Alte cereri. Decizia 1159/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MURE
SECȚIA COMERCIAL, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 1159/
Ședința public din 18 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judector
- Judector
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, B,--24, sector 1 împotriva sentinței nr.385/17.06.2008 pronunțat de Tribunalul Mure
La apelul nominal se prezint intimatul-pârât prin avocat, lips fiind restul prților.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei dup care:
Nefiind cereri formulate, instanța acord cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului-pârât, avocat solicit respingerea recursului și menținerea hotrârii primei instanțe ca temeinic și legal, fr cheltuieli de judecat.
CURTEA,
Prin sentința nr. 385/17.06.2008 pronunțat de Tribunalul Mure ș s-a respins sesizarea Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Jud.M nr.9075/7D/2005 în contradictoriu cu persoanele responsabile cu domiciliul în, nr.5, jud.M, cu domiciliul în L,-, jud.M și cu domiciliul în, nr.333, jud.M și partea prejudiciat Primria comunei cu sediul în, jud.M, ca neîntemeiat
Pentru a pronunța aceast hotrâre prima instanț a reținut urmtoarele:
În urma controlului efectuat de Camera de Conturi a Județului M la Consiliul local al comunei, constatându-se o serie de deficiente la atribuirea contractului de prestri servicii nr. 1059/2001, referitor la cheltuieli aferente lucrrilor de reabilitare și modernizarea drumurilor comunale în anii 2001-2003, fost încheiat procesul de constatare nr.59/14.06.2005 și ulterior sesizat instanța pentru angajarea rspunderii persoanelor considerate vinovate pentru prejudiciile stabilite.
În vederea soluționrii cauzei a fost cerut prerea unui specialist contabil, care în raportul su a ajuns la concluzia c lucrrile de reabilitare și modernizare a drumurilor comunale au fost efectuate în perioada oct.2001-dec.2003 de dou societți de profil, pentru care au fost decontate cheltuielile de transport pentru livrarea de zgur.
Dac organele de control au apreciat c pentru transporturile respective nu exist documente justificative, datorit unor carențe a actelor prezentate, respectiv a celor 39 de bonuri de transport și 59 de avize de însoțire a mrfii, expertul contabil a concluzionat c aceste documente întrunesc cerințele nr.425/1998, potrivit cu care factura este document care servește la înregistrarea valorilor direct pe cheltuieli și în baza creia se procedeaz la recepția și încrcarea în gestiune a acestor materiale.
De asemenea expertul a reținut c actul normativ menționat impune utilizarea facturii ca document justificativ la decontarea cheltuielilor efectuate și c din analiza acestora se constat c fiecare dintre ele are înscris mențiunea "recepționat, bun de plat și data recepției".
A fost reținut și documentul intitulat "situația privind transportul de zgur" pentru anul 2001, din care rezult: data transportului, nr.bonului de transport, nr.de înmatriculare al mașinilor cu care s-a efectuat transportul de zgur, cantitatea transportat, distanța parcurs în km.
În expertiz a fost examinat și adresa nr.321/2001 emis de SC România SRL care a adeverit livrarea cantitții de 400 mc de zgur cu titlu gratuit ctre Primria, pentru promovarea produsului, în sarcina Primriei revenind asigurarea transportului, dar care document nu a fost luat în considerare de controlorii financiari, cu toate c justific transportul și recepția cantitții mai mari de zgur faț de cea aprovizionat contra cost.
Și procesele verbale de recepție nr. 1208/21.12.2001 și nr.1557/19.12.2003, atest în opinia expertului c au fost realizate curse de ctre furnizori în numrul de 92 și c acestea poart semntura persoanelor din comisia de recepție care atest realizarea lucrrilor de modernizare și reabilitare a drumurilor comunale.
În raport de toate aceste concluzii, vzând c expertul a citat și art.6 alin.2 din Legea contabilitții nr.82/1990 republicat, și a artat în mod expres c sub aspectul legalitții, documentele atest operațiunile economice consemnate și care au fost efectuate, se constat c sesizarea în vederea angajrii rspunderii persoanelor vinovate nu este întemeiat.
Camera de Conturi a României nu a luat în considerare, în mod nejustificat documente, care potrivit legii întrunesc condițiile de valabilitate, ci cele prevzute de art.29 alin.l din Legea nr. 189/1998, astfel încât efectuarea de cheltuieli bugetare a fost fcut de Consiliul local pe baz de documente justificative care confirm primirea bunurilor materiale și prestarea serviciilor.
În consecinț, nu a putut fi angajat rspunderea persoanelor indicate de Camera de Conturi, deoarece pentru prejudiciul de la pct.3, se constat c acesta a fost recuperat, iar pentru prejudiciile de la pet.1,2 și 4 din constatrile expertului însușite de prima instanț reiese c au existat documente justificative, deci nu a fost reținut nici un prejudiciu în bugetul Consiliului local.
Pentru toate considerentele artate, s-a dispus respingerea actului de sesizare a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului M nr.9075/VH D/2005.
Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs Curtea de Conturi a României solicitând admiterea sesizrii și stabilirea rspunderii materiale faț de persoanele precizate în procesul verbal de constatare nr.989/14.06.2005 încheiat la Consiliul local al com.
