Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII- contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 41
Ședința publică din 07.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Diana Magdalena Bulancea
JUDECĂTOR 2: Horațiu Pătrașcu
JUDECĂTOR 3: Raluca
Grefier: -
Pe rol se află soluționareaplângeriiformulate de petenta SA împotriva Deciziei nr. 6342/C8/7654 pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor la data de 19.11.2009 în contradictoriu cu intimata SC SERV SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petenta, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la fila 4 dosar, și intimata, reprezentată de consilier juridic, cu delegație pe care o depune în ședință.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței căprocedura de citare este legal îndeplinită, că a fost înaintat dosarul în care s-a pronunțat decizia atacată și că intimata a depus, la data de 11.12.2009, întâmpinare și acte, în două exemplare.
Curtea comunică petentei, prin avocat, întâmpinarea și actele depuse de intimată.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra plângerii.
Petenta, prin avocat, solicită admiterea plângerii și desființarea deciziei, ca neîntemeiată, cu reținerea cauzei pentru judecare pe fond și anularea Adresei nr. 6823/26.10.2009 emise de autoritatea contractantă, ca netemeinică și nelegală, anularea rezultatului procedurii de atribuire cu obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor. Precizează că, în ce privește aspectul tardivității plângerii, conform formulei din Fișa de Date a rezultă că valoarea contractului este mai mare de 5.000.000 euro, astfel încât termenul de formulare a contestației este de 10 zile. La interpelarea Curții, precizează că a formulat contestația la în termenul legal, având în vedere că decizia autorității contractante i-a fost comunicată la data de 27.10.2009 iar contestația a fost înregistrată la la data de 09.11.2009, în termenul de 10 zile prevăzut de art. 2562alin. 1 lit. a) coroborat cu art. 55 alin. 2 lit. c) din OUG nr. 34/2006. Pe fondul plângerii, arată că motivele de respingere a ofertei sale sunt neîntemeiate. Astfel, a fost invocat faptul că nu ar fi făcut dovada plății taxelor și impozitelor locale, însă dovada plății acestora rezultă din înscrisurile aflate la filele 311-327 din oferta sa. De asemenea, potrivit legislației spaniole, certificatele depuse au valabilitate 6 luni, aspect ce nu a fost luat în seamă de autoritatea contractantă. Pe aspectul invocat de autoritatea contractantă cu privire la experiența personalului implicat în proiect a făcut dovada îndeplinirii acestei condiții, conform pct. 5.4.3 din Fișa de Date.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii și menținerea ca temeinică și legală a deciziei, având în vedere actele dosarului. Pe excepția tardivității, arată că termenul de 10 zile a fost depășit.
CURTEA,
Asupra plângerii de față;
Prindecizia nr. 6342/C8/7654,Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în temeiul disp.art.278 alin.1 și 5 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare,a respins ca tardiv formulată,contestațiadepusă de către SA în contradictoriu cu SC Serv SA.
Pentru apronunța această decizies-au avut în vedere următoarele:
Din actele existente la dosarul cauzei a rezultat că, rezultatul procedurii a fost comunicat prin fax în data de 27.10.2009, orele 15,24, societății SA prin adresa nr.6823/26.20.2009, iar valoarea estimată a contractului de achiziție publică este de 19.947.708 lei, conform fișei de achiziție.
Conform art.2562alin.1 lit.b din OUG 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care valoarea confirmată a contractului care urmează a fi atribuit, este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute de art.55 alin.2, contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință, în condițiile ordonanței susmenționate, de către contestator despre un act al autorității contractante pe care acesta îl consideră nelegal.
Din actele dosarului rezultă că petenta a luat la cunoștință de conținutul comunicării rezultatului procedurii la data de 27.10.2009, data transmiterii prin fax de autoritatea contractantă, iar termenul legal de depunere a contestației calculat potrivit art.101 alin.1 din cod pr.civ. s- îndeplinit la 2.11.2009.
În aceste condiții, contestația formulată de SC SA, a fost considerată, ca tardiv formulată, fiind respinsă ca atare.
mpotriva Deciziei nr. 6342/C8/7654 din de 19.11.2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimata SC SERV SA, petenta SAa formulat plângere,fiind astfel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, dosarul cu nr. de mai sus.
