Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 2632/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 2632
Ședința publică din 14.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 2: Radu Constantin Daniel
JUDECĂTOR 3: Horațiu
Grefier: --
Pe rol se află pronunțarea asupraplângerii petenteiSC SRL împotriva Decizieinr. 5375/2C2/5918 din data de 09.10.2009pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.12.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de azi, 14.12.2009.
CURTEA,
Asupra cauzei civile de față constată că prin plângerea înregistrată la Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția A VIII-A Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, petenta-contestatoare SC SRL solicitat anulareaDecizieinr. 5375/2C2/5918 din data de 09.10.2009 pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.5918/2009, prin care s- respins ca tardiv introdusă contestația formulată împotriva răspunsului la solicitările de clarificări referitoare la documentația de atribuire emis de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de atribuire contractului de achiziție publică "achiziția de servicii de voiaje - ticketing", cod --1 și suspendarea procedurii de atribuire în stadiul în care se afla până la soluționarea fondului cauzei.
Petenta a susținut că a formulat contestație împotriva cerintei din de Sarcini potrivit careia "Pentru evaluarea unitara a ofertelor, autoritatea contractanta solicita tuturor ofertantilor prezentarea propunerilor financiare, pe cele 55 de rute externe, pentru zborurile dus - intors din intervalul 25.08.2009 - 31.08.2009 ( plecare din B spre destinatia X, pe data de 25.08.2009; intoarcere in B dinspre orasul de destinatie X, pe data de 31.08.2009).", solicitând constatarea nulitații absolute a acesteia, in a ce priveste intervalul la care se refera propunerea finanaciara, 25.08.-31.08.2009, pentru considerentul ca prin mentinerea acestei cerinte se incalca dreptul posibililor ofertanti de a avea acces egal si nediscriminatoriu la procedura.
De asemenea, contestatoarea a mai solicitat ca, în cazul in care se va respinge solicitarea de la punctul 1, ca în temeiul art.278 din OUG 34/2006 sa se anuleze raspunsul nr. 4 si nr.5 la clarificarile solicitate prin adresa 2025/31.08.2009 si, ca urmare, obligarea autorității contractante de a raspunde in mod clar si concis la solicitarile formulate, la întrebările nr.4 si nr.5 din adresa 1/27.08.2009, fara de care societatea nu poate formula o oferta si reala, care sa raspunda intr-adevar nevoilor reale ale autoritatii contractante.
De asemenea petenta arată că a solicitat Consiliului ca, in temeiul art. 278 alin.2 din OUG 34/2006 si al rolului activ, sa dispuna orice alta masura necesara pentru remedierea actelor ce afecteaza procedura de atribuire, in temeiul art.275 alin. l si 4 din OUG 34/2006 sa-si exercite dreptul de a solicita lamuriri nu numai partilor dar si altor persoane juridice ( alte agentii), sa desemneze un expert independent pentru lamurirea aspectelor prezentate, dispunand efectuarea unei expertize pe care intelege sa o suporte și, în temeiul art.275 alin.5 si 6 ca partile sa fie audiate si sa aibe posibilitatea de a depune concluzii oral in fata Consiliului.
Decizia nr. 5375/2C2/5918 din data de 09.10.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.5918/2009, prin care s- respins ca tardiv introdusă contestația formulată este nelegală și netemeinică, întrucât contestatoarea a invocat, în ceea ce privește primul capăt de cerere din contestație, referitoare la cerinta din de sarcini, că este nula absolut, pentru considerentul ca prin mentinerea acestei cerinte se incalca dreptul posibililor ofertanti eaa vea acces egal si nediscriminatoriu la procedura, avand in vedere si faptul scopurile prevăzute la art.2 alin. 1 din OUG 34/2006.
