Alte cereri. Decizia 115/2010. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 115
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - - -
Pe rolul instanței, se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna nr. 2303, județul S, împotriva deciziei nr. 154 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția Comercială, de contencios Administrativ și Fiscal - în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat - Primarul comunei, domiciliat în comuna, județul
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul, lipsă fiind intimatul.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Contestatorul, solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată, precizând că decizia instanței de recurs a fost rezultatul unei greșeli materiale, indicând ca temei de drept, dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra contestației ce face obiectul prezentului dosar.
În temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă, declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată că prin sentința nr. 184 din 3.07.2008 a Tribunalului Suceava - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, s-a admis în parte, acțiunea reclamantului și s-a dispus aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe fiecare zi de întârziere până la executarea sentinței 405 din 22.02.2007 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă pentru pârâtul primarul comunei, județul Totodată pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului 700 lei despăgubiri și 344 lei cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 154 din 29 ianuarie 2009, Curtea de APEL SUCEAVA - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, a respins ca nefondat, recursul declarat de reclamantul și a admis recursul pârâtului - primarul Comunei, județul S, a modificat sentința și, în rejudecare, a respins acțiunea, ca nefondată.
Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, că reclamantul a solicitat daune pentru refuzul nejustificat al Primarului comunei de a-i elibera autorizație de construcție însă, din înscrisurile prezentate la dosar, nu a rezultat un astfel de refuz.
S-a reținut că reclamantului i s-a eliberat un certificat de urbanism ( fila 103 dosar fond), în care au fost menționate anumite condiții pentru obținerea autorizației de construcție, unele dintre acestea fiind considerate ca nejustificate de către reclamant.
Pe de altă parte, nu a fost omisă nici atitudinea reclamantului care a edificat în parte locuința fără a deține autorizație de construire, obligatorie conform Legii nr. 50/1991.
Instanța de recurs a concluzionat că, în cauză, nu a fost vorba de refuzul eliberării unei autorizații de construire, câtă vreme reclamantul nu a depus cererea și înscrisurile cerute în acest sens, dar fie nu i s-a răspuns, fie acest răspuns a fost negativ în mod justificat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat contestație în anulare reclamantul solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 154 din 29 ianuarie 2009 a Curții de APEL SUCEAVA - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal, cu consecința reanalizării recursurilor declarate în cauză.
În motivarea contestației în anulare, astfel cum a fost precizată la termenul de astăzi, contestatorul a arătat în esență, că decizia atacată este rezultatul unei greșeli materiale în sensul art. 318 teza I Cod procedură civilă, în condițiile în care, instanța de recurs a reținut că nemulțumirea sa se circumscrie refuzului pârâtului de eliberare a autorizației de construcție când, în realitate, era justificată de refuzul pârâtului de a respecta o hotărâre judecătorească, respectiv sentința nr. 405/2007.
Examinând contestația formulată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivului invocat,Curteaconstată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 teza I Cod procedură civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale []".
Textul legal citat consacră în termeni imperativi, de strictă interpretare și aplicare, posibilitatea exercitării căii extraordinare și speciale de atac, de retractare, pentru greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
În sensul legii, noțiunea de "greșeală materială" se circumscrie unei greșeli de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință, darea unei soluții greșite. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante pentru soluția pronunțată.
În această categorie intră greșeli comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei cum ar fi, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar se găsesc chitanța de plată a taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, sau respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în termen legal.
Ori, în speță, contestatorul invocă critici care nu se circumscriu unor greșeli de fapt, ci unor erori de judecată, de apreciere a probelor și aplicare a legii, care reprezintă motive de reformare a hotărârii, pentru verificarea cărora este necesară reexaminarea fondului, posibilă doar în recurs și nu în contestația în anulare.
Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-ar fi stabilit eronat situația de fapt.
Față de cele ce preced, constatând că nu este dat motivul de contestație invocat, în temeiul art. 319 - 320 Cod procedură civilă, Curtea, va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul, domiciliat în comuna nr. 2303, județul S, împotriva deciziei nr. 154 din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - Secția Comercială, de Contencios Administrativ și Fiscal - în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat - Primarul comunei, domiciliat în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.- -
Tehnodact.
19.02.2010/2 ex.
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel