Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 3113/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.3113

Ședința publică din 02 decembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Maria Hrudei

JUDECĂTORI: Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Năsui

- -

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare -în vederea pronunțării - plângerea formulată de către recurenta & - prin împuternicit SC MANAGEMENT SRL B împotriva Deciziei nr. 1234/118C4/993 din 30 martie 2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 993/2009, în contradictoriu cu intimata-autoritate contractantă REGIA AUTONOMĂ O TRANSPORT LOCAL, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La data de 30.11.2009 se înregistrează din partea petentei, prin fax concluzii scrise.

Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

CURTEA

Prin plangerea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Oradea sub nr. 442/35/8.04.2009, stramutata ulterior la Curtea de Apel Cluj si inregistrata sub acelasi numar de dosar in 24.08.2009, petenta SC & - a solicitat modificarea deciziei nr.1234/118C4/993/30.03.2009 si pe cale de consecinta:

- obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la emiterea actului de adjudecare a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008;

- obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local de a declara & drept adjudecatara a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008 avand in vedere ca oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul I cu un punctaj de 96,3105 puncte;

- obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la incheierea contractului de achizitie publica avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor, cod --0, respectiv --0, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea plangerii, petenta a aratat ca pe data de 08 februarie 2008 fost publicat in de catre parata, anuntul cu numarul 42812 referitor la procedura de licitatie deschisa pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect,achizitia a 20 autobuze pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor" cod --5, respectiv --0,

Sedinta de deschidere a ofertelor a avut loc pe data de 24.04.2008, la sediul Regiei Autonome O Transport Local.

La sedinta au participat doi ofertanti: & - si SC ROMANIA SRL.

Pe data de 23 iunie 2008, prin decizia nr. 4932, fost anuntata castigatoare oferta SC ROMANIA SRL.

Prin contestatia inregistrata la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor () sub nr. 14661/27.06.2008 impotriva deciziei autoritatii contractante nr.4932/23.06.2008, a solicitat anularea deciziei de atribuire a contractului de achizitie publica, reluarea procesului de evaluare a ofertelor depuse si obligarea autoritatii contractante de a pune la dispozitie valorile parametrilor utilizati, punctele obtinute, precum si modul in care au fost calculate punctele pe fiecare cerinta a algoritmului de calcul pentru fiecare dintre ofertanti.

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor prin decizia C4/2790/18.07.2008 a admis contestatia formulata, apreciind ca:

- autoritatea contractanta in mod eronat nu a acordat punctajul corespunzator &;

- & trebuia punctată cu maxim de puncte si anume 8 puncte raportat la declaratia contestatoarei (formularul 16) cu privire la garantia oferita si anume 48 de luni si raportat la documentatia de atribuire din care reiese ca autoritatea contractanta a dorit sa acorde punctaj maxim acelei oferte care are o perioada de garantie suplimentara peste cea obligatorie de 24 de luni sau 120.000 km parcursi, mai mare numai in ceea ce priveste numarullunilor calendaristice acordate;

De altfel, acest aspect este recunoscut chiar de catre autoritatea contractanta, care in punctul sau de vedere mentioneaza ca: "documentatia prevede ca pentru ofertarea unei perioade suplimentare de garantie se pot acorda maxim 8 puncte. Pentru calcularea punctajului aferent perioadei suplimentare de garantie s-a prevazut o metoda de calcul pe baza exprimarii in luni calendaristice a acesteia. "

a constatat ca autoritatea contractanta, pentru justificarea punctajului acordat, a invocat conditii suplimentare care nu au fost impuse prin documentatia de atribuire si de asemenea a constatat ca membrii comisiei de evaluare un au aplicat in mod corect algoritmul de calcul pentru factorul de evaluare "perioada de garantie" asa cum a fost specificat in anexa nr.5 din fisa de date a achizitiei.

In acest context, a admis contestatia petentei, a anulat raportul procedurii nr.4899/20.06.2008, comunicarile rezultatului procedurii nr.4931 si 4932/23.06.2008 si a obligat autoritatea contractanta la reanalizarea si reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea dispozitiilor art.200 din OUG 34/2006 si a celor expuse in motivarea deciziei.

In aplicarea deciziei nr.3186/418/ C4/2790/18.07.2008, autoritatea contractanta, reanalizand si reevaluand efertele depuse, a emis decizia (comunicare rezultat procedura) nr.6323/01.08.2008 prin care a inteles sa dispuna anularea procedurii de licitatie pe motiv ca nu se poate stabili oferta castigatoare si nu se poate atribui contractul deoarece "procedura este afectata datorita unei omisiuni si erori din documentatia de atribuire, mai exact nu s-a facut corelarea dintre perioada de timp de 12 luni la factorul de evaluare "perioada de garantie suplimentara") la care nu mai pot fi adoptate masuri corective, deoarece ofertele depuse au fost deschise si evaluate o data, iar rezultatul procedurii a fost contestat."

In acest context petenta a inteles sa formuleze contestatie impotriva deciziei (comunicare rezultat procedura) nr.6323/01.08.2008 a autoritatii contractante, contestatie inregistrata la sub nr.18604/05.08.2008.

Pentru a doua, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor prin decizia nr.4045/501/ C4/34951O4.09.2008 a admis contestati a formulata, raportat la faptul ca:

- membrii comisiei de evaluare nu au tinut cont de decizia Consiliului nr.3186/418/ C4/2790/18.07.2008 prin care s-a dispus ca in cazul ofertei depuse de & -, punctajul acordat pentru factorul de evaluare "perioada de garantie suplimentara" sa fie de 8 puncte;

- afirmatia autoritatii contractante potrivit careia "comisia a tinut cont de aceasta motivare, ca recomandare, dar a reexaminat ofertele avand in vedere si celelalte elemente tehnice obligatorii din documentatia de atribuire", nu poate fi retinuta ca intemeiata deoarece deciziile pronuntate de Consiliu nu au caracter de recomandare, ele fiind, in baza art.280 alin.1 si 3 din OUG nr.34/2006, executorii si obligatorii;

- prevederile din documentatia de atribuire referitoare la acordarea punctajului pentru factorul de evaluare "perioada de garantie suplimentara", respectiv "pentru perioada de garantie suplimentara (peste cea obligatorie de 24 de luni), exprimata in luni calendaristice, cea mai mare, se acorda punctajul maxim, respectiv 8 puncte", sunt clare, neputand loc nici unor interpretari, in baza lor fiecare operator economic avand libertatea de a-si elabora propria oferta;