Fiind o nulitate absoluta, care sanctioneaza nerespectarea unei norme juridice care ocroteste un interes general sau obstesc, deci a unei norme imperatlve de ordine publica, poate fi invocata de oricine are interes (posibilul ofertant), de instanta din oficiu si de alte organe prevazute de lege, oricand, neputand fi acoperita prin cofirmare. Prin urmare, petenta considera ca solicitarea de la acest punct a fost formulata in termen, deoarece a invocat o nulitate absoluta, solicitand Consiliului sa constate aceasta nulitatea absoluta a cerintei privind perioada ofertei formulate si, ca urmare, sa anuleze cerinta din de sarcini, privind intervalul ofertei simulate, chiar daca termenul prevazut de OUG 34/2006 (in cazul nostru cel de 10 zile de la publicarea documentatiei in ), fusese depasit.
Nelegalitatea deciziei rezidă și din faptul că, deși a solicitat ca si capatdistinctde cere, nr.2, ca in situatia" în care se va respinge solicitarea de la punctul, ca, in temeiul art.278 din OUG 34/2006 sa se anuleze raspunsul nr. 4 si nr.5 la clarificarile solicitate din adresa 2025/31.08.2009 și ca urmare, sa oblige autoritatea contractanta la a raspunde in mod clar si concis la solicitarile privind intrebarea nr.4 si nr.5 din adresa 1/27.08.2009, fără de care societatea considera ca nu poate formula o oferta si reala, care sa raspunda într-adevar nevoilor reale ale autoritatii contractante.
, prin motivarea deciziei, nu face nicio trimitere si nici o referire cu privire la analiza acestui capat de cerere, a considerat contestatia in intregimea ei o contestatie cu privire la documentatia de atribuire, "scapand" mai usor asa, in loc sa analizeze cererea dedusa judecatii sub toate aspectele ei, pronuntandu-se cu privire la fiecare capat de cerere ce a fost incredintat spre solutionare si cu privire la flecare proba pe care partile o cer, iar in caz de refuz explicand motivat de ce respinge administrarea unei probe.
a pronuntat o Decizie netemeinica nelegala, în concret, a pronuntat Decizia interpretand gresit actul dedus judecatii, in sensul ca nu a înteles nici macar care sunt capetele de cerere ale actiunii, practic, s-a pronuntat prin exceptie si asupra capetelor 2 si 3 de cerere, cu toate ca practic fusese atentionat ca cerinta nr.2 nu este o contestatie la documentatia de atribuire ci o contestatie la raspunsul de clarificari;
Decizia atacata este lipsita de temei legal, fiind data cu incalcarea (sau aplicarea gresita a legii, in speta a art.129 alin.6 din pr.civ, art. 269 din OUG 34/2006, art. 278 alin 1 si alin.3.
In drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr.34/2006, HG nr.925/2006 și Legea nr.554/2004, iar în susținerea acesteia a depus la dosarul cauzei înscrisuri privitoare la documentația de licitație și procedura în fața.
Prin adresa nr.28719/30.10.2009 a transmis instanței de judecată întreaga documentație care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 5375/2C2/5918/09.10.2009 ( dosar nr.5918/2009).
Prin întâmpinare, intimata ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE a solicitat respingerea plângerii formulată petentă ca rămasă fără obiect, întrucât în baza deciziei a procedat la continuarea procedurii de achiziție, în data de 27.10.2009 având loc ședința de deschidere a ofertelor, fiind anulată procedura de achiziție întrucât la procedură participase un singur ofertant sub numărul minim prevăzut în Fișa de date a achiziție.
De asemenea, se arată că vând în vedere că posibilul ofertant se SC SRL a depus contestația la pe data de 10.09.2009, respectiv după o lună de la data expirării termenului prevăzut la Art. 2562- alin. (l), lit. a) din OUG 34 / 2006, în mod corect a admis excepția taridivității depunerii cesteia. )
Pe fond intimata și-a menținut apărările formulate în fața Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor considerând că răspunsurile nr. 4 si nr. 5, formulate la solicitarile de clarificare din întrebarile cu nr. 4 si nr. 5 ale Adresei contestatoarei, nr.1/27.08.2009 (înregistrata in cu nr. 2019 /28.08.2009, orele 07,30) sunt clare, edificatoare, adecvate și corect argumentate, nefiind necesară modificarea și, nicidecum, anularea acestora.
