Acțiune în constatare. Decizia 1965/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECTIA COMERCIALA,DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1965

Ședința publică din data de 26 septembrie 2008

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: Eleonora Gheța

JUDECĂTOR 2: Sergiu Leon Rus

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1003 pronunțată în data de 30 mai 2008, în dosarul nr- al Tribunalului Cluj în contradictoriu cu intimații CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI C, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă av. în reprezentarea intereselor recurentei, consilier juridic, în reprezentarea intereselor intimatei Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de 19.09.2008 se înregistrează din partea intimatei, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului declarat ca nefundat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.

Totodată, la data de 23.09.2008 intimata Casa de Asigurări de Sănătate Caî nregistrat întâmpinare, însoțită de înscrisuri.

Câte un exemplar din întâmpinare se comunică cu apărătorul recurentei și cu intimatul,.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea în considerarea dispozițiilor art. 150.pr. civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a recursului.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a sentinței recurate și admiterea acțiunii formulate de către reclamantă pentru motivele expuse pe larg. Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

Reprezentanta intimatei Casa de Asigurări de Sănătate C solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare. În susținere arată că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamantă reținând că nu există nici un refuz, nici un prejudiciu și cu atât mai mult un raport de cauzalitate între blocarea activității cabinetului medical și neexistența unei convenții valabil încheiate privind achiziționarea formularelor de concedii medicale.

Întrebat fiind, intimatul arată că susține aceleași concluzii.

Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1003 din 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de SRL, împotriva Casei Judetene de Asigurări de Sănătate

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în luna ianuarie 2007, intrat in vigoare OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. In baza acesteia a fost emise Norme de aplicare, aprobate de Ministrul Sănătății prin Ordinul 60/2006, si Modelul unic de certificate de concediu medical si a instructiunilor privind utilizarea si modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza carora se acorda indemnizatii asiguratilor din sistemul asigurarilor sociale de sanatate aprobate prin Ordinul 233/2006. Conform instructiunilor, carnetele pentru certificate medicale se achizitionează de la CAS în baza unei conventii.

Reclamanta a incheiat cu CAS C conventia nr. 201/03.03.2006 valabilă până la data de 31.12.2006. Această durată a fost prelungită printr-un act adițional, pentru perioada 01.01.2007-31.12.2007. Desi acest act a fost intoctmit pe 15.02.2007, după cum rezultă de pe mentiunile înscrisului, el a fost semnat de către reprezentantul legal al reclamantei de abia pe 09.10.2007 existând o mentiune în acest sens pe verso-ul înscrisului, semnata de reclamantă.

Reclamanta a invocat, atât prin actiune cât si prin nota explicativă faptul că nu a fost înștiințat că ar trebuie să semneze acest act adițional. Instanta constată că nu există obligatia nici legală, nici conventionala (din moment ce această conventie încetase pe 31.12.2006) din partea pârâților de a anunta reclamanta cu privire la prelungirea contractului initial.

Este adevărat că până în luna octombrie 2006, reclamantei i s-au pus la dispozitie formulare pentru concediile medicale, însă aceasta nu are la baza o obligatie legală sau convențională. Această obligație a reintrat in vigoare de abia in momentul in care a fost semnat actul adițional - data este de 09.10.2007 după cum rezultă din mentiunea inscrisă chiar de reclamantă pe exemplarul actului adițional rămas la pârâtă, din adresa intocmită de reclamantă către pârâtă în decembrie 2007, si din nota explicativă din decembrie 2007 semnată de reprezentantul reclamantei. De altfel, in data de 08.10.2007, paratul a eliberat un carnet cu 50 de file de certificate medicale, după cum rezultă din factura fiscală care le însoțește.

Cu privire la prejudiciul invocat, acesta nu este dovedit. Din centralizatorul lunar depus de reclamantă, rezultă că in luna lui octombrie au fost eliberate 24 de certificate medicale, in luna noiembrie 17 iar in luna decembrie 13. Aceste cifre corespund mediei de certificate intocmite lunar, căci cel mai mult au fost intocmite in luna ianuarie 2006, 23 bucăti, si cel mai putin in luna februarie 2007, un număr de 9.

