Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 572/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 572
Ședința publică de la 25 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti
JUDECĂTOR 2: Alina Răescu
JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie
Grefier - -
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D împotriva deciziei nr.717/2C2/4484 din 22 februarie 2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D prin consilier juridic - și intimata SC SRL prin administrator.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra plângerii.
Consilier juridic - pentru petenta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D arată că în mod corect intimata SC SRL a fost descalificată de la licitație solicitând admiterea plângerii conform motivelor scrise.
Administrator pentru intimata SC SRL depune cererea de renunțare la dreptul pretins, conform prevederilor art.247 CPC.
CURTEA
Asupra plângerii de față:
La data de 26.11.2007 SC SRL a formulat contestație, înregistrată sub nr.22414/2007 la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, împotriva deciziei de atribuire a contractului de achiziție publică emisă de către D în calitate de autoritate contractantă, solicitând anularea deciziei de atribuire a contractului de achiziție publică.
În motivare contestatorul a arătat că nu anexat declarația privind partea/părțile din contract care este/sunt îndeplinite de subcontractanți și specializarea acestora pentru că nu există subcontractanți pentru această lucrare, iar conform declarației, nu avea posibilitatea de specifica faptul că nu are subcontractanți.
Astfel, autoritatea contractantă nu a inclus un astfel de formular în caietul de sarcini.
Ca atare, oferta sa nu trebuia respinsă, întrucât declarația nu îi oferea posibilitatea de a arăta că nu are subcontractanți.
Prin Decizia nr.717/2C2/4484/22.02.2008 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația formulată de SC SRL în contradictoriu cu D, s-a dispus anularea hotărârii de anulare a procedurii de achiziție publică și a actelor subsecvente acesteia, precum și refacerea procesului - verbal de deschidere a ofertelor conform art.33 alin.4 din nr.HG925/2006.
Totodată s-a dispus continuarea procedurii prin analiza documentelor de calificare ofertanților SC SRL și SC SRL.
Prin decizia în cauză a respins apărările formulate de autoritatea contractantă în punctul de vedere înaintat atât cu privire la excepția nulității contestației cât și pe fond.
A reținut astfel Consiliul că SC SRL a transmis contestația la adresa de E - mail precizată de autoritatea contractantă în fișa de date a achiziției, în data de 26.11.2007, înregistrată sub nr.9289/27.11.2007, adresă din care reiese clar faptul că a fost transmisă contestația și la adresa de E - mail Consiliului.
De asemenea, Consiliul a reținut că nici afirmația autorității contractante privitoare la legalitatea deciziei de excludere a contestatorului pentru nedepunerea declarației privind subcontractanții nu este întemeiată având în vedere, pe de o parte omisiunea furnizării unor formulare care ar putea duce la excluderea ofertanților este vina exclusivă autorității contractante acre are obligația de furniza toate documentele și informațiile necesare depunerii ofertelor, iar, pe de altă parte completarea acestui formular se impune numai în situația în care ofertantul subcontractează o parte din contract în cauză.
Totodată constată că această exigență exagerată a autorității contractante nu s-a reflectat în modul de întocmire procesului verbal de deschidere a ofertelor, nici în raportul procedurii și nici în adresa de comunicare a rezultatului procedurii.
Din oficiu Consiliul a constatat că nici excluderea ofertantului SC SRL nu a fost justificată.
Împotriva Deciziei nr. nr.717/2C2/4484/22.02.2008 aaf ormulat plângere
În motivare se arată că, deși în decizie se apreciază faptul că unitatea contestatoare și-a îndeplinit obligația de a-i înștiința că s-a adresat cu contestație și Consiliul prin simplul fapt că pe adresa de înaintare apare și adresa de e-mail a Consiliului, această obligație nu a fot respectată deoarece conform art.255 din nr.OUG34/2004, nu s-a prevăzut în contestație acest fapt.
Pe fondul cauzei autoritatea contractantă a arătat că la capitolul V3 din caietul de sarcini este prevăzută obligativitatea ofertanților de depune informații privind subcontractanții sub sancțiunea descalificării. În condițiile în care SC SRL nu a prezentat declarația privind subcontractanții, declarație obligatorie chiar și în condițiile în care aceștia nu existau, comisia a descalificat-
Această obligație îi revine conform art.45 alin.2 și art188 alin.3 din OUG34/2006.
Împrejurarea că ofertantul nu are subcontractanți nu îl scutește de obligația de a dovedi acest fapt, mai ales că se solicitase expres în caietul de sarcini.
S-a mai arătat că, deși la caietul de sarcini nu a fost anexat formularul privind subcontractanții, acesta putea fi extras din legislația referitoare la achizițiile publice și, pentru că unitatea contractantă a susținut că nu are subcontractanți, era suficientă chiar și o declarație pe propria răspundere referitoare la prezența sau absența subcontractanților.
În drept s-au invocat dispozițiile art.280 alin.5 din nr.OUG34/2006.
La termenul din 25.03.2008 s-a prezentat în instanță reprezentantul SC SRL care a depus declarație de renunțare la dreptul pretins prin contestația inițială.
În cauză sunt astfel incidente dispozițiile art.247 Cod pr. civilă în conformitate cu care în caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond, chiar și fără învoirea celeilalte părți.
Având în vedere astfel renunțarea SC SRL la însuși dreptul pretins pe calea contestației formulate inițial, va fi admisă plângerea formulată de D și în temeiul art.285 din nr.OUG34/2006 modificată și modificată decizia nr.717/2C2/4484/22.02.2008 a în sensul că se va respinge contestația formulată de SC SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite plângerea formulată de petenta AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ D împotriva deciziei nr.717/2C2/4484 din 22 februarie 2008, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Modifică decizia nr.717/2C2/4484 din 22 februarie 2008 a în sensul că respinge contestația formulată de SC SRL
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehn.2 ex 26 Martie 2008
Președinte:Gabriela CarnelutiJudecători:Gabriela Carneluti, Alina Răescu, Costinel Moțîrlichie