Atașat întâmpinării intimata a depus la dosarul cauzei procesul-verbal de deschidere a ofertelor din data de 27.10.2009 și Raportul privind anularea procedurii nr.2353/28.10.2009
Analizând actele și lucrările dosarului, actele administrativ-jurisdicționale contestate, în raport de susținerile petentei, probatoriul administrat în cauză și art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:
Prin Decizianr. 5375/2C2/5918 din data de 09.10.2009pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr.5918/2009, s- respins ca tardiv introdusă contestația formulată de contestatoarea-petentă SC SRL împotriva cerintei din de Sarcini potrivit careia "Pentru evaluarea unitara a ofertelor, autoritatea contractanta solicita tuturor ofertantilor prezentarea propunerilor financiare, pe cele 55 de rute externe, pentru zborurile dus - intors din intervalul 25.08.2009 - 31.08.2009 ( plecare din B spre destinatia X, pe data de 25.08.2009; intoarcere in B dinspre orasul de destinatie X, pe data de 31.08.2009)." și a răspunsului la solicitările de clarificări referitoare la documentația de atribuire emis de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii de atribuire contractului de achiziție publică "achiziția de servicii de voiaje - ticketing", cod --1, dispunându-se continuarea procedurii de achiziție în cauză.
Pentru a pronunța această decizie autoritatea administrativ-jurisdicțională a reținut, în esență, că anunțul de participare la licitație a fost publicat în la data de 31.07.2009, contestația a fost transmisă Consiliului la data de 10.09.2009 și în raport de art.197 din OUG nr.34/2006 și valoarea estimată a contractului de achiziție publică care face obiectul contestației, care este, potrivit de date achiziției de 10.500.000 lei, prin urmare mai mare decât valoarea de 400.000 euro prevăzută la art.55 alin.2) lit. b) din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, contestația este tardiv formulată, așa cum prevăd dispozițiile art.271 alin.1 din OUG nr.34/2006.
De asemenea, Consiliul a constatat că, deși aparent, SC SRL contestă răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificări nr. 1/28.08.2009, transmise de contestator, și comunicată prin adresa nr.2023 În data de 31.08.2009, în fapt contestația depusă se referă la conținutul documentației de atribuire, respectiv la cerința prezentării a rezervărilor fictive pentru perioada 25-31.08.2009. Depunerea unor solicitări de clarificări în data de 28.08.2009 în condițiile în are solicitarea se referă la o cerință ale căror prevederi se referă date anterioare solicitării de clarificări este dovada faptului că ofertantul contestator a încercat să se repună în termen, considerând pe bună dreptate că solicitările sale vor fi refuzate. Totodată, Consiliul apreciază că prin acceptarea (ipotetică) a argumentației contestatorului privitoare la imposibilitatea terminării "prețul cel mal scăzut", așa cum a fost definit în documentația de atribuire, cât și faptul că ofertantul contestator a lat la cunoștință conținutul documentației de atribuire cel târziu, data de 17.08.2009, atunci când a depus o adresă de solicitări de clarificări, în mod evident trebuia să conteste această revedere considerată ca fiind nelegală, iar dat fiind că acesta este "criteriul de atribuire" stabilit, să solicite, prin depunerea în termenul legal a unei contestații, anularea procedurii.
