Contestație act administrativ fiscal. Decizia 978/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--10.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.978
Ședința publică din 8 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A, împotriva sentinței civile nr.152/09.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, note de ședință din partea reclamantului.
Instanța respinge ca nefondată cererea de suspendare a judecății, solicită prin recurs pentru că în privința derulării procedurii prevăzute de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în fața Comisiei europene, se observă că procedura de "infringement", declanșată de către Comisie împotriva României cu privire la taxa de primă înmatriculare nu este o judecată în sensul art. 244 Cod de Procedură Civilă, nefiind sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene la momentul soluționării prezentei cauze, derulându-se în prezent negocieri între Guvernul României și Comisia Europeană cu privire la modificarea legislației fiscale
Potrivit art. 244 punctul 1 Cod de Procedură Civilă, (1) instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți";
Or, procedura prevăzută de art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu este, în mod integral, o procedură judiciară, ci una administrativă, în care nu se examinează legislația română în vigoare la momentul plății taxei contestate în prezenta cauză.
În consecință, judecata la care se face referire în cererea pârâtei nu are legătură cu obiectul pricinii, de vreme ce - la sesizarea Comisiei, în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană - Curtea de Justiție a Comunităților Europene nu va examina conformitatea cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a dispozițiilor art. 2141din Codul Fiscal român, astfel cum erau în vigoare în anul 2007, când reclamantul a plătit taxa contestată.
Curtea remarcă, totodată, că această procedură se poate finaliza și prin acceptarea de către Comisia Europeană a modificărilor legislative propuse de Statul Român pentru viitor în domeniul taxei de primă înmatriculare, modificare care nu are efecte pentru trecut, respectiv fără a se solicita Statului Român să restituie taxele percepute anterior acestor negocieri.
Acceptarea acestei modificări de către Comisie poate determina o decizie a acestei instituții de a nu sesiza Curtea de Justiție a Comunităților Europene, situație în care nu se poate reține existența unei judecăți de care atârnă dreptul reclamantei la restituirea taxei percepută de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
De aceea, fiind vorba de două proceduri paralele, cu efecte diferite, sesizarea eventuală a Curții de Justiție a Comunităților Europene în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană nu împiedică sesizarea instanțelor naționale cu privire la cererea de restituire a taxelor percepute de Statul Român cu încălcarea dreptului comunitar.
Curtea subliniază, de asemenea, că și în cazul în care va fi sesizată Curtea de Justiție a Comunităților Europene de către Comisia Europeană, instanța supremă a Uniunii Europene nu va putea decât să constate că Statul Român a încălcat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin instituirea taxei de primă înmatriculare, dar nu va dispune obligarea Statului Român la restituirea taxelor respective, pentru că nu acesta este obiectul procedurii de infringement, ci constatarea încălcării dreptului comunitar de către România.
Curtea precizează, sub acest aspect, că dreptul particularilor la repararea prejudiciilor produse de către statele membre prin încălcarea dreptului comunitar este independent de acțiunea Comisiei Europene și că nu poate fi condiționată repararea acestor prejudicii de constatarea prealabilă a încălcării dreptului comunitar de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În acest sens, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat - în hotărârea dată la 5 martie 1996 în cauzele conexate C-46/93 și C-48/93, Du Pcheur SA contra și Queen contra Secretary of for Transport, ex parte: (cunoscută ca hotărârea " III") - că "- în cazul în care repararea prejudiciului ar fi condiționată de cerința unei constatări prealabile de către Caî ncălcării dreptului comunitar imputabilă unui stat membru, aceasta ar fi contrară principiului eficacității dreptului comunitar, din moment ce o astfel de condiție ar exclude orice drept la despăgubire atâta timp cât încălcarea prezumată nu a făcut obiectul unei acțiuni introduse de către Comisie în temeiul articolului 169 din tratat și nici al unei hotărâri pronunțate de către Or, drepturile de care beneficiază persoanele particulare, care decurg din dispozițiile comunitare având un efect direct în ordinea juridică internă din statele membre, nu pot depinde de modul în care Comisia apreciază oportunitatea de a acționa în temeiul articolului 169 din tratat împotriva unui stat membru și nici de pronunțarea de către Cau nei eventuale hotărâri de încălcare a dreptului comunitar (în acest sens, Hotărârea din 14 decembrie 1982, 314/81, 315/81, 316/81 și 83/82,. p. 4337, considerentul 16)".
