Anulare act administrativ . Decizia 2633/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A-VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 2633
Ședința publică de la 14.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Hortolomei Victor
JUDECĂTOR 2: Radu Constantin Daniel
JUDECĂTOR 3: Horațiu
GREFIER: - -
...
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-reclamantă - - SRL B "- ", împotriva sentinței civile nr.1803/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 1807/3/CA/2009 de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatele-pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (ANAF) și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.12.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise a amânat pronunțarea la 14.12.2009.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr.1803/12.05.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta - B, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamanta - - SRL B, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat anularea parțială a deciziei nr.307/24.09.2008 a ANAF, respectiv pct. anularea parțială a deciziei pentru regularizarea situației nr.22607/.04.2008 a pentru suma de 277.628 lei reprezentând taxe vamale antidumping - 203.187 lei, majorări de întârziere aferente taxelor vamale - 65.826 lei, majorări de întârziere TVA - 8615 lei.
În motivare a cererii, reclamanta a arătat că datoria vamală a fost stabilită în mod nelegal în sarcina sa, pentru că eroarea cu privire la încadrarea tarifară aparține comisionarului vamal, care a avut raporturi cu organele vamale, deci reclamanta este de bună-credință pe acest aspect, modificarea încadrării tarifare este ne motivată de către organele vamale, nu s-au înregistrat elemente noi care să justifice controlul vamal ulterior. Pe aspectul majorărilor, a invocat art.255 alin.2 vam, cerând anularea acestora, pentru iminența producerii unor dificultăți economice și sociale datorită situației debitorului.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.554/2004, vam.
S-au depus la dosar, in copie, actele contestate și înscrisurile care au stat la baza emiterii acestora.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată, debitul fiind stabilit în mod legal în sarcina reclamantei, ca titular al operațiunii vamale.
Pârâta ANAF a depus la rândul său întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 24.03.2009, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale, având în vedere disp. art.10 din Legea nr.554/2004 și faptul că valoarea debitului contestat nu depășește 500.000 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat nefondată acțiunea reclamantei reținând următoarele:
Prin decizia pentru regularizarea situației nr.22607//16.04.2008 a - filele 30-34, s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit în sumă de 320.125 lei, reprezentând taxe vamale antidumping, majorări de întârziere aferente taxelor vamale, majorări de întârziere TV
Reclamanta a depus contestație care a fost soluționată prin decizia soluționare a contestației nr.307/24.09.2008 a ANAF, fiind admisă în parte, tribunalul reținând-o ca legală și temeinică. Astfel, s-a anulat decizia numai in privința TVA de 8.885 lei și accesorii TVA de 3.892 lei, fiind respinsă pentru suma de 307.348 lei reprezentând taxe vamale antidumping, TVA, majorări de întârziere aferente taxelor vamale antidumping și majorări de întârziere TVA.
Cu privire la cuantumul debitului, reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte o altă sumă datorată și nici nu a contestat în sine suma rezultată, ci numai dreptul organelor vamale de a stabili în sarcina sa un debit rezultat in urma controlului vamal ulterior prin reîncadrarea tarifară a produselor ce fac obiectul operațiunilor vamale.
Susținerile reclamantei privind răspunderea comisionarului pentru corectitudinea completării datelor din declarațiile vamale nu sunt de natură să o exonereze pe reclamantă de la plata debitului astfel cum a fost stabilit prin decizia de soluționare a contestației. Potrivit art.58 vam. valoarea în vamă se declară de către importator, personal sau prin reprezentant, în acest ultim caz răspunderea fiind solidară. De asemenea, art.223 alin.3 vam, prevede că debitorul obligațiilor vamale este declarantul, iar in situația unei reprezentări indirecte persoana pe seama căreia se face declarația vamală este debitor.
Raporturile dintre reclamantă și comisionarul vamal sunt supuse regulilor răspunderii civile contractuale, reclamanta având posibilitatea de a se întoarce împotriva comisionarului pentru prejudiciul suferit ca urmare a îndeplinirii defectuoase a prestațiilor asumate. Însă aceste aspecte exced cadrului soluționării unui litigiu de natură fiscală, instanța de contencios administrativ și fiscal putând numai să analizeze raporturile administrativ-fiscale dintre parte și autoritatea publică, iar nu să tranșeze asupra obligațiilor contractuale privind debitorul contribuabilului, fiind deci irelevantă buna-credință a reclamantei sub acest aspect.
