Acțiune în constatare. Sentința 316/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.316
Ședința publică din data de 14 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța
Judecător: G -
Grefier: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în cauză, se prezintă reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu suma de 4 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că, pricina se află la al patrulea termen de judecată, acțiunea este legal timbrată.
Față de motivul amânării pricinii, pentru acest termen, reclamantul arată că a revenit asupra deciziei sale privind formularea unei cererii de strămutare deoarece dorește să obțină a hotărâre irevocabilă.
Instanța pune în discuție, raportat la dispozițiile cuprinse în încheierea interlocutorie din data de 11 ianuarie 2008, privind obligația reclamantului de-a preciza temeiului de drept procesual, respectiv, de a arăta cum înțelege să-și susțină cererea formulată ca și o acțiune civilă sau de contencios administrativ.
Reclamantul arată că nu are nici o precizare în plus de făcut față de cele expuse în scris, respectiv față de dispozițiile art.8 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai relevă că, obligația sa în calitate de reclamant nu depășește exigențele unui drept procesual, fiind o chestiune a statului de a-și repartiza cauzele în funcție de natura juridică a litigiului.
Se mai menționează că, atâta timp cât pârâtul prin întâmpinare nu indică temeiul de drept, cu indicarea în concret a articolului și alineatului, nu poate replica în acest sens.
Instanța, față de precizările reclamantului pune în vedere acestuia să precizeze care este în opinia sa, instanța competentă să judece litigiul dedus judecății.
Reclamantul arată că obligația pe care o are în calitate de reclamant este în raport cu dispozițiile art. 13 din CEDO, neputând a replica la lipsa unui temei de drept.
În raport de excepția invocată de către pârât,reclamantul solicită instanței ca în raport de dispozițiile art.129 alin.6 pr. civilă, să solicite pârâtului să precizeze care este temeiul de drept, cu indicarea în concret a articolului și alineatului la care face referire, urmând a-l contesta în măsura în care se oferă acel temei.
Față de solicitarea formulată și în raport de conținutul întâmpinării, instanța, după deliberare, respinge cererea în probațiune formulată pe care o consideră neutilă cauzei.
În raport de soluția pronunțată de către instanță anterior, privind cererea în probațiune, reclamantul arată că înțelege să precizeze temeiul de drept privind solicitarea care i-a fost respinsă, ca fiind dispozițiile art.53 alin.1, 2 și 3 din Constituție care prevăd că exercițiul unui drept fundamental și liberul acces la justiție pot fi restrânse prin lege.
Motiv pentru care solicită instanței să se pronunțe asupra acestei noi cereri în probațiune, având temeiul de drept atașat.
Instanța, după deliberare, respinge cererea în probațiune reformulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte excepții de invocat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru susținerea pe fond a acțiunii.
Reclamantul solicită respingerea excepției invocate de către pârât și admiterea acțiunii. Arată de asemenea, că nu-și poate motiva apărarea în fața excepției invocate de către pârât, atâta timp cât nu există indicat un temei de drept, cu articol și alineat, cu privire la această excepție.
Curtea, în raport de obiectul cauzei, înscrisurile existente la dosar și susținerile părții litigante rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 16 noiembrie 2007, reclamantul a chemat în judecată Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, precizând ca în baza art. 20 și 21 din Constituție și art. 6, 8 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului să se constate:
1. Încălcarea dreptului său fundamental la prezumția de nevinovăție de către procurorii, și, cu consecința îndepărtării lor din cauzele în care figurează ca acuzat sau persoană vătămată.
2. Încălcarea dreptului său la apărare și, în consecință, să se admită cererea formulată pentru comunicarea unei copii a dosarelor nr. 1158/P/2007 și nr. 1193/P/2007 ale Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție.
3. Încălcarea dreptului său fundamental la respectul demnității umane și viață privată, cu consecința limitării obiectului cercetării la cele cuprinse în sesizare și stoparea consemnării și proferării de afirmații injurioase și calomnioase la adresa sa.
