Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL-

Dosar nr- Decizia nr. 704/2009

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Morina Napa judecător

- - - - - JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

- - - judecător

- - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare plângerea formulată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 de petentulConsiliul Local al orașului Slănic Mîmpotriva Deciziei nr. 2914/2C2/2414, 2507 din 07 iulie 2009, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 13823/2009, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic, cu delegație de reprezentare la dosar, pentru petentul Consiliul Local al orașului Slănic M, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin intermediul compartimentului arhivă al acestei instanțe, cerere de amânare formulată în vederea angajării de apărător, formulată de petentul Consiliul Local al orașului Slănic

Consilier juridic, pentru petentul Consiliul Local al orașului Slănic M, arată că motivul pentru care a cerut strigarea cauzei la începutul ședinței de judecată îl reprezintă cererea pentru lipsă apărare aflată la dosar, precum și faptul că ajudecatarul acestei licitații urmează a depune cerere de intervenție.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 286 indice 6 din nr.OuG 34/2006, precum și împrejurarea că citația pentru termenul de azi a fost primită de petentă pe 3 august 2009, respinge cererea de amânare nefiind îndeplinite condițiile dispozițiilor menționate și lasă cauza la ordine.

Reluându-se cauza la ordine, la apelul nominal răspunde aceeași parte, lipsă fiind reprezentanții intimatelor.

La solicitarea instanței, reprezentantul petentei precizează că System, adjudecatarul licitației, intenționează să formuleze o cerere de intervenție în cauză. Precizează, totodată, că Proiect a făcut doar o contestație, dar nu s-a prezentat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă cuvântul părții prezente pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentei arată că a formulat plângere împotriva hotărârii pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care solicită desființarea acesteia și menținerea procedurii de achiziție publică în cauză, întrucât o consideră ca fiind nelegală și netemeinică. În acest sens, arată că anularea unei astfel de licitații, printre primele din România, conduce la grave prejudicii materiale rezultate din nerealizarea în timp util a lucrărilor.

Consideră că firmele ofertante sunt eligibile, iar cu privire la certificatele de calitate, aceste date se regăsesc în fișa de achiziție. Totodată, apreciază că au fost respectate toate condițiile de publicitate, iar legalitatea procedurii a fost verificată.

În concluzie, solicită admiterea plângerii formulate și menținerea procedurii de achiziție publică în cauză ca fiind legală.

S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra plângerii de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2914/2C2/2414, 2507 din 07 iulie 2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor () în dosarul nr. 13823/2009, s-au admis în parte contestațiile formulate de PROIECT L și - ROMÂNIA în contradictoriu cu Consiliul Local al orașului Slănic - M, în sensul că s-a anulat procedura de licitație publică organizată de pârât, în calitate de autoritate contractantă, având ca obiect "realizarea sistemului informațional geografic al fondului imobiliar - edilitar din orașul Slănic - M, a cadastrului general și a bazei de date cadastrale reale, inclusiv deschiderea cărților funciare bazate pe datele acestui cadastru".

În motivarea deciziei se expun următoarele considerente:

CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SLANIC - M, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de "licitație deschisă" pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect "realizarea sistemului informațional geografic al fondului imobiliar - edilitar din orașul Slănic -M (cadastru imobiliar - edilitar), a cadastrului general și a bazei de date cadastrale reale, inclusiv deschiderea cărților funciare bazate pe datele acestui cadastru", cod --7, elaborând în acest sens documentația de atribuire aferentă, publicând în anunț de participare nr.74958 din data 18.04.2009, având criteriul de atribuire "prețul cel mai scăzut".

În procesul - verbal de deschidere a ofertelor încheiat în data de 5135/27.05.2009, autoritatea contractantă a consemnat depunerea a patru oferte financiare și documentele de calificare prezentate de ofertanți.

În raportul procedurii nr. 5586/10.06.2009, în urma evaluării, a fost declarată câștigătoare oferta depusă de SISTEM SRL cu un preț de 1.186.264,32 lei fără

Referitor la prevederile documentației de atribuire și la conținutul răspunsurilor la clarificări emise de autoritatea contractantă si criticate în textul contestațiilor depuse de C PROIECT L și de C - ROMÂNIA L, Consiliul a reținut următoarele:

- contestatorii C PROIECT L și C - ROMÂNIA L au semnalat în timp util, prin solicitările de clarificări din adresele nr.134/05.05.2009 respectiv nr.3466/04.05.2009, aspectele din documentația de atribuire pe care le-au considerat ca restricționează participarea la procedura și astfel încalcă principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice prevăzute de art.2 alin(2) din OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006.

