 alin.2 din Legea nr.554/2004, a calificat excepția prematurității acțiunii invocată de pârâți ca fiind excepția inadmisibilității și a dat cuvântul părților pe această excepție.
Atât prin notele de ședință depuse la dosar la termenul din data de 23 octombrie 2007, cât și prin susținerile orale în fața instanței, reclamanta a arătat că nu poate fi primit punctul de vedere al pârâților și a solicitat respingerea excepției invocate, actele dosarului dovedind fără putință de tăgadă că a fost realizată procedura prealabilă impusă de art.720 indice 1 Cod procedură civilă.
Astfel, conform sentinței nr.578/20.10.2006 (filele 55-57 dosar fond), comunicată pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență B prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și înregistrată la sediul acestuia la data de 24.10.2006, reclamanta a comunicat pârâtului pretenția sa ca acesta să respecte clauzele contractului nr.1447/2006, în sensul de a achiziționa de la aceasta cantitatea de 1620 litri dezinfectanți, stabilind ca termen de conciliere sfârșitului lunii noiembrie 2006. aratat că la somație au fost atașate toate actele doveditoare ale pretențiilor sale.
Cum solicitarea reclamantei a rămas fără răspuns și nu a reușit să ajungă la o concluzie avantajoasă pentru ambele părți nici ca urmare a repetatelor discuții telefonice avute cu reprezentanții pârâtului, după expirarea termenului de conciliere, respectiv la data de 4 decembrie 2006, întocmit procesul-verbal nr.001/2006, pe care l-a comunicat pârâtului, fiind înregistrat de acesta sub nr.25769/12.12.2006 (fila 58 dosar fond). Prin proces-verbal mai sus menționat arătându-se imposibilitatea soluționării litigiului pe cale amiabilă și decizia reclamantei de a acționa pârâtul în instanță.
Ulterior expedierii acestui proces-verbal, pârâtul i-a comunicat reclamantei adresa nr.25929/14.12.2006 (fila 60 dosar fond) prin care a arătat că "fondurile bugetare alocate în perioada derulării contractului nu au permis achiziționarea la nivelul cantității contractate" și că dorește să comande de la societatea reclamantă produsele dezinfectante "până la concurența cantității și sumei contractate".
La data de 20 decembrie 2006, prin adresa nr.677/2006, reclamanta a răspuns solicitării pârâtului arătând că este de acord cu încheierea actului adițional solicitat de pârât și stingerea litigiului pe cale amiabilă.
Însă, la data de 23 ianuarie 2007, reprezentanții pârâtului i-au comunicat reclamantei - încălcând atât prevederile nr.OUG34/2006 cât și principiile fundamentale în materie contractuală -, un act adițional cu valabilitate până la 31.01.2007 (filele 17-19 dosar fond), act cu care reclamanta nu a fost de acord, datorită evidentei dorințe a pârâtului de a prejudicia interesele sale.
Reclamanta a mai arătat că nu a fost de acord cu clauzele respectivului act adițional, acesta nerespectând termenul legal, dar nici cu cantitatea care trebuia achiziționată, după cum se obligase anterior pârâtul, motiv pentru care s-a adresat instanței de judecată.
Față de cele expuse, precum și față de practica constantă a instanțelor judecătorești de a recunoaște posibilitatea efectuării concilierii prevăzute de art.720 indice 1 Cod procedură civilă și prin corespondență - cum este cazul în speță - reclamanta a considerat pe deplin îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art.7 alin.6 din Legea nr.544/2005, solicitând respingerea excepției ca neîntemeiată.
A arătat că instanța de fond nu a avut în vedere aceste aspecte și că aceasta a concluzionat în mod total nelegal că "în lipsa datelor necesare pentru rezolvarea litigiului pe cale amiabilă procedura prealabilă nu s-a realizat".
Astfel, actele dosarului dovedesc faptul că între părți s-a purtat corespondență cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată. Corespondența a fost realizată cu intenția și în scopul vădit neîndoielnic al îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe.
Reclamanta a arătat că nu se poate susține că pârâții nu au avut cunoștință, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, de pretențiile sale. Textul de lege invocat nu conține prevederi referitoare la obligativitatea folosirii anumitor termeni formali pentru redactarea convocării.
Mai mult, art.720 indice 1 Cod procedură civilă consacră modalitatea scrisă și forma directă a concilierii, scopul concilierii constând în încercarea de soluționare pe calea înțelegerii conflictului dintre părți, evitându-se astfel sesizarea instanței și cheltuielile de judecată ocazionate cu promovarea litigiului.