- faptul ca autoritatea contractanta si-a fixat o serie de conditii pe care le-a impus participantilor la procedura, nu poate sa constituie o culpa a acestora, in conditiile in care dupa deschiderea si evaluarea ofertelor, respectand principiile enuntate la art.2 din OUG nr.34/2006 in ceea ce priveste garantarea tratamentului egal si nediscriminarea operatorilor economici, autoritatea contractanta nu mai are dreptul, conform dispozitiilor art.199 alin.3 din ordonanta, ca dupa stabilirea factorilor de evaluare si a algoritmului de calcul, sa ii mai poata schimba, pe toata durata de aplicare a procedurii de atribuire;

- afirmatiile autoritatii contractante potrivit carora "este dreptul autoritatii contractante de a anula aceasta procedura, pentru abateri grave de la prevederile legislative, care ar conduce la imposibilitatea incheierii contractului fiind indeplinite cumulativ conditiile legale prevazute de art.209 pct1 litd, coroborat cu pct2 si b di OUG 34/2006, nu pot fi de asemenea retinute ca fiind intemeiate, intrucat, pe de o parte, in speta dedusa judecatii nu sunt incidente dispozitiile lega le mentionate de autoritatea contractanta, iar pe de alta parte, aceasta invoca in sprijinul sau faptul ca doreste sa modifice algoritmul unui factor de evaluare, algoritm care a condus la acordarea a 8 puncte ofertei depuse de petenta.

Ulterior, Regia Autonoma de Transport Local O (RA-) a atacat in instanta decizia nr.-/04.09.2008, iar instanta, in speta Curtea de Apel Oradeaa respins plangerea formulata de RA- prin decizia nr.452/, dispunand mentinerea si respectarea deciziei contestate.

In data de 19.12.2008, parata a transmis adresa nr.10169 prin care informa ca in data de 22.12.2008 a fost programata sedinta comisiei de evaluare pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect "achizitia a 20 autobuze pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor" cod --5, respectiv --0".

Pe data de 23.12.2008 a fost intocmit procesul verbal de al sedintei comisiei de evaluare a ofertelor prin care oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte.

Ulterior, in data de 31.12.2008 Regia Autonoma O Transport Local aduce la cunostinta participantilor, prin adresa nr. 10409, ca oferta depusa de & - - Polonia ocupa locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte.

Avand in vedere ca de la data de 31.12.2008 pana in prezent, parata nu a intreprins nici un demers in a incheia contractul de achizitie publica, a transmis acesteia prin adresa nr./23.02.2009, solicitarea de a lua masurile ce se impun in vedere incheierii contractului de achizitie.

Raspunsul paratei transmis prin adresa nr.2276/03.03.2009 a fost in sensul ca

, directorul general al regiei este in delegatie si nu poate fi luata o decizie pana la revenirea acestuia in institutie,

Avand in vedere Iipsa emiterii deciziei de adjudecare a procedurii de achizitie publica de catre autoritatea contractanta precum si refuzul acesteia de a incheia contractul de achizitie publica avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor, petenta s-a adresat Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor prin contestatia nr.6504/12.03.2009, apreciind ca in speta sunt incidente prevederile art.255 alin.1,3,4,5, art.256, art.278 alin.2, art.204 alin.1 din OUG nr.34/2006:)

Prin contestatia formulata a solicitat: obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la emiterea actului de adjudecare a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008, obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local de a declara & drept adjudecatara a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008 avand in vedere ca oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte; obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la incheierea contractului de achizitie publica avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor, cod --0, respectiv --0, intrucat in conditiile in care RA- ar fi respectat decizia nr.4045/501/ C4/3495/04.09.2008 ar fi trebuit sa emita decizia de adjudecare a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008 ca urmare a intocmirii procesului verbal al sedintei comisiei de evaluare a ofertelor din data de 23.12.2008, prin care oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte.

Totodata, urmare a emiterii deciziei de adjudecare, autoritatea contractanta avea obligatia prevazuta de lege, de a incheia contractul de achizitie publica.

In acest sens, sunt cat se poate de explicite prevederile art.204 alin.1 din OUG nr.34/2006:

"Autoritatea contractanta are obligatia de a încheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind câstigatoare, pe baza propunerilor tehnice si financiare cuprinse în respectiva oferta".

Ceea ce este cu adevarat incredibil este faptul ca dupa ce autoritatea contractanta pe data de 23.12.2008 intocmeste procesul verbal al sedintei comisiei de evaluare a ofertelor prin care oferta depusa de & - - Polonia ocupa locul I cu un punctaj de 96,3105 puncte, ulterior, astfel cum reiese din punctul de vedere exprimat, aceasta din urma adopta Hotararea Consiliului de Administratie nr.5/29.12.2008 prin care aproba solicitarea comisiei de evaluare de a anula procedura de atribuire a contractului de achizitie publica din cauza lipsei de finantare.

De remarcat este si faptul ca aceasta hotarare a Consiliului de Administratie nu a fost transmisa participantilor la procedura de licitatie asa cum prevad dispozitiile legale in materie.

Sesizand eroare referitoare la necomunicarea catre participanti a hotararii Consiliului de Administratie, autoritatea contractanta incearca prin adresa nr.3932/23.03.2009, reprezentand completarea punctului de vedere nr.2807/16.03.2009, sa se justifice invocand faptul ca nu a mai avut cand sa transmita catre participantii la procedura comunicarile privind anularea procedurii, avand in vedere contestatia depusa de petenta.

De asemenea, o afirmatie socanta a autoritatii contractante este si aceea potrivit careia: "pe fondul procedurii de achizitie, deoarece niciodata nu au existat disponibilitati banesti proprii, fondurile necesare achizitiei, trebuiau asigurate prin contractarea unui credit. dar datorita multiplelor intreruperi si intarzieri in procedura de achizitie... datorate contestatiilor... respectiv problemelor tehnico-financiare ale ofertantului cu care trebuia semnat contractul de finantare,... nu s-a reusit finalizarea obtinerii finantarii pentru autobuze." (a se vedea completarea punctului de vedere nr.2807/16.03.2009).

Astfel, cu alte cuvinte, autoritatea contractanta a demarat o procedura de achizitie publica fara a avea finantarea necesara inca de la inceput.

Referitor la decizia nr.1234/118C4/993/30.03.2009, prin aceasta a respins ca nefondata contestatia formulata de petenta, motivat de faptul ca autoritatea contractanta este in imposibilitate de a incheia contractul de achizitie publica din cauza lipsei sursei de finantare, in speta apreciindu-se ca fiind incidente dispozitiile art.209 alin.1 lit.d din OUG nr.34/2006.