În esență, cu privire la încălcarea prezumției de nevinovăție, reclamantul arată că în data de 27.08.2007, în cadrul unei convorbiri telefonice cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, acesta a încălcat flagrant prezumție de nevinovăție prin faptul că l-a întrebat pe reclamant "cum a putut să facă așa ceva?" și i-a dat sfaturi de împăcare cu persoana vătămată, cu toate că nu l-a audiat pe reclamant în dosarul penal, acesta nu a examinat probele pe care reclamantul ar fi în drept să le propună.
Cercetând ocazional dosarul penal, reclamantul susține că a aflat de existența dosarului nr. 1193/P/2007, că în dosarul inițial sunt grave încălcări procedurale, că se afirmă din vinovăția sa, iar dosarul este construit cu scopul de a susține o acuzație prestabilită.
Cu privire la definirea prezumției de nevinovăție și respectiv la încălcarea acesteia, reclamantul face trimitere la practica CEDO.
În argumentarea încălcării prezumției de nevinovăție, reclamantul invocă și conținutul adresei din 26.10.2007 emisă în dosar nr. 1158/P/2007.
Referitor la procurorul, reclamantul arată că prin rezoluția din 17.09.2007 acesta a respins cererea de eliberare de copii de pe dosarul nr.1158/P/2007, iar în conținutul acestei rezoluții se fac două afirmații care constituie încălcarea prezumției de nevinovăție.
În opinia reclamantului, i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece a formulat în scris și telefonic mai multe cereri pentru a i se comunica copii de pe dosarul nr.1158/P/2007.
Cererea a fost respinsă prin rezoluția din 17.09.2007, cu motivarea că "nefind începută urmărirea penală, nu are dreptul la copii".
Reclamantul arată că nu i-a fost adusă la cunoștință acuzația într-o manieră în care să se poată apăra.
Modul în care s-au realizat invitațiile la Parchet atestă, în opinia reclamantului, reaua credință și intenția de a fi pus în fața unui dosar complet, fără posibilitate de apărare.
În justificarea existenței încălcării dreptului la apărare se mai arată că sub pretextul actelor premergătoare, se efectuează administrarea de probe în mod unilateral, partea vătămată fiind dirijată și încurajată de procurori să facă rost de probe, în timp ce susținerile reclamantului sunt din "de necrezut".
Adresele emise în dosarul penal nr.1158/P/2007, potrivit susținerilor reclamantului, încalcă dreptul la viață privată, urmărirea penală având scopul de a aduna probele necesare cu privire la existența infracțiunii și nu să constituie o cercetare a vieții private a unei persoane.
Se precizează că prin adresa din 28.08.2007 emisă în dosarul nr. 1158/P/2007, prin care procurorii și i-au solicitat Președintelui Curții de APEL CLUJ transmiterea de urgență a datelor personale ale reclamantului, s-a comis un abuz, întrucât Președintele Curții de APEL CLUJ nu are calitatea de operator de date personale în sensul Legii nr.677/2001, iar reclamantului nu i s-a cerut consimțământul conform art. 8 alin 1 din lege.
Se afirmă că prin cea de a doua adresă, din aceeași dată, s-a solicitat președintelui curții de apel trimiterea unei caracterizări referitoare la conduita sa socială și profesională.
Reclamantul susține că această caracterizare se încadrează în art.3 din Legea nr.677/2001, deoarece "este alcătuită dintr-o colecție de date personale", iar președintelui curții nu îi este permis să opereze cu astfel de date și să le transmită, întocmirea caracterizării nefiind cuprinsă în atribuțiile strict prevăzute de art. 43-46 din Legea nr. 304/2004.
Mai mult, o astfel de caracterizare nu este prevăzută în mijloacele de probă din procedura penală, astfel că este evidentă imixtiunea în viața privată.