Analizând pe fond plângerile formulate, conform dispozițiilor art.283-287 din OUG nr.34/2006 și art.3041pr.civ. Curtea a reținut următoarele:
Așa cum rezultă și din cuprinsul contestației înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 32419/10.09.2009, ( fila 42) și cum a reținut și în decizia contestată, contestatoarea a formulat 3 capete de cerere, solicitând în principal anularea cerinței din de Sarcini potrivit careia "Pentru evaluarea unitara a ofertelor, autoritatea contractanta solicita tuturor ofertantilor prezentarea propunerilor financiare, pe cele 55 de rute externe, pentru zborurile dus - intors din intervalul 25.08.2009 - 31.08.2009 ( plecare din B spre destinatia X, pe data de 25.08.2009; intoarcere in B dinspre orasul de destinatie X, pe data de 31.08.2009).", solicitând constatarea nulitații absolute a acesteia, in a ce priveste intervalul la care se refera propunerea finanaciara, 25.08.-31.08.2009, pentru considerentul ca prin mentinerea acestei cerinte se incalca dreptul posibililor ofertanti de a avea acces egal si nediscriminatoriu la procedura.
De asemenea, contestatoarea a mai solicitat ca, în cazul in care se va respinge solicitarea de la punctul 1, în temeiul art.278 din OUG 34/2006 sa se anuleze raspunsul nr. 4 si nr. 5 la clarificarile solicitate prin adresa 2025/31.08.2009 si, ca urmare, obligarea autorității contractante de a raspunde in mod clar si concis la solicitarile formulate, la întrebările nr.4 si nr.5 din adresa 1/27.08.2009, fara de care societatea nu poate formula o oferta si reala, care sa raspunda într-adevar nevoilor reale ale autoritatii contractante.
Al treilea capăt al contestației a vizat solicitarea contestatoarei ca, în temeiul art. 278 alin.2 din OUG 34/2006 si al rolului activ, sa se dispuna orice alta masura necesara pentru remedierea actelor ce afecteaza procedura de atribuire.
Petenta nu a contestat că în ceea ce privește primul capăt al contestației ar fi fost formulat cu depășirea termenului de 10 zile și implicit că a reținut în mod corect că, în condițiile în care, anunțul de participare la licitație a fost publicat în la data de 31.07.2009, contestația a fost transmisă Consiliului la data de 10.09.2009 și, în raport de art.197 din OUG nr.34/2006, valoarea estimată a contractului de achiziție publică care face obiectul contestației, de 10.500.000 lei, este mai mare decât valoarea de 400.000 euro prevăzută la art.55 alin.2) lit. b) din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, recunoscând chiar că acest termen a fost depășit.
Petenta a susținut însă că, iind o nulitate absoluta, care sanctioneaza nerespectarea unei norme juridice care ocroteste un interes general sau obstesc, deci a unei norme imperatlve de ordine publica, poate fi invocata de oricine are interes (posibilul ofertant), de instanta din oficiu si de alte organe prevăzute de lege, oricand, neputand fi acoperita prin confirmare.
Legislația în materia achizițiilor publice, ca și în materia contenciosului administrativ în general, nu face distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă, precum în raporturile juridice de drept privat, civile sau comerciale, neaplicându-se regimul nulității din dreptul comun, prin urmare nici imprescriptibilitatea acțiunii în anulare, când se invocă motive de nulitate absolută.
În materia achizițiilor publice sancțiunea aplicabilă pentru nelegalitatea și netemeinicia actului atacat este anularea acestuia, indiferent de motivul de nulitate invocat, iar termenele de formulare a contestației sunt aceleași indiferent de natura încălcării legislației privind achizițiile publice și motivul de nulitate invocat.
Prin urmare, și pentru aspectele invocate de contestatoare, referitoare la intervalul la care se refera propunerea financiara, 25.08.-31.08.2009, în sensul ca prin mentinerea acestei cerinte se incalca dreptul posibililor ofertanti de a avea acces egal si nediscriminatoriu la procedura, se aplica tot termenului de 10 zile, având în vedere valoarea estimată a contractului de achiziție publică care face obiectul contestației, de 10.500.000 lei, mai mare decât valoarea de 400.000 euro prevăzută la art.55 alin.2) lit. b) din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, termen de decădere, depășirea acestuia fiind sancționată cu tardivitatea contestației.
