Acțiune în constatare. Decizia 1610/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1610

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTOR 2: Duboșaru Rodica

JUDECĂTOR 3: Secrețeanu Adriana

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de reclamanta - COM SRL,prin administrator, domiciliat în Râmnicu S, str. -,. 8D,. 7, județul B, împotriva sentinței nr.1075 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâteleDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, județul B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, județul

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei, au lipsit recurenta-reclamantă - COM SRL și intimatele-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Administrația Finanțelor Publice

Procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar întâmpinare, formulată de intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice B, precum și o cerere din partea reclamantei-recurente - COM SRL, prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, după care:

Curtea, față de împrejurarea că recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, obligație pe care aceasta nu a îndeplinit-o până la acest termen, în temeiul dispozițiilor art. 137 pr.civilă, invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la rolul Tribunalului Buzău, sub nr.3041/2009, reclamanta - COM SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele DGFP B și B, pronunțarea unei sentințe prin care să se constate starea de agent economic activ a sa.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în luna iulie-august 2005, DGFP Baî nștiințat societatea că la sediul său va avea loc un control, în realitate, reclamanta nu a avut cunoștință de această înștiințare, întrucât la sediul din B, societatea nu mai funcționează, având punct de lucru în comuna Ziduri - principala activitate fiind sanitar-veterinară, urmare acestui control reprezentanții fiscali au declarat societatea inactivă, situație de care reclamanta nu a avut cunoștință, ulterior, deși a făcut numeroase demersuri de a i se prezenta un proces verbal care să ateste situația de fapt, pârâta nu i-a comunicat și, căutând pe internet, a aflat că societatea este declarată inactivă din iulie 2006.

De asemenea, a mai susținut reclamanta că pe toată această perioadă a depus bilanțurile contabile și semestriale, achitându-și, totodată, obligațiile ce se cuveneau bugetului de stat, a depus diligențe solicitând organelor de inspecție fiscală să de curs controlului fiscal și să constate că societatea nu este inactivă, urmând să fie inclusă pe lista contribuabililor reactivi.

După administrarea probelor, Tribunalul Buzău, prin sentința nr. 1075 din 29 septembrie 2009, respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la data de 31.08.2005 inspectorii fiscali din cadrul DGFP B s-au deplasat la domiciliul fiscal al societății din B,-, constatându-se că - COM SRL nu a depus declarații fiscale privind obligațiile de plată către bugetul consolidat al statului din 25.04.2003, declarând-o astfel inactivă; la solicitările ulterioare ale reclamantei de a se efectua inspecții fiscale, deși organul fiscal a răspuns de fiecare dată, administratorul reclamantei nu a înțeles să asigure prezența unui reprezentant care să pună la dispoziția organelor de control documentele de evidență contabilă, reclamanta fiind declarată inactivă în temeiul disp. art.1 alin.1 lit."c" din nr.375/2005, iar dispozițiile nr.575/2006 prevăd proceduri speciale de reactivare a agenților economici declarați inactivi, dispoziții legale față de care tribunalul a conchis că acțiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât, potrivit art.6 din nr.575/2006, rezultă că starea de inactivitate încetează dacă se constată de organele menționate la art.5 alin.1 că nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru care contribuabilul a fost declarat inactiv. Același act normativ, prin disp. art.5 alin.2 și 3, reglementează obligația contribuabilului de a formula o cerere de reactivare și numai după efectuarea inspecției fiscale care să constate încetarea motivelor ce au determinat starea de inactivitate, președintele ANAF emite ordin care se publică în Monitorul Oficial.

Împotriva sentinței a promovat recurs reclamanta - COM SRL, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond, la pronunțarea sentinței, nu a avut în vedere situația reală, respectiv că societatea nu mai funcționează la sediul din str.-, are punct de lucru în comuna Ziduri, principala activitate fiind sanitar-veterinară, situațiile financiare anuale au fost depuse, de asemenea, au fost depuse bilanturile contabile semestriale și anuale, achitând toate obligațiile către stat.

Față de împrejurarea că recurenta-reclamantă - COM SRL nu a achitat taxa judiciară de timbru și nici timbru judiciar, deși a fost citată cu mențiunea referitoare la timbraj, așa cum rezultă din dovada de citare aflată la fila 31 din dosar, iar în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 146 /1997, cu modificările și completările ulterioare și art. 9 din OG nr. 32/1995, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar se achită anticipat, neîndeplinirea acestei obligații fiind sancționată cu anularea cererii, Curtea constată că excepția invocată din oficiu este întemeiată, urmând ca, în conformitate cu art. 137 coroborat cu art. 312 alin. 1 pr.civilă, să admită excepția netimbrării și să dispună anularea recursului pentru netimbrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu.

Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de reclamanta - COM SRL,prin administrator, domiciliat în Râmnicu S, str. -,. 8D,. 7, județul B, împotriva sentinței nr.1075 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâteleDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, județul B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,16 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători,

- - - - - --

Grefier,

-

Red.MA

5 ex/23.11.2009

f- - Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica, Secrețeanu Adriana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 1610/2009. Curtea de Apel Ploiesti