Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 228/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.228/CA/2008-
Ședința publică din 26 iunie 2008
PREȘEDINTE: Rițiu Roxana JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Blaga Gabriela
- - - judecător
- -- - grefier
Pe rol fiind soluționarea plângerii - în contencios administrativ - formulată de petentaSC " TRANS INTERNAȚIONAL" SA,cu sediul în S M,-, jud.S M în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA ORAȘULUI, cu sediul în, jud.S M, împotriva deciziei nr.748/101 C4/4134 din 26 februarie 2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă consilier juridic în reprezentarea Primăriei, în baza delegației nr.1922/29.05.2008, lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că plângerea este legal timbrată cu suma de 2 lei taxă judiciară de timbru, achitată prin ordinul de plată nr.66 din 2 aprilie 2008, plus timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, intimata a depus la dosar întâmpinare, cauza se află la al doilea termen de judecată, după care:
Instanțapune în discuția reprezentantului intimatei excepția nulității plângerii, invocată din oficiu de către instanță la termenul din 29 mai 2008, avându-se în vedere dispozițiile art.281 alin.3 din nr.OUG34/2006 raportat la prevederile art.302 Cod de procedură civilă.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției de nulitate a plângerii.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin Decizia nr.748/101 C4/4134 din 26.02.2008 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în baza art.278 alin.5 din nr.OUG34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, a respins ca nefondată contestația depusă de SC TRANS INTERNATIONAL SRL și în temeiul art.278 alin.6 din aceeași ordonanță de urgență a dispus continuarea procedurii de achiziție publică.
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că prin contestația înregistrată sub nr20093/02.11.2007, formulată de SC INTERNATIONAL SRL, s-a solicitat reanalizarea documentelor depuse de fiecare societate participantă în cadrul procedurii de cerere de oferte organizată de Primăria în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect achiziționarea a 3.800 tone piatră spartă pentru drumuri, sort 40-63 pentru orașul, jud.S M, anularea licitației și organizarea unei noi licitații, cu respectarea cadrului legal.
Analizând documentele depuse de părți, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că la data de 26.10.2007 Primăria oraș a inițiat procedura de cerere de oferte organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect achiziționarea a 3.800 tone piatră spartă pentru drumuri, sort 40-63 pentru orașul, jud.S M, sens în care a publicat în invitația de participare nr.84133.
Autoarea contestației a invocat faptul că ofertantul declarat câștigător nu a îndeplinit condițiile de calificare, iar oferta acestuia nu a respectat cerințele impuse în caietul de sarcini.
Analizând aspectele din contestație prin prisma documentelor existente în dosarul cauzei, Consiliul le-a reținut ca neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
Obiectul precizat al contractului de achiziție publică era "achiziție de piatră concasată clasa A sau B și sort de 40- 43 mm 3.800 tone.
SC SRL, operatorul economic desemnat câștigător al procedurii de atribuire, a depus înscrisuri prin care a dovedit atât îndeplinirea criteriilor de calificare, cât și faptul că oferta sa răspunde din punct de vedere tehnic condițiilor impuse prin documentația de atribuire.
Împotriva acestei decizii a formulat plângere în termen, legal timbrată, petenta SC TRANS INTERNATIONAL SA, solicitând instanței anularea deciziei nr.748 /101 C 4 / 4134 / 26.02.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a contestațiilor, anularea rezultatului procedurii de licitație privind achiziționarea unei cantități de 3.800 tone piatră spartă pentru drumuri, licitație organizată la data de 26.10.2007 de către Primăria orașului, reluarea licitației organizate de Primăria pentru achiziționarea unei cantități de 3.800 tone piatră spartă pentru drumuri din 26.10.2007 la o dată ulterioară, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că organizatoarea licitației a declarat câștigătoare a licitației din 26.10.2007 societatea SC SRL, deși oferta acestei societăți trebuia descalificată întrucât calitatea pietrei sparte oferite era din clasa C, iar din documentația de atribuire rezultă că piatra ce trebuie achiziționată se impunea să aibă obligatoriu calitatea A sau
S-a mai menționat că SC SRL s-a prezentat la licitație cu un certificat de conformitate pentru produse spartă clasa C eliberat de având nr. de înregistrare 313/28.10.2007 și că după depunerea documentație ca urmare a solicitării organizatoarei licitației adresată SC SRL de a completa documentația cu certificat de calitate a pietrei clasa B, acest lucru s-a realizat, însă numărul de înregistrare al certificatului era tot 313, fiind eliberat de aceeași instituție abilitată, la aceeași dată, respectiv 28.10.2005.
Față de aceste aspecte, recurenta a apreciat că se impune a fi depuse la dosar ambele certificate de calitate în copie certificată, urmând ca ea să invoce înscrierea în fals a certificatului de calitate a pietrei pentru clasa
În drept au fost invocate prevederile art. 175 Cod de procedură civilă, Legea nr.554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul orașul a solicitat respingerea plângerii, precizând în esență că societatea care a adjudecat licitația îndeplinește standardele de asigurare a calității 9001, conform certificatului de acreditare nr.025 - C, spre deosebire de petentă care are în derulare procedura de atestare, precum și că documentația depusă de SC SRL conține certificatul de conformitate nr.313/28.10.2005.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Examinând plângerea formulată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și sub toate aspectele potrivit art.3041Cod de procedură civilă, instanța a reținut următoarele:
Conform art.281 alin.1 din nr.OUG34/2006 plângerea formulată împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor se înaintează celei din urmă instituții, sub sancțiunea nulității acesteia.
Având în vedere că în speță plângerea s-a depus direct la instanță și nu la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, așa cum prevede textul legal enunțat, instanța a invocat excepția nulității plângerii, pe care a găsit-o întemeiată, astfel că a dispus anularea plângerii.
Instanța va lua act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția nulității plângerii formulată de petenta SC TRANS INTERNATIONAL SA cu sediul în S M,-, jud.S M, împotriva deciziei nr.748/101 C4/4134 din 26.02.2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- -
Red. dec. -; 27.06.2008
Dact. -; 2 ex.; 30.06.2008
Președinte:Rițiu RoxanaJudecători:Rițiu Roxana, Boța Marilena, Blaga Gabriela