Față de aceste considerente, Curtea va menține decizia cu privire la soluția respingerii ca tardiv formulat a capătului 1 de contestație.
Referitor la capetele nr.2 și 3 din contestație, Curtea reține că a respins în totalitate contestația ca tardiv formulată, însă, aceste capete de cerere nu erau capete de cerere accesorii, ci capete de cerere principale, întrucât, prin finalitatea lor, nu vizau nelegalitatea în fond a documentației de atribuire ci se refereau la răspunsul autorității contractante nr. 4 si nr. 5 la clarificarile solicitate prin adresa 2025/31.08.2009 si obligarea autorității contractante de a raspunde in mod clar si concis la solicitarile formulate, pentru ca societatea să poată formula o oferta si reala, care sa raspunda într-adevar nevoilor reale ale autoritatii contractante.
Această solicitare, depășea momentul contestării legalității documentației de atribuire, ci viza elemente ce trebuiau să fie luate în considerare pentru a se formula o ofertă, prin solicitarea de clarificări din data de 17.08.2009 contestatoarea solicitând autorității contractante să specifice, referitor la punctul 2.1.2, cap II.2.B, dacă se dorește ca hotelurile ofertate să aibă posibilitatea servirii tuturor meselor principale ( mic dejun, dejun și cină), iar prin solicitarea de clarificări, contestatoarea la pct.1-4 pus întrebări autorității contractante legate de oferta ticketing pentru destinații interne și externe, referitoare la înțelesul expresiei " denumirea tuturor companiilor aeriene care deservesc respectivele zboruri", respectiv referitoare la oferta financiară în ceea ce privește prețul oferit. Doar la pct.5 din aceste din urmă clarificări, după ce solicită să se specifice la pct.4.1 din propunerea financiară, cum poate participa la licitație o agenție care se hotărăște să participe după data de 31.08.2009, din moment ce este o cerință obligatorie ca participanții să prezinte rezervări fictive pentru perioada 25.31.08.2009, iar ultima dată de trimitere a contestațiilor este 08.09.2009, solicită eliminarea acestei cerințe sau modificarea acesteia.
Prin urmare, în mod greșit a reținut că, deși aparent, SC SRL contestă răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificări nr. 1/28.08.2009, transmise de contestator, și comunicată prin adresa nr.2023 În data de 31.08.2009, în fapt contestația depusă se referă la conținutul documentației de atribuire, respectiv la cerința prezentării a rezervărilor fictive pentru perioada 25-31.08.2009, iar depunerea unor solicitări de clarificări în data de 28.08.2009 în condițiile în are solicitarea se referă la o cerință ale căror prevederi se referă date anterioare solicitării de clarificări este dovada faptului că ofertantul contestator a încercat să se repună în termen, considerând pe bună dreptate că solicitările sale vor fi refuzate.
Contestatoarea a invocat față de aceste răspunsuri la clarificări că raspunsul nr. 4 si nr. 5 la clarificarile solicitate prin adresa 2025/31.08.2009 nu sunt clare si concise față de solicitarile formulate, pentru a depune o ofertă, astfel încât nu se poate spune că se referă la documentația de atribuire, obiectul clarificărilor și al contestației fiind clar, contestația pentru capătul 2 de cerere având ca obiect răspunsul la clarificări ca act al autorității contractante, iar termenul de 10 zile prevăzut de art.2562din OUG nr.34/2006, trebuia calculat de la data comunicării acestui răspuns.
Or, nu a procedat în acest fel, așa cum rezultă din considerentele deciziei contestate, or, cum contestația a fost formulată la la data de 10.09.2009, rezultă că termenul de 10 zile nu fusese depășit, și prin raportare la data emiterii răspunsului la clarificări.
Față de aceste considerente, Curtea va admite plângerea și va modifica în parte Decizia contestată în ceea ce privește soluția ce privește capetele 2 și 3 de cerere din contestația.
