Alte cereri. Decizia 1161/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.1161

Ședința publică din data de 6 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana

JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică

- -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtele -, Drumuri și Poduri D SA, cu sediul în T, str. -. -, nr. 1, jud. D și - SRL, cu sediul în T, Bd. - - I, nr. 15, jud. D împotriva sentinței nr. 415 din data de 5 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul Serviciul Public Județean de Pază și Protecție D, cu sediul în T, Calea P, nr. 85, jud. D.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenta-pârâtă -, Drumuri și Poduri D SA reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.0059/2009 pe care o depune la dosar și intimatul-reclamant Serviciul Public Județean de Pază și Protecție D reprezentat de consilier juridic, lipsind recurenta-pârâtă - SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursurile se află la cel de-al doilea termen de judecată, sunt motivate dar netimbrate, iar prin serviciul registratură recurentul-pârât - SRL a depus o cerere de judecare a cauzei în lipsa sa, după care,

Recurenta-pârâtă -, Drumuri și Poduri D SA reprezentată de avocat, solicită instanței acordarea cuvântului în susținerea recursului, urmând ca până la sfârșitul ședinței de judecată să depună la dosar taxa de timbru pentru ambele recursuri.

Intimatul-reclamant Serviciul Public Județean de Pază și Protecție D reprezentat de consilier juridic, având cuvântul solicită acordarea cuvântului în combaterea recursurilor, urmând ca instanța să i-a act că înțelege să invoce excepția netimbrării recursurilor în cazul în care pârâtele nu timbrează.

Curtea ia act de declarația părților prezente, verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta-pârâtă -, Drumuri și Poduri D SA reprezentată de avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului conform motivelor.

În susținerea sa menționează că procedura de contestare este greșită comparativ cu normele Uniunii Europene, în cadrul căreia există o practică unitară în acest sens.

Consideră că nu a încălcat dispozițiile OUG nr.34/2006 pentru că entitatea care a organizat licitația este una de factură privată, nenominalizată în sfera subiectelor de drept care sunt ținute să respecte această reglementare specială. Arată în continuare că acțiunea este inadmisibilă, întrucât invocă drept sediu al materiei dispozițiile art.287 din OUG nr.34/2006, această reglementare nefiind la baza procedurii lor, fiind o societate cu un capital integral privat, conform certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, după cum și serviciul de pază ce a făcut obiectul achiziției se circumscrie unei activități de interes privat.

Mai susține că motivul pentru care oferta reclamantului nu a fost acceptată, este acela că nu a avut complet caietul de sarcini, respectiv nu avea licență de funcționare emisă de Inspectoratul General al Poliției Române, nu au prezentat un aviz cu privire la funcționarea Dispeceratului și nu au prezentat Certificatul de Înregistrare la ORC și Certificatul constatator al obiectului de activitate de la ORC.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Totodată solicită admiterea recursului formulat de pârâta - SRL astfel cum a fost motivat.

Intimatul-reclamant Serviciul Public Județean de Pază și Protecție D reprezentat de consilier juridic, având cuvântul invocă excepția netimbrării recursurilor și solicită instanței ca în cazul în care cele două pârâte nu satisfac timbrajul, să se anuleze recursurile pentru netimbrare.

Mai susține că înțelege totodată să invoce și excepția nemotivării în termen a celor două recursuri.

Curtea verificând dovezile de comunicare ale hotărârii pronunțate de către Tribunalul Dâmbovița și data când cele două pârâte au formulat recursurile, constată că acestea au fost depuse în termen procedural.

Intimatul-reclamant Serviciul Public Județean de Pază și Protecție D reprezentat de consilier juridic, având cuvântul pe fondul cauzei solicită respingerea recursului formulat de către pârâta -, Drumuri și Poduri D SA, întrucât atât timp cât recurenta a ales procedura prevăzută de OUG 34/2006 pentru concesiunea contractului de servicii de pază se vor aplica dispozițiile menționate în această ordonanță.

