Acțiune în constatare. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.129/CA

Ședința publică din 25 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea

JUDECĂTOR 2: Obreja Manolache Iustinian

Judecător - G -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului introdus de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 501 din 13 aprilie 2006 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 8823/2005, și sentinței civile nr. 4117/E din 7 septembrie 2006 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 6304/2006.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu răspund părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă, de către grefier, că recurentul a depus la dosar"precizări".

Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată în cauză, respectiv dacă sunt sau nu satisfăcute cerințele art.303 Cod procedură civilă.

După deliberare,

CURTEA D APEL,

Asupra recursului de contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 11.09.2006 sub numărul -, reclamantul (inițial sub numele de ) a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâții: Comisia județeană I de aplicare a Legii nr.18/1991 republicată de fond funciar, Prefectul județului I, reprezentant legal al Guvernului României pe plan județean și președinte al Comisiei județene I de aplicare a Legii nr.18/1991 republicată de fond funciar, să se dispună reformarea hotărârilor pronunțate în dosarul nr.8823/2005, respectiv nr.6304/2004 ale Tribunalului Iași, potrivit dispozițiilor art.327 alin.1 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a instanței, conform art.137 Cod procedură civilă, a reținut următoarele:

În fapt, prin sentința nr.501/E/13.04.2006, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr.8823/2005 a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu Comisia județeană de aplicare a Legii nr.18/1991 I, reprezentată de Prefect, iar prin sentința civilă nr.4117/E/7.09.2006 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de către reclamant împotriva sentinței nr.501/E/13.04.2006.

Cum prin prezenta cerere, reclamantul invocă dispozițiile art.305 din Titlul V - Cartea a II-a din Codul d e procedură civilă referitoare la recurs, indicând cele două dosare în care au fost pronunțate sentințele sus-menționate de către Tribunalul Iași, instanța a apreciat că prezenta cauză este de competența funcțională a Curții de APEL IAȘI, care urmează a statua asupra cererii reclamantului.

Prin încheierea de ședință din 10.12.2007, Curtea a constatat că din eroare cauza a fost calificată ca fiind de competența acesteia în primă instanță, deși cererea reclamantului era un recurs, astfel că dosarul a fost trimis completului de recursuri.

Prin precizările depuse de reclamant în dosarul Curții de APEL IAȘI nr-, acesta solicită ca instanța să se raporteze la cele cuprinse în adresa sa din 11.01.2008, competența de soluționare a cauzei revenind Curții, raportat dispozițiilor Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, art. IV al.2, Legii 340/2004 privind Prefectul și Instituția Prefectului, art.261al.3.

Din oficiu, Curtea a pus în discuția părților excepția de nulitate a cererii de recurs promovată de reclamantul, împotriva sentințelor nr.501/13.04.2006 și nr.4117/E/7.09.2006 pronunțate de Tribunalul Iași, raportat exigențelor prevăzute de art.3021Cod procedură civilă pentru forma cererilor de recurs, a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea unei astfel de căi de atac.

Ori, din cuprinsul cererii aflate la fila 2 dosar - al Tribunalului Iași, recurentul nu face decât să reia obiectul acțiunii sale introductive la instanță, fără a evidenția vreo critică privind motivele de fapt și de drept ce au condus instanța de fond la pronunțarea sentinței atacate în condițiile art.305 Cod procedură civilă, contrar prevederilor art.3021lit. c) același cod.

Așa fiind, Curtea va proceda la constatarea nulității recursului promovat de reclamantul (), contra sentințelor civile 501/E/2006 și nr.4117/E/2006 pronunțate de Tribunalul Iași, pe care le va menține.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Constată nul recursul introdus de () împotriva sentințelor nr.501/13.04.2006 și nr.4117/E/7.09.2006 pronunțate de Tribunalul Iași, sentințe pe care le menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:-

Tribunalul Iași:-

29.II.2008.-

Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

28 Februarie 2008

Președinte:Tăbăltoc Dan Mircea
Judecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Obreja Manolache Iustinian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Iasi