Potrivit art.100 alin.l vam. autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, să modifice declarația vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului in vamă, iar alin.3 prevede că se pot lua măsuri pentru regularizarea situației când, după reverificarea declarației sau după controlul vamal ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte.
Schimbarea încadrării tarifare a produselor importate de către reclamantă nu s-a produs in mod nejustificat, ci in urma analizării documentelor prezentate pentru vămuire și a datelor înscrise pe seama importatorului in declarația vamală. Cum specificațiile tehnice ale produselor determinau încadrarea in altă poziție tarifară, pentru care erau datorate taxele vamale antidumping, stabilirea debitului in sarcina reclamantei s-a efectuat in mod corect, existând deci elemente noi care determinau recalcularea taxelor pretinse reclamantei.
Reclamanta nu a administrat nici un fel de probe în prezenta cauză din care să rezulte că încadrarea tarifară efectuată inițial ar fi corespuns produselor respective. De altfel, principalul motiv pentru care a fost formulată acțiunea de față nu îl reprezintă faptul că produsele nu s-ar încadra totuși la poziția tarifară reținută de organele vamale, ci că eroarea respectivă nu i-ar aparține reclamantei, ci comisionarului vamal. Însă această împrejurare nu poate determina exonerarea reclamantei de plata taxelor vamale și a accesoriilor, pentru motivele expuse anterior.
Nici îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor organelor vamale nu este de natură să modifice situația debitului reclamantei, cât timp eroarea din declarația vamală aparține unui împuternicit al acesteia și nu s-a dovedit culpa autorității pentru încadrarea tarifară inițială eronată.
De asemenea, nu poate fi vorba in speță de o simplă înlăturare a erorilor cuprinse in declarațiile vamale, care să nu modifice cuantumul taxelor calculate inițial, având in vedere că pentru încadrarea eronată reclamanta a beneficiat de taxe de 0%, in loc de 60,4%, deci corectarea erorii determină in mod firesc recalcularea debitului.
reprezentând majorări de întârziere sunt de asemenea datorate de către reclamantă conform principiului accesorium sequitur principalem și art.119 din OG nr. 92/2003, nefiind achitate la scadență obligațiile de plată, iar datoria vamală s-a născut conform m1.223 pct.l lit.a vam. prin punerea in liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import.
Nu se impune anularea majorărilor, nefiind întrunite condițiile art.255 alin.2 vam. nefiind dovedită crearea unor serioase dificultăți economice și sociale datorită situației debitorului. Aspectele privind relațiile dintre reclamantă și partenerii săi de afaceri ori eventualele împrumuturi contractate pentru acoperirea debitului nu pot fi încadrate in dispozițiile arătate anterior.
Pentru argumentele arătate mai sus, tribunalul a considerat că reclamanta nu a dovedit nelegalitatea sau netemeinicia actelor contestate, astfel cererea reclamantei fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, a declarat recurs reclamanta - - SRL B, care a criticat sentința instanței de fond pentru următoarele motive:
Sentința a fost dată cu interpretarea greșită a legii întrucât instanța de fond a apreciat nerelevante motivele care ar fi fost de natură să conducă la anularea datoriei vamale stabilita suplimentar, și anume: încadrarea tarifară eronată făcută de organele de control precum și lipsa unei motivări în fapt a măsurilor stabilite de organele vamale.
