Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1631/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1631
Ședința publică de la 14 August 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Mariana Moț
- - JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier:
*******
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta SC SA împotriva deciziei nr. - pronunțată de B în dosarul nr. 2811/2008 în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG. J, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: consilier juridic pentru petenta SC SA și consilier juridic, pentru intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul asupra plângerii formulate.
Consilier juridic pentru petenta SC SA solicită admiterea plângerii susținând că, în mod greșit, a respins contestația formulată ca tardivă. Apreciază că în cauză nu a fost depășit termenul legal de introducere a contestației, aceasta fiind introdusă chiar la limita de depunere a ofertelor și fără să producă nicio lezare a intereselor intimatei, mai ales că legea specială nu derogă de la prevederile art. 101. Depune note scrise.
Consilier juridic, pentru intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG. solicită respingerea plângerii și menținerea ca fiind legală și temeinică a deciziei pronunțate de.
Arată că data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită de către unitatea contractantă, prin invitația de participare, ca fiind data de 30.06.2008, orele 1200. Contestația societății petente a fost depusă tardiv - data de 30.06.2008, orele 1331.
Consideră că în această materie termenele sunt speciale și derogatorii de la dreptul comun avându-se în vedere specificul activității de atribuire a contractelor de achiziții publice stabilite pe zile calendaristice, iar nu pe ore.
Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra plângerii de față:
Prin contestația nr. 1056/30.06.2008, înregistrată la sub nr. 14792/30.06.2008, formulată de către SC " SERVICIE" SA împotriva documentației de atribuire elaborată în cadrul procedurii de atribuire prin "cerere și oferte" a contractului de achiziție publică de furnizare, având ca obiect "oxigen medical în stocatoare - 8000 metri cubi", organizată de către autoritatea contractantă Spitalul Județean de Urgență Tg-J, s-a solicitat Consiliului să dispună: anularea prevederilor de la punctul E3.2 "criteriul tehnico-economic", a"anularea întregului text de sub expresia "punctajul se calculează astfel" de la punctul E3.2"; "eliminarea din caietul de sarcini: a) "specificații tehnice" a expresiei în stocator"."; b) eliminarea punctului 2 de la "Condiții de livrare"- Selecția ofertei și stabilirea ofertei câștigătoare".
În motivarea contestației, SC SA a arătat că a luat la cunoștință la data de 25.06.2008 de conținutul documentației de atribuire și că s-a adresat autorității contractante la data de 27.06.2008 cu o solicitare de clarificări.
S-a mai susținut că prin adresa nr. 15135/27.06.2008 autoritatea contractantă i-a comunicat contestatoarei un răspuns negativ din care reiese că "se înlătură participarea la licitație și a ofertanților de oxigen medical produs la fața locului"
În continuare contestatoarea a mai arătat că autoritatea contractantă face trimitere la un anumit procedeu tehnologic privind modalitatea de obținere a oxigenului, la un anumit tip de oxigen (în stocatoare) încălcând principiul tratamentului egal de a acorda egalitate de șanse tuturor operatorilor economici care pot oferta oxigen indiferent de oferta de prezentare sau de tehnologia utilizată pentru procedura lui, cât și a principiilor concurenței și utilizării eficiente a fondurilor publice, principii prevăzute de art. 2 din OUG nr. 34/2006.
Prin decizia nr. 3118/103C10/2811 din data de 16.07.2008, pronunțată de CNAS în conformitate cu prevederile art. 266 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 s-a dispus respingerea contestației ca tardivă.
Pentru a pronunța această decizie CNSC a avut în vedere următoarele considerente:
Autoritatea contractantă a inițiat procedura de atribuire, prin "cerere de oferte", a contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect "oxigen medical în stocatoare - 8000 metri cubi" prin publicarea în SEAP a invitației de participare nr. -/24.06.2008, stabilind data limită de depunere a ofertelor la 30.06.2008, ora 12 și criteriul de atribuire prețul cel mai scăzut", documentația de atribuire fiind atașată invitației, sub formă de fișier.
Consiliul a reținut că SC SA deși a luat cunoștință de documentația de atribuire la data de 24.06.2008 (data publicării invitației de participare nr. -), transmis Consiliului contestația nr. 1056/30.06.2008, înregistrată la sub nr. 14792/30.06.2008, prin fax la data de 30.06.2008, ora 13,31.
S-a mai reținut că data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită de autoritatea contractantă prin invitația de participare la 30.06.2008, ora 12, iar în speță termenul legal de depunere a contestației a fost depășit, contestația fiind tardiv depusă la data de 30.06.2008, ora 13.31.
avut în vedere dispoz. art. 272 alin. (4) și (5) din OUG nr. 34/2006.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere petenta SC SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Plângerea formulată de către SC SA a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 30.07.2008, sub nr-, fiind înaintată acestei instanțe împreună cu decizia nr. - și cu întreaga documentație ce a stat la baza adoptării deciziei contestate la data de 30.07.2008, cu adresa nr. 14791 de către.
În motivarea plângerii s-a susținut că soluția pronunțată de contravine prevederilor art. 101 alin. 2 Cod pr. civilă.
S-a mai susținut că în cauză nu există o altă normă procedurală care să excepteze de la norma de drept comun pe care organul administrativ a dorit să o încalce, "fiind întrunit motivul prev de art. 304 pct. ultim" din Codul d e pr. civilă.
La data de 7.08.2008 intimatul Spitalul Județean de Urgență Tg. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătând că decizia dată de este temeinică și legală, fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 272 alin. 5 din OUG nr. 34/2006.
S-a mai susținut că, prevederile art. 101 alin. 2 din Codul d e pr. civilă, invocate de petentă nu sunt incidente în prezenta cauză.
Examinând decizia atacată în raport de motivele invocate și de dispoz. art. 283 din OUG nr. 34/2006 și art. 3041Cod pr. civilă, Curtea apreciază prezenta plângere ca fiind nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Potrivit dispoz. cuprinse în art. 272 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, contestația poate fi depusă în toate fazele procedurii de atribuire și împotriva oricărui act al autorității contractante.
(5) al aceluiași articol stipulează că, prin excepție de la prevederile alin. (1),contestația care se referă la prevederile documentației de atribuire poate fi depusă numai până la data stabilită pentru depunerea ofertelor.
În speța dedusă judecății, petenta a înaintat contestația către, prin fax la data de 30.06.2008 ora 13,23 (raportul de fax - aflat la fila nr. 1 din dosarul nr. 2811/2008 al ).
Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită de autoritatea contractantă prin invitația de participare publică în sub nr. -/24.06.2008, la 30.06.2009 ora 12.
Prin urmare, în raport de dispozițiile legale enunțate anterior, se constată că în mod corect a apreciat că este tardivă contestația formulată cu nerespectarea art. 272 alin. 5 din Ordonanță.
Susținerile petentei, în sensul că a formulat contestația în termen nu pot fi reținute întrucât din actele dosarului reiese fără echivoc că aceasta a fost înaintată Consiliului cu nerespectarea termenului legal imperativ prevăzut expres de dispoz. art. 272 alin. 5 din OUG nr. 34/2006.
Referitor la susținerea petentei privind încălcarea de către la pronunțarea deciziei contestate a prevederilor art. 101 alin. 2 Cod pr. civilă Curtea apreciază că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Astfel, dispoz. art. 297 din OUG nr. 34/2006 prevăd că, în măsura în care prezenta ordonanță nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun.
Ori, în norma specială reprezentată de OUG nr. 34/2006 există o dispoziție expresă în art. 3 lit. z care, definește termenul zile ca fiind, "zile calendaristice, în afara cazului "în care se menționează că sunt lucrătoare", astfel că nu sunt aplicabile normele dreptului comun.
Pe de altă parte, în materia achizițiilor publice termenele sunt stabilite pe "zile" și nu pe ore, așa încât trimiterea făcută de petentă la prevederile art. 101 alin. (2) Cod pr. civilă este lipsită de relevanță.
Întrucât excepția tardivității contestației este o excepție dirimantă și absolută, aceasta face de prisos analizarea celorlalte motive de fond invocate în cuprinsul acesteia.
Pentru motivele arătate, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a deciziei, urmează ca în temeiul dispoz. art. 285 din OUG nr. 34/2006 să fie respinsă plângerea formulată de către petentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petenta SC SA, cu sediul în loc. C,-, jud. D, împotriva deciziei nr. - pronunțată de B în dosarul nr. 2811/2008 în contradictoriu cu intimatul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ TG. J, cu sediul în loc. Tg. J,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 August 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud. M
Ex.4//28.08.2008
Președinte:Magdalena FănuțăJudecători:Magdalena Fănuță, Mariana Moț, Stela Popa