Instanța respinge cererea de suspendare și legat de invocarea necesității sesizării, în temeiul art. 234 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pentru analiza compatibilității taxei de primă înmatriculare română cu dispozițiile art. 90 Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea precizează că, potrivit art. 234 (fostul articol 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană:
"Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu preliminar, cu privire la: interpretarea prezentului tratat; validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile Comunității și de; interpretarea statutelor organismelor înființate printr-un act al Consiliului, în cazul în care statutele respective prevăd acest lucru.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru, această instanță judecătorească poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții de Justiție să decidă cu privire la această chestiune.
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe judecătorești naționale ale cărei hotărâri nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță judecătorească este obligată să sesizeze Curtea de Justiție."
În soluționarea cererii de suspendare instanța, ia în considerare opinia exprimată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în această privință, prin hotărârea din 6 octombrie 1982, dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, hotărâre prin care instanța de contencios european de la Luxemburg a stabilit condițiile și limitele "teoriei actului clar", astfel cum este cunoscută în literatura de specialitate.
Astfel, în hotărârea dată în cauza Srl și di SpA contra Ministerului Sănătății, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că "din relația dintre alineatele (2) și (3) ale articolului 177 rezultă că instanțele vizate de alineatul (3) se bucură de aceeași putere de apreciere ca toate celelalte instanțe naționale pentru a evalua dacă este necesară o decizie asupra unui aspect de drept comunitar pentru a pronunța o hotărâre. Prin urmare, aceste instanțe naționale nu sunt obligate să trimită o întrebare privind interpretarea dreptului comunitar adresată în fața acestora în cazul în care respectiva întrebare nu este pertinentă, adică în cazul în care, indiferent care ar fi răspunsul la această întrebare, el nu ar putea avea nici o influență asupra soluționării litigiului.
În paragrafele nr. 13, 14 și 16 din aceeași hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a precizat că "în Hotărârea din 27 martie 1963 (în cauzele conexate 28 până la 30/1962, Da, p. 75) Curtea a declarat că "deși articolul 177 alineatul (3) obligă fără nici o restricție instanțele naționale ale căror decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern să trimită Curții orice întrebare privind interpretarea adresată în fața acestora, autoritatea interpretării date de C în temeiul articolului 177 poate, cu toate acestea, să priveze această obligație de cauza sa și să o golească astfel de conținut; este cazul, în special, atunci când întrebarea adresată este identică din punct de vedere material cu o întrebare care a făcut deja obiectul unei hotărâri preliminare într-o cauză similară".
14 Același efect, în ceea ce privește limitele obligației formulate de articolul 177 alineatul (3), poate rezulta dintr-o jurisprudență consacrată a Curții care a rezolvat aspectul de drept respectiv, indiferent de natura procedurilor care au dus la această jurisprudență, chiar în absența unei identități a întrebărilor în litigiu.
16 În cele din urmă, aplicarea corectă a dreptului comunitar se poate impune în mod atât de evident încât să nu lase loc nici unei îndoieli rezonabile privind modul de rezolvare a întrebării adresate. Înainte de a concluziona că este vorba de o astfel de situație, instanța națională trebuie să fie convinsă că acest aspect se impune în mod la fel de evident și instanțelor naționale ale celorlalte membre și Curții de Justiție. Doar în cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, instanța națională se poate abține să mai trimită această întrebare Curții de Justiție și poate să o rezolve pe propria răspundere."
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a concluzionat, în paragraful nr. 21 din această hotărâre, că "articolul 177 alineatul (3) trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".
