Acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului. Sentința 619/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 619/2009
Ședința publică de la 26 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
GREFIER: - -
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantul în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI - SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI și, având ca obiect acțiuni împotriva ordonanțelor guvernului OUG nr. 37/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal, asistat de avocat, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de 16 2009 pârâta a depus la dosarul cauzei note de ședință, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2.pr.civ.
Se comunică un exemplar din notele de ședință cu reprezentantul reclamantului, care depune la dosar o precizare de acțiune, învederând că aceasta se impunea datorită faptului că acțiunea introductivă a fost formulată de către reclamant, care nu are pregătire juridică și nu consideră necesară comunicarea acesteia cu părțile litigante.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, pentru argumentele prezentate pe larg în scris. solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, a căror justificare o va depune până al sfârșitul dezbaterilor.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 11 septembrie 2009, reclamant a chemat în judecată pe pârâții Guvernului României reprezentat prin Secretariatul General al Guvernului și LA. B, solicitând anularea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 264 din 22.IV.2009; anularea actului prin care i-au încetat raporturile de serviciu, respectiv decizia nr. 617/24.04.2009 a Directorului General al LA. comunicat prin Compartimentul Resurse Umane al LA.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că, în fapt, a fost numit în funcția publică de director executiv adjunct al Centrului Județean S din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Potrivit art. 1 alin. (2) al Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, "Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, în conformitate cu dispozițiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală."
In conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, unul dintre principiile care stau la baza exercitării funcției publice a fost cel al stabilității iar, potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ, "exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată", tocmai pentru a conferi eficiență și viabilitate principiului stabilității.
Conform legii (Statutul funcționarilor publici), singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute la art. 87-92 (modificare), art. 94-96 (suspendare) și art. 97-102 (încetare) din actul normativ în cauză. Însă, indiferent de situație, trebuie observat că legiuitorul a instituit, prin norme clare, măsuri de protecție a funcționarului public Împotriva oricăror abuzuri ale conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, cele mai relevante vizând: obligativitatea existenței acordului funcționarului pentru modificarea raporturilor de serviciu, limitarea la minimum a posibilitățiiangajatorului de a avea inițiativa suspendării din funcția publică, enumerarea, cu caracter limitativ, a situațiilor În care poate interveni încetarea raportului de serviciu.
În aceste condiții de reglementare, era cât se poate de clar pentru Executiv, mai ales după experiențele nefericite avute cu desființarea Departamentului de Control al Guvernului și cu desființarea Cancelariei Primului-Ministru, că nu se putea recurge, pentru crearea unor posturi necesare satisfacerii intereselor clientelei politice a partidelor de guvernământ la nivel local, la reorganizarea, pur și simplu, a serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și nici la eliberarea sau destituirea șefilor acestora și a adjuncților lor. Cum aplicarea unor astfel de măsuri ar fi fost complet nelegală și ar fi evidențiat rară echivoc caracterul pur politic al acestei conduite, s-a mers pe ideea modificării Statutului funcționarilor publici, modificare făcută însă atât în sens invers tendințelor pe plan European și declarațiilor politice ale Guvernului cât și contrar chiar unei prevederi a Legii nr. 188/1999 care, ori din cauza entuziasmului cu care a fost adoptată această măsură abuzivă ori din motive "strategice", a "scăpat" neobservată.
Caracterul vădit nelegal și abuziv al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 privind unele măsuri de Îmbunătățire a activității administrației publice, precum și premeditarea acestui abuz sunt evidențiate, În special, de următoarele:
1. O propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 188/1999, cu conținut identic, a fost inițiată de doi deputați ai coaliției de guvernare, domnul
- și domnul - + și a fost adoptată de -la 09.03.2009 și de Camera Deputaților - la 17.03.2009 (a se observa viteza adoptării - 8 zile, În condițiile În care proiecte de acte normative de importanță vitală pentru România zac În Parlament ani în șir).
La data de 25.03.2009, legea respectivă a fost atacată la Curtea Constituțională de un număr de 81 de parlamentari care, în sesizarea lor, i-au adus critici de constituționalitate extrinsecă și critici de constituționalitate intrinsecă, acestea din urmă constând, în principal în:
- Încălcarea arte 11 din Constituția României, prin faptul că are prevederi ce nu corespund exigențelor Convenției Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea și previzibilitatea normei juridice;
- Încălcarea arte 54 alin. (2) și a arte 120 alin. (1) din Constituția României, prin faptul că, persoanei care va ocupa funcția de director coordonator al serviciului public, i se încredințează o funcție publică cu nerespectarea imperativului de fidelitate stabilit de textul constituțional invocat; deci, răspunderea va fi una contractuală, și nu legală, așa cum prevede Constituția. Concomitent, se încalcă și art. 120 alin. (1) din Constituție, întrucât deconcentrarea unui serviciu public nu presupune preluarea conducerii acestuia de către o persoană privată, serviciul public fiind supus regimului juridic de drept public.