In acest context, se impun a fi sesizate urmatoarele aspecte:

In punctul de vedere formulat de autoritatea contractanta la contestatia nr.6504/12.03.2009, aceasta din urma face referire la existenta unei hotarari a Consiliului de Administratie a RA- nr.5/29.12.2009 prin care se aproba anularea procedurii de achizitie si a unei Hotarari a Consiliului Local O nr.111/26.02.2009 prin care se sustine decizia Consiliului de Administratie a RA- privind anularea procedurii de achizitie. De asemenea, autoritatea contractanta precizeaza ca, urmare a acestor hotarari, a fost intocmit raportul procedurii nr.2710/12.03.2009, prin care s-a hotarat anularea procedurii de achizitie avand in vedere dispozitiile art.209 alin.1 lit.d din OUG nr.34/2006.

Un prim aspect il constituie faptul ca autoritatea contractanta a incalcat dispozitiile art.210 din OUG nr.34/2006 care prevad ca: Autoritatea contractanta are obligatia de a comunica În scris tuturor participantilor la procedura de atribuire, În cel mult 3 zile lucratoare de la data anularii, atât încetarea obligatiilor pe care acestia si le-au creat prin depunerea de oferte, cât si motivul concret care a determinat decizia de anulare, prin faptul ca nu a comunicat in nici un fel decizia de anulare a procedurii de achizitie.

Un al doilea aspect il constituie faptul ca esential pentru legalitatea unei astfel de decizii este respectarea dispozitiilor legale referitoare la bugetul alocat lucrarilor de investitii in conditiile Legii nr.273/2006 privind finantele publice locale.

Potrivit fisei de date a achizitiei, finantarea contractului se realizeaza din surse proprii si de la bugetul local si nu asa cum sustine autoritatea contractanta prin adresa nr. 3932/23.03.2009 ca: "niciodata nu au existat disponibilitati banesti proprii" si prin urmare, elaborarea, aprobarea, executarea si raportarea bugetului aferent contractului de achizitie publica este supus regulilor si principiilor reglementate de Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale.

Potrivit art.41 din Legea nr.273/2006 - Cheltuielile pentru investitii publice si alte cheltuieli de investitii finantate din fonduri publice locale se cuprind În proiectele de buget, În baza programului de investitii publice al fiecarei unitati administrativ-teritoriale, Întocmit de ordonatorii principali de credite, care se prezinta si în sectiunea de dezvoltare, ca anexa la bugetul initial si, respectiv, rectificat, si se aproba de autoritatile deliberative.

Art. 45. - (1) Obiectivele de investitii si celelalte cheltuieli asimila te investitiilor se cuprind În programele de investitii anuale, anexe la buget, numai daca, În prealabil, documentatiile tehnico-economice, respectiv notele de fundamentare privind necesitatea si oportunitatea efectuarii cheltuielilor asimilate investitiilor, au fost elaborate si aprobate potrivit dispozitiilor legale.

Art. 48. - (2) Ordonatorii principali de credite sunt responsabili de utilizarea eficienta a fondurilor alocate investitiilor, precum si de realizarea obiectivelor de investitii incluse În programele de investitii.

Cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile cuprinse in legi specifice si din legile anuale bugetare.

De asemenea, cheltuielile nu pot fi inscrise in buget si nici angajate si efectuate daca un exista baza legala pentru respectivele cheltuieli, iar cheltuielile din fondurile publice nu pot fi angajate, ordonantate ori platite, daca nu sunt aprobate potrivit legii si nu au prevederi bugetare.

In contextul dispozitiilor legale mentionate, este greu de crezut ca la data publicarii anuntului de participare la licitatia deschisa nu existau fondurile necesare atribuirii contractului, fonduri care cu siguranta au existat si dupa aceasta data, motiv pentru care argumentatia autoritatii contractante referitoare la lipsa sursei de finantare, retinuta de in motivarea deciziei contestate, apare ca fiind surprinzatoare si nelegala.

Totodata trebuie remarcat si faptul ca autoritatea contractanta nu a probat in nici un mod sustinerile referitoare la lipsa sursei de finantare, neexistand nici un document in acest sens si ca la randul sau, a pronuntat o decizie in lipsa unor astfel de documente.

Concluzionand, petenta a solicitat admiterea actiunii si modificarea deciziei nr.1234/118C4/993/30.03.2009, cu obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la emiterea actului de adjudecare a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008, obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local de a declara & drept adjudecatara a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008 avand in vedere ca oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte, obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la incheierea contractului de achizitie publica avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor, cod --0, respectiv --0.

In drept, au fost invocate dispozitiile art.283-285 din nr.OUG34/2006, Legea nr.273/2006.

In 21.10.2009, petenta a depus la dosar o, cerere precizatoare a starii de fapt, invederand urmatoarele:

Pe data de 08 februarie 2008 fost publicat in de catre Regia Autonoma - O Transport Local, anuntul cu numarul 42812 referitor la procedura de licitatie deschisa pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect "achizitia a 20 autobuze pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor" cod --5, respectiv --0.

Sedinta de deschidere a ofertelor a avut loc pe data de 24.04.2008, la sediul Regiei Autonome O Transport Local.

La sedinta au participat doi ofertanti: & - si SC ROMANIA SRL.

Pe data de 23 iunie 2008, prin decizia nr. 4932, a fost anuntata castigatoare oferta SC ROMANIA SRL.

Prin contestatia inregistrata la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor () sub nr. 14661/27.06.2008 impotriva deciziei autoritatii contractante nr.4932/23.06.2008, a solicitat anularea deciziei de atribuire a contractului de achizitie publica, reluarea procesului de evaluare a ofertelor depuse si obligarea autoritatii contractante de a pune la dispozitie valorile parametrilor utilizati, punctele obtinute, precum si modul in care au fost calculate punctele pe fiecare cerinta a algoritmului de calcul pentru fiecare dintre ofertanti.

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor prin decizia nr.3186/418/ C4/2790/18.07.2008 a admis contestatia formulata, a anulat raportul procedurii nr.4899/20.06.2008, comunicarile rezultatului procedurii nr.4931 si 4932/23.06.2008 si a obligat autoritatea contractanta la reanalizarea si reevaluarea ofertelor depuse cu respectarea dispozitiilor art.200 din OUG 34/2006 si a celor expuse in motivarea deciziei.

In aplicarea deciziei nr.3186/418/ C4/2790/18.07.2008, autoritatea contractanta, reanalizand si reevaluand efertele depuse, a emis decizia (comunicare rezultat procedura) nr.6323/01.08.2008 prin care a inteles sa dispuna anularea procedurii de licitatie pe motiv ca nu se poate stabili oferta castigatoare si nu se poate atribui contractul deoarece procedura este afectata datorita unei omisiuni si erori din documentatia de atribuire, mai exact nu s-a facut corelarea dintre perioada de timp de 12 luni la factorul de evaluare perioada de garantie suplimentara) la care nu mai pot fi adoptate masuri corective, deoarece ofertele depuse au fost deschise si evaluate o data, iar rezultatul procedurii a fost contestat. "

În acest context a inteles sa formuleze contestatie impotriva deciziei (comunicare rezultat procedura) nr.6323/01.08.2008 a autoritatii contractante, contestatie inregistrata la sub nr.18604/05.08.2008.

Pentru a doua, Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor prin decizia nr.4045/501/ C4/3495/04.09.2008 a admis contestatia formulata.

Ulterior, Regia Autonoma de Transport Local O (RA-) a atacat in instanta decizia nr.-/04.09.2008, iar instanta, in speta Curtea de Apel Oradeaa respins plangerea formulata de RA- prin decizia nr.452/CA/2008, dispunand mentinerea si respectarea deciziei contestate.

In data de 19.12.2008, RA- a transmis adresa nr.10169 prin care informa ca in data de 22. 12.2008 a fost programata sedinta comisiei de evaluare pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect "achizitia a 20 autobuze pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor" cod --5, respectiv --0".

Pe data de 23.12.2008 a fost intocmit procesul verbal de al sedintei comisiei de evaluare a ofertelor prin care oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul " cu un punctaj de 96,3105 puncte.

Ulterior, in data de 31.12.2008 Regia Autonoma O Transport Local aduce la cunostinta participantilor, prin adresa nr. 10409, ca oferta depusa de & - - Polonia ocupa locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte, fiind astfel castigatoare.

Avand in vedere ca de la data de 31.12.2008 pana in prezent, RA- nu a intreprins nici un demers in a incheia contractul de achizitie publica, a transmis acesteia prin adresa nr.023/23.02.2009, solicitarea de a lua masurile ce se impun in vedere incheierii contractului de achizitie.

Raspunsul RA- transmis prin adresa nr.2276/03.03.2009 a fost in sensul ca directorul general al regiei este in delegatie si nu poate fi luata o decizie pana la revenirea acestuia in institutie.

In acest context s-a adresat din nou Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor prin contestatia nr.6504/12.03.2009, solicitand acestuia din urma: obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la emiterea actului de adjudecare a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008; obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local de a declara & drept adjudecatara a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008 avand in vedere ca oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte; obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la incheierea contractului de achizitie publica avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor, cod --0, respectiv --0.

Prin decizia nr.1234/118C4/993/30.03.2009, a respins ca nefondata contestatia formulata de subscrisa, motivat de faptul ca autoritatea contractanta este in imposibilitate de a incheia contractul de achizitie publica din cauza lipsei sursei de finantare, in speta apreciindu-se ca fiind incidente dispozitiile art.209 alin.1 lit.d din OUG nr.34/2006.

In acest context s-a adresat instantei de judecata, in speta Curtii de Apel Oradea, contestand astfel decizia nr.1234/118C4/993/30.03.2009.

n drept, s-au invocat dispozitiile art.283-285 din nr.OUG34/2006, Legea nr.273/2006.

Regia Autonomă - O Transport Local, legal citata, a depus intampinare prin care s-a solicitat respingea plangerii și mentinerea Deciziei atacata, fiind legala si întemeiata pentru urmatoarele:

În motivare s-a arătat că în calitate de autoritate contractanta,. a organizat procedura de licitatie publica deschisa pentru atribuirea contractului de achizitie a 20 autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si de intretinere a autobuzelor, in baza Hotararilor Consiliului Local al mun. nr.191/28 februarie 2007 privind achizitia de tramvaie si autobuze de transport de calatori si contractarea unui imprumut bancar pentru realizarea acestei investitii; nr.457/28 iunie 2007 privind aprobarea documentatie de atribuire, numire comisie de evaluare si privind finantarea achizitiilor de mijloace de transport; nr.252/27 martie 2008 privind aprobarea contractarii unei finantari si a garantarii acestei finantari pentru achizitia a 20 autobuze urbane in suma de 3.570.000 euro si garantarea contractului de imprumut.

Aceasta procedura de achizitie autobuze a fost supusa verificarii supravegherii P - Compartimentului de verificare a achizitiilor publice B din cadrul DGFP - in baza OUG nr.30/2006 (Raport de activitate nr.-/73642/ 20.05.2009,- fila 1-29 vol I) observatorii desemnati participand la toate sedintele comisiei de evaluare si care nu au constatat nereguli sau ilegalitati pe parcursul derularii procedurii ori cu ocazia anularii acestei proceduri - caz in care ar fi emis Note intermediare pentru abateri in conformitate cu prev.art.14 din HG.942/2006 -norme de aplicare OUG.30/2006.

Un argument in plus ca autoritatea contractanta a respectat toate regulile si principiile ce stau la baza procedurii de achizitie publica este faptul ca dosarul a fost supus verificarii si de catre Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice -- (si care nu a aplicat masuri de sanctionare pentru ca nu ar fi respectat legislatia in materie).

Aceasta Procedura de achizitie autobuze are un parcurs mai - 2007-2009- se incheie prin anulare procedura (anunt tip erata din nr.13355/08.05.2009 - fila 34-39 vol 1), licitatia demareaza in anul 2007 dar este anulata pentru lipsa de ofertanti; - se reia in anul 2008 prin anuntul de participare publicat in cu nr.42812/08.02.200B

Se parcurge perioada de clarificari la documentatia de atribuire, in care se inregistraza doua contestatii, solutionate prin Decizii nr.1315/201C.4/714/10.04.200B si nr/2059/291 C4/1515/22. 05. 2008.

- are loc sedinta de deschidere a ofertelor depuse de ofertantii $ - si Romania SRL la data de 24.04.2008, apoi perioada de clarificari si evaluare oferte si se incheie cu Raportul procedurii inregistrat sub nr.4899 / 20.06.2008 prin care s-a declarat ca ofertant castigator SC. Romania SRL.

Impotriva acestui raport a formulat o prima contestatie ofertantul - solutionata prin Decizia nr.-/18.07.2008

Contestatia viza modul in care Comisia de evaluare a acordat punctaj zero pentru ambele oferte (in speta oferta contestatorului) la criteriul de garantie suplimentara;

Comisia a avut in vedere ca "Orice oferta privind garantia extinsa, suplimentara fata de cea obligatorie, trebuie sa depaseasca termenii garantiei obligatorii si era evident ca o garantie de 0 Km suplimentar la 48 luni nu constituie o oferta care poate fi acceptata ca intrunind criteriul de punctaj - de 8 puncte - indiferent pe cate luni este aceasta oferta."

