Acțiune în constatare. Decizia 926/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 926/CA/2009
Ședința publică de la 03 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Ionel Ionescu
JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
JUDECĂTOR 3: Marieta
Grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta S și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței civile nr.143/CA/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânarea pronunțării din data de 30.06.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
- CURTEA DE APEL -
Asupra recursurilor de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sibiu, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sibiu, să se constate că are o creanță față de bugetul de stat în sumă de 145.928,33 lei, să se constate că la rândul său are o datorie în sumă de 18.330,61 lei, să se compenseze creanțele reciproce și să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 127.130,53 lei.
În fapt, reclamanta motivează că, prin procesul verbal nr. 42/03.04.1997, întocmit de reprezentanții pârâtei, a fost achitată la bugetul de stat suma totală de 128.505.657 lei vechi, impozit pe profit și accesorii, iar acest proces verbal a fost anulat prin sentința nr. 149/2000 a Curții de APEL ALBA IULIA, soluție rămasă irevocabilă.
În paralel, reclamanta a acumulat datorii la bugetul de stat în sumă de 18.330,61 lei. A fost întocmită nota de compensare nr. -/04.12.2003, care a fost atacată în instanță prin decizia nr. 1180/18.09.2006 a Curții de APEL ALBA IULIA.
A fost menținut procesul verbal nr. -/10.12.2001, prin care s-au calculat accesoriile la datoria înregistrată de reclamantă.
Între părți, s-a încercat procedura concilierii în scopul compensării sumelor datorate însă reprezentanții autorității fiscale au refuzat să semneze procesul verbal de compensare.
Reclamanta apreciază că nu datorează penalități și dobânzi pentru suma de 18.230, întrucât compensarea nu s-a făcut din culpa autorității fiscale.
În drept, se invocă dispozițiile art. 1, 7 și 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
La data de 02.06.2008, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, structură organizatorică cu personalitate juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
La termenul din data de 02 iunie 2008, reclamanta și-a precizat acțiunea susținând că, înțelege să se judece cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Sibiu pentru Administrația Finanțelor Publice Sibiu.
Instanța a dispus ca Administrația Finanțelor Publice Sibiu să fie menținută în cauză, fiind emitenta notelor de compensare a creanțelor părților.
Prin sentința civilă nr.143/CA/2009 Tribunalul Sibiua respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a lipsei calității procesuale pasive a Sibiu și a lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta Sibiu și a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta în contradictoriu cu S-au compensat creanțele părților până la concurența sumei de 11.372 lei și s-a dispus restituirea de către Sibiu a sumei de 115.831 lei. Pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 7.552 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea este formulată în termen, având în vedere data anulării procesului verbal de compensare, reclamanta a formulat cereri de restituire a creanței sale, astfel că a îndeplinit procedura prealabilă, iar pârâta Sibiu are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art.17 alin.1 și 3 Cod pr.fiscală statul este subiect al raportului juridic fiscal, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin și unitățile sale subordonate. Sibiu nu are personalitate juridică, așa încât Sibiu stă în judecată pentru aceasta.
Pe fond s-a reținut că dispozițiile art. 88 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1996, în vigoare la nașterea primului raport juridic de drept fiscal dintre părți, cele ale Ordonanței Guvernului nr. 61/2002 cât și cele ale art. 116 din Codul d e Procedură Fiscală dispun efectuarea compensării, care se realizează la cererea creditorului bugetar sau din oficiu, de către organul fiscal.
La data formulării cererii nr. 269/19.11.2007 existau condițiile pentru aplicarea compensării prevăzute de dispozițiile art. 116 din Codul d e Procedură Fiscală iar refuzul autorității fiscale, de a efectua aceste compensări, apare nejustificat.
