Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 1689

Ședința publică din data de 30 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - -

Grefier -

Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerii formulată potrivit OUG nr.34/2006 de petenta - SRL, cu sediul în comuna de, județul A, împotriva deciziei nr.3893/C6/4702 din data de 14 august 2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata - autoritate contractantăP SA, cu sediul în P,-, județul P și intervenieta - GRUP PAZĂ SRL, cu sediul în M C,-,.B,.2, județul

Plângerea este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, potrivit chitanței nr.- și timbru judiciar de 0,3 lei, iar cererea de intervenție a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 4 lei potrivit ordinului de plată nr. 291 din 12.11.2009 și timbre judiciare în sumă de 0,3 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 noiembrie 2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, pentru a da posibilitatea intervenientei - GRUP PAZĂ SRL, să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 30 noiembrie 2009, când s-a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Deliberând asupra prezentei plângeri, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță, sub nr.770/42/1.09.2009, recurenta - SRL, a solicitat în baza OUG nr. 34/2006, ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Societatea Națională a Cărbunelui SA P, să se dispună în principal anularea deciziei autorității contractante de adjudecare a contractului de achiziție, decizie cuprinsă în Procesul-verbal de adjudecare și comunicată prin Adresa nr. 1055/30.07.2009; respingerea ca inacceptabile în temeiul art. 36 alin. 1 lit. f din HG nr. 925/2006 - din cadrul procedurii de achiziție a serviciilor de pază - Licitație deschisă având ca obiect achiziția servicii de pază cod --5, ofertele promovate de ofertanții: - Timex SRL, - Protection SRL, - SRL, -

SRL, - P SRL, care oferă prețuri derizorii, imposibil de susținut din punct de vedere economic, întrucât aceste oferte de preț nu răspund prevederilor minime legale de a presta servicii autorității contractante.

În subsidiar a solicitat anularea întregii proceduri de achiziție, întrucât în măsura în care se va reține inaplicabilitatea dispozițiilor OUG nr.34/2006 și nu se va dovedi de către autoritatea contractantă că temeiul juridic pe baza căruia s-a desfășurat procedura de achiziție îl constituie o altă reglementare internă aplicabilă în astfel de situații, reglementare care să fi fost făcută publică participanților la licitație, atunci înseamnă că procedura de achiziție nu se raportează la nicio reglementare, în raport cu care să se poată stabili respectarea sau nerespectarea legalității modului în care autoritatea contractantă înțelege să o deruleze.

Prin prezentul recurs, petenta a formulat plângere împotriva Deciziei nr. nr. 3893/C6/4702 din data de 14.08.2009 prin care a fost soluționată Contestația înregistrată la sub nr.26021/04.08.2009, referitoare la Licitația deschisă având ca obiect achiziția servicii de pază cod - - 5 organizată de către autoritatea contractantă P SA, solicitând instanței ca față de dispozițiile art. 285 alin. 2 din OUG nr.34/2006 să desființeze decizia atacată, să rețină cauza spre rejudecare pe fond și să admită contestația formulată în sensul sus menționat.

În motivarea plângerii, reclamanta învederează că în calitate de participant în cadrul procedurii de achiziție publică derulată de către, autoritatea contractantă P SA, având ca obiect achiziția de servicii de pază, a formulat contestație împotriva actului de adjudecare emis în cadrul procedurii de achiziție publică, având ca obiect achiziția de servicii de pază, solicitând anularea actului de adjudecare și respingerea ca inacceptabile a unora dintre ofertele formulate, precum și anularea întregii proceduri de achiziție, întemeindu-și contestația pe dispozițiile OUG nr.34/2006, față de împrejurarea că autoritatea contractantă a derulat procedura de achiziție pe baza dispozițiilor acestui act normativ.

Mai arată recurenta că prin decizia atacată, a dispus respingerea contestației ca inadmisibilă, în temeiul art.278(5) din OUG 34/2006, reținând că SA P desfășoară conform art. 241 (1) din OUG nr.34/2006, activitate relevantă în sectorul de utilitate publică " producție, transportul și comercializarea cărbunelui", fiind autoritate contractantă conform art.8 lit.d din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, iar obiectul contractului îl reprezintă asigurarea de servicii de pază.