Prin înscrisul înregistrat la 31.01.2008, reclamantul a făcut precizări cu privire la temeiul de drept pe care se întemeiază acțiunea. Prin același înscris, a redat maniera în care s-au desfășurat evenimentele din 19.11.2007 cu ocazia prezentării reclamantului la parchet și cele din 17.01.2008 cu ocazia audierii unei martore la parchet, în prezența avocaților reclamantului.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, întrucât cererea formulată de reclamant poate fi calificată ca o plângere întemeiată pe art. 2781.pr.penală, de competența instanței care judecă cauza în prima instanță.
Se apreciază că acțiunea formulată de reclamant este una în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 111.pr.civ. însă acțiunea formulată este lipsită de interes întrucât acesta nu este născut și actual și contravine dispozițiilor Codului d e procedură penală, deoarece contestarea unei act sau a unei măsuri dispuse de procuror se face în condițiile acestui cod.
Se mai motivează că reclamantul nu a invocat neconcordanța dintre normele penale române și cele europene, că în prezentul cadru procesual nu se poate da curs cererii reclamantului pentru comunicarea de copii de pe dosarele penale.
Curtea, analizând acțiunea formulată, a apreciat-o ca fiind inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează:
Reclamantului i s-a solicitat în ședința publică din 11 ianuarie 2008 să precizeze temeiul de drept procesual pe care înțelege să-și întemeieze acțiunea formulată, pentru ca instanța să poată stabili natura litigiului, în vederea verificării competenței de a soluționa cauza în primă instanță.
Deși prin înscrisul înregistrat la 31 ianuarie 2008 reclamantul formulează explicații în ceea ce privește temeiul de drept pe care își întemeiază cererea, în acest înscris nu se regăsesc temeiuri de drept procesual.
Drept consecință, Curtea, dând eficiență principiului de drept procesual civil, respectiv, cel al disponibilității, a reținut că prin formularea cererii direct în fața Curții de APEL CLUJ - Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal, reclamantul a formulat o acțiune în contencios administrativ de competența acestei instanțe, prin raportare la dispozițiile Legii nr.554/2004.
Potrivit art. 1 din acest act normativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.
Cele trei capete de cerere din acțiunea introductivă nu se circumscriu sferei contenciosului administrativ așa cum este definit de art. 1 din Legea nr.554/2004, întrucât în cauză nu există un act administrativ, în sensul art. 2 alin 1 lit.c din Legea nr.554/2004, nu există un refuz nejustificat de soluționare a vreunei cereri în sensul definit de art. 2 alin 2, iar asupra cererilor formulate este imposibilă pronunțarea de către instanță a uneia dintre soluțiile enumerate la art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, înlăturarea unor eventuale încălcări a celor trei drepturi fundamentale indicate de reclamant, drepturi ocrotite în modalitățile prevăzute în CEDO, nu se poate realiza pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, ci prin alte mijloace procedurale, printre care sunt și cele prevăzute în Codul d e procedură penală.
De altfel, dacă s-ar accepta ipoteza admisibilității unei astfel de acțiuni în contencios administrativ, atunci reclamantul ar trebui să urmeze și procedura plângerii administrative prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Acest aspect însă nu a fost pus în discuția părților tocmai pentru considerentul că temeiul de drept procesual nu a fost indicat de reclamant fără echivoc, rămânând instanței să lămurească acest temei, odată cu pronunțarea asupra fondului cauzei.
În consecință, Curtea apreciază că acțiunea formulată de reclamantul - nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, astfel că acțiunea va fi respinsă ca inadmisibilă.
În considerarea acestei soluții,nu se mai impune cercetarea pe fond a cererilor formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul -, cu domiciliul în C-N,-, jud. C împotriva pârâtului PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B, sector 5,-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - G - - -
Red.EG/dact.AB
23.04.2008/4ex
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Gheorghe Cotuțiu