În ceea ce privește cuantumul creanței bugetare, acesta trebuie stabilit la nivelul obligațiilor fiscale, fără accesorii, respectiv TVA, impozit pe salarii, impozit pe profit, contribuții, acesta fiind de 11.371 lei. Întrucât, compensarea nu s-a realizat din culpa autorității fiscale, nu se pot calcula accesoriile.
Suma de 12.850,50 lei încasată de autoritatea fiscală, nejustificat, așa cum s-a stabilit prin sentința Curții de APEL ALBA IULIA nr. 149/2000, irevocabilă, trebuie actualizată cu coeficientul de inflație iar pentru stabilirea creanței debitorului se va calcula dobânda legală asupra sumei. Cuantumul creanței debitorului actualizată, inclusiv dobânda calculată este de 127.203 lei.
S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1143 din Codul Civil, ale art. 116 din Codul d e Procedură Fiscală și ale art. 111 din normele de aplicare ale acestui cod, pentru compensarea creanțelor părților până la concurența sumei de 11.373 lei, obligația de plată a reclamantei, stingându-se în totalitate.
În urma compensării, s-a apreciat că reclamanta mai deține o creanță în sumă de 115.831.
Împotriva hotărârii de mai sus au declarat recurs ambele părți.
Reclamanta solicită modificarea în parte a hotărârii, în sensul de a se stabili că reclamanta are o creanță față de bugetul statului în sumă de 156.450 lei conform propunerii făcute de expertul în raportul de expertiză contabilă anexa 1 și în suplimentul acesteia, sumă obținută prin actualizarea sumei de 12.850 lei pe perioada 04.1997 - 30.09.2008, cu indicii prețurilor de consum pentru produse nealimentare, activitatea reclamantei fiind în domeniul industriei textile, produsele sale se încadrează în grupa produselor nealimentare.
Instanța de fond, în opinia reclamantei, a încălcat prevederile legale și atunci când nu a dispus compensarea potrivit variantei a din suplimentul II al expertizei contabile, suma de restituit în urma compensării fiind de 145.078 lei.
Instanța nu a dispus actualizarea la data plății cu indicii de inflație a sumei la care a fost obligată pârâta începând cu 01.10.2008, suma fiind actualizată doar până la 30.09.2008.
În drept se invocă prevederile art.304/1, 304 pct.9 Cod pr.civilă, art.1089 Cod civil.
Recursul reclamantei a fost legal timbrat conform dispozițiilor art.3 lit.m raportat la art.11 din Legea nr.146/1997, cu suma de 19,5 lei taxă de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
Pârâta Sibiu prin recursul său solicită în principal casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea competenței materiale a Judecătoriei Sibiu care era instanța competentă să judece cererea prin care se contesta operațiunea de compensare și de plată nedatorată la bugetul statului reglementată de Titlul VIII din nr.OG92/2003, capitolul XI, aceasta fiind o contestație la executare.
S-a susținut că în mod greșit s-au aplicat prevederile Legii nr.554/2004, față de obiectul acțiunii care nu se încadrează în art.1 și 8 din Legea nr.554/2004, neexistând un act administrativ nici tipic, nici asimilat care să facă obiectul acțiunii.
Se critică modul în care instanța de fond a soluționat excepțiile lipsei plângerii prealabile, calității procesuale pasive și a prescripției dreptului la acțiune, apreciindu-se că lipsește plângerea prealabilă, Sibiu nu are calitate procesuală pasivă în cererea de compensare și restituire plată nedatorată, iar acțiunea este prescrisă, fiind promovată după împlinirea termenului de 3 ani de la pronunțarea Deciziei nr.4094/10.12.2001.
Pe fondul cauzei se susține că față de concluziile raportului de expertiză se poate admite că este corectă a doua variantă de restituire evidențiată de expert, pentru egalitatea de tratament a părților, deoarece dacă se acordă dobânzi, se percep și majorări pentru debite neachitate și pentru care există hotărâre irevocabilă care conține cuantumul acestei sume.