Astfel, instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a regimului juridic de încheiere valabilă a acestuia, împrejurare de natură să atragă modificarea sentinței conform art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
În acest sens, instanța a apreciat că nu reclamanta nu a făcut dovada încadrării tarifare eronate de către organul de control, neobservând regimul juridic al procesului verbal de control ulterior, care impune a priori în sarcina organului de control, și anume să facă dovada încadrării tarifare eronate făcută de importator prin declarația vamală de import, aceasta fiind firească în condițiile în care, pe baza declarației vamale de import, organele vamale i-au acordat liberul de vamă fără stabilirea de taxe vamale iar ulterior, pe baza acelorași documente, aceleași organe vamale i-a solicitat o datorie vamală compusă din taxe vamale și taxa pe valoarea adăugată. Această dovadă fiind impusă și prin art.100 alin. 3 din Codul vamal al României, care stabilește condițiile privind exercitarea controlului ulterior al declarațiilor, și anume, dacă după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă cădispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia masuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune.
Conform prevederilor art. 63 din Ordinul nr. 7521/2006 emis de ANAF pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior, procesul-verbal de control trebuie să cuprindă motivele de fapt și temeiul de drept în ceea ce privește constatările și măsurile dispuse de organul de control.
Sumele stabilite in sarcina societății reclamante, intr-un cuantum ridicat, sunt de natură să creeze serioase dificultăți economice si sociale, având in vedere că, pe lângă obligațiile stabilite, societatea a mai suferit si alte pierderi constând în emiterea unor cecuri fara acoperire de către unii beneficiari (care la acest moment sunt urmăriți penal), precum și faptul că a avut, în plus, cheltuieli cu descărcarea si manipularea mărfurilor de pe vapor, cheltuieli in suma de 36,543 lei.
De asemenea, din actul încheiat de autoritatea vamală, rezultă că si Biroul Vamal B si-a îndeplinit in mod necorespunzător obligațiile legale ce decurg din art.90 din Legea 86/2006 privind Codul Vamal al României coroborare cu art.170 din Regulamentul de aplicare a acestui cod.
Prin măsura stabilită de către Direcția de Supraveghere Accize si Operațiuni Vamale, prin actele încheiate (decizia de regularizare si procesul verbal de control), s-a concluzionat că, declarațiile vamale de import depuse la Biroul Vamal B au fost completate necorespunzător de comisionarul vamal (fără a prezenta elemente noi, in acest sens), concluzia fiind aceea ca Biroul Vamal B nu a efectuat în mod corespunzător controlul documentar (in sensul verificării corectitudinii completării declarației vamale în detaliu și a concordanței intre datele înscrise în declarația vamală în detaliu și cele din documentele însoțitoare).
Pentru motivele invocate, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii si anulării parțiale a deciziei nr. 307/24.09.2008, emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, respectiv pct. 1 al acesteia; anularea parțială a deciziei pentru regularizarea situației nr.22607//16.04.2008, emisa de Autoritatea Națională a Vămilor Direcția Supraveghere Accize și Operațiuni Vamale în ceea ce privește suma totală de 277.628 lei reprezentând: taxe vamale antidumping în sumă de 203.187 lei; majorări de întârziere aferente taxelor vamale antidumping în sumă de 65.826 lei; majorări de întârziere taxa pe valoarea adăugată în sumă de 8.615 lei.
În drept a invocat dispozițiile art.299 și urm. Cod procedură civilă.
a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
ANAF a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
În recurs nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, nefiind formulate propuneri efective în acest sens.
Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și art.299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept al cauzei, potrivit art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este nefundat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, se reține că instanța de fond a stabilit în mod corect atât situația de fapt, cât și prevederile legale incidente în speță, iar argumentele invocate prin motivele de recurs nu sunt de natură să ducă la modificarea sentinței civile recurate.
În primul rând, în raport de prevederile art.223 alin.3 Cod vamal și ale art.130 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin HG nr.707/2006 în mod just s-a stabilit că recurentei reclamante, iar nu comisionarului, îi revenea răspunderea achitării debitului, astfel cum a fost stabilit prin decizia de soluționare a contestației administrative.
În al doilea rând, conform art.100 alin.1 Cod vamal, autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, să modifice declarația vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului în vamă, iar alineatul 3 al aceluiași articol prevede căse pot lua măsuri pentru regularizarea situației când, după reverificarea declarației sau după controlul vamal ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte.