În cauză, întrucât părțile nu se află în aceeași localitate, procedura de conciliere s-a realizat în formă mediată, potrivit prevederilor art.720 indice 1 Cod procedură civilă, în sensul că, potrivit înscrisurilor de la dosar, reclamanta a comunicat pârâților pretențiile sale, și raportat la corespondența care s-a purtat între părți cu privire la aceste pretenții, se poate considera că procedura prealabilă imperativ prevăzută de lege s-a realizat și excepția invocată este neîntemeiată.
Chiar dacă s-ar considera că somația comunicată de reclamantă la data de 20 octombrie 2006 și înregistrată la sediul pârâtului la 24 octombrie 2006 nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, lipsind o invitație expresă, formală, la conciliere, acest aspect nu este de natură a atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea adversă dovedește o vătămare.
Dacă demersul reclamantei ar fi rămas fără rezultat sau pârâții ar fi invocat și dovedit vreo vătămare a drepturilor lor, s-ar fi putut pune întemeiat problema neîndeplinirii procedurii prealabile. Însă, pârâtul a răspuns cu adresa nr.25929/14.12.2006 prin care a arătat că "fondurile bugetare alocate în perioada derulării contractului nu au permis achiziționarea la nivelul cantității contractate" și dorește să comande de la reclamantă produsele dezinfectante "până la concurența cantității și sumei contractate", deci nu numai că nu au fost ignorate pretențiile reclamantei și nici negat dreptul reclamantei de a beneficia întocmai de respectarea obligațiilor asumate prin contract de către pârât, dar chiar acesta a întocmit și comunicat un act adițional la contractul inițial, pe care l-a invocat în susținerea întâmpinării depuse la dosar, care ar fi trebuit să aibă drept efect soluționarea amiabilă a litigiului.
Pârâtul s-a prevalat de neîndeplinirea prevederilor art.720 indice 1 Cod procedură civilă, dar nu a dovedit o vătămare care i-ar fi fost produsă și nu poate susține că nu a avut cunoștință de natura pretențiilor reclamantei și de actele pe care acesta se bazează, atâta timp cât înainte de promovarea acțiunii, reclamanta i-a adus pârâtului la cunoștință atât valoarea pretențiilor cât și natura acestora, fiind aceleași ca și în acțiunea dedusă judecății.
În aceste condiții și având în vedere demersurile ambelor părți, reclamanta a considerat că este excesiv de rigidă și total nelegală interpretarea dată de instanța de fond în sensul că nu s-a realizat procedura prealabilă prevăzută de lege. Astfel, atâta timp cât a avut loc o conciliere efectivă prin corespondență, concretizată printr-o serie de înscrisuri care consemnează punctul de vedere al fiecărei părți, consideră ca fiind îndeplinite condițiile legale pentru introducerea acțiunii în instanță, demersul părților fiind unul efectiv și nu formal.
În cauza au formulat întâmpinări intimații pârâți Spitalul Clinic Județean de Urgență B și, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate. În esență, intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență Baa rătat că, prin raportare la dispozițiile art.7 alin.1 și 6 din Legea nr.554/2004, reclamanta nu a îndeplinit procedurile legale premergătoare demarării unei acțiuni judecătorești, așa cum acestea sunt reglementate în art.720 ind.1 pr.civ. iar pe fondul cauzei, intimatul pârât Baf ost de bună-credință în executarea obligațiilor contractuale, reclamanta refuzând să semneze actul adițional din luna ianuarie 2007, fapt care a împiedicat executarea contractului.
La rândul său, pârâtul a arătat că reclamanta nu a îndeplinit procedurile legale premergătoare demarării unei acțiuni judecătorești, așa cum sunt acestea reglementate de art.720 ind.1 pr.civ. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, întrucât din clauzele contractului rezulta clar faptul că achizițiile bunurilor precizate în contract se fac în funcție de existența creditelor bugetare cu această destinație și ținând seama de nevoile obiective ale instituției, mai multe clauze contractuale făcând trimitere la această regulă. Pe de altă parte, valoare estimată a contractului nu este un nivel minim și obligatoriu de achiziționat, ci este nivelul maxim admisibil, inclusiv prin acte adiționale. Pârâtul a mai subliniat că derularea procedurilor legale de achiziționare a produselor presupune parcurgerea mai multor etape, inclusiv viza de control financiar preventiv, care certifică încadrarea în bugetul alocat.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată, se constată că recursul declarat de reclamantă este fondat și urmează a fi admis, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare instanței de fond pentru rejudecare, pentru următoarele considerente:
Între recurenta reclamantă și intimata - pârâta Spitalul Clinic Județean de Urgență Baf ost încheiat contractul de furnizare de produse prin licitație electronică nr.1447/08.08.2006 privind achiziționarea de către Spital de dezinfectant detergent cu spectru larg de acțiune, în cantitate de 1.120.000 litri de soluție de lucru, valabilitatea contractului fiind până la finele anului 2006. Conform clauzelor contractuale, achizitorul avea obligația de a achiziționa cantitatea minimă de produse estimată în anexa nr.1 la contract, în funcție de finanțarea alocată și de nevoile efective ale spitalului.
