Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 838/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 838

Ședința publică de la 26.03.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Stânișor Denisa

JUDECĂTOR 2: Canacheu Claudia Marcela

JUDECĂTOR 3: Carata C -

GREFIER

...

Pe rol soluționarea plângerii formulate de petenta împotriva Deciziei nr. 132 / C1/ 6317 pronunțată de la data de 13.01.2009 în dosarul nr.6317/2008, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: petenta - prin avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul - prin avocat de asemenea cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Apărătorul petentei depune la dosar chitanță de plată a taxei de timbru în cuantum de 4 lei și două timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, fiecare, pe plângerea formulată, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă.

Apărătorul intimatului depune la rându-i la dosar întâmpinare la plângerea formulată de petentă.

Curtea, față de momentul la care reprezentantul intimatului a depus întâmpinarea, o califică drept Concluzii.

Reprezentanții părților precizează că nu mai au cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, solicitând cuvântul pe fondul plângerii.

Curtea, având în vedere că în cauză nu mai sunt cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, acordă cuvântul pe plângerea ce face obiectul cauzei dedusă judecății.

Apărătorul petentei solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată și motivată, având în vedere că intimatul nu a făcut dovada că ar fi întreprins demersuri pentru prelungirea datei de contractare. Nu s-a respectat un termen legal minim pentru finalizarea procedurii, motiv pentru care apreciază că autoritatea contractantă a dat dovadă de rea credință și de lipsă de diligență în inițierea procedurii, întrucât ar fi trebuit să aibă în vedere cel puțin o perioadă de 40 de zile de la data deschiderii ofertelor, respectiv a comunicării rezultatului procedurii, pentru exercitarea dreptului la contestație și pentru soluționarea acesteia, astfel cum a arătat pe larg în cuprinsul plângerii. Solicită de asemenea și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Apărătorul intimatului solicită respingerea plângerii, ca nefondată, solicitând ca instanța să țină cont de faptul că fondurile nu mai există; depășindu-se termenul limită - 30.11.2008 - lucru ce atrage pierderea finanțării Phare, acesta fiind de fapt și motivul pentru care s-a decis anularea procedurii de atribuire în temeiul art. 209 alineat 1 litera d din OUG nr. 34/2006. Solicită ca instanța să aibă în vedere toate cele menționate în cadrul întâmpinării depusă la dosar și calificată drept Concluzii.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând, în temeiul art.256 cpc, cu privire la recursul de față, reține:

Recurenta contestatoare în contradictoriu cu intimatul - autoritate contractantă Ministerul Economiei și Finanțelor - Oficiul de Plăți și contractare Phare a solicitat, în temeiul art.283 din OUG 34/2006, modificată și completată, coroborat cu art.3041cpc, să-i fie examinată plângerea formulată împotriva Deciziei nr.132/C1/6317 din 13.01.2009 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor ().

Prin plângerea formulată, recurenta solicită instanței modificarea Deciziei nr.132/C1/6317 din data de 13.01.2009 a în sensul admiterii contestației formulate împotriva adresei nr.-/ 12.12.2008, anularea deciziei autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire a contractului de servicii, obligarea autorității contractante la încheierea contractului de servicii privind proiectul " pentru implementarea cerințelor UE privind monitorizarea și raportarea emisiilor de dioxid de carbon () și ale altor gaze cu efect de seră" în conformitate cu rezultatul procedurii de evaluare.

În susținerea plângerii, recurenta arată că intimata autoritate contractantă i-a comunicat cu adresa nr.-/19.11.2008 că oferta sa a fost declarată câștigătoare, urmând să fie încheiat contractul de achiziție publică.

Însă, în data de 28.11.2008 la s-a înregistrat contestația formulată de ofertantă împotriva Deciziei MEF privind rezultatul procedurii de atribuire; contestație respinsă prin Decizia nr.5831/C1/5752/08.12.2008 prin al cărui conținut s-a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză.

Ulterior, MEF - comunică recurentei contestatoare (adresa -/12.12.2008) că s-a hotărât anularea procedurii de atribuire, în temeiul art.209 alin.1 lit.a din OUG 34/2006, întrucât termenul limită pentru încheierea contractului a fost data de 30.11.2008.

Prin critica formulată recurenta arată că autoritatea contractantă a dat dovadă de rea-credință și lipsă de diligență în inițierea procedurii, întrucât ar fi trebuit să aibă în vedere cel puțin o perioadă de 40 de zile de la data deschiderii ofertelor, respectiv a comunicării rezultatului procedurii pentru exercitarea dreptului la contestație și pentru soluționarea acesteia, conform art.272 alin.2 și art.276 alin.1 din OUG 34/2006, cu atât mai mult cu cât art.277 alin.1 din OUG 34/2006 prevede că depunerea unei contestații în fața suspendă de drept procedura de atribuire până la data soluționării contestației.

Recurenta mai susține și că autoritatea contractantă a încălcat disp. art.4 și art.6 alin.1 din HG 925/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a OUG 34/2006, întrucât nu a stabilit prin Programul anual al achizițiilor publice nici fondurile necesare derulării contractului de achiziție publică și nici perioada în care se desfășoară procedura de atribuire a contractului ca și alocarea unui termen suficient pentru depunerea ofertelor și exercitarea căilor de atac.