În al treilea rând, în mod legal și temeinic s-a stabilit că schimbarea încadrării tarifare a produselor importate de către recuranta reclamantă nu s-a realizat nejustificat, ci în urma analizării documentelor prezentate pentru vămuire și a datelor înscrise pe seama importatorului în declarația vamală.
Pentru a determina corect încadrarea tarifară autoritatea vamală a analizat certificatele însoțitoare ale mărfii (existente la dosar) care probează compoziția chimica și caracteristicile mecanice.
Din ele rezulta ca mărfurile respective sunt cabluri metalice, negalvanizate, protejate împotriva coroziunii prin lubrifiere, cu diametre de 13, 14, 15, 16, 18, 19, 22, 24, 25, 26, 28, 32, 42 mm și compoziția chimica: 0,67(0,69)%C, 0,26%Si, 0,61%Mn, 0,014%P, 0,0085, 0,040%Cr, și 0,020%Ni.
Potrivit notelor 1d, 1e și 1f de la capitolul 72 din Notele explicative Combinată a Uniunii Europene, materialul feros cu compoziția chimica menționata este "" (a nu se confunda cu "otelurile inoxidabile" definite de nota 1e și cu "alte oțeluri aliate" definite de nota 1f de la capitolul 72).
La stabilirea încadrării tarifare corecte a produsului menționat mai sus a fost luat în considerare și avizul serviciului de specialitate din cadrul Autoritarii Naționale a Vămilor nr.15064//14.04.2008, singura autoritate din România abilitată să facă încadrări tarifare conform codului vamal.
Conform Vamal Comunitar () obligatoriu din 2007 și în România pozițiile tarifare în discuție sunt:
- codul tarifar - 20 90 - toroane, parame și cabluri din inox altele decât cele destinate aeronavelor civile.
- codul tarifar - 83 90 - cabluri și parame neacoperite sau simplu acoperite cu zinc, cu cea mai mare dimensiune a secțiunii transversale peste 12 mm. dar de maxim 24 mm., care nu sunt destinate aeronavelor civile si
nu sunt din.
- codul tarifar - 83 19- " cabluri si parame neacoperite sau simplu acoperite cu zinc, cu cea mai mare dimensiune a sectiunii transversale peste 12 mm. dar de maxim 24 mm. care nu sunt destinate aeronavelor civile, sunt din si provin din alte tari decât M sau.
- codul tarifar - 85 19- "cabluri și parame neacoperite sau simplu acoperite cu zinc, cu cea mai mare dimensiune a secțiunii transversale peste 24 mm. dar de maxim 48 mm. care nu sunt destinate aeronavelor civile, sunt din și provin din alte țări decât M sau.
Fiind vorba, așa cum am arătat, de cabluri din, este clar ca încadrările corecte sunt în funcție de diametru: -.83.19 și -.85.19. stabilite în urma controlului.
Rezultă, deci, că actul administrativ prin care s-a schimbat încadrarea tarifară a produselor importate a fost întemeiat în fapt și în drept.
În al patrulea rând, referitor la obligațiile fiscale accesorii, instanța de fond a reținut corect că acestea sunt datorate în temeiul art.119 din Codul d e procedură fiscală, având în vedere că obligațiile de plată nu au fost achitate la scadență, iar datoria vamală s-a născut prin punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import.
De asemenea, în mod just, s-a apreciat că nu se impune anularea majorărilor, nefiind întrunite condițiile art.255 alin.2 Cod vamal, având în vedere că nu s-a dovedit, nici măcar în calea de atac a recursului, crearea unor serioase dificultăți economice și sociale datorită situației debitorului, iar aspectele privind relațiile dintre recurentă și partenerii săi de afaceri ori eventualele împrumuturi contractate pentru acoperirea debitului nu pot fi încadrate în dispozițiile indicate.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de modificare sau casare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă - - SRL B "- ", împotriva sentinței civile nr.1803/12.05.2009, pronunțată în dosarul nr. 1807/3/CA/2009 de Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatele-pârâte AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (ANAF) și AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
--
Red.
Gh./2 ex./16.04.2010
- S9 -
Președinte:Hortolomei VictorJudecători:Hortolomei Victor, Radu Constantin Daniel, Horațiu