Urmeaza faza de reexaminare si reevaluare oferte - dispusa prin decizie - in care se incheie - Proces verbal nr.6281/31.07.2008 si Raportul procedurii nr.6283/31.07.2008 - prin care se anuleaza procedura de achizitie publica.

La reexaminarea ofertelor din punct de vedere al factorului de evaluare "perioada de garantie suplimentara" si tinand seama de dispozitiile Deciziei, comisia a constatat ca: nu poate stabili oferta castigatoare si nu poate atribui contractul deoarece procedura este afectata datorita unor omisiuni si erori din documentatia de atribuire: in concret, nu s-a facut corelarea dintre perioada de timp de 12 luni si nr.de 60.000 Km/autobus parcursi in 12 luni la factorul de evaluare" perioada de garantie suplimentara "), la care nu mai pot fi adoptate masuri corective deoarece ofertele depuse au fost deschise si evaluate odata iar rezultatul procedurii a fost contestat )"

Se inregistreaza o a doua contestatie formulata de solutionata prin Decizia nr.4045/501 4/3495/04.09.2008, Consiliul a retinut ca a dispus prin Decizia anterioara acordarea punctajului maxim de 8 puncte contestatorului: "membrii comisiei de evaluare nu au tinut cont de Decizia Consiliului nr.3186/418-C4/2790/18.07.2008, prin care s-a dispus ca, in cazul ofertei depuse de & -, punctajul acordat pentru factorul de evaluare "perioada de garantie suplimentara" sa fie de 8 puncte" - dar dispozitivul acestei prime Decizii - nu cuprindea o astfel de dispozitie - caz in care ar fi hotarat in locul comisiei de evaluare, depasindu-si competenta.

Autoritatea contractanta formuleaza Plangere (nr.7585/18.09.2008) solutionata de Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr.452/CA/3 decembrie 2008) cu respingere, respectiv cu mentinerea Deciziei nr.4045/2008 a (fila 242-269,volll )

S-a considerat si in prezent ca anularea procedurii a avut loc in conditii perfect legale - nu s-a transmis nici o comunicare privind rezultatul aplicarii procedurii de atribuire (fiind in faza de reluare a procedurii de reevaluare oferte, dupa anularea rezultatului procedurii contestate anterior); si, oricum si in aceasta situatie,conform tezei 2 al art 1, adica procedura se poate anula inainte de data incheierii contractului de atribuire - nu se atribuise nici un contract si nici nu se incheia-contract in forma scrisa - Rezultatul procedurii de atribuire si declarare ofertată castigatoare fiind anulat anterior, prin Decizie) ( - cazul prevazut la lit d al tezei 1 al art 209 era intrunit -

abateri grave de la prevederile legislative care afecteaza procedura de atribuire sau - este imposibila incheierea contractului - situatie in care s-a aflat autoritatea contractanta a se observa ca atat contestatorul cat si Consiliul respectiv Curtea de Apel retin in mod gresit motiviul anularii procedurii - ignorand sustinerile autoritatii contractante si acte emise: Raportul procedurii 6283/31.07.2008 si procesul verbal al sedintei de reexaminare nr.6281/31.7.2008. - motivul anularii procedurii fiind "imposibilitatea incheierii contractului" nu abateri grave de la prevederile legislative.

S-a subliniat că până la acest moment al procedurii de achizitie, starea de fapt este irelevanta pentru prezenta cauza.

Astfel, ca urmare a reluarii procedurii - comunicarile nr.10169/19.12.2008,-comisia de evaluare oferte incheie procesul verbal nr.10262/23.12.2008 prin care reanalizeaza ofertele si stabileste punctajul in baza Deciziei si stabileste ierarhia ofertelor depuse de cei doi ofertanti: & - si SC. Romania SRL (file 290-304;305-306,volll)

Se comunica masurile la, si ofertantilor cu adresa nr.10279/24.12.2008.(fila 282-289,volll ).

La acesta comunicare si proces verbal se depune contestatie de ofertantul Romania SRL (nr.1313/05.01.2009) care este solutionata cu respingere prin Decizia nr.445/43 C4/23/28.01.2009.

Se comunica decizia cu adresa nr.1559/11.02.2009 la ofertanti si

Dupa reluarea procedurii Comisia de evaluare oferte se intruneste in sedinta de reevaluare oferte pe data de 11.03.2009 cu care ocazie se incheie procesul verbal cu nr.2600/11.03.2009 prin care, analizand starea procedurii de licitatie raportat la 5/2008 si nr.111/2009, de imposibilitate incheiere contract din lipsa de realizare a finantarii, propune anularea procedurii in baza art.209 lit d din OUG nr.34/2006.

Ca urmare, se incheie Raportul procedurii nr..2710/12.03.2009 prin care se hotareste anularea procedurii de achizitie, in baza art 209 lit d din OUG nr.34/2006 pentru motivele enuntate in act. (file 195-196; 200, vollI).

Concomitent, fara sa aiba cunostinta ca s-a depus contestatie la data cand s-a inregistrat Raportul procedurii privind anularea licitatiei - 12.03.2009, - se formuleaza o a treia contestatie de - contestatia care se inreg.la sub nr.6504/12.03.2009 - Aceasta este comunicata de autoritatii contractante cu adresa nr.4768/993/C4/13.03.2009, iar de catre contestator, la data de 16.03.2009 (file 186-192; 193-194,vol.ll ).

Contestatia a fost solutionata de prin Decizia nr.1234/118/C4/993 din 30.03.2009 - si a fost respinsa ca nefondata - comunicata la aut.contractanta si inreg.sub nr.3530/02.04.2009 si care o comunica ofertantilor si cu adresa nr.3666/07.04.2009.(file 124-129;130-149,voi II).

In aceasta situatie, pe data de 07.04.2009, se finalizeaza procedura prin emiterea actului "comunicare privind anularea procedurii nr. 3668/07.04.2009 catre participanti si, prin care se informeaza ca " autoritatea contractanta se afla in imposibilitatea incheierii contractului de achizitie urmare anularii procedurii in baza prev.art 209 alin 1 lit d din OUG. nr.34/2006,; motivul concret este." lipsa finantarii achizitiei " nefiind in masura sa-si poata executa obligatiile de plata ce ii revin potrivit contractului de achizitie publica".(fila 116-121 vol. II)

Intre timp, împotriva Deciziei 1234/30.03.2009 ofertantul formuleaza Plangere la Curtea de Apel Oradea, si notifica autoritatea contractanta cu adresa 033/08.04.2009(fila 65-77 voI.I )

Dosarul privind plangerea este stramutat la Curtea de Apel Cluj - si face obiectul prezentei cauze.