În susținere, recurenta a atașat Decizia nr.132/2009, iar intimata ordinul nr.567/26.02.2008.

Intimata a depus la termen întâmpinare calificată drept concluzii scrise prin care a susținut excepția de tardivitate a formulării plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

Excepția de tardivitate ulterior nu a mai fost susținută, după depunerea dosarului de către prin care s-a făcut dovada comunicării Deciziei la 15.01.2009, moment în raport de care plângerea înregistrată la în 23.01.2009 apare ca fiind formulată în termen legal (10 zile de la data comunicării), conform prevederilor art.280 alin.5 din OUG 34/2006.

Pe fondul plângerii, intimata învederează instanței că susținerile petentei sunt nefondate și nu pot să dacă dovada nelegalității și netemeiniciei deciziei atacate, deoarece fondurile din Programul Phare au fost retrase de Comisia Europeană și autoritatea pârâtă nu mai poate fi obligată la încheierea contractului (fila 39).

Curtea examinând plângerea formulată Decizia atacată, susținerile părților, constată nefondată plângerea din considerentele ce se vor arăta.

Prin Decizia nr.132/C1/6317 din 13.01.2009 a respins ca nefondată contestația formulată de și a dispus menținerea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire.

Spre a se pronunța astfel, a reținut că decizia luată de autoritatea contractantă de anulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică este legală și temeinică, aceasta fiind dispusă în temeiul prevederilor art.209 alin.1 lit.d Teza II din OUG 34/2006 în condițiile în care încheierea contractului a devenit imposibilă; finanțarea nerambursabilă a CE fiind disponibilă doar până la 30.11.2008, iar după această dată, procedura de atribuire era suspendată ca urmare a înregistrării contestației pe rolul, iar ofertanta cunoștea din anunțul de participare la licitație și fișa de date a achiziției că aceasta avea ca sursă unică de finanțare fonduri Phare (nerambursabile).

Potrivit prevederilor art.209 alin.1 lit. din OUG 34/2006 aprobată prin Legea nr.337/2006 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică dacă încheierea contractului este imposibilă.

În speță, termenul limită până la care contractul se cerea a fi încheiat era anterior datei de 30 noiembrie 2008, termen până la care finanțarea nerambursabilă a CE era disponibilă pentru contractare față de susținerea plăți din fonduri Phare, astfel cum rezultă din prevederile Ordinului nr.567/2008 (fila 25 - 27).

De altfel, recurenta contestatoare cunoștea încă de la data publicării anunțului de participare la licitație, din Fișa de date a achiziției publice că suportarea costurilor aferente contractului de achiziție publică urma să fie făcută din fonduri Phare și nu din bugetul propriu al MEF.

Astfel fiind, susținerile recurentei contestatoare întemeiate pe disp. art.4 și art.6 alin.1 din HG 925/2006 apar ca nefondate; sursele de finanțare fiind cunoscute la momentul declanșării procedurii.

Nici susținerea recurentei privitoare la finalizarea procedurii administrativ - jurisdicționale, într-un termen de 40 de zile (10 zile - conferite prin conținutul art.272 alin.2 din OUG 34/2006), din care 30 de zile pentru soluționarea contestației de către (conf. Art.276 alin.1 din OUG 34/2006), nu apare ca întemeiată, întrucât data deschiderii ofertelor a fost 27.10.2008, iar termenul limită pentru încheierea contractului 30.11.2008.

Din aceste rațiuni, finalizarea procedurii de achiziție publică nu poate fi apreciată cu exactitate, întrucât intervine variabila determinantă de parcurgere a fazelor administrativ - jurisdicționale ce nu poate fi anticipată ori prevăzută, aceasta fiind la latitudinea părților interesate în calitate de participanți la licitație.

De aceea, durata nu poate fi prevăzută de autoritatea contractantă și prin urmare acesteia nu i se poate imputa reaua credință ori lipsa de diligență.

Pe aceste considerente, Curtea apreciază că Decizia de respingere a contestației și de menținere a hotărârii de anulare a procedurii de atribuire este legală și temeinică.

O altă soluție nici nu ar fi posibilă în absența fondurilor, astfel că obligarea autorității contractante la încheierea contractului de servicii, în cauză, în conformitate cu rezultatul procedurii de evaluare nu este o soluție fezabilă.

Văzând disp. art.209 alin.1 lit.a din OUG 34/2006, art.3041Cod procedură civilă, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge plângerea formulată de petenta împotriva Deciziei nr. 132 / C1/ 6317 pronunțată de la data de 13.01.2009 în dosarul nr.6317/2008, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - OFICIUL DE PLĂȚI ȘI CONTRACTARE PHARE.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- C -

GREFIER

Red.

Gh./ 2 ex.

11.05.2009

Președinte:Stânișor Denisa
Judecători:Stânișor Denisa, Canacheu Claudia Marcela, Carata

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 838/2009. Curtea de Apel Bucuresti