Cât o priveste pe pârâta, instanta a constatat că aceasta nu lucrează în serviciul administrativ, competent in eliberarea formularelor, aspect pe care recunoaste si reclamantul in cererea din 15.11.2007 adresată pârâtei CAS, iar din fisa postului nu rezultă obligatia lui in legătură cu eliberarea de certificate medicale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SRL C-N solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta susține că hotărârea este nelegală deoarece există o convenție valabilă încheiată între reclamantă și Casa de Asigurări de Sănătate C, convenție în baza căreia casa era obligată să elibereze formularele de concedii medicale. Se susține că indiferent de ceea ce afirmă pârâta între părți a intervenit și actul adițional nr.1 la convenția nr.201/2006 emis la 06.02.2007 și înregistrat la CAS sub nr.4254 din 15.02.2007. existența actului adițional este dovedită, în opinia recurentei cu conținutul adresei nr.34404/13.12.2007 a CAS C, de recunoașterea faptului că actul adițional semnat la 15.02.2007 a fost înregistrat la CAS, de faptul că mențiunea semnării actului adițional la 91.01.2007 nu apare pe exemplarul deținut de recurentă și în care singura dată menționată este cea de 15.02.2007. Un alt argument invocat de recurentă este acela că dacă s-ar recunoaște situația reală cu privire la încheierea actului adițional, d-na s-ar face vinovată de fals prin antedatarea unui înscris semnat doar în octombrie 2007 și de eliberarea fără temei juridic a formularelor de la începutul anului 2007.

În plus, se mai invocă faptul că dacă s-ar fi semnat actul adițional în 9 octombrie 2007, nu era temei pentru a-i fi refuzată recurentei eliberarea formularelor în perioada octombrie - decembrie 2007, iar dacă nu ar fi semnat actul adițional decât în 9 octombrie 2007 nu există justificare pentru eliberarea unui carnet cu formulare de concedii medicale în data de 8.10.2007.

Un alt motiv de recurs invocat de recurentă este acel ala refuzului nejustificat de a elibera formulare de concedii medicale în perioada octombrie - decembrie 2007. În opinia recurentei refuzul eliberării formularelor de concedii medicale întemeiat pe conținutul înscrisului emis de CAS cu nr.1329/27.09.2007 motivat pe neîndeplinirea obligației de raportare de către medici a concediilor medicale acordate apare ca nejustificat întrucât exista temei juridic pentru eliberarea formularelor că obligația CAS de a elibera formularele nu depindea îndeplinirea obligației de a depune raportările statistice iar CAS este de rea credință întrucât avea obligația să înștiințeze societatea despre eventualele disfuncționalități în cadrul contractului.

Recurenta susține că există refuzul justificat nu numai din partea CAS dar și din partea funcționarilor chemați personal în judecată întrucât d-na a dat dispoziții să nu se elibereze aceste formulare iar d-nul a refuzat efectiv eliberarea lor.

Se mai susține de către recurentă că prin neachiziționarea formularelor a fost obligată să își restrângă activitatea ceea ce evidențiază existența unui prejudiciu material și de imagine al societății. În acest sens se evidențiază că în raport cu numărul de pacienți ai cabinetului (peste 1000 ) în perioada octombrie - decembrie 2007 numărul certificatelor medicale eliberate (50) este extrem de mic.

Intimatele prin întâmpinare, Casa de Asigurări de Sănătate a Județului C prin întâmpinare și oral prin reprezentant și intimatul au solicitat respingerea recursului.

Curtea, analizând recursul formulat reține că acesta este nefondat pentru următoarele motive:

În ceea ce privește existența sau inexistența unei convenții valabil încheiate între părți se constată că între părți a existat o convenție cu valabilitate până la 31 decembrie 2006 având ca obiect eliberarea certificatului de concediu medical, conform prevederilor OUG nr.158/2005.

În aplicarea OUG nr.158/2005 a fost emis Ordinul MS nr.60/2006 prin care s-au aprobat Normele de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe. Anexa nr.10 la acest ordin cuprinde modelul "convenției pentru eliberarea certificatelor de concediu medical".

Art.III din convenție prevede că aceasta este valabilă de la data încheierii până la sfârșitul anului calendaristic.

