Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 465/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMANIA

CURTEA DE APEL

Secția contencios administrativ și fiscal

Decizia Nr. 465/R/CA Dosar Nr-

Ședința publică din 8 iulie 2008

PREȘEDINTE: Georgeta Bejinaru Mihoc președinte de secție

--- - JUDECĂTOR 2: Silviu Gabriel Barbu

--- judecător

grefier șef de secție

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulate de petenta SC SRL în contradictoriu cu intimata autoritate contractantă Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - Sucursala M O-Superior, împotriva deciziei nr. 1671/C9/1246 din 7 mai 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în dosarul nr. 1246/2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 1 iulie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 8 iulie 2008.

CURTEA

Asupra plângerii de față;

Constată că prin decizia nr. 1542/2C2/1248/24 aprilie 2008 Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă, ca nefondata, contestația formulata de L A in contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA A FUNCIARE prin SUCURSALA M O-SUPERIOR B și a dispus continuarea procedurii de achiziție publica in cauză.

Pentru a pronunța această decizie, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că ADMINISTRAȚIA NAȚIONALA A FUNCIARE prin SUCURSALA M O-SUPERIOR B, in calitate de autoritate contractanta, organizat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziție publica de execuție lucrări "Întreținere și reparații în amenajările de îmbunătățiri funciare altele decât irigațiile administrate de Unitatea de Administrare B", elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă, fiind publicat în anunțul de participare nr. 44830/27.02.2008, criteriul de atribuire ales fiind "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

Autoritatea contractanta in procesul verbal de deschidere a ofertelor nr.972 din 28.03,2008, a înregistrat depunerea a cinci oferte, consemnând ofertele financiare, durata de execute, durata garanției lucrării si documentele de calificare depuse.

In data de 10.04.2008 a fost întocmit "Raportul procedurii" nr.1158, potrivit căruia comisia de evaluare a declarat ca fiind admisibile doua oferte depuse, iar oferta declarata câștigătoare a fost cea depusa de SC - SRL cu oferta de 2.406,73 lei, fără TVA, cu o durata de execute a contractului de mi si o perioada de garanție de 240 de săptămâni.

Contestatorul a luat cunoștința despre hotărârea de atribuire a contractului in cauza, in urma comunicării rezultatului procedurii nr. 1159/10.04.2008, la care autoritatea contractanta a atașat un proces verbal de analiza a ofertei depuse de contestator foarte detaliat din care reiese faptul ca ofertantul prezentat cifra de afaceri calculat pe perioada de 2004- 2006 in loc de 2005-2007, declarata pe proprie răspundere pentru finanțarea lucrărilor pe 3 luni nu este susținuta de nici un act bancar, nu a prezentat copii legalizate contractelor in vederea demonstrării experienței similare in valoare de - lei, nu a dovedit experiența similara, utilajele prezentate in formularul 12H au fost considerate ca insuficiente pentru executarea contractului, personalul din formularul 12I prezintă un număr de personal de asemenea insuficient iar lipsește dovada ca este angajat permanent al ofertantului. Din analiza ofertei tehnice reiese ca ofertantul nu face dovada prețurilor de achiziție pentru toate materialele, utilajele si mijloacele de transport de la furnizorii respectivi.

Consiliul nu poate reține susținerile contestatorului privind admisibilitatea ofertei sale, având in vedere faptul ca deși cap. V "Criterii de calificare si selecție" din fișa de date a achiziției, este încheiat cu o nota având următorul conținut "in conformitate cu art.77 alin.2 lit. a) din HG nr.925/2006, nu este permisa completarea nici unui document lipsa la deschiderea ofertelor. Orice document lipsa duce la descalificarea ofertantului", se constata ca acesta nu a depus toate documentele solicitate in acest capitol. Astfel, a lipsit documentul necesar demonstrării cifrei medii de afaceri pe ultimii 3 ani, solicitat la pct. 3.3 din fisa de date a achiziției, documentul bancar de sust;inere financiara a lucrarii pe 3 luni, solicitat la pct. 3.4, dovada faptului ca este angajatul permanent a ofertantului, solicitat la pct.4.1.8.

De asemenea Consiliul nu poate refine refine nici criticile formulate față de inadmisibilitatea ofertelor depuse de contracandidați din cauza neprezentării contractelor in forma solicitata in documentația de atribuire, pe de o parte deoarece afirmațiile sale nu se confirma iar pe de alta parte din "Procesul verbal analiza oferta" reiese faptui ca motivul principal de respingere a ofertei contestatorului la aceasta cerint;a a fost de fapt că nu reiese experience similara a ofertantuiut, contractele prezentate având ca obiect defrișări de albii pe cursul unor linii CFR.