De asemenea, recurenta precizează că prin decizia recurată se reține că "susținerile contestatorului potrivit cărora autoritatea contractantă indică, ca act normativ OUG 34/2006 și că documentația de atribuire este elaborată conform HG nr.925/2006, nu vor fi reținute de Consiliu, având în vedere că decizia unei societăți comerciale de a urma procedura instituită de OUG nr.34/2006 nu atrage aplicabilitatea acesteia și din punctul de vedere al procedurii de soluționare a contestațiilor".

Recurenta motivează că soluția cuprinsă în decizia nr. 3893/C6/4702 din 14.08.2009 a este netemeinică și nelegală, reprezentând o cale simplistă de a soluționa cererea pe fond, prin administrarea probei cu expertiză contabilă ar fi

relevant temeinicia susținerilor și caracterul derizoriu al tarifelor aferente de participanții la licitație, indicați în cuprinsul plângerii.

Astfel, nu analizează sub nicio formă aspectele legate de legalitatea desfășurării procedurii, indicând temeiuri care să excludă competența de soluționare a contestației, iar autoritatea contractantă indicând ca temei juridic OUG nr.34/2006 a indus în eroare participanții la licitație. Acest viciu de consimțământ grevează anunțul de participare, precum și actele juridice unilaterale, emise pe parcursul procedurii de către autoritatea contractantă, fiind de natură să atragă anulabilitatea acestora.

Contestația în discuție a avut în vedere tarifele derizorii propuse prin ofertele respective, acceptându-se oferte care prezintă tarife imposibil de susținut din punct de vedere economico-financiar de către ofertanți, neputând fi practicată în condiții de legalitate, subliniindu-se necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească dacă tarifele oferite de către participanții la procedura de licitație pot fi practicate, arată recurenta.

Pentru a asigura prestarea serviciului în condițiile legii, conform caietului de sarcini este necesar un număr de 4,5 agenți de pază pentru fiecare post, pentru o durată de 172 ore lucrate la fiecare agent de pază, durată care include și acordarea concediilor de odihnă, iar totalul cheltuielilor minime de salarizare și dotare cu echipament se ridică la suma de 4428,52 lei lunar, mai arată recurenta.

De asemenea, precizează că din analiza tuturor datelor obiective rezultă că și ofertantul - P SRL este în imposibilitatea de a susține plata salariaților, și nicidecum activitatea economică a societății și numai aceasta poate proceda la constituirea garanției de bună execuție, prin creanțele pe care le are de încasat de la autoritatea contractantă în valoare de circa 110.000 lei pentru serviciile prestate anterior.

Într-o asemenea situație, ofertele care propun tarife derizorii constituie practici ce vizează eliminarea de pe piață a altor participanți onești, conduită ce intră sub incidența disp. art. 5(1) lit.e și f din Legea concurenței nr.21/2006.

- SA Paf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea inadmisibilă a plângerii și menținerea ca temeinică și legală a deciziei nr.3893/C6/4702/4.08.2009 a, deoarece potrivit art. 243 din OUG nr.34/2006 "prezenta ordonanță de urgență nu se aplică pentru contractele atribuite de către autoritatea contractantă care se încadrează în una din categoriile prevăzute la art. 8 lit. d) sau e) și care are ca obiect achiziția de produse, servicii sau lucrări destinate desfășurării altor activități decât activitățile relevante, iar serviciile de pază nu sunt activități relevante.

Recurenta a formulat, la rândul său, răspuns la întâmpinare, arătând în esență că dispozițiile OUG nr.34/2006 își găsesc aplicabilitate în cauză, în caz contrar impunându-se anularea întregii proceduri și realizarea achiziției de către autoritatea contractantă pe calea procedurii de încredințare directă.

- Grup Pază SRL a formulat cerere de intervenție accesorie, în sprijinul recurentei, solicitând admiterea sa în principiu, iar pe fond, admiterea plângerii formulate.