- autoritatea contractanta CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI SLANIC - M,prin adresele de răspuns înregistrate sub nr.4544/14.05.2009 si nr.4919/20.05.2009, a respins obiecțiunile ridicate si a decis menținerea solicitărilor contestate.

Consiliul a apreciat ca neîntemeiate si a respins următoarele capete de cerere din contestațiile formulate de SC PROIECT SRL și de SC - ROMÂNIA SRL:

- referitor la solicitările privind experiența similară de minim "2 contracte sau subcontracte de cadastru imobiliar-edilitar executate" și 1 contract sau subcontract de planuri parcelare extravilan executat",opinia Consiliului este ca acestea nu sunt de natura a restricționa participarea la procedura, respecta prevederile art.188 alin(2) lit. a) din OUG 34/2006 aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare,fiind totodată in concordanta cu obiectul achiziției publice.

- referitor la solicitarea privind "prezentarea documentelor de autorizare ANCPI pentru firmă" valabila inclusiv pentru firmele din străinătate,Consiliul retine ca aceasta este legala, cu precizarea ca autorizările acordate în anul 2008 de către Ordinul din România trebuiau acceptate întrucât neautorizarea de către urma se realiza pana la data de 24.07.2009 conform adresei transmisă de I și înregistrată cu nr.5147/27.05.2009.

- referitor la cerința prezentării bilanțului pe anul 2008, Consiliul apreciază ca întemeiate susținerile autorității contractante întrucât termenul limita de depunere a bilanțului aferent anului 2008 era 31.05.2009, iar data limita de depunere a ofertelor este 27.05.2009, fiind suficient timp de la postarea anunțului pe P și până la data limita de depunere a ofertelor pentru îndeplinirea acestei cerințe.

Consiliul a apreciat ca întemeiate si, in consecința, a admis următoarele capete de cerere, din contestațiile formulate de C PROIECT L și de C - ROMÂNIA L:

- referitor la solicitarea ca în ultimii trei ani ofertanții să fi obținut profit, Consiliul constata ca aceasta este nu numai complet nerelevantă dar si vădit restrictiva, încalcă principiul nediscriminării în atribuirea contractelor de achiziții publice, in timp ce argumentele aduse de autoritatea contractanta nu au susținere in niciuna dintre prevederile legale aplicabile in speța.

- referitor la cerința obligatorie privind prezentarea certificatului 18001,Consiliul apreciază ca aceasta este excesiva si nerelevanta deoarece specificul activității care urmează a fi desfășurata in îndeplinirea contractului nu justifica introducerea unei astfel de cerințe,încălcându-se astfel prevederile art.178 alin(2) si ale art. 179 din G nr.34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.

- referitor la solicitarea din nota de la pagina 21 fisei de date a achiziției, prin care se solicita ca fiecare membru al unei asociații să facă dovada îndeplinirii unor cerințe minime în ce privește situația economico-financiară și capacitatea tehnico-profesională, Consiliul reține ca aceasta este vădit nelegala încălcând prevederile art.186 alin(3) și ale art.190 alin(3) din OUG nr.34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile legale invocate de autoritatea contractanta in încercarea de justificare a cerințelor din nota menționată (art.l76 lit. c), art.178 alin.(l) și art. 179 din OUG 34/2006) nu au absolut nici o legătura cu membrii unei asocieri si nici o relevanta fata de obiectul contestației, reprezentând prevederi generale referitoare la posibilitatea solicitării îndeplinirii unor criterii de calificare si selecție.

Având in vedere cele expuse mai sus,Consiliul concluzionat ca autoritatea contractanta a introdus si menținut in documentația de atribuire cerințe nelegale,restricționând vădit posibilitatea participării la procedura cu încălcarea principiului nediscriminării in atribuirea contractelor de achiziție publica, motiv pentru care a admis în parte cele două contestații.

Împotriva deciziei a formulat plângere autoritatea contractantă - Consiliul Local al orașului Slănic M - care a solicitat anularea deciziei și menținerea procedurii de achiziție publică.