In ceea ce privește afirmațiile privitoare la ofertele cu un preț neobișnuit de scăzut depuse de ceilalți operator! economici, Consiliul apreciază ca potrivit prevederilor art.202 coroborat cu art. 203 din OUG nr. 34/2006, autoritatea contractanta are dreptul si obligația de a face demersurile legale, in cazul când constata că o oferta are "un preț aparent neobișnuit de scăzut", iar comisia de evaluare nu a făcut nici un demers in acest sens.

Pentru motivele anterior expuse, Consiliul, in temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, urmează sa respingă ca nefondata contestat;ia formulata de, A in contradictoriu cu ADMINISTRAJIA NAJIONALA A FUNCIARE prin SUCURSALA M O-SUPERIOR si pe cale de consecință va dispune continuarea procedurii in cauză.

Împotriva deciziei pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a formulat plângere petenta. Com. SRL B, iar în dezvoltarea motivelor plângerii se arată că în ceea ce privește demonstrarea situației economice și financiare pe ultimii trei ani, petenta s-a conformat mențiunilor din caietul de sarcini care prevedea raportarea la anii 2006 - 2005 - 2004 și nu cuprindea anul 2007.

Cu privire la lipsa documentului bancar de susținere financiară, petenta a respectat formulatul nr. 25.

Scrisoarea de bonitate a fost depusă la dosar, situație consemnată de autoritatea contractantă.

Se mai arată că petenta face parte din categoria - urilor, neexistând obligativitatea de a avea director general și nu există obligativitatea ca administratorul să aibă cunoștințe tehnice.

Se mai arată că petenta a îndeplinit condiția experienței similare.

La dosar a depus întâmpinare intimata ANIF RA B - Sucursala M O-Superior B, prin care solicită respingerea plângerii și menținerea deciziei Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor.

Plângerea este nefondată.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că petenta. Com " " SRL Baf ormulat plângere împotriva deiciziei nr. 1542/2C2/1248/ 24 aprilie 2008 pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, prin care a fost respinsă contestația sa împotriva rezultatului procedurii care i-a fost comunicat cu adresa nr. 1159/10 aprilie 2008, de către autoritatea contractantă, care inițiat procedura licitației deschise pentru atribuirea contractului de achiziție publică de execuție de lucrări "Întreținere și reparații în amenajările de îmbunătățiri funciare, altele decât irigațiile administrate de Unitatea de Administrare B".

Din fișa de date a administrației publice, rezultă condițiile pe care trebuiau să le îndeplinească participanții la procedura de licitație pentru a fi calificați, iar la punctul 3.3, ultimul alineat din fișă s-a prevăzut obligativitatea prezentării scrisorii de bonitate bancară din care să reiasă lichiditatea generală și solvabilitatea patrimonială.

Din verificarea înscrisurilor dosarului de licitație nu rezultă că petenta a depus scrisoarea de bonitate bancară, situație în care aceasta nu a îndeplinit condiția prevăzută de punctul 3.3, ultimul alineat din fișa de date a achiziției publice. Contrar susținerilor petentei, lipsa scrisorii de bonitate bancară a fost menționată de autoritatea contractantă în lista cu documentele prezentate de către ofertanți, care la punctul 12, în ceea ce o privește pe petentă, a precizat că "nu este scrisoare de bonitate bancară".

În aceste condiții se poate constata că pârâta nu a îndeplinit cerința obligatorie de la punctul 3.3, ultimul alineat din fișa de date a achiziției publice, astfel că aceasta nu putea să fie declarată calificată.

Chiar dacă petenta a îndeplinit celelalte condiții pentru a fi calificată, dar care au fost declarate inacceptabile de către autoritatea contractantă, aceasta nu a îndeplinit cerința mai sus arătată care nu poate fi complinită și care numai ea singură atrage descalificarea.

Față de aceste considerente curtea va respinge plângerea petentei, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 Cod pr. civilă, pentru casarea sau modificarea deciziei atacate.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată de petenta SC SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare Sucursala M O - Superior, împotriva deciziei nr. 1542/2C2/1248/27 aprilie 2008, pronunțată de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 8 iulie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- --- --- - pt. ---

afaltă în concediu

de odihnă semnează:

Vicepreședinte de instanță

Grefier,

Red. - 8.07.08

Dact. - 15.07.08

2 ex.

Președinte:Georgeta Bejinaru Mihoc
Judecători:Georgeta Bejinaru Mihoc, Silviu Gabriel Barbu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 465/2008. Curtea de Apel Brasov