În motivarea cererii, aceasta învederează că a participat în calitate de ofertant alături de alte 6 societăți de pază, inclusiv alături de petentă, ignorându-se îndeosebi principiul promovării concurenței loiale între operatorii economici prin

practicarea muncii la negru și evaziunii fiscale pentru a-și acoperi cheltuielile și în final pentru obținerea de beneficii pe seama bugetului de stat.

Mai arată intervenienta că decizia este nelegală și netemeinică, considerând greșit că în cauză nu sunt aplicabile prevederile OUG nr.34/2006, iar faptul că legiuitorul a reglementat o procedură separată pentru "contractele sectoriale", în Capitolul VIII din ordonanță, nu înseamnă că aceasta înlătură procedura generală de atribuire a contractelor de achiziție publică, inclusiv a contractelor de prestații servicii, procedură reglementată în capitolele I-VII din aceasta.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale în materie, motivele invocate, urmează să respingă plângerea ca nefondată și cererea de intervenție în interesul petiționarei ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 3983/C6/4702/14.08.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor s-a respins ca inadmisibilă contestația formulată de - SRL în contradictoriu cu Societatea Națională a Cărbunelui SA P pentru următoarele considerente:

Societatea Națională a Cărbunelui SA, în calitate de autoritate contractantă a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă, a contractului având ca obiect "Servicii de Pază", iar - SRL a formulat contestație împotriva actului de adjudecare, solicitând anularea deciziei autorității contractante de adjudecare a contractului de achiziție și respingerea ca inacceptabile a ofertelor promovate de ofertanți, întrucât s-au oferit prețuri derizorii, care nu răspund prevederilor minime legale de a presta servicii autorității contractante.

Cum bine s-a motivat în decizie, Societatea Națională a Cărbunelui SA desfășoară activitate relevantă în sectorul de utilitate publică privind producția, transportul și comercializarea cărbunelui ( art. 241 din OUG nr. 34/2006), iar obiectul contractului în discuție îl reprezintă asigurarea de servicii de pază.

Aceste dispoziții stabilesc expres care sunt activități relevante, iar art. 243 din aceeași ordonanță stipulează că acesta nu se aplică pentru contractele atribuite de către autoritatea contractantă care se încadrează în una din categoriile prev. de art. 8 lit. d sau e și care au ca obiect achiziția de produse, servicii sau lucrări destinate desfășurării altor activități decât activitățile relevante.

În atare situație, indiferent de împrejurarea că autoritatea contractantă a uzat de prev. OUG 34/2006, inițiind procedura de atribuire prin licitație deschisă în baza sa, în mod legal a procedat la respingerea contestației ca inadmisibilă, cât timp aceasta are competență materială de soluționare numai pentru procedurile reglementate de ordonanța în discuție.

Astfel, potrivit art. 278(5) din Ordonanța 34/2006, Consiliul poate respinge contestația ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes și de obiect, precum și pe orice altă excepție de procedură și de fond.

Având în vedere, situația de fapt și de drept dedusă judecății, Curtea văzând și disp. art. 312(1) Cod procedură civilă, va respinge plângerea ca nefondată, iar pentru motivele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 49 și urm. Cod procedură civilă, va respinge cererea de intervenție în interesul petiționarei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată potrivit OUG nr. 34/2006 de petenta- SRL, cu sediul în comuna de, județul A, împotriva deciziei nr. 3893/C6/4702 din data de 14 august 2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata - autoritate contractantăP SA, cu sediul în P, str.

-, nr. 35, județul P și intervenieta - GRUP PAZĂ SRL, cu sediul în M C,-,. B,.2, județul

Respinge cererea de intervenție în interesul petiționarei formulată de intervenienta - GRUP PAZĂ SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 30 noiembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - - - - -

Fiind în concediu fără

plată, se semnează de

Președintele instanței

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

red.DR/DL

23.12.2009 /6 ex.

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 1689/2009. Curtea de Apel Ploiesti