Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 420/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.420/CA
Ședința publică de la 12 mai 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Revi Moga
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - -
S-a luat în examinareplângereaformulată de reclamana - SRL, cu sediul în comuna G nr.378, județul T, sediul procesual în T,-, - scara A, etaj 3,.12, județul T (adresa administratorului), în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna G, județul T, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, conform art.87 și urm. din Codul d e procedură civilă.
Acțiune scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință după care;
Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, conform art.242 pct. 2 Cod procedură civilă, lasă dosarul în pronunțare.
CURTEA
Asupra fondului în contencios administrativ și fiscal de față:
Prin decizia civilă nr.850/2C-, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată de - SRL în contradictoriu cu Consiliul Local al Comunei l G; a dispus anularea procedurii de achiziție publică desfășurată în cauză.
Pentru dispune astfel a reținut organul jurisdicțional că, în calitatea sa de autoritate contractantă, Consiliul Local al Comunei l Ga organizat prin cerere de oferte, procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică privind reparații la din comuna l G, județul
S-a reținut că: -oferta depusă de contestator în plicuri sigilate, a fost deschisă de persoane încă neidentificate din cadrul primăriei, fără însă să fi fost întocmit un proces verbal de deschidere a ofertelor.
- comisia de evaluare nu a păstrat documentele achiziției publice într-o măsură care să asigure integritatea acestora, permițând astfel vicierea procedurii de achiziție publică, fără posibilitate de remediere;
- invitația de participare tip on-line a fost înlocuită cu invitația de participare tip off-line, fără anunțul de anulare primei invitații;
- decizia de anulare a procedurii fost comunicată contestatoarei la data de 16.01.2008;
- nici invitația de participare și nici fișa de date a achiziției nu precizează data de deschidere a ofertelor.
Împotriva deciziei pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, - SRL a formulat plângere, solicitând anularea deciziei, continuarea procedurii de achiziție publică de servicii pentru ca oferta sa să fie declarată câștigătoare.
S-a motivat de către petentă că existența unor încălcări grave ale legislației în ceea ce privește procedura achizițiilor nu poate fi imputată operatorului economic, culpa aparținând în exclusivitate autorității contractante care săvârșind această greșeală a luat la cunoștință despre oferta petentului, ale cărui șanse de câștig s-au diminuat.
S-a mai arătat faptul că s-a ajuns nejustificat la deschiderea ofertelor, la aproape 2 luni de la data limită de depunere a ofertelor, deși nu era stabilită data deschiderii ofertelor;petenta a suferit prejudicii în urma anulării acestei proceduri constând în cheltuielile efectuate cu întocmirea și depunerea documentației prevăzute de lege dar și în profitul de care fost lipsită, ca urmare a pierderii achiziției.
Intimata - autoritatea contractantă a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție tardivitatea formulării plângerii și lipsa prejudiciului contestatorului.
Instanța va analiza cu prioritate excepțiile invocate, în considerarea dispozițiilor art.137 din Cod pr.civilă, reținând următoarele:
Referitor la tardivitatea plângerii se reține că nu poate fi primită această apărare motivat de faptul că Decizia nr.860/2C2/136 a fost pronunțată la 5.03.2008.
Ea a fost comunicată - SRL la 13.03.2008, cu confirmare de primire,așa cum rezultă din dovada anexată la dosarul format în fața Consiliului, atașat la cel al instanței - fila 155.
Plângerea împotriva acestei deciziei s-a înregistrat la, la 25.03.2008, fiind respectat astfel termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile art.280 alin.5 din OUG nr.34/2006 modificată și completată.
În consecință această excepție va fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește lipsa existenței unui prejudiciu precum și lipsa unui interes în promovarea plângerii, Curtea va reține următoarele:
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă; el trebuie să îndeplinească cerințele: să fie legitim juridic, să fie născut și actual, personal și direct.
Dintre aceste condiții instanța reține că petenta nu a făcut dovada celei referitoare la caracterul născut și actual, respectiv existența prejudiciului în momentul în care s-a exercitat dreptul la acțiune, în sensul că petenta s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune.
În speță, față de împrejurarea comunicată petentului potrivit cu care procedura de achiziție publică a fost anulată înaintea fazei de evaluare ofertelor, Curtea reține că nefiind desemnat un câștigător în detrimentul altuia și pentru că procedura de atribuire contractului urmează fi reluată, cu respectarea dispozițiilor OUG nr.34/2006, petentul va avea posibilitatea să-și depună din nou oferta, nefiind astfel prejudiciat.
De altfel, dispozițiile art.255 (3) b) din OUG nr.34/2006 cu modificările ulterioare arată că persoana vătămată într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, în materia achizițiilor publice, este persoana ce îndeplinește cumulativ 2 condiții:
- are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziție publică;
- suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu.
În cauză, nu poate fi primită susținerea petentului conform cu care prejudiciul creat constă în costurile prilejuite de întocmirea documentației atâta vreme cât nici o ofertă nu a fost acceptată sau respinsă.
Nici prejudicierea sub aspectul faptului că ar fi avut șanse să fie declarată câștigătoare deoarece ar fi fost singura participantă, nu poate exista întrucât nu se poate afirma că petenta ar fi câștigat contractul atâta vreme cu cât nu poate fi declarat câștigător un participant, doar pe motivul că este singurul ofertant.
De aceea, reținând că nu există un interes născut și actual, în sensul că petentei nu s-a creat un prejudiciu în accepțiunea art.255 alin.3 b) din OUG nr.34/2006 cu modificări și completări,Curtea va admite această excepție și va respinge în consecință plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată excepția tardivității plângerii.
Admite excepția lipsei de interes în formularea plângerii.
Respinge plângerea formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în comuna G nr.378, județul T, sediul procesual în T,-, - scara A, etaj 3,.12, județul T (adresa administratorului), în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna G, județul T, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice, ca lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 mai 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Pentru grefier -
Conf.art.261 alin.2 Cod pr.civilă
Semnează Grefier șef
Red.hot.jud.-/1.07.2008
Tehnored. 4 ex./02.07.2008
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Revi Moga, Adriana Gherasim