Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 966/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.966/CA
Ședința publică din 11 decembrie 2008.
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
JUDECĂTOR 3: Adriana Pintea
GREFIER - - -
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta - - SRL - cu sediul în C, Port, Clădirea Sucursala Servicii, jud.C, în contradictoriu cu pârât - COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA SA - cu sediul în C, Port - Gara Marinimă, jud.C, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/10.12.2008 depusă la dosar și pentru pârâtă răspunde consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.31381/11.12.2008 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
Prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Reclamanta prin apărătorul său în dovedirea acțiunii pe fondul cauzei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a face dovada că în paragraful de achiziții publice pe 2008, pârâta nu avea prevăzută acea licitație, respectiv a înscrisurilor depuse la dosar.
De asemenea învederează instanței că, pe cale de ordonanță președințială a solicitat suspendarea, până la soluționarea plângerii.
Pârâta prin reprezentantul său convențional învederează instanței că, reclamanta trebuie să consemneze o cauțiune pentru cererea de suspendare.
Reclamanta prin apărătorul său, precizează că în disp. art. 284 din nr.OG34/2006 nu se menționează nimic referitor la consemnarea unei cauțiuni.
Curtea, în condițiile art.167 Cod procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisuri propusă la acest termen de reclamantă prin apărător și o încuviințează.
Având în vedere temeiul de drept pe care își întemeiază reclamanta acțiunea, apreciază că, cererea de suspendare nu impune consemnarea unei cauțiuni.
Totodată, acordă cuvântul părților asupra cererii de suspendare și asupra fondului cauzei.
Având cuvântul reclamanta prin apărătorul său solicită admiterea cererii de suspendare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, conform art.14 din Legea nr.554/2004. S-a dovedit că există prejudiciu iminent.
Pe fond, în condițiile prev.art.255 și următoarele din OUG nr.34/2006, pune concluzii de admitere a contestației astfel cum a fost formulată și motivată și conform înscrisurilor depuse la dosar, cu consecința trimiterii contestației Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor de a se pronunța pe fond.
Având cuvântul pârâta prin reprezentantul său convențional, asupra cererii de suspendare, pune concluzii de respingere a cererii.
Pe fond pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată. Precizează reprezentantul pârâtei că, în măsura în care contestația va fi admisă de către instanță, solicită judecarea acesteia de către instanță.
Curtea, rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare și pe fondul cauzei.
CURTEA
Asupra acțiunii de față:
Prin decizia nr.4914/C6/4740 din 24.10.2008 a respins contestația formulată de - SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA SA
Pentru a pronunța această decizie a reținut faptul că organizatoarea procedurii de atribuire Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA are ca obiect principal de activitate, conform certificatului de înregistrare, "alte activități anexe transporturile pe apă" iar, calitatea sa de "societate comercială pe acțiuni", aceasta nu poate fi încadrată la categoria de autorități contractante prevăzute la art.8 din nr.OUG34/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv autoritate sau instituție publică, organism cu personalitate juridică înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, ori asociere între acestea. Sursa de finanțare fiind, așa cum rezultă din documentele depuse la dosarul cauzei, "venituri proprii", se constată că nu sunt incidente nici prevederile art. 9 din actul normativ invocat.
De asemenea, obiectul contractului nu îl constituie o activitate relevantă de transport, așa cum este acesta precizat de art.238 alin.(1) din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare:"Este considerată activitatea relevantă în sectorul de utilitate publică prevăzut la art.229 alin.(2) lit.c) punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele destinate să asigure, în beneficiul publicului, servicii de transport pe calea ferată și servicii de transport terestru de călători, pe bază de grafic, cum ar fi transportul în comun cu autobuze, tramvaie, metrou, troleibuze sau transport pe cablu".
Astfel, nefiind îndeplinite prevederile art.8 din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că, COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA SA nu are calitatea de autoritate contractantă în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de servicii "Întreținere și amenajare a spațiilor verzi din portul C" și nici contractul ce urmează a fi atribuit nu poate fi calificat drept "contract de achiziție publică", astfel cum acesta este definit la art.3 lit.f) din nr.OUG34/2006, cu modificările și completările ulterioare, sau "contract sectoriale", definit la art.229 alin.(2) din același act normativ, prin Decizia civilă nr.52 din 14.01.2008.
Având în vedere competența materială instituită de legiuitor în sarcina Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, prin dispozițiile art.266 din actul normativ invocat, părțile nu pot deroga de la aceasta, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații pentru proceduri nereglementate sau exceptate de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.278 alin.(5) din OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de
În baza art.278 alin.(1), teza a 2 -a din ordonanță de urgență, Consiliul nu a mai procedat la analiza pe fond a cauzei.