Prin plângerea formulată, s-a solicitat, în esență;
1/- admiterea plângerii, stfel cum a fost formulată, desființarea Deciziei nr. nr. 6342/C8/7654 ca neîntemeiată și reținerea cauzei spre rejudecare, iar pe fond;
2/-ca urmare a admiterii plângerii și desființării deciziei;
3/-anularea adresei nr.6823/26.10.2009 emisă de Autoritatea Contractantă ca fiind nelegală și netemeinică;
4/-anularea rezultatului aplicării procedurii de atribuire, și obligarea Autorității Contractante la reevaluarea ofertelor.
Înmotivarea plângeriis-a susținut în esență că, în mod greșit a fost respinsă contestația ca tardiv formulată, întrucât petenta a respectat termenul legal de depunere a contestației de 10 zile, calculate de la data comunicării Adresei nr.6823/26.10.2009, emisă de Autoritatea Contractantă.
Pe fondul plângerii s-a arătat că motivele de respingere a ofertei sunt neîntemeiate, întrucât s-a făcut dovada plății taxelor și impozitelor locale așa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 311-327 din oferta sa.
Cu privire la certificatele de valabilitate s-a susținut că, potrivit legislației spaniole acestea au valabilitate 6 luni, aspect de care autoritatea contractantă nu a ținut cont.
Referitor la experiența personalului implicat în proiect, conform pct.5.4.5 din fișa de date a achiziției publice s-a făcut dovada acestei cerințe, situație în care s-a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
SC Serv SA a depusîntâmpinareprin care a solicitat în esență respingerea plângerii formulate ca nefondată și menținerea deciziei formulate ca fiind legală și temeinică.
Plângerea este neîntemeiată.
Referitor la critica privind respingerea contestației ca tardiv formulată, Curtea constată următoarele:
Potrivit disp.art.2562alin.1 din OUG 34/2006 cu modificările și completările ulterioare: "persoana vătămată poate sesiza sau după caz instanța judecătorească competentă în vederea anulării actului și/sau recunoașterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de:
a) 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, despre un act al autorității contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului - este mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2);
b) 5 zile începând cu ziua următoare -în cazul în care valoarea contractului este egală sau mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2).
Totodată,potrivit disp.art.55 alin.1 din OUG 34/2006." anunțul de participare se publică în și în Monitorul Oficial al României,- după caz, în Oficial al Uniunii Europene-
La alin.2 lit.b) aceluiași articol de menționează că: " Publicarea în Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situațiile în care autoritatea contractantă se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 8 lit. d, e), iar valoarea estimată a contractului/acordului-cadru de furnizare sau de servicii care urmează să fie atribuit/încheiat este mai mare decât echivalentul în lei a 400.000 euro".
Așa fiind, cum valoarea estimată a contractului este de 19.947.708 lei, iarla data publicării anunțului de participare,echivalentul valoric exprimat în euro era de 4,2378 lei/Euro la cursul BNR, se constată că acesta este sub pragul de 5.000.000 Euro.
Susținerea petentei potrivit căreia, la echivalentul valorii exprimat în euro se va avea în vedere cursul de la BNR din ziua deschiderii ofertelor, iar nu cel din ziua publicării anunțului de participare, este contrazisă de disp. art.26 și 55 din Ordonanța anterior citată.
Prin urmare, cum valoarea estimată a contractului la cursul Euro al BNR din momentul publicării anunțului de participare este mai mică de 5.000.000 Euro, termenul pentru depunerea contestației este cel prev.de art.2562lit.b din Ordonanță, respectiv de 5 zile, care începe să curgă din ziua următoare luării la cunoștință despre actul contestat.
Așa fiind, din actele existente la dosarul cauzei rezultă că SA a luat la cunoștință de conținutul comunicării rezultatului procedurii la data de 27.10.2009 - data transmiterii prin fax de autoritatea contractantă a rezultatului procedurii, iar contestația a fost depusă și înregistrată la. în data de 09.11.2009, sub nr.14.940, deci după termenul de 5 zile prevăzut de lege.
În consecință, Curtea constată că, în mod legal și temeinic C-ul a respins plângerea contestatoarei, ca tardiv formulată, situație în care, plângerea formulată de aceasta va fi respinsă ca nefondată, neimpunându-se examinarea celorlalte critici, în raport de motivul respingerii plângerii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta SA împotriva Deciziei nr. 6342/C8/7654/19.11.2009 pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în contradictoriu cu intimata SC SERV SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 7.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
Red. GREFIER
EF/2ex.
20.01.2010
Președinte:Diana Magdalena BulanceaJudecători:Diana Magdalena Bulancea, Horațiu Pătrașcu, Raluca