Având în vedere așa numita "teorie a actului clar", stabilită în hotărârea citată anterior - conform căreia nu este necesară sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene în cazurile în care jurisprudența sa anterioară este clară în privința chestiunii care necesită interpretarea - Curtea apreciază că în prezenta cauză nu se impune sesizarea Curții de Justiție a Comunităților Europene, dată fiind jurisprudența sa anterioară, prin care a interpretat art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și în raport cu legislațiile altor membre ale Uniunii Europene privind taxele de primă înmatriculare a autovehiculelor.
De altfel, chiar și Comisia Europeană s-a referit la jurisprudența anterioară a Curții de Justiție a Comunităților Europene în comunicatul din 21.03.2007 (atașat în copie la fila 39 din dosarul de recurs), precum și în comunicatul ulterior, din 28.11.2007 (atașat în copie la fila 40 din dosarul de recurs), arătând:
"Curtea Europeană de Justiție () a afirmat în repetate rânduri că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția ca respectivele taxe să respecte dispozițiile articolului 90 din Tratatul CE. Astfel, niciun stat membru nu trebuie să aplice produselor originare din alte membre taxe mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
De asemenea, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având astfel obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (a se vedea cauzele, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica, C-375/95)."
Organele fiscale pârâte nu au oferit nici un argument în sensul că această jurisprudență nu este aplicabilă și că ar fi necesară o nouă interpretare dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă, conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă și nemaifiind formulate alte cereri, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.152/9.VI.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.174 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr.-/28.02.2008 și a respins capătul de cerere pentru anularea actului administrativ fiscal cu nr.42790/ad/24.03.2008, emis de pârâtă.
În motivare s-a reținut că sub aspectul excepțiilor lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei și a inadmisibilității acțiunii, cererile sunt nefondate pentru că actele a căror anulare se cere sunt emise de pârâtă, iar cererea ce privește restituirea taxei speciale, se întemeiază pe dispozițiile art.21 (4), 117 Cod procedură fiscală și Ordinului nr.1899/2004, dat în aplicarea art.117 Cod procedură fiscală.
Potrivit Cap.1 pct.2 din Anexa la Ordinul. nr.1899/2004, restituirea sumelor se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal, căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art.33 din nr.OG92/2003, care este pârâta conform alin.1 din acest articol.
Instanța a respins și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul reclamantului constă tocmai în repararea pagubei care i-a fost cauzată prin achitarea taxei de primă înmatriculare nedatorată.
Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit.a din Tratatul
Instanța a respins cererea de suspendare, întrucât suspendarea judecării cauzei se poate dispune conform art.244 (1) pct.1 Cod procedură civilă, numai dacă existența sau neexistența unui drept de care ar depinde soluționarea cauzei, face obiectul unei alte judecăți conform dreptului intern. Ori, pe de o parte, soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infringement, iar pe de altă parte această procedura excede normelor de procedură civilă internă.
Privitor la fondul cauzei, s-a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc. ), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 (1) din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art. 214 (1) alin. 3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, trebuie constatată supremația dreptului comunitar, în speță a art. 90 (1) din Tratat se conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art. 90 (1) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art. 2141 -2143 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismelor de către reclamant, în cuantum de 2.903 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art. 90 (1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal, întemeiat pe art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Referitor la capătul de cerere privind anularea actului administrativ fiscal cu nr. 42790/ad/24.03.2008 instanța constată că în cauză nu este vorba despre un act administrativ așa cum este definit la art.2 lit.c din Legea nr.554/2004, ci reprezintă o simplă adresă de răspuns față de solicitarea reclamantului, astfel că nefiind vorba despre un act administrativ urmează a respinge acest capăt de cerere.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A solicitând suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea definitivă a procedurii infrigement, în condițiile art.244 Cod procedură civilă și în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
Cererea de suspendare întemeiată pe art.244 Cod procedură civilă a fost respinsă potrivit încheierii de ședință din data de 8.2008.