Prin urmare contractul dintre părți era valabil până la data de 31 decembrie 2006. În consecință, conform dispozițiilor legale în vigoare la data de 31 decembrie 2006, nu era obligatorie încheierea unui act adițional care să prelungească valabilitatea contractului.

Obligativitatea încheierii unui act adițional nu există nici după modificarea conținutului art.III din convenție prin Ordinul MS nr.830/1 august 2007 al cărui conținut nou este următorul:

"Prezenta convenție este valabilă de la data încheierii până la sfârșitul anului calendaristic pentru care a fost încheiată, cu posibilitatea prelungirii valabilității prin act adițional".

Din cele precizate anterior rezultă că după data de 31 decembrie 2006 au încetat efectele convenției înregistrată sub nr.5142/3.03.2006 respectiv au încetat obligațiile asumate de părți.

Întrucât recurenta era parte în această convenție, avea cunoștință de perioada pentru a fost încheiată convenția precum și de faptul că pârâta intimată nu și-a asumat nici o obligație de notificare cu privire la expirarea perioadei sau cu privire la prelungirea efectelor convenției pentru o altă perioadă.

În aplicarea dispozițiilor art.9, capitolul VII, al Convenției, urmare a intervenirii unor acte normative noi, intimata Casa de Asigurări de Sănătate a redactat actul adițional nr.1 înregistrat sub nr.9259/15 februarie 2007. Pe lângă completarea capit.II, art.1, în actul adițional s-a menționat și prelungirea valabilității convenției pentru perioada 1.01.2007 - 31.12.2007.

Referitor la speculațiile pe care ambele părți la fac cu privire la data încheierii sau semnării actului adițional, Curtea apreciază ca esențială și relevantă pentru soluționarea cauzei recunoașterea făcută de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, în sensul că actul adițional a fost semnat numai în luna noiembrie 2007. Astfel se menționează că "la data de 18.12.2007, prin cererea înregistrată sub nr.38924 la CAS C, am reiterat cererile mele. În aceeași zi, ca urmare a semnării actului adițional litigios în luna noiembrie 2007, am înaintat raportarea". Aceasta rezultă și din conținutul actului depus la fila 13 dosar fond.

Prin urmare între părți nu a existat un contract valabil încheiat pentru perioada 1.01.2007 - noiembrie 2007, astfel că refuzul eliberării certificatelor medicale pe luna octombrie și noiembrie 2007 nu apare ca fiind unul abuziv.

Faptul că în perioada anterioară semnării actului adițional s-au eliberat certificate medicale nu poate fi reținut ca argument în sensul existenței unui contract scris, valabil între părți întrucât contractul inițial a fost încheiat pe perioadă determinată.

Refuzul intimatei de a elibera certificate medicale în luna decembrie 2007 apare ca justificat întrucât aceasta, parte în actul adițional îi opune recurentei excepția neexecutării obligațiilor asumate prin contract de a prezenta raportarea lunară a situației concediilor medicale eliberate în perioada anterioară, așa cum rezultă din conținutul actului nr.34404/13.12.2007 (11 dosar fond) și al actului nr.38924/18 ianuarie 2008 (14).

Reținând că refuzul intimatei CAS C nu este unul nejustificat, Curtea apreciază că nu se poate reține un refuz nejustificat al funcționarilor acesteia de a elibera certificatele medicale.

Față de caracterul justificat al refuzului intimatei și al funcționarilor acesteia de a elibera certificate medicale în absența unei convenții sau în baza excepției de neexecutare a contractului, nu se poate reține în sarcina acestora obligația de a repara prejudiciul pe care recurenta susține că l-a înregistrat, întrucât nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru luna octombrie 2007 sau contractuale pentru noiembrie și decembrie 2007.

Față de toate considerentele reținute anterior, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în baza art.312 alin.1 pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta SRL împotriva sentinței civile nr.1003 din 30.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26.09.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

Red./

2 ex./1.10.2008

Președinte:Eleonora Gheța
Judecători:Eleonora Gheța, Sergiu Leon Rus, Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Acțiune în constatare. Decizia 1965/2008. Curtea de Apel Cluj