Acțiune în constatare. Decizia 647/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE NR. 647/CA/2009
Ședința publică de la 13 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Iosif Morcan
JUDECĂTOR 3: Gabriela Costinaș
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței nr.631/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosarul cauzei au fost depuse note scrise de către pârâta intimată CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B, solicitând și judecarea în lipsă.
Nefiind alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul pârâtei susține recursul așa cum a fost formulat și motivat, solicitând: admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii reclamantei. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.631/CA/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și contencios administrativ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate B și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu:
- a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -" IMPORT EXPORT 98"SRL S în contradictoriu cu DGFP S și S;
- s-a constatat că reclamanta a respectat condițiile de acordare a înlesnirilor de plată privind contribuția la fondul unic de asigurări sociale de sănătate și poate beneficia de menținerea înlesnirilor pentru sumele de plată reprezentând această contribuție;
- s-a constatat că reclamanta nu a respectat condițiile de acordare înlesnirilor de plată pentru celelalte contribuții.
Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 27, alin 1 și ale art. 32 din OG nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală, începând cu data de 1.01.2004, activitatea de administrarea a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate revine Ministerului Finanțelor Publice, prin instituțiile sale subordonate. Dispozițiile art. 32 alin 2 din ordonanță, prevăd că Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale teritoriale, dobândesc calitate procesuală în toate procesele aflate pe rolul instanțelor judecătorești referitoare la contribuții la asigurările sociale.
Pe de altă parte, pârâtele Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Agenția Pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu nu sunt subiecte ale raportului juridic fiscal, în sensul art.17 din Codul d e Procedură Fiscală.
Față de considerente expuse, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, a fost admisă.
Despre condițiile de menținere a înlesnirilor de plată, reclamanta a fost înștiințată prin adresa nr. -/19.07.2006 ( fila 3 dosar).
Pentru a beneficia de facilitățile fiscale, societatea trebuia să facă dovada, până la 4.09.2006, a stingerii obligațiilor de plată privind: sumele cuprinse în rate cu termen de plată până la 4.09.2006; obligațiile fiscale curente aferente bugetelor pentru care s-au acordat înlesniri la plată.
Din probele administrate în cauză, s-a constatat că reclamanta, la termenul stabilit potrivit dispozițiilor art. XVIII din Ordonanța Guvernului nr. 28/2006, îndeplinește condițiile pentru acordarea înlesnirilor de plată numai în ceea ce privește contribuția la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate ( raport de expertiză - filele 164 -168 dosar, supliment expertiză fila 298 dosar).
Pentru restul contribuțiilor: șomaj, asigurări sociale, contribuția la fondul de pensii pentru agricultură, condițiile pentru menținerea înlesnirilor fiscale nu sunt îndeplinite ( raport expertiză - fila 298 dosar).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs DGFP S, solicitând admiterea în parte a recursului în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că entru p. a beneficia de repunerea in termen a înlesnirilor la plata in condițiile prevederilor art. XVIII din OG nr. 28/2006 pentru reglementarea unor masuri financiar fiscale, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 266/2006 era necesar ca pana la data de 04.09.2006, societatea sa facă dovada stingerii, prin orice modalitate prevăzuta de lege:
- a sumelor cuprinse in rate cu termene de plata pana la data de 4.09.2006 ( debit, majorare de întârziere, penalitate de întârziere eșalonate la plata)
a obligațiilor fiscale curente aferente bugetului pentru care s-a acordat înlesnirea la plata, datorate si neachitate pana la data de 04.09.2006 ( atât principale cat si accesorii)
- constituirea unei noi garanții pentru sumele ramase la plata,pana la următorul termen de plata.
La data de 04.09.2006 societatea figurează in evidenta fiscala cu obligații de plata neachitate, in suma totala de 1.832.034 lei.
Pentru încadrarea in condițiile necesare repunerii in termen a înlesnirilor la plata, era necesara achitarea pana la data de 04.09.2006 a obligațiilor fiscale in suma totala de 568.040 lei.
Până in data de 04.09.2006 societatea nu a făcut dovada plații obligațiilor datorate, efectuata, in conformitate cu prevederile art. 110 alin. 2 din OG nr. 92/2003 distinct pe fiecare contribuție, inclusiv majorări de întârziere, penalități de întârziere eșalonate.
Având in vedere cele menționate mai sus s-a considerat ca societatea debitoare nu a îndeplinit condițiile necesare repunerii in termen a . la plata.
Prin acțiunea înregistrata in data de 4.09.2006, care face obiectul prezentului dosar societatea a solicitat ca instanța sa constate ca a realizat stingerea sumelor cuprinse in ratele convențiilor de eșalonare, sa se constate ca îndeplinește condițiile pentru repunerea in termen a înlesnirilor la plata.
Prin sentința civila nr. 631/24.11.2008 pronunțata de Tribunalul Sibiu, instanța a admis in parte acțiunea formulata si a constatat ca societatea a respectat condițiile de acordare a înlesnirilor la plata privind contribuția la fondul unic de asigurări sociale de sănătate si poate beneficia de menținerea înlesnirilor pentru sumele de plata reprezentând aceasta contribuție si a respins acțiunea pentru celelalte contribuții.
Consideră hotărârea atacata ca fiind corecta in ceea ce privește celelalte contribuții si deci este corect faptul ca societatea nu a îndeplinit condițiile repunerii in termen a convențiilor.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse.
În ceea ce privește contribuția la fondul unic de asigurări sociale de sănătate, hotărârea atacată este nelegală și netemeinică deoarece societatea nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr.266/2006
Astfel la stabilirea sumei de 444.424 lei considerata ca fiind suma ce trebuia achitata de către societate,experțiinu au ținut cont de obligațiile fiscalecurente necuprinse in convenție,a căror plata,împreună cu obligațiile fiscale accesorii aferente,reprezenta ocondiție de menținere a înlesnirii.Pentru calculul obligațiilor de plata aferente perioadei 01.01.2004-04.09.2006 trebuie sa fie cuprinse următoarele:debitele eșalonate; majorările de întârziere eșalonate; penalitățile de întârziere eșalonate; majorările aferente debitului eșalonat; precum sidebitele curente declarate de societate si obligațiilefiscale accesorii aferente plații cu întârziere a debitelor curente cu termen de plata anterior datei de 04.09.2006
De asemenea societatea trebuia sa facă dovada plații sumei de 1.192.312 lei datorata in perioada 01.01.2004- 04.09.2006 bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate jar plățile efectuate de aceasta sunt doar in suma totala de 1.096.291 lei.
Prin convenția ET nr.3381/27.05.2003 au fost acordate înlesniri la plata pentru penalitățile stopaj la sursa iar in conformitate cu art.8 din 1644/2003 acestea se evidențiază in contul "Venituri din amenzi si alte sancțiuni aplicate potrivit dispozițiilor legale".Prin raportul de expertiza s-a stabilit clar ca la acest impozit societatea nu a respectatondițiilepuse inînlesnire, fapt ce conduce automat la pierderea integrala a înlesnirii aprobate prin convenția ET nr.3381/ 27.05.2003 pentru toate contribuțiile cuprinse in aceasta.
Față de considerentele mai sus arătate, recursul în baza art.304 pct,9 Cod pr.civilă este întemeiat, urmând a fi admis în baza art.312 al.1 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței nr.631/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge în întregime acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta -" IMPORT EXPORT 98"SRL în contradictoriu cu pârâtele DGFP S și
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact./2 ex./30.06.2009
Jud.fond
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Iosif Morcan, Gabriela Costinaș