Pe fondul cauzei recurenta critică că instanța de fond pentru că și-a depășit competența atribuțiilor puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă), pentru că nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale, această atribuție revenind în mod exclusiv Parlamentului și eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene.
Pe fondul cauzei, recurenta critică prima instanță pentru că soluția de admitere a acțiunii nu este fondată, reclamantul datorând taxa în litigiu, regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare în vigoare începând cu data de 01.01.2007, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut de Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31.12.2006.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul mai arată că 16 membre ale Uniunii Europene practică în prezenta o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( între care, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda, Cipru). Mai mult se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Faptul că art.90 din Tratatul reprezintă unul din temeiurile de bază ale consacrării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsură de natură administrativă, fiscală sau vamală care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de primă înmatriculare) nu se aplică exclusiv autoturismelor second hand provenind din alte membre ale ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Ca urmare, instituirea criteriului "primei înmatriculări în România" conferă taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depinde în niciun fel de proveniența geografică sau națională a acestor autoturisme și autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau de discriminare negativă a autovehiculelor provenite din alte membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculare în România.
Se mai susține de către pârâtă că trebuie evidențiat că taxa în litigiu este suma specială de prima înmatriculare, deci se plătește doar o singură dată cu privire la un autovehicul indiferent de reînmatriculările ulterioare.
Se mai invocă excepția lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A pentru că cel care a stabilit taxa în litigiu este Statul Român și de asemenea inadmisibilitatea acțiunii pentru că instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natura legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plata, care nu are suport material, ci doar bază legală.
Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Actele emise nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art.41 din Cod procedură fiscală, potrivit cu care " În înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilire, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Se mai arată că în prezent o procedură a unei eventuale restituiri a fost deja reglementată printr-un act normativ ce va intra în vigoare la data de 01.07.2008, respectiv OUG nr.50/2008, într-un alt cuantum decât cel actual și acceptat deja de Comisia Europeană a taxei speciale autor, act normativ care are și avizul Comisiei Europene, prin care se prevede restituirea diferenței de taxă încasate, acolo unde este cazul, și care se aplică pentru toate persoanele plătitoare a acestei taxe de primă înmatriculare.
Astfel, rezultă că această taxă nu mai este considerată ilegală de Comisia Europeană ( de altfel, după cum s-a arătat, această taxă nu a fost considerată niciodată ilegală sub aspectul modalității de constituire, ci doar asupra cuantumului) drept pentru care consideră că nu se poate dispune restituirea acesteia din motivele invocate în acțiune, ci doar eventual, a unei diferențe de taxă, însă nu în baza unei hotărâri judecătorești, ci doar în temeiul dispozițiilor actului normativ arătat, cu respectarea procedurii stabilite de OUG nr.50/2008 și a Normelor Metodologice.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Privitor la fondul cauzei, Curtea constată că potrivit art.148 alin.2 din Constituție, prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale suscitate, din Codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal, pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentei sub acest aspect sunt nefondate.
Susținerea din recurs legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal, taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1 I 2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.
Concluzia se impune și privitor la invocarea, prin recurs, a împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.
Susținerile recurentei cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul CE, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre, potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse.
Este nefondată și critica legată de depășirea competențelor de instanțele judecătorești atâta timp cât acestea sunt abilitate prin Constituție să aplice prioritar normele comunitare.
Instanța constată ca neîntemeiată și excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A pentru că aceasta a încasat taxa contestată și de asemenea excepția inadmisibilității acțiunii pentru că suma s-a încasat în baza unei chitanțe care constituie act fiscal potrivit art.205 alin.1 Cod procedură fiscală și sentința vizează respectiva chitanță.
Este irelevantă în soluționare cauzei, existența nr.OG50/2008, pentru că suma în litigiu s-a încasat în baza altui temei legal și în raport cu care se apreciază vătămarea dreptului reclamantului.
În consecință pentru motivele expuse recursul se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.152/9.VI.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 8.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.-13.2008
Tehnored. /21.10.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Pătru Răzvan, Olaru Rodica