Prin motivarea cererii de recurs sunt practic reluate susținerile din actul de sesizare și se arat c pentru prejudiciul creat în bugetul local al com. în sum de 157.564.581 lei constând în cheltuieli efectuate fr documente justificative prin achitarea unor servicii de transport zgur neprestate, precum și foloase nerealizate constând în dobânda de referinț a BNR de 7,96 % aplicat la suma achitat fr documente justificative. Se arat c vinovați de crearea acestui prejudiciu se fac primarul comunei numitul, referentul și viceprimarul.
În sarcina referentului și a primarului se mai reține și un prejudiciu de 264,6 Ron reprezentând contravaloarea a 238 mc de zgur achitat fr documente justificative.
Se reține de asemenea c în bugetul local a fost creat și un prejudiciu de 4.168,1 Ron reprezentând cheltuieli fr documente justificative efectuate prin achitarea unor transporturi de zgur neprestate plus foloasele nerealizate constând în dobânda BNR calculat la suma achitat cu acest titlu, iar vinovați de acest prejudiciu se fac aceleași persoane respectiv primarul, viceprimarul și referentul primriei, plus - secretar, - consilier și - consilier. Despre acest prejudiciu se arat c în urma controlului a fost achitat prin ordinul de plat nr.5/2005.
Prin același raport se mai reține un prejudiciu de 910,6 Ron constând în achitarea unei cantitți de 192 mc zgur pentru reabilitarea drumurilor comunale, fr documente justificative privind transportul și recepționarea materialelor facturate plus foloase nerealizate constând în aplicarea dobânzi de referinț a BNR la suma achitat cu acest titlu. Prejudiciul descris mai sus trebuie reținut în sarcina primarului și a referentului.
Se arat în continuare c prima instanț la pronunțarea hotrârii a ținut seama de concluziile expertului care sunt neîntemeiate și fr legtur cu deficiențele consemnate în actul de constatare, reluându-se în continuare descrierea deficiențelor constatate prin procesul verbal de control.
Examinând sentința atacat, prin prisma motivelor de recurs formulate și ținând seama de disp.art.3041pr.civ. Curtea constat c recursul este nefondat pentru urmtoarele considerente:
Prin actul de sesizare adresat primei instanțe recurenta a solicitat stabilirea rspunderii materiale pentru prejudiciul cauzat în bugetul local al Primriei constând în achitarea fr documente justificative a diferitelor cantitți de zgur despre care s-a susținut c a fost folosit pentru reabilitarea drumurilor comunale.
Prima instanț prin hotrârea pronunțat a stabilit c toat cantitatea de zgur achitat precum și contravaloarea transporturilor achitate au fost justificate prin acte contabile, valabilitatea acestor acte fiind verificat și de ctre expert contabil prin expertiza contabil efectuat la dispoziția instanței.
Verificând actele și lucrrile dosarului instanța de control constat c într-adevr actele depuse la dosar de ctre intimați confirm angajamentele contractuale sau cele rezultate din convenții, primirea bunurilor materiale în speț cantitatea de zgur pentru care s-au pltit sumele reținute în procesul verbal de control, prestarea serviciilor și executarea lucrrilor.
Actele care le-a avut în vedere atât prima instanț cât și instanța de control sunt facturi, foi de parcurs, avize de însoțire a mrfii, contracte de transport, etc. documente care așa cum a reținut și expertul contabil îndeplinesc toate condițiile de form și fond prevzute de Legea nr.82/1991 pentru a fi apreciate ca acte contabile justificative.
De altfel se poate observa c expertiza contabil efectuat în cauz a fost însușit de ctre Curtea de Conturi a României dup comunicarea acestui raport instanța acordând un termen pentru formularea de obiecțiuni, ori nici una dintre prți nu a depus în termenul stabilit obiecțiuni la raportul de expertiz.
Trebuie observat de asemenea c prin sesizarea fcut Curtea de Conturi a solicitat stabilirea rspunderii materiale în sarcina primarului, referentului, viceprimarului, consilierilor și, fr îns s se indice care atribuții nu au fost respectate de aceste persoane, care au fost faptele ilicite svârșite, care s conduc la angajarea rspunderii materiale.
Trebuie observat de asemenea c cererea de recurs nu cuprinde o minim argumentare a criticii hotrârii primei instanțe în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazeaz aceste critici, practic sunt reluate susținerile din sesizarea adresat instanței sau cele reținute în procesul verbal de control.
Recursul fiind o cale extraordinar de atac poate fi exercitat numai pentru motivele limitativ prevzute de art.304 pr.civ. instanța fiind obligat s le analizeze în aceste limite, îns se poate observa c cererea de recurs formulat nu indic nici unul dintre motivele prevzute în acest text de lege, cererea de recurs nefiind motivat nici în drept.
Prin urmare, Curtea în baza disp.art.312 alin.1 pr.civ. rap. la art.316 din același cod, va respinge recursul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinic și legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, B,--24, sector 1 împotriva sentinței nr.385/17.06.2008 pronunțat de Tribunalul Mure ș - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.3190/2005.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public, azi 18 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judector, | Judector, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
28.01.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