Urmeaza o noua faza in procedura, post plangere impotriva Decizie nr.1234/2009 care face obiectul cauzei, în care se inregistreaza oap atra contestatie formulata de ofertantul SC. & -, inreg. la cu nr.9268/13. 04.2009 - impotriva actului "comunicare privind anularea procedurii" nr.3668/07.04.2009 - (fila 106-115,vol.l) care este solutionata de prin Decizia nr.1549/143 C4/1524/24.04.2009 - cu respingere:

-nefondata la primul capat de cerere - anularea actului numit comunicare;

- inadmisibila la al doilea capat - sanctionare autoritate contractanta.

Aceasta Decizie, ulterioara Deciziei nr.1234/2009, a ramas definitiva si executorie, nefiind contestata de. (fila 47-62,voI.1)

Ca urmare, se publica Anuntul de tip erata in cu Q nr.13355/08.05/2009 prin care procedura s-a finalizat prin anularea ei.

Publicarea anuntului se face si in. (file 34-39;30-31 vo. I )

S-au evidențiat urmatoarele aspecte pentru care plangerea formulata impotriva Deciziei nr.1234/118 C4/993/30.03.2009 s-a apreciat ca fiind total nefondata:

Asa cum rezulta din probele dosarului, actul contestat este Decizia 1234/118 C4/993 din 30. 03.2009. (fila 130-149 vol.lI) Prin actul contestat a respins ca nefondata contestatia formulata de ofertantul & - - Polonia, înregistrata sub nr. 6504/12.03.2009, impotriva asa-zisei "pasivitati a autoritatii contractante" de obligare la emiterea de acte in cadrul procedurii de achizitie, asa cum se consemneaza la pag. 1, pag. 10 penultim l, aliniat precum si pag.14-15 -16 din act (Decizie):

- obligarea autoritatii contractante la emiterea actului de atribuire a procedurii de licitatie deschisa desfasurata in data de 24.04.2008

- obligarea autoritatii contractante de a declara drept castigatoare a procedurii de licitatie desfasurata in data de 24.04.2008

- obligarea autoritatii contractante la incheierea contractului de achizitie publica avand ca obiect "achizitia a 20 autobuze pentru transportul de calatori si servicii de reparare intretinere a autobuzelor. "

De observat ca nu a facut obiect a contestatiei la si ca urmare, nici a Deciziei autoritatii de solutionare a contestatiei, Hotararea comisiei de evaluare oferte - Raportul procedurii nr. 2710/12.03.2009 - de anulare a procedurii in baza art 209 lit.d din Ordonanta de urgenta, pentru lipsa de finantare. Acest act nu a facut obiectul nici a unei alte contestatii ulterioare.

Ori, prin acest act neatacat, autoritatea contractanta a anulat toata procedura de licitatie intrucat in anul 2009 (urmator celui in care s-a organizat licitatia 2008) s-au retras toate aprobarile legale pentru imprumuturile ce trebuiau sa fie prevazute sa asigure finantarea achizitiei de autobuze, Consiliul Local al mun.O refuzand cofinantarea acesteia (HCL nr.111/26.02.2009 -( fila 199; 177, voi II)

Cata vreme procedura a fost anulata din motive independente de autoritatea contractanta - motive care nu tin de actele in sine ale procedurii - ci de detinatorul legal al patrimoniului regiei (actionarul unic) - respectiv Consiliul Local al mun.O -, in mod corect si legal se retine prin Decizia atacata ca autoritatea contractanta nu poate fi acuzata de neemitere acte in cadrul procedurii, constatand ca nu exista pasivitate si nici obligatie la emiterea de acte de genul celor solicitate de petentul. ("se observa ca activitatea autoritatii contractante s-a desfasurat cu respectarea Deciziilor Consiliului nr.3186/418 C4/2790/18.07.2008 si nr. 4045/501 C4/3495 din 04.09.2008, obligatorii si executorii in ceea ce priveste reanalizarea si reevaluarea ofertelor depuse si cu respectarea art 200 din Ordonanta si a celor expuse in motivarea deciziilor" (pag.14 ultim aliniat si continuare in pag. 15 din decizia atacata).

Mai mult decat atat, actul de comunicare cu nr.3668/07.04.2009, privind motivele anularii procedurii achizitiei de autobuze, a fost mentinut de prin Decizia nr.1549/143 C4/1524 din 24.04.2009,( neatacata cu recurs/plangere), respingandu-se contestatia ca nefondata pentru anulare document-comunicare si ca inadmisibila pentru cererea de sanctionare a autoritatii contractante (pag. 1, -2; pag.13-14 din Decizie -( fila 40-46 vol. 1)

In situatia in care procedura era anulata printr-un act neatacat (Raport procedura nr.2710/12.03.2009) si ca urmare, nedesfiintat prin Decizie sau hotarare judecatoreasca, cererea de emitere acte intr-o procedura anulata este inadmisibila. Prin urmare, era normal, justificat si pe depin legal,ca sa respinga contestatia pentru obligarea autoritatii contractante la emiterea de acte in procedura anulata.( la data de 12.03.2009).

Tinind seama de cronologia actelor emise in speta si de atitudinea partilor litigante in raport de hotararea de anulare a procedurii de achizitie a 20 autobuze urbane - Raportul procedurii nr. 2710/12.03.2009 - de neatacare cu contestatie sau plangere de catre petentul solaris & -, este superflua examinarea de catre instanta de recurs a motivelor anularii procedurii.

Asa cum s-a mai precizat, recurenta nu a atacat nici Decizia nr.1549/143C4/1524 din 24.04.2009, prin care s-a respins ca nefondata contestatia de a se anula actul-autoritatii contractante denumit" comunicarea privind anularea procedurii nr.3668/07.04.2009" prin care s-a comunicat motivul anularii ( A se observa ca, nici in cadrul acestei contestatii, desi avea cunostinta de Hotararea de anulare a procedurii si din dosarul anterior de contestatie, nu solicita si anularea acestui act: Raportul procedurii nr.271 0/12.03.2009.)

In consecinta, plangerea formulata de & - impotriva Deciziei nr. 1234/118 C4/993/30.03.2009, la cea mai sumara examinare, apare ca fiind total nefondata solicitând respingerea si menținerea deciziei atacate.