Analizând pe fond contestația în ceea ce privește aceste capete de cerere, chiar dacă s-a pronunțat pe excepție, față de dispozițiile art. 285 alin.2 din OUG nr.34/2006, potrivit cărora instanța, sesizată cu o plângere împotriva unei decizii a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prin care acesta a soluționat contestația pe excepție, admițând plângerea, va desființa decizia respectivă și va reține cauza spre judecare pe fond cu luarea în considerare a motivelor care au determinat desființarea deciziei, Curtea constată că autoritatea contractantă a răspuns precis și complet atât la clarificarea din data de 17.09.2009, cât și punctual pentru cele cinci puncte din solicitarea de clarificări din data de 27.08.2009, astfel încât instanța apreciază că contestatoarea-petentă nu a fost vătămată în dreptul său de a formula o ofertă precisă și completă așa cum a susținut.
În contextul în care cerința din de sarcini potrivit careia "Pentru evaluarea unitara a ofertelor, autoritatea contractanta solicita tuturor ofertantilor prezentarea propunerilor financiare, pe cele 55 de rute externe, pentru zborurile dus - intors din intervalul 25.08.2009 - 31.08.2009 ( plecare din B spre destinatia X, pe data de 25.08.2009; intoarcere in B dinspre orasul de destinatie X, pe data de 31.08.2009).", nu a fost contestată în termenul prevăzut de lege, răspunsul la clarificări este complet, așa cum s-a solicitat în cadrul solicitărilor.
Împrejurarea că contestatoarea nu este mulțumită de anumite aspecte din răspunsul la clarificări nu înseamnă că răspunsurile nu sunt precise și complete.
Prin urmare, pe fond, Curtea urmează să respingă contestația ca neîntemeiată.
De asemenea, față de împrejurarea că, pe fond contestația a fost respinsă ca neîntemeiată, iar autoritatea contractantă a procedat la continuarea procedurii de achiziție, în data de 27.10.2009 având loc ședința de deschidere a ofertelor, fiind anulată procedura de achiziție întrucât la procedură participase un singur ofertant sub numărul minim prevăzut în Fișa de date a achiziție, instanța va respinge cererea de suspendare a procedurii de achiziție ca rămasă fără obiect
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite plângerea SC SRL împotriva Decizieinr. 5375/2C2/5918 din data de 09.10.2009pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE.
Modifică în parteDecizianr. 5375/2C2/5918 din data de 09.10.2009pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în ceea ce privește soluția pronunțată cu privire la capetele de cerere nr.2 și 3 din contestație ( privind anularea raspunsului nr. 4 si nr. 5 la clarificarile solicitate comunicate prin adresa 2025/31.08.2009 si obligarea autorității contractante de a raspunde in mod clar si concis la solicitarile formulate, la întrebările nr.4 si nr.5 din adresa 1/27.08.2009, și obligarea să dispuna orice alta masura necesara pentru remedierea actelor ce afecteaza procedura de atribuire), iar pe fond respinge aceste capete din contestație ca neîntemeiate.
MențineDecizianr. 5375/2C2/5918 din data de 09.10.2009pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu privire la soluția respingerii ca tardiv formulat a capătului 1 din contestație (anularea cerinței din de Sarcini potrivit careia "Pentru evaluarea unitara a ofertelor, autoritatea contractanta solicita tuturor ofertantilor prezentarea propunerilor financiare, pe cele 55 de rute externe, pentru zborurile dus - intors din intervalul 25.08.2009 - 31.08.2009 ( plecare din B spre destinatia X, pe data de 25.08.2009; intoarcere in B dinspre orasul de destinatie X, pe data de 31.08.2009).", in a ce priveste intervalul la care se refera propunerea finanaciara, 25.08.-31.08.2009.
Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
--
Red.
Dact. P/2ex
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor, Radu Constantin Daniel, Horațiu