Se critică și cuantumul cheltuielilor de judecată, susținându-se că instanța de fond nu a determinat corect cuantumul prin includerea cheltuielilor de deplasare ale reprezentantului legal al societății de la B la Sibiu și retur pentru fiecare termen de judecată, cât timp reclamanta are sediul social în Sibiu.
Recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art.304 pct.3 și 9, 304/1 Cod pr.civilă.
Recursul pârâtei este scutit de plata taxei de timbru conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Prin întâmpinări, fiecare parte solicită respingerea recursului părții adverse, reiterând apărările din fața primei instanțe în ce privește excepțiile și cele din recursul propriu privind aspectele de fond.
Analizând legalitatea hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de părți, se constată recursul pârâtei ca fondat în următoarele limite, iar al reclamantei ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a aplicat corect prevederile legale în soluționarea excepțiilor invocate, considerându-se competentă a soluționa acțiunea reclamantei, care are temeiul în prevederile art.19 din Legea nr.554/2004.
Astfel, potrivit acestei prevederi, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru acțiunea în despăgubiri curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Cererea se adresează instanței de contencios administrativ competente în termenul de 1 an prevăzut de art.11 alin.2, respectiv de la "data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii..."
În baza procesului verbal nr.42/03.04.1997 întocmit de reprezentanții Sibiu, reclamanta a achitat la bugetul de stat suma totală de 128.505.657 lei vechi, din care 118.966.728 lei vechi impozit pe profit și suma de 9.535.939 lei vechi majorări impozit pe profit.
Acest proces verbal a fost anulat în întregime de către Curtea de APEL ALBA IULIA prin sentința civilă nr.149/2000, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.4094/10.12.2001 a Curții Supreme de Justiție pronunțată în dosarul nr.2737/2000.
În paralel reclamanta a acumulat începând cu anul 1999 datorii la bugetul de stat în sumă totală de 18.330,61 lei, redate în fișa sintetică totală eliberată de Sibiu la data de 29.08.2007.
După pronunțarea deciziei nr.4094/2001 a Curții Supreme de Justiție, Sibiu a încheiat procesul verbal nr.-/10.12.2001 privind calculul majorărilor și a penalităților de întârziere datorate de reclamantă.
Pe baza acestuia a întocmit nota de compensare nr.-/4.12.2003.
Reclamanta a contestat această notă la pârâta Sibiu, care însă a fost respinsă prin Decizia nr.12/11.03.2004.
A contestat aceste acte administrativ fiscale, iar prin Decizia nr.1180/18.09.2006, irevocabilă, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIAa fost anulată nota de compensare nr.-/4.12.2003 și Decizia nr.12/2004 în ceea ce privește nota de compensare.
A fost menținut procesul verbal nr.-/10.12.2001 întocmit de Sibiu, precum și Decizia nr.12/2004 privind soluționarea contestației împotriva acestui proces verbal.
Ca urmare a acestui fapt, reclamanta a notificat Sibiu sub nr.283/28.06.2007, să concilieze divergențele privind cuantumul creanțelor reciproce și modalitatea de compensare a acestora.
Apoi părțile s-au întâlnit de nenumărate ori pentru a stabili o modalitate de restituire, însă refuzul pârâtei s-a materializat în adresa nr.-/28.11.2007, dată de la care curge termenul de sesizare a instanței.
Față de această stare de fapt, instanța reține că cererea reclamantei a fost promovată în termenul de 1 an prevăzut de art.19 raportat la art.11 alin.2 din Legea nr.554/2004.
Potrivit art.19 din Legea nr.554/2004 procedura prealabilă nu este necesară, practic în speță se discută refuzul soluționării unei cereri de compensare/restituire a unei plăți nedatorate, astfel că în accepțiunea art.7 din Legea nr.554/2004 procedura prealabilă nu este necesară decât pentru anularea actului administrativ.