1. Petenta a arătat că în ce privește solicitarea ca în ultimii 3 ani ofertanții să fi obținut profit, nu se poate aprecia ca fiind discriminatorie, fiind justificată de faptul că astfel se poate stabili dacă ofertantul este solvabil și are un bun management, aspecte esențiale pentru executarea unei lucrări atât de complexe.

Pe de altă parte, susține petenta, - ROMÂNIA L îndeplinea această condiție, fiind declarată eligibilă.

2. Referitor la cerința de prezentare a certificatului de calitate 18001, privind standardul de calitate și managementul sănătății și securității ocupaționale, petenta a susținut că această cerință este legală și este pe deplin justificată, în raport de specificul lucrărilor ce urmează a fi executate și de dispozițiile Legii 319/2006, HG 1425/2006 și art. 191 din OUG 34/2006.

3. În ce privește cerința ca fiecare membru al unei asociații să facă dovada îndeplinirii unor condiții minime privind situația economico - financiară și capacitatea tehnico - profesională, petenta a susținut că și această cerință a fost impusă de natura, valoarea și complexitatea lucrărilor ce urmau a fi executate, respectându-se principiul nediscriminării și al proporționalității.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile OUG34/2006, curtea constată întemeiată plângerea de față, pe toate cele trei aspecte invocate, după cum urmează:

În primul rând, în ceea ce privește situația - ROMÂNIA L, curtea constată că prin contestația adresată C, această societate a invocat că ar fi nelegale solicitările autorității contractante cu privire la: (1) prezentarea bilanțului contabil de la data de 31 decembrie 2008; (2) îndeplinirea - de către fiecare membru al unei asocieri - a unor cerințele minime în ce privește situația economico - financiară și capacitatea tehnico - profesională; (3) prezentarea certificării 18001.

Potrivit procesului - verbal al ședinței de deschidere a ofertelor din 27 mai 2008, asociația din care făcea parte - ROMÂNIA a îndeplinit cerințele din documentele de calificare, oferta asociației fiind declarată eligibilă prin raportul procedurii de atribuire nr. 5586/10 iunie 2009.

În această situație, criticile contestatoarei sunt apreciate de curte ca lipsite de interes, întrucât - ROMÂNIA L nu a fost împiedicată să participe la licitație, iar cerințele impuse de autoritatea contractantă au fost îndeplinite, oferta sa fiind declarată eligibilă.

II. În ce privește contestația formulată de PROIECT L, în calitate de operator economic interesat, curtea constată următoarele:

1. Referitor la solicitarea autorității contractante, ca ofertanții să fi obținut profit în ultimii trei ani, instanța reține că societatea nu a cerit clarificări sub acest aspect prin solicitarea nr. 134/05 mai 2009.

a apreciat în mod greșit că această solicitare ar fi nerelevantă și restrictivă.

Dispozițiile art. 184 - 186 din OUG34/2006 conferă dreptul autorității contractante de a se informa cu privire la situația și capacitatea economică financiară a ofertanților/candidaților.

Această informare are ca scop tocmai oferirea unor date care să demonstreze că ofertanții / candidații au resursele necesare și capacitatea economico - financiară de a executa lucrarea pentru care participă la licitație.

În condițiile în care autoritatea contractantă ar fi stabilit drept condiție de participare realizarea unui profit cuantificat (ex. - un anumit procent), o astfel de cerință ar fi fost restrictivă și discriminatorie.

În speță însă, autoritatea contractantă a impus, drept condiție de eligibilitate, realizarea de profit în ultimii trei ani.

Față de caracterul complex al investiției ce urma a fi realizată, autoritatea contractantă apreciat în mod corect că îndeplinirea acestui criteriu demonstrează că firma respectivă este solvabilă, are un bun management, nu înregistrează pierderi și are capacitate de a executa lucrare de mare amploare.

Pe de altă parte, PROIECT L nu a depus acte din care să rezulte că nu ar îndeplini această cerință (respectiv că nu ar avea profit pe ultimii 3 ani), astfel că nu se poate reține că ar fi prejudiciată de această prevedere din fișa de date a achiziției.

Ca urmare, curtea constată că solicitarea autorității contractante, ca ofertanții să fi obținut profit în ultimii 3 ani, nu este restrictivă și nu încalcă principiul nediscriminării, fiind în acord cu dispozițiile art. 184 - 186 din OUG34/2006.