Împotriva acestei decizii în condițiile art.281 din OUG nr.34/2006 a formulat plângere reclamanta solicitând ca prin decizia ce se va pronunța să fie admisă plângerea și trimisă cauza spre soluționare în fond la:
- suspendarea procedurii de licitație publică până la judecarea plângerii.
În motivarea plângerii reclamanta susține că în mod greșit a fost respinsă contestația ca inadmisibilă pentru că Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA nu poate fi încadrată drept autoritate contractantă în conformitate cu art.8 din OUG nr.34/2006, pentru că în realitate pârâta reprezintă o autoritate contractantă conform cu OUG nr.34/2006 privind achizițiile publice iar contractul având ca obiect întreținerea și amenajarea spațiilor verzi din Port C reprezintă un contract de achiziție publică -PLÂNGEREA ESTE FONDATĂ.
Potrivit art.266 din OUG nr.34/2006 Consiliul este competent să soluționeze contestațiile formulate în cadrul procedurii de atribuire înainte de încheierea contractului.
Pe de altă parte potrivit art. 255 din OUG nr.34/2006 persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publiceare dreptul de a contesta actul respectiv pe calea administrativ - jurisdicționalăîn condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
Din examinarea probelor administrate în cauză se constată că a încălcat dispozițiile legale sus citate după cum urmează:
1) Prin anunțul de licitațiepârâta în calitate de autoritate contractantăa organizat o licitație publică deschisăavând ca obiect un contract de achiziții publicepentru întreținerea și amenajarea spațiile verzi din Port
2)Organizarea licitației a fost luată prin Hotărârea nr.8/2008 a Consiliul de Administrația al pârâtei care aaprobat modificarea programului anual al achizițiilor publice pentru anul 2008.
În documentația de atribuire declarația de conformitate pe extrasul din hotărârea nr.8/2008 a Consiliului de Administrație - nota justificativă privind alegerile criteriilor de calificare și a criteriului de atribuire, anunțul de participare și anunțul de intenție depuse la dosarul cauzei, rezultă fără putință de tăgadă că:
1)pârâta este o societate aflată în subordinea Ministerului Transporturilor având capitat integral bunuri proprietatepublică și este autoritate contractantă conform art.3 lit.m din OUG nr.34/2006.
2)contractul pentru care a organizat licitația este unul de achiziție publicăiar căile de atac și eventualele contestații se pot face la.
În fișa de date achiziții aflată la dosar se prevede expres la punctul 1 și 1 a:
1.pârâta este autoritate contractantă fiind autoritate publică locală;
2.la pct.1b se prevede că eventualele contestații se pot depune la;
3.la pct. II 1.3 se prevede că procedura se finalizează prin contract de achiziție publică;
4.la pct. IV 3 - legislația aplicată este prevăzută OUG nr.34/2006 privind achizițiile publice.
Pârâta nu a contestat niciodată calitatea sa de autoritate contractantă și nici faptul că a organizat licitația pentru un contract de achiziții publice - procedura de atribuire a contractului de prestări servicii fiind organizată în conformitate cu OUG nr.34/2006.
Că este așa rezultă din punctul de vedere depus la de pârâtă și aflat la fila nr.197 dosar.
Cu toate acestea Consiliul deși a fost investit legal în condițiile art.266 din OUG nr.34/2006 - și era obligat să soluționeze contestația formulată de reclamantă în cadrul procedurii de atribuire organizată conform OUG nr.34/2006 - reține că pârâta nu este autoritate contractantă și respinge contestația ca inadmisibilă deși dacă constată că pârâta nu este autoritate contractantădar a organizat o licitație publică deschisă în baza procedurii prevăzută de OUG nr.34/2006trebuie să o analizeze pentru că potrivit art.266 din OUG nr.34/2006 este obligat să soluționeze contestația făcută în cadrul procedurii de atribuire organizată conform OUG nr.34/2006.
Procedând în acest fel a pronunțat o decizie esențial nelegală - plângerea fiind întemeiată urmează să fie admisă și în baza art. 285 pct.2 din OUG nr.34/2006 - va fi desființată decizia și trimisă cauza la spre soluționarea cauzei în fond.
Va fi respinsă cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.285 pct.2 din OUG nr.34/2006 desființează decizia și trimite cauza la spre soluționarea cauzei formulată de către reclamanta - - SRL - cu sediul în C, Port, Clădirea Sucursala Servicii, jud.C, în contradictoriu cu pârât - COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA SA - cu sediul în C, Port - Gara Marinimă, jud.
Respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.dec./12.12.2008
Dact.gref.
4 ex./16.12.2008
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica, Adriana Pintea