Cu privire la "Cererea precizatoare a situatiei de fapt" prin care se solicita examinarea si a altor aspecte decat cele examinate si solutionate prin decizia 1234/118 C4/993/30.03.2009, o gasim total inadmisibila in fata instantei de recurs, cata vreme ce actul atacat este Decizia respectiv capetele de cerere cu care a fost investit prin contestatia din 12.03.2009 si pe care le-a solutionat. Altfel, examinind starea de fapt in sensul indus prin cererea de examinare precizata, s-ar eluda primul grad de jurisdictie la iar instanta de recurs, la acest capat de cerere, ar fi transformata in prima instanta si s-ar incalca si prevederile Ordonantei de Urgenta nr.34/2006 care reglementeaza obligativitatea contestarii prealabile a actelor autoritatii contractante in procedurile de achizitie publica la (art.255; 266 si urm din ordonanta.).

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarea situatie de fapt:

In data de 8 februarie 2008 fost publicat in de catre parata REGIA AUTONOMA - TRANSPORT LOCAL, anuntul cu numarul 42812 referitor la procedura de licitatie deschisa pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect,achizitia a 20 autobuze pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor" cod --5, respectiv --0,

Dupa mai multe cicluri de contestare a diferitelor faze ale procedurii de achizitie publica, în data de 19.12.2008, parata a transmis adresa nr.10169 prin care informa ca in data de 22.12.2008 a fost programata sedinta comisiei de evaluare pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect "achizitia a 20 autobuze pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor" cod --5, respectiv --0".

Pe data de 23.12.2008 a fost intocmit procesul verbal de al sedintei comisiei de evaluare a ofertelor prin care oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte.

Ulterior, in data de 31.12.2008 Regia Autonoma O Transport Local aduce la cunostinta participantilor, prin adresa nr. 10409, ca oferta depusa de & - - Polonia ocupa locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte.

Prin adresa nr.23/23.02.2009, petenta a transmis paratei solicitarea de a lua masurile ce se impun in vedere incheierii contractului de achizitie.

Raspunsul regiei, consemnat in adresa 2276/03.03.2009 a fost in sensul ca, directorul general al regiei este in delegatie si nu poate fi luata o decizie pana la revenirea acestuia in institutie,

In fapt, dupa ce autoritatea contractanta, pe data de 23.12.2008 a intocmit procesul verbal al sedintei comisiei de evaluare a ofertelor prin care oferta depusa de & - - Polonia ocupa locul I cu un punctaj de 96,3105 puncte, ulterior, a adoptat Hotararea Consiliului de Administratie nr.5/29.12.2008, necomunicata participantilor la licitatie, prin care a aprobat solicitarea comisiei de evaluare de a anula procedura de atribuire a contractului de achizitie publica din cauza lipsei de finantare.

Avand in vedere Iipsa emiterii deciziei de adjudecare a procedurii de achizitie publica de catre autoritatea contractanta precum si refuzul acesteia de a incheia contractul de achizitie publica avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor, petenta s-a adresat Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor prin contestatia nr.6504/12.03.2009, apreciind ca in speta sunt incidente prevederile art.255 alin.1,3,4,5, art.256, art.278 alin.2, art.204 alin.1 din OUG nr.34/2006:)

Prin contestatia formulata a solicitat: obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la emiterea actului de adjudecare a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008, obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local de a declara & drept adjudecatara a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008 avand in vedere ca oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte; obligarea paratei Regia Autonoma - O Transport Local la incheierea contractului de achizitie publica avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze cu podea joasa, pentru transportul de calatori si servicii de reparare si intretinere a autobuzelor, cod --0, respectiv --0, intrucat in conditiile in care RA- ar fi respectat decizia nr.4045/501/ C4/3495/04.09.2008 ar fi trebuit sa emita decizia de adjudecare a procedurii de licitatie desfasurate in data de 24.04.2008 ca urmare a intocmirii procesului verbal al sedintei comisiei de evaluare a ofertelor din data de 23.12.2008, prin care oferta depusa de & - - Polonia a ocupat locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte.

Prin adresa nr.3932/23.03.2009, autoritatea contractanta a completat sustinerile din adresa nr. 2807/16.03.2009, justificand faptul ca nu a mai avut cand sa transmita catre participantii la procedura comunicarile privind anularea procedurii, avand in vedere contestatia depusa de petenta.

Prin decizia nr.1234/118C4/993/30.03.2009, a respins ca nefondata contestatia formulata, motivat de faptul ca autoritatea contractanta este in imposibilitate de a incheia contractul de achizitie publica din cauza lipsei sursei de finantare, in speta apreciindu-se ca fiind incidente dispozitiile art.209 alin.1 lit.d din OUG nr.34/2006.

In acest context s-a adresat instantei de judecata, contestand astfel decizia nr.1234/118C4/993/30.03.2009.

Existenta unei hotarari a Consiliului de Administratie a RA- nr.5/29.12.2009 prin care se aproba anularea procedurii de achizitie si a unei Hotarari a Consiliului Local O nr.111/26.02.2009 prin care se sustine decizia Consiliului de Administratie a RA- privind anularea procedurii de achizitie nu sunt determinante in cauza si sunt menite a schmba, in tot, decizia atacata, datorita urmatoarelor aspecte:

Conform art.1 din Hotararea Consiliului Local O nr.111/26.02.2009: "se sustine decizia Consiliului de Administratie al Regiei Autonome O Transport Local privind anularea procedurii de licitatie privind achizitionarea a 20 de autobuze de transport de calatori de catre RA-, ca urmare a imposibilitatii preluarii de catre municipalitate a cofinantarii ce trebuia asigurata de regie. "

Asa cum in mod corect a sesizat petenta, Hotararea Consiliului Local O nr.111/26.02.2009, cuprinde dispozitii ce vizeaza si in acelasi timp prejudiciaza calitatea de ofertant castigator al procedurii de licitatie avand ca obiect achizitionarea a 20 de autobuze de transport de calatori de catre RA-.

Astfel, aceasta mentioneaza existenta imposibilitatii preluarii cofinantarii de catre municipalitate, insa din actele dosarului, rezulta faptul ca municipalitatea - Consiliul Local O a emis in data de 30.03.2009, hotararea nr.370 prin care hotaraste: "se aproba incheierea de contracte de prestari servicii de transport pentru institutiile subordonate Consiliului Local al Municipiului O, care utilizeaza autoturisme din patrimoniul RA- "

Astfel, la data de 21.05.2009 Directia Economica din cadrul Primariei Oae mis raportul de specialitate nr.52660 prin care s-a aprobat achizitionarea a 22 de autobuze pentru transportul de calatori, iar Consiliul Local O, ca urmare a acestui raport a adoptat o Hotarare privind innoirea parcului auto la Regia Autonoma Transport Local O prin care aproba la randul sau achizitionarea celor 22 de autobuze.