Sibiu are calitate procesuală pasivă așa cum corect a reținut instanța, deoarece stă în judecată pentru Sibiu - titularul obligației de compensare/restituire care nu are personalitate juridică.
În ce privește cuantumul creanței reclamantei, se apreciază că instanța a stabilit corect că aceasta este constituită din actualizarea cu indicii de inflație a prețurilor de consum reprezentând media dintre prețul produselor agroalimentare și nealimentare așa cum corect a explicat și expertul contabil care a actualizat în anexa 1 raportului de expertiză suma de 12.850,5 lei pe perioada 01.04.1997 - 30.09.2008 la 127.203 lei aplicând indicii de inflație generali și nu după indicii pentru produsele nealimentare, întrucât în discuție este reactualizarea unei sume de bani și nu a prețului unor produse.
Actualizarea cu rata inflației pe perioada 01.10.2008 și în continuare nu se putea dispune, cât timp suma nu a fost determinată până la momentul pronunțării hotărârii, obligația calculării ei incumbând reclamantei, care nu a solicitat expertului calculul decât până la 30.09.2008. Nici chiar în varianta de calcul efectuată de reclamantă suma actualizată nu este determinată ulterior datei de 30.09.2008.
Instanța ar fi putut dispune generic în dispozitiv doar actualizarea cu inflația a sumei după data pronunțării și până la data plății efective, dar acest lucru se poate complini în procedura executării hotărârii, fiind o creanță al cărui cuantum se va determina mult mai corect evaluând comportamentul concret al debitorului în ce privește plata.
Pentru aceste argumente, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, nefiind incidente prevederile art.304/1, 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Însă instanța de fond a aplicat greșit compensarea acestei creanțe doar cu obligațiile de plată principale ale reclamantei către bugetul statului.
Aceasta întrucât prin Decizia nr.1180/2006 a Curții de APEL ALBA IULIA în dosarul nr- s-a anulat doar nota de compensare, păstrându-se procesul verbal nr.-/2001, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei atât obligații fiscale principale, cât și accesoriile acestora. Ori acest act fiscal nu a fost desființat și nu putea fi ignorat nici de către expertul contabil, nici de către instanța de fond.
Pentru aceste considerente, compensarea creanței actualizate a reclamantei trebuia să se facă practic cu sumele din procesul verbal menționat, care includeau atât obligațiile principale, cât și accesoriile lor, în speță conform variantei b din raportul de expertiză întocmit de experta contabilă fila 143 dosar fond, până la concurența sumei de 47.578 lei, astfel că suma finală de restituit reclamantei, după stingerea integrală a debitului său este 79.625 lei.
În sensul celor de sus, se impune admiterea recursului pârâtei conform art.304/1 și 312 alin.2 Cod pr.civilă, urmând a se dispune modificarea în parte a hotărârii, în sensul că suma până la care se va opera compensarea va fi de 47.578 lei, iar cuantumul final al sumei de restituit reclamantei va fi de 79.625 lei.
În ce privește cuantumul cheltuielilor cu deplasarea reprezentantului societății în instanță, în mod corect, prin aplicarea art.274 Cod pr.civilă, instanța a obligat-o pe pârâtă, ca parte căzută în pretenții la plata acestora, întrucât reprezentantul legal al societății a dovedit efectuarea deplasărilor și contravaloarea acestora pentru fiecare termen de judecată, prezența sa fiind determinată tocmai de competența ce i-o conferă legea de a apăra interesele societății sale în instanță.
În consecință, recursul pârâtei va fi admis în limitele deja expuse, iar recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S împotriva sentinței nr.143/CA/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că stabilește cuantumul sumei de restituit la 79.625 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 Iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - CO - - - CO -
Semn.Președintele Semn.Președintele
Curții de Apel Curții de Apel
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex./14.08.2009
Jud.fond -
Președinte:Marius Ionel IonescuJudecători:Marius Ionel Ionescu, Ștefan Făt, Marieta