Menționează că, chiar dacă recurenta este o societate pe acțiuni, ea are un singur acționar, respectiv Consiliul Județean D, astfel că se regăsește în definiția prevăzută de art.8 din OUG 34/2006 referitoare la noțiunea de autoritate contractantă și îi sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ privitoare la atribuirea contractului de concesiune de servicii, cum este și cel ce a făcut obiectul licitației organizată la data de 27 aprilie 2009.

Mai susține că avizele au fost depuse conform procedurii, astfel cum rezultă și din motivarea amplă expusă în cuprinsul întâmpinării.

În ceea ce privește recursul declarat de - SRL solicită respingerea acestuia, întrucât OUG 34/2006 prevede o competență alternativă, respectiv art.255 alin.1 prevede procedura atât pe cale administrativă cât și pe cale judecătorească.

Cu privire la lipsa calității procesuale pasive a acestei recurente, aceasta este nefondată, întrucât a solicitat introducerea ei în cauză deoarece a fost desemnată câștigătoare a licitației.

Se solicită respingerea recursurilor formulate împotriva sentinței nr.415/2009 și menținerea hotărârii ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.

După strigarea cauzei și rămânerea în pronunțare, se prezintă recurenta-pârâtă -, Drumuri și Poduri D SA reprezentată de avocat care depune la dosar taxele de timbru aferente recursurilor, taxele judiciare de timbru în cuantum de 19.50 lei fiecare, conform chitanțelor - și -/2009 și timbre judiciare de 0,3 lei, care au fost anulate de către instanță și atașate la dosar.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 2097/120/8.05.2009, reclamantul Serviciul Public Județean de Pază și Protecție Dac hemat în judecată pârâta - Drumuri și Poduri D SA solicitând anularea actului emis de pârâtă cu nr. 1774/5.05.2009, privind rezultatul procedurii de atribuire a contractului având ca obiect " servicii de pază", obligarea pârâtei la emiterea altui act prin care să fie oferit reclamantului contractul de prestări servicii, având în vedere că a oferit prețul cel mai scăzut.

În motivarea cererii, reclamantul arată că, în urma procedurii inițiate și organizate în luna aprilie de pârâtă, pentru atribuirea contractului având ca obiect "servicii de pază", după obținerea documentației, a întocmit și transmis propria ofertă documentele cerute, în conformitate cu precizările pârâtei ( autoritate contractantă).

La data de 27.04.2009, orele 10,00, la sediul pârâtei a avut loc deschiderea ofertelor depuse de cei trei ofertanți, ocazie cu care s-a întocmit procesul verbal de deschidere a ofertelor, din care rezultă că prețul oferit de reclamant a fost cel mai mic, precum și îndeplinirea celorlalte cerințe din documentația de atribuire, cu toate acestea, cu adresa nr. 1774/5.05.2009, pârâta i-a făcut cunoscut faptul că, în urma evaluării ofertelor, a fost respinsă oferta reclamantului, menționându-se și motivele respingerii acesteia.

A apreciat reclamantul că motivele invocate de pârâtă nu sunt întemeiate. Astfel, respingerea ofertei pentru că nu a prezentat licența de funcționare emisă de IGPR potrivit art.20 pct.2 din Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, nu se justifică, deoarece, reclamantul fiind instituție publică, ce funcționează în baza Legii 371/2004, conform D nr. 47/2005, nu-i sunt aplicabile prevederile legii 333/2003, așa cum rezultă și din adresa nr. -/2007 emisă de IGPR.

În al doilea rând, reclamantul consideră că nici motivul respingerii ofertei sale pentru că nu a prezentat aviz " cu privire la funcționarea dispeceratului " conform art.55 lit. m din Legea 333/2003, nu poate fi reținut întemeiat, deoarece comisia de evaluare a constatat îndeplinirea acestei cerințe, în baza documentelor depuse( organigrama și Regulamentul de organizare și funcționare în structura căruia se regăsește dispeceratul ), bifând cu mențiunea "da " rubrica din procesul verbal referitoare la îndeplinirea acestei cerințe, apoi, potrivit adresei IGPR -/2001, reclamantul, prin 47/2005, a preluat întreaga activitate a Corpului Gardienilor Publici, iar potrivit adresei -/2006 a IGPR, rezultă că folosirea de către serviciile publice de pază a dispeceratelor