Ca urmare a acestei hotarari a Consiliului Local O, Regia Autonoma - O Transport Local a publicat in anuntul de intentie nr.15654/22.05.2009. avand ca obiect achizitia estimata a 22.autobuze de diferite titluri.

Prin urmare, se remarca faptul ca desi prin Hotararea nr.111/26.02.2009, Consiliul Local O arata ca nu dispune de fondurile necesare cofinantarii achizitionarii a 20 de autobuze de transport de calatori de catre RA-, în conditiile existentei unui ofertant castigator, ulterior, la o luna de zile de la data emiterii hotararii contestate, acelasi Consiliu Local emite Hotararea nr.370/30.03.2009 prin care aproba incheierea de contracte de prestari servicii de transport pentru institutiile subordonate Consiliului Local al Municipiului O, care utilizeaza autoturisme din patrimoniul RA- O depasind astfel resursele financiare necesare unei asemenea achizitii.

Intregul parcus al acesti achizitii publice vadeste faptul ca, din ratiuni mai mult sau mai putin echivoce, autoritatile locale au refuzat nejustificat sa recunoasca drept castigtoare oferta depusa de catre petenta, in final, ajungand chiar la anularea licitatiei pentru,lipsa fondurilor,

Apare ca surprinzatoare aceasta conduita a autoritatii contractante si a Consiliului Local O in conditile in care cheltuielile bugetare au o destinatie precisa si limitata si sunt determinate de autorizarile cuprinse in legi specifice si din legile anuale bugetare.

In contextul dispozitiilor art. 41- 48 din 273/2006, este nedovedita sustinerea potrivit careia, la data publicarii anuntului de participare la licitatia deschisa, nu existau fondurile necesare atribuirii contractului, in conditiile in care la o luna de zile dupa ce a hotarat ca sustine hotararea consiliului de administratie a RA- de anulare a procedurii de achizitie publica, acelasi consiliu local emite:

- Hotararea nr.370/30.03.2009 prin care aproba incheierea de contracte de prestari servicii de transport pentru institutiile subordonate Consiliului Local al Municipiului care utilizeaza autoturisme din patrimoniul RA- O;

- Hotarare privind innoirea parcului auto la Regia Autonoma Transport Local O prin care aproba la randul sau achizitionarea celor 22 de autobuze:

- raportul de specialitate nr.52660 prin care aproba achizitionarea a 22 de autobuze pentru transportul de calatori, motiv pentru care argumentatia paratei referitoare la lipsa sursei de cofinantare, apare ca fiind surprinzatoare si nelegala.

Rezulta asadar ca sustinerea cu privire la incidenta art. 209 alin 1 lit. d din OUG 34/2006, referitoare la dreptul autoritatii contractante de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica daca este imposibila incheierea contractului este nefondata, ansamblul materialului probator administrat in caza evidentiind existenta unor factori de natura subiectiva, nicidecum obiectiva, in finalizarea procedurii.

Apararile formulate de catre Regia Autonoma de Transport Local O cu privire la neatacarea Deciziei nr.1549/143C4/1524 din 24.04.2009, prin care s-a respins ca nefondata contestatia vizand comunicarea referitoare la anularea procedurii nr.3668/07.04.2009 nu sunt relevante in speta, fiind acte ulterioare momentului sesizarii cu privire la contestatia analizata in speta.

Potrivit art. 205 alin 1 din acelasi act normativ, instanta, admițând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz:

a) anularea în tot sau în parte a actului autorității contractante;

b) obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă;

c) îndeplinirea unei obligații de către autoritatea contractantă, inclusiv eliminarea oricăror specificații tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunțul/invitația de participare, din documentația de atribuire sau din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire;

d) orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice,

Admiterea in parte a contestatiei a avut in vedere dispozitiile art. 204 din OUG 34/2006, potrivit carora, Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare, pe baza propunerilor tehnice si financiare cuprinse in respectiva oferta,

In conditiile in care, in data de 31.12.2008 Regia Autonoma O Transport Local a adus la cunostinta participanatilor la licitatie, prin adresa nr. 10409, faptul ca oferta depusa de & - - Polonia ocupa locul 1, cu un punctaj de 96,3105 puncte, revine acestei institutii obligatia de a declara SC & - adjudecatara a procedurii de licitatie desfasurata in 24.04.2008, avand in vedere faptul ca oferta acesteia a obtinut punctajul cel mai mare.

De asemenea, incheierea contractului de achiziție publică având ca obiect achiziționarea a 20 de autobuze cu podea joasă pentru transportul de călători și servicii de reparare și întreținere a autobuzelor, cod --0 respectiv --0, se impune a fi realizata în condițiile aceluiasi art.204 alin. din OUG 34/2006.

Pentru aceste considerente, Curtea va modifica Decizia nr.1234/118C4/993/30.03.2009 a în sensul că va admite în parte contestația nr.6504/12.03.2009, va obliga pârâta la emiterea actului de adjudecare în urma verificării punctajelor obținute de ofertanți și raportat la deciziile anterioare si va obliga pârâta să încheie contractul de achiziție publică având ca obiect achiziționarea a 20 de autobuze cu podea joasă pentru transportul de călători și servicii de reparare și întreținere a autobuzelor, cod --0 respectiv --0, în condițiile art.204 alin. din OUG 34/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI DE:

Admite plângerea formulată de contestatoarea SC & - în contradictoriu cu intimata REGIA AUTONOMĂ O TRANSPORT LOCAL.

Modifică Decizia nr.1234/118C4/993/30.03.2009 a în sensul că admite în parte contestația nr.6504/12.03.2009.

Obligă pârâta la emiterea actului de adjudecare în urma verificării punctajelor obținute de ofertanți și raportat la deciziile anterioare.

Obligă pârâta să încheie contractul de achiziție publică având ca obiect achiziționarea a 20 de autobuze cu podea joasă pentru transportul de călători și servicii de reparare și întreținere a autobuzelor, cod --0 respectiv --0, în condițiile art.204 alin. din OUG 34/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 2.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

RED.MH/MB

16.12.09/5 ex.

Președinte:Maria Hrudei
Judecători:Maria Hrudei, Floarea Tămaș Gabriel Năsui

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 3113/2009. Curtea de Apel Cluj