Până la data de 03.10.2006 spitalul nu a trimis furnizorului nicio comandă, astfel încât reclamanta i-a comunicat întârzierea, cerându-i să respecte clauzele contractuale. Prin comanda nr.1206/03.10.2006, pârâtul achizitor a solicitat reclamantei furnizarea unei cantități de 60 de litri de dezinfectant, eliberând factură pentru plata acestei cantități. Ulterior, spitalul nu a mai emis nicio comandă, astfel încât reclamanta recurentă i-a cerut respectarea clauzelor contractuale prin somația înregistrată sub nr.578/20.10.2006, trimisă cu confirmare de primire (fila 57 dosar fond). În data de 04.12.2006, reprezentanții reclamantei au încheiat un proces verbal înregistrat sub nr.655/08.12.2006 în registrele reclamantei, în care au menționat decizia de a chema în judecată pârâtul Spitalul județean B pentru nerespectarea clauzelor contractului de furnizare de detergent dezinfectant, comunicat și pârâtei (copia documentului de expediție se află la fila 59 dosar fond). Pârâtul Spitalul Județean Bar ăspuns reclamantei prin adresa nr.25929 din 14.12.2006, motivând neemiterea comenzilor prin lipsa fondurilor și propunând derularea contractului în cursul anului 2007, prin acte adiționale la contract.
La această comunicare făcută de pârâtul Spitalul Județean B, reclamanta a răspuns, tot cu confirmare de primire (filele 61-64), introducând anumite condiții pentru încheierea unui act adițional.
Instanța de fond a reținut că această corespondență purtată între reclamantă și pârâtă, declanșată la inițiativa reclamantei, nu ar corespunde cerințelor cuprinse în art.720 ind.1 din Codul d e procedură civilă privind concilierea directă în materie comercială, ca etapă prealabilă obligatorie pentru sesizarea instanței de judecată, deoarece lipsesc anumite elemente esențiale ale concilierii, anume data convocării, respectarea termenului convocării de 15 zile de la data primirii actelor.
Dimpotrivă, instanța de recurs constată că în cauză au fost îndeplinite condițiile art.720 ind.1 pr.civ. privind concilierea directă, concluzie care se desprinde din corespondența derulată între părți, atât sub aspectul conținutului acesteia, cât și sub aspectul ritmicității comunicărilor reciproce (de tipul sesizare-răspuns), în spiritul dispozițiilor art.720 ind.1 pr.civ. Chiar dacă strict formal adresele emise de reclamantă nu îndeplinesc absolut toate condițiile prevăzute în art.720 ind.1 pr.civ. Curtea apreciază că din interpretarea logică și realistă a dispozițiilor art.720 ind.1 pr.civ. reiese că, în realitate, concilierea a avut loc, fără rezultat însă, astfel încât se impune parcurgerea etapei ulterioare stabilite de lege pentru astfel de litigii, anume calea judecătorească, în cadrul căreia părțile își pot realiza drepturile prevăzute de lege. Finalitatea urmărită de legiuitor, sensul textului art.720 ind.1 pr.civ. sunt pe deplin atinse prin corespondența purtată între părțile contractante în cauză, cu privire la litigiul intervenit între acestea. La rândul său, intimata-pârâta și-a exprimat poziția și punctul de vedere față de pretențiile formulate de reclamantul-recurent, prin adresele de răspuns depuse la dosar.
În aceste condiții, reținând și demersurile ulterioare ale părților, Curtea apreciază că ar fi excesiv de formală și în afara scopului urmărit de legiuitor interpretarea în sensul că în cauză nu s-a realizat încercarea de conciliere directă prevăzută de art.720 ind.1 pr.civ. pentru a se putea promova acțiunea de introdusă de reclamantă.
În consecință, instanța de recurs urmează a admite recursul și a trimite cauza spre rejudecare instanței de fond în vederea cercetării și analizării fondului cererii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC - - IMPORT EXPORT SRL, cu sediul în mun. B,-, -.A, parter,.35, sector 3, împotriva sentinței civile nr.3487/C/23.10.2007 a Tribunalului Brașov -secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează și, în consecință,
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 04 martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - --- - -
Grefier,
Red.: / 27.03.2008
Dact.: / 31.03.2008 /- 3 ex -
Judecător fond:
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu