Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 966/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR--10.04.2008

DECIZIA CIVILĂ NR.966

Ședința publică din 8 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Barbă Ionel

JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan

JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica

GREFIER: - -

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta SC Internațional SRL B împotriva deciziei nr. 1059/C6/601 din 19.03.2008 pronunțată în dosarul nr. 601/2008 al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor B, în contradictoriu cu intimații Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul Județean de Poliție A și SC România.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Inspectoratul Județean de Poliție A consilier juridic, lipsă petenta SC International SRL B și intimata SC România.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra plângerii.

Reprezentantul intimatului Inspectoratul Județean de Poliție A, consilier juridic solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și nelegală, menținerea deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pentru motivele arătate în întâmpinare.

CURTEA

Asupra plângerii de față constată:

Prin plângere, petenta SC Internațional SRL B solicită anularea Deciziei nr.1059/C6/601 din 19.III.2008 pronunțată de Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor B, prin care i-a fost respinsă ca nefondată contestația în cadrul procedurii de achiziție publică SC de telefoane și de Date cod -- 1", având ca obiect anularea rezultatului procedurii prin care a fost respinsă oferta depusă de către SC România SA, obligarea autorității contractante la emiterea deciziei privind declararea drept câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică servicii de și de date cod --1, ofertei Internațional SRL și în consecință solicită să se anuleze rezultatul procedurii de achiziție publică cod --1 organizată de către Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul de Poliție al Județului A, a comunicării rezultatului procedurii nr.35608/04.03.2008 și a tuturor actelor ulterioare îndeplinite în cadrul procedurii de achiziție publică și să se suspende procedura de atribuire a contractului de achiziție publică până la soluționarea plângerii.

În motivare se arată că a participat ca și ofertant la procedura de achiziție publică de și de date cod --1, desfășurată sub forma cererii de oferte, organizată de către autoritatea contractantă în temeiul OUG nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare și ale HG nr.925/2006, cu modificările și completările ulterioare.

În data de 03.03.2008 a avut loc deschiderea ofertelor în prezența reprezentanților agenților economici participanți la procedura de achiziție publică, data la care s-a încheiat procesul-verbal nr.35580/03.03.2008.

În cadrul procedurii de deschidere a ofertelor s-a ridicat problema neîndeplinirii de către SC România SA a cerințelor minime de calificare prevăzute în caietul de sarcini, respectiv cele prevăzute la punctul IV.1) potrivit cărora "În cazul în care operatorul economic are datorii către bugetul de stat/local sau certificatele nu sunt valabile la data deschiderii ofertelor acesta va fi descalificat, nemailuându-se în considerare oferta depusă".

În data de 4.03.2008 a fost comunicat rezultatul procedurii, potrivit căreia, deși oferta SC Internațional SRL a fost considerată admisibilă, îndeplinind cerințele minime de calificare, aceasta nu îndeplinește criteriul solicitat, respectiv prețul cel mai scăzut, ofertantul câștigător fiind declarat SC România SA.

Deși au formulat contestație pentru încălcarea prevederilor art.36 alin.1 lit.b din HG925/2006, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins-o nefondat pentru că SC România SA a depus certificate de atestare fiscală în care se menționa în mod expres că se înregistrează datorii atât la bugetul de stat cât și la bugetul local.

Îndeplinirea cerințelor impuse prin caietul de sarcini se apreciază la data deschiderii ofertelor participanților la procedura de achiziție publică, iar nu la o dată ulterioară.

Astfel, așa cum se menționează în decizia, din certificatul fiscal eliberat de ANAF B la data de 08.02.2008 reiese faptul că se înregistrează o datorie a SC România SA la bugetul de stat în cuantum de 700 lei.

Comisia de evaluare nu putea să prezume faptul că această datorie nu există doar pe baza mențiunii din cuprinsul certificatului fiscal cu privire la existența unei cererii de îndreptare a erorii materiale nr.-/07.02.2008 formulată în baza nr.2089/2006.

Mai mult decât atât documentele referitoare la inițierea procedurii de îndreptare a "erorii materiale" au fost comunicate ulterior depunerii contestației, respectiv în data de 06.03.2008.

Procedura prevăzută de nr.2089/2006 cuprinde obligativitatea parcurgerii anumitor etape în vederea "îndreptării erorii materiale", iar modificarea sau desființarea actelor administrative ca urmare a îndreptărilor erorilor din documentul de plata se va face potrivit dispozițiilor art.46-48 din OG nr.92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile pct.46.1 din Normele metodologice de aplicare a OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobate prin HG nr.1050/2004.

Nici Comisia de Evaluare și nici nu se pot substitui unor organe fiscale și nu pot să constate că "suma de 700 lei nu reprezintă o datorie de plată".

Atât timp cât procedura de îndreptare a erorii materiale nu a fost definitivă, SC România SA înregistrează o datorie la bugetul de stat raportat la data deschiderii ofertelor și, pe cale de consecință, se impunea aplicarea prevederilor art.36 alin.1 lit.b din HG nr.925/2006.

Referitor la capătul de cerere cuprins în contestație cu privire la obligarea autorității contractante la emiterea deciziei privind declararea drept câștigătoare în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică de și de date cod --1, ofertei Internațional SRL, ca urmare a anulării rezultatului procedurii, a fost respins în mod greșit ca inadmisibil, petenta nesolicitând emiterea unei decizii în acest sens, ci să oblige autoritatea contractantă la emiterea acesteia în temeiul art.255 alin.5 din HG nr.925/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Se mai arată să sunt îndeplinite cerințele art.284 din OG nr.34/2006 pentru suspendarea solicită.

Examinând plângerea se constată că este nefondată și se respinge pentru că:

Potrivit probelor dosarului și considerentelor cuprinse în decizia nr.1050/C6/601 din 19.III.2008 pronunțată de B, SC România SA, care a fost declarată câștigătoare a contractului de achiziție publică în litigiu a depus la dosarul de licitație certificatul de atestare fiscală nr.952.556/8.II.2008, cu mențiunea la rubrica "obligații de plată", cu o datorie de 700 lei, la capitolul "venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale", iar la rubrica "Alte mențiuni" este evidențiată o cerere întemeiată pe dispozițiile nr.2089/2006. Această cerere are ca obiect, după cum se observă din certificatul în cauză, suma de 700 lei.

Din adresa nr.-/07.02.2008 înregistrată la.-Direcția generală de Administrare a Contribuabili, despre care se face vorbire în certificatul de atestare fiscală și rezultă că SC România SA a achitat cu nr.123/25.01.2008, suma de 700 lei, într-un cont eronat, motiv pentru care solicită transferul sumei în contul "venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale". La dosarul cauzei se află depus și nr.123/25.01.2008.

Din conținutul acestui act rezultă că, în fapt, SC România SA nu a avut nici un debit fiscal, fiind vorba de o plată făcută eronat în alt cont, situația care s-a și remediat ulterior, astfel că susținerile petentei, în prezenta plângere sunt nefondate și aceasta se respinge ca atare, constatându-se totodată că bine a fost declarată câștigătoare, de către autoritatea contractantă, SC România SA.

Ca o consecință a soluției date plângerii, se respinge și cererea pentru suspendarea procedurii de atribuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LGII

DECIDE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SC Internațional SRL B împotriva deciziei nr.1059/C6/601 din 19.III.2008 pronunțată de

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică 8.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

red.-13.10.2008

Tehored./21.10.2008-2 ex.

Președinte:Barbă Ionel
Judecători:Barbă Ionel, Pătru Răzvan, Olaru Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Achizitii publice jurisprudenta. Decizia 966/2008. Curtea de Apel Timisoara