Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 907/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 907

Ședința publică de la 24 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costinel Moțîrlichie

JUDECĂTOR 2: Gabriela Carneluti

JUDECĂTOR 3: Adina Calotă

Grefier

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta - - împotriva deciziei nr.5859/693C4/5541 din 9 decembrie 2008, pronunțată de în contradictoriu cu intimata OLTENIA-BAZA DE

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata OLTENIA-BAZA DE M prin consilier juridic lipsind petenta - -.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Instanța pune în discuție cererea formulată de petenta - - la data de 20.01.2009 prin care solicită introducerea în cauză a

Consilier juridic pentru intimata OLTENIA-BAZA DE M se opune la introducerea în cauză a, apreciind cererea ca inadmisibilă.

Instanța respinge cererea formulată de petenta - - prin care solicită introducerea în cauză a neavând calitate procesuală, nbefiind parte în proces în raport de dispoz. art. 283 alin. 1 din OUG 34/2006, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra plângerii

Consilier juridic pentru intimata OLTENIA-BAZA DE M solicită respingerea plângerii.

CURTEA

La data de 06.01.2009 reclamanta - - B în contradictoriu cu pârâtă Societatea Națională a Oltenia, Baza de aprovizionare, transport, servicii Maf ormulat plângere împotriva deciziei nr. 5859/693 C4/5541 din 09.12.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor solicitând anularea acesteia ca nelegală.

În motivarea plângerii, reclamanta a arătat că afirmația în sensul că nu s-a răspuns la adresa nr. 24997/5541 -C4/21.11.2008 prin care s-a solicitat completarea contestației, este neîntemeiată, - - comunicând înscrisurile solicitate, completarea contestației, contestația în original, precum și dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă, la data de 26.11.2008, potrivit confirmării de primire.

S-a mai arătat că ședința de deschidere a licitației, atribuirea contractului de achiziție și stabilirea ofertei câștigătoare s-au făcut cu nerespectarea dispoz. OUG nr. 34/2006.

S-a mai susținut că din documentația de participare la licitație reiese că aceasta a fost concepută astfel încât unul din participanți a avut acces la informații privilegiate în sensul că licitația avea loc la data de 14.11.2008, iar până la data de 19.12.2008 trebuia livrată întreaga cantitate de 75 tone de bridă minieră.

În data de 18.11.2008 reclamanta a primit "comunicat rezultat procedură" în care era informată că - - a câștigat licitația cu prețul de 459 998 lei fără TVA respectiv 18,4 lei/, deși reclamanta oferise același preț.

S-a mai arătat că în urma transmiterii procesului verbal al ședinței de deschidere s-a constatat că - - a oferit 22 lei/, respectiv -lei pe întreaga cantitate, deci 90000 lei mai mult decât - -, deși criteriul de atribuire al licitației la constituit "prețul cel mai scăzut"

La data de 13.01.2009 Societatea Națională a Oltenia, Baza de aprovizionare, transport, servicii Maf ormulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea deciziei ca legală și temeinică.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că la desfășurarea procedurii au fost respectate dispozițiile OUG nr. 34/2006 în mod corect fiind declarată câștigătoare - -.

Pârâta a arătat că în mod corect a reținut întemeiată excepția nulității contestației deoarece contestatoarea nu a respectat cerințele impuse de art. 271 alin. 2 din OUG 34/2006 cu privire la transmiterea contestației.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de reclamantă se rețin următoarele aspecte de fapt și de drept

Prin decizia nr. 5859/693 C4/5541 din 09.12.2008 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor s-a respins ca nulă contestația formulată de - - împotriva procedurii de atribuire organizată de Societatea Națională a Oltenia, Baza de aprovizionare, transport, servicii M, în calitate de autoritate contractantă.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut incidența dispoz. art. 271 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, prin aceea că la data de 20.11.2008 contestația formulată de - - a fost înregistrată la sub nr. 30087, iar la data de 26.11.2008 a fost transmisă autorității contractante după încheierea contractului cu - -.

S-a mai reținut că, deși a solicitat contestatoarei la data de 24.11.2008 să-și completeze contestația și să înainteze dovezile, aceasta nu s-a conformat.

Analizând legalitatea deciziei prin prisma modului de aplicare a dispozițiilor dispoz. art. 271 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține următoarel3e aspecte:

Potrivit art. 271 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare "odată cu transmiterea contestației către Consiliu sau cel mai târziu în următoarea zi lucrătoare datei transmiterii, contestatorul o va înainta autorității contractante, sub sancțiunea nulității contestației, o copie a acesteia și a înscrisurilor prevăzute la alin. 1, dacă acestea sunt disponibile".

În speță, în mod corect, prin decizia atacată, a reținut că, deși reclamanta - - a formulat contestație împotriva procedurii de atribuire la data de 20.11.2008, înregistrată sub nr. 30087 la, nu a înaintat această contestație în aceeași zi sau în următoarea zi lucrătoare ( vineri 22.11.2008) autorității contractante, ci în data de 26.11.2008, fiind astfel incidentă sancțiunea nulității absolute prevăzută de textul legal susmenționat.

Prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta - - B nu au făcut dovada transmiterii copiei contestației anterior datei de 26.11.2008, criticile reclamantei în acest sens fiind nefondate.

Față de aceste aspecte, Curtea constată că în mod temeinic și legal, prin decizia atacată, a admis excepția nulității contestației în temeiul. 271 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, plângerea formulată de reclamanta - - B fiind neîntemeiată, în temeiul art. 285 din aceeași lege, urmând a fi respinsă.

În raport de legalitatea soluționării contestației de către pe excepție, criticile formulate de reclamantă prin plângerea adresată instanței, vizând fondul contestației, nu vor face obiectul analizei în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată de petenta - - împotriva deciziei nr.5859/693C4/5541 din 9 decembrie 2008, pronunțată de în contradictoriu cu intimata OLTENIA-BAZA DE

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -, ptr. aflată în, semnează

Grefier,

Red. jud. /tehnored./2ex. 17.03.2009

*:B-DUL NICOLAE TITULESCU NR.4

Craiova, Dolj, Cod 200188

(: +40251-418568: +40251-415600

(: +40251-413179

e-mail: cacraiova@just.ro

Nr.: din data: 17 septembrie 2010 Nr. operator: 3994

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

CĂTRE

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR

B,-, sector 3

Vă înaintăm alăturat dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, privind plângerea formulată de petenta - - în contradictoriu cu intimata OLTENIA-BAZA DE M, în care, prin decizia nr.907 din 24 februarie 2009, s-a respins plângerea formulată de petenta - - împotriva deciziei nr.5859/693C4/5541 din 9 decembrie 2008, pronunțată de.

GREFIER

Președinte:Costinel Moțîrlichie
Judecători:Costinel Moțîrlichie, Gabriela Carneluti, Adina Calotă

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 907/2009. Curtea de Apel Craiova