2. Cerința prezentării certificatului 18001 a fost apreciată de către ca fiind excesivă și nerelevantă, încălcând prevederile art. 178 al. (2) și art. 179 din OUG34/2006.

Potrivit art. 178 al. 2 din ordonanță, "autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar duce la restricționarea procedurii de atribuire".

Art. 179 dispune: "autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului. În acest sens, nivelul cerințelor minime și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesarepentru a se asigura îndeplinirea, în condiții optime, a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia".

Ori, în speță, curtea are în vedere că obiectul achiziției publice îl reprezintă lucrările de cadastrare/măsurare a tuturor terenurilor aparținând domeniului public și privat al orașului Slănic M, lucrări complexe, care impun deplasări în terenul cu relief specific zonei (muntos) și care presupun riscuri legate de eventualele accidente de muncă.

Ca urmare, raportat la natura și complexitatea lucrărilor ce urmează a se executa, cerința privind prezentarea certificatului de calitate 18001(privind standardul de calitate și managementul sănătății și securității ocupaționale) este în acord cu prevederile Legii 319/2006, privind sănătatea și securitatea în muncă, ale HG1425/2006 și al4e art. 191 din OUG34/2006, care "îndreptățesc autoritatea contractantă să se raporteze la sistemele de asigurare a sănătății, bazate pe seriile de standarde europene relevante, certificate de organisme conforme cu seriile de standarde europene privind certificarea".

Pe cale de consecință, stabilind că această cerință a autorității contractante este în deplină concordanță cu prevederile art. 178 al. (2) și art. 179 din OUG nr. 34/2006, fiind respectat principiul proporționalității acestui criteriu, în raport de situația de fapt, curtea constată că și acest capăt de cerere din contestație se impune a fi respins.

3. În ce privește cerința ca fiecare membru al unei asociații să facă dovada îndeplinirii unor condiții minime în ce privește situația economico - financiară și capacitatea tehnico - profesională, Consiliul Naționale de Soluționare a Contestațiilor a reținut că această solicitare ar fi nelegală, în raport de prevederile art. 186 al. (3) și art. 190 alin. (3) din OUG 34/2006.

Această cerință a autorității contractante nu a fost contestată de PROIECT L, ci doar de - ROMÂNIA

Ori, așa cum s-a arătat la pct. I din prezenta motivare, oferta ROMÂNIA L a fost declarată eligibilă, astfel că toate criticile acestei contestatoare vizând cerințele din fișa de date a achiziției erau lipsite de interes.

Ca urmare, și pe această critică se impunea respingerea contestației.

Față de considerentele expuse mai sus, în raport de dispozițiile art. 285 al. (1) din nr.OUG 34/2006, curtea va admite plângerea formulată de autoritatea contractantă - Consiliul Local al orașului Slănic M și va modifica în parte Decizia nr. 2914/2C2/2414, 2507/07 iulie 2009, în sensul respingerii contestațiilor formulate de PROIECT L și - ROMÂNIA L

Urmează a fi menținute dispozițiile deciziei cu privire la capetele de cerere care au fost respinse ca neîntemeiate de către consiliu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite plângerea formulată de petentul Consiliul Local al orașului Slănic M împotriva Deciziei nr. 2914/2C2/2414, 2507 din 07 iulie 2009 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în dosarul nr. 13823/2009 în contradictoriu cu intimații - ROMÂNIA L TÂRGOVIȘTE str. - nr. 3 - 5, județul O și PROIECT L cu sediul în-,. 34,. 2,. 2,. 47, Sectorul 1.

Modifică în parte decizia nr. 2914/2C2/2414, 2507/7.07.2009 a, în sensul că respinge contestațiile formulate de Proiect B și România Târgoviște.

Menține dispozițiile deciziei cu privire la respingerea contestațiilor pentru motivele referitoare la experiența similară de minim 2 contracte sau subcontracte, la prezentarea documentelor de autorizare pentru firmă și la prezentarea bilanțului pe anul 2008.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.08.2009.

PREȘEDINTE: Morina Napa

JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac

JUDECĂTOR 3: Vera

Grefier,

Red.

tehnored.

9 ex. 31 august 2009


Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Maria Violeta Chiriac, Vera

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Bacau