Pentru a nu mai aștepta soluția Curții Constituționale și a veni "în sprijinul" Parlamentului, Guvernul a găsit de cuviință să adopte Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, fapt care va determina, În final, lipsirea de orice efect a unei decizii prin care legea de modificare a Legii nr. 188/1999 ar fi declarată neconstituțională.
Prin această atitudine, Guvernul nu face altceva decât să încalce o mulțime de prevederi constituționale, începând cu art. 1 alin. (4), care a instituit principiul separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, ceea ce presupune, pe de o parte, că niciuna dintre cele trei puteri nu poate interveni în activitatea celorlalte puteri, iar pe de altă parte, presupune controlul prevăzut de lege asupra actelor emise de fiecare putere în parte.
2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 nu este, practic, motivată din punct de vedere al urgenței și nu cuprinde justificarea situației excepționale care a determinat recurgerea la această modalitate de reglementare. Precizează că, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, "Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora." Cu alte cuvinte, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se exprimă prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Or, adoptarea de către Guvern a Ordonanței de urgență nr. 37/2009 nu a fost motivată de necesitatea reglementării întrun domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit și nici de necesitatea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, ci, lucru foarte grav, de contracararea posibilelor efecte ale exercitării unui drept constituțional de către un număr de parlamentari împotriva unei legi deja adoptată de Parlament. Așa fiind, în condițiile în care legiuitorul primar a reglementat deja domeniul, Guvernul, prin intervenția sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării". De altfel, aceasta este și poziția Curții Constituționale, exprimată constant și consemnată în mai multe Decizii, dintre care le-aș aminti aici doar pe cele mai recente: Decizia nr. 1221 din 12 2008 și Decizia nr. 82 din 15 ianuarie 2009.
3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 este emisă cu Încălcarea prevederilor arte 115 alin. (6) din Constituția României, republicată, potrivit cărora "Ordonanțele de urgență nu.afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.". În context, trebuie subliniat că prin acest act normativ sunt afectate drepturi fundamentale, precum
dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, așa cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor. Or, aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009 are ca efect imediat Încetarea raporturilor de serviciu ale celor vizați (potrivit arte III alin. 11), cu pierderea tuturor drepturilor salariale aferente. In acest sens, trebuie amintit că, potrivit celor statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1.189/2008, sensul juridic al verbului "a afecta" cuprinde mai multe nuanțe, precum pe cel de "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vătăma", "a leza" sau "a antrena consecințe negative". Or, potrivit acestor conotații, prin aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/22 aprilie 2009, s-ar suprima veniturile obținute de actualii ocupanți ai funcțiilor vizate, ceea ce, potrivit practicii constante a Curții Constituționale, reprezintă o afectare a dreptului la muncă în însăși substanța lui, drept care, prin conținutul lui, este un drept complex care include și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
Prin prisma aceleiași critici, privind încălcarea dreptului la muncă, consider că este . și arte 20 din Constituție prin raportare la prevederile arte 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, care recunoaște și garantează dreptul la muncă.
De asemenea, sunt .e și prevederile arte 44 din Constituție, referitoare la dreptul de proprietate privată, precum și ale arte 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților undamentale, prin care este consacrat și protejat dreptul de proprietate. In acest sens, reamintesc că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în cauza Buchen contra Cehiei - 2002, noțiunea de "bun" . orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la salariu poate fi asimilat unui drept de proprietate. Așa fiind, aplicarea ordonanței criticate echivalează practic cu o expropriere, fapt ce contravine arte 44 alin. (3) din Constituție.
4. Întrucât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 nu satisface exigențele constituționale ale art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (6), rezultă că aceasta este viciată de neconstituționalitate. Nerespectarea acestor norme constituționale atrage și înfrângerea prevederilor constitutionale ale arte 1 alin. (5), potrivit cărora "în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie". În aceste condiții, motivele de ordin financiar invocate de emitent că ar fi stat la baza emiterii ordonanței nu pot justifica Încălcarea dispozițiilor constituționale menționate.
5. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 are și prevederi cel puțin bizare, care permit emitentului ca, prin interpretarea sistematică a Statutului funcționarilor publici și fără a recurge la reglementări subsecvente, să poată transforma din nou funcțiile contractuale de director coordonator în funcții publice, după o anumită perioadă, potrivit intereselor sale din acel moment. Astfel, trebuie reținut că:
a) În conformitate cu prevederile art. 2 alin (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome." Din acest punct de vedere, OUG nr. 37/2009 nu vine să stabilească alte atribuții și responsabilități pentru funcția nouă de director coordonator iar, prin urmare, va fi vorba tot de o funcție prin care se realizează prerogativele de putere publică.
b) Activitățile pe care le vor desfășura directorii coordonatori, în funcție de serviciile pe care le vor conduce, vor fi tot cele care implică, în sensul arte 2 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, exercitarea prerogativelor de putere publică și anume:
- punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;
- elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;
- elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;
- consilierea, controlul și auditul public intern;
- gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare; - colectarea creanțelor bugetare;
- reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;
- realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.
c) Condițiile prevăzute de OUG nr. 37/2009 pentru ocuparea funcției de director coordonator sunt identice cu cele prevăzute la arte 54 de Legea nr. 188/1999 pentru ocuparea unei funcții publice și anume:
- cetățenia română și domiciliul în România;
- cunoașterea limbii române, scris și vorbit;
- capacitate deplină de exercițiu;
- starea de sănătate corespunzătoare funcției respective, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
- îndeplinirea condițiilor de studii prevăzute pentru funcția respectivă;
- inexistența vreunei condamnări pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- inexistența vreunei activități de poliție politică, astfel cum este definită prin lege;
- îndeplinirea eventualelor condiții specifice pentru ocuparea funcției respective.
Prin Ordonanța de urgență nr. 37/2009, Guvernul nu a procedat și la modificarea, în mod corespunzător, a prevederilor art. 6 și art. 111 din Legea nr. 188/1999, ceea ce ar determinat o transformare ireversibilă a funcțiilor publice de director și director adjunct al serviciilor publice deconcentrate în funcții contractuale. Potrivit art. 6 din legea în cauză, aceasta nu se aplică:
- personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice, care desfășoară activități de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreținere-reparații și de deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcții nu au calitatea de funcționar public și li se aplică legislația muncii;
- personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;
- corpului magistraților;
- cadrelor didactice;
- persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.
Pentru rigurozitate normativă, acest articol ar fi trebuit completat cu prevederea referitoare la directorii coordonatori ai serviciilor publice deconcentrate și la adjuncții acestora.
În baza art. 111 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, "Autoritățile și instituțiile publice care au prevăzute în statele de funcții posturi de natură contractuală, care presupun exercitarea unor atribuții dintre cele prevăzute la art. 2 alin. (3), au obligația de a stabili funcții publice în condițiile art. 107." Potrivit art. 107 din Legea nr. 188/1999, "Funcțiile publice se stabilesc pentru fiecare autoritate și instituție publică, în parte, de conducătorul acesteia ori prin hotărâre a consiliului județean sau, după caz, a consiliului local, pe baza activităților prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici."
Iată, cât de simplu le va fi guvernanților ca, după eliberarea din funcții a actualilor directori și directori adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate, doar prin ordine de ministru si cu avizul (facil de obținut, în condițiile date) Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. să retransforme funcțiile de director coordonator în funcții publice, invocând obligația stabilită prin art. 111 din Legea nr. 188/1999 și pentru a le conferi prietenilor numiți în aceste funcții stabilitate a și celelalte avantaje materiale oferite de statutul de funcționar public.
II. Având În vedere cele prezentate, solicit să constatați că atât Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 cât și decizia nr. 617/24.04.2009 a Directorului General al, comunicat prin Compartimentul Resurse Umane al . încalcă drepturile, libertățile si interesele legitime și să dispuneți anularea lor.
De asemenea, solicit ca, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, să dispuneți suspendarea executării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 264 din 22.IV.2009 și a actului prin care am fost eliberat din funcție/mi-au încetat raporturile de serviciu.
Pe de altă parte, după soluționarea cererii de suspendare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 și a actului prin care am fost eliberat din funcție/i-au încetat raporturile de serviciu, în scopul soluționării fondului, vă să constatați că excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 anexată prezentei îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcționarea Curții Constituționale, republicată și să dispuneți sesizarea Curții Constituționale, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
III. În drept, îmi întemeiez prezenta cerere pe dispozițiile art. 1 si 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile arte 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare s-a îndeplinit procedura plângerii prealabile împotriva deciziei nr. 617/24.04.2009 a Directorului General al P.LA. prin Compartimentul Resurse Umane, si, implicit, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 2 octombrie 2009, pârâtul Guvernul României invocă: excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, excepția inadmisibilității acțiunii potrivit art.9 alin.1 din Legea nr.554/2004.
La data de 8 octombrie 2009, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și arată că nu există motive de nulitate absolută a actului administrativ atacat.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Curtea reține că actul administrativ atacat în prezenta cauză a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. 1 și alin. 11 din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Că este așa rezultă din mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal.
Curtea mai reține că reclamantul a învestit instanța în temeiul și aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Astfel fiind, deși s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale pe calea excepției de neconstituționalitate, Curtea în examinarea dispozițiilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 cu trimitere la art. 29 alin. 1 și 3 din Legea nr. 47/1992 a constatat că o atare procedură nu mai este necesară deoarece asupra constituționalității OUG nr. 37/2009, în întregul ei, s-a pronunțat jurisdicția de contencios constituțional prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 6 2009.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat că egea pentru aprobarea <LLNK 12009 37180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
Deși dispozitivul deciziei se referă exclusiv la Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009, în cuprinsul considerentelor deciziei Curtea Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgență constatând că nu există nici un motiv care să o împiedice să-și extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia.
În acest sens jurisdicția de contencios constituțional a statuat că,după aprobarea ordonanței de urgență de către Parlament, controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare, al cărei conținut este chiar ordonanța guvernamentală. Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanța de urgență aprobată, iar, prin aprobare, ordonanța de urgență încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naștere, însă, unui act normativ nou, care a absorbit și ordonanța de urgență. Ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate în condițiile <LLNK 11991 0221 202 146 39>art. 146 lit. a) din Legea fundamentală.
Așa fiind, instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale ordonanța de urgență a Guvernului afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, reținându-se în plus că Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6 din Constituție.
Instanța de contencios constituțional a mai reținut căținând cont de existența viciului de neconstituționalitate extrinsecă evidențiat mai sus, constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit <LLNK 11991 0221 202 115 34>art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale, Curtea constată că examinarea celorlalte critici de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea <LLNK 12009 37180 301 0 46>Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2009 nu mai este necesară.
De asemenea, Curtea Constituțională observat că,prin dispozițiile sale, <LLNK 12009 37180 301 0 45>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice.
Din această perspectivă Curtea reține că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare, este nelegal.
Aspectele legate de împrejurarea că OUG nr. 37/2009 au fost între timp abrogate de OUG nr. 105/2009 nu au nicio relevanță în prezenta cauză de vreme ce noul act normativ preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ.
Este suficient să cităm integral pasajele relevante din conținutul deciziei instanței de contencios constituțional pentru a releva pertinența și justețea acestui punct de vedere. Astfel, cu referire la incidența OUG nr. 105/2009 Curtea Constituțională a reținut că:
în situația în care, prin legea supusă controlului înainte de promulgare se aprobă o ordonanță abrogată, nu se poate reține existența unui caz de inadmisibilitate ca urmare a faptului că s-ar exercita controlul de constituționalitate al unei legi ieșite din vigoare. Obiectul direct al controlului nu îl constituie constituționalitatea prevederilor ordonanței de urgență ieșite din vigoare, ci constituționalitatea legii de aprobare a acesteia, adică de validare a conținutului ei normativ prin actul de voință al Parlamentului.
Astfel cum a observat instanța de contencios constituțional prin decizia mai sus amintită, a decide altfel ar însemna să se admită ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanță de urgență neconstituțională ieșită din vigoare să nu poată fi supusă controlului Curții Constituționale în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin Legea fundamentală și, pe cale de consecință, că prevederile Constituției nu sunt obligatorii. Ținând seama de prevederile <LLNK 11991 0221 202 1 41>art. 1 alin. (5) din Constituția României, conform cărora "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie", o asemenea soluție este absolut inacceptabilă.
Așa fiind, în temeiul art. 109 rap. la art. 106 din Legea nr. 188/1999 corelat cu art. 9 alin. 5 și 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite acțiunea reclamantului și ca o consecință se va dispune anularea actului administrativ atacat și, totodată, va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, aceea de director executiv adjunct la Centrul Județean S din cadrul.
Împrejurarea că între timp autoritatea a desemnat o altă persoană în funcția publică nu poate fi opusă cu succes pentru a paraliza demersul reclamantului deoarece aceasta vizează același cadru normativ analizat de Curtea Constituțională în decizia sa de neconstituționalitate a OUG nr. 37/2009 și a legii de aprobare și care urmărește ca obiectiv zădărnicirea punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Având în vedere că raportul juridic de serviciu pe care se grefează prezentul litigiu este legat doar între pârâtă și reclamant acțiunea așa cum a fost precizată se va respinge față de Guvernul României, deoarece acesta nu are și nici nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Deși reclamantul a solicitat plata cheltuielilor de judecată acesta nu a justificat în niciun fel suportarea unor astfel de cheltuieli cu prezentul litigiu așa încât în raport de disp. art. 274 alin. 1 și 2.pr.civ. cererea se va respinge
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite acțiunea de contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta B și în consecință:
a). Anulează actul de încetare a raporturilor de serviciu, respectiv, Decizia nr. 617/24.04.2009 emisă de pârâtă;
b). Dispune repunerea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei.
II. Respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
III. Respinge cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./Dact.
5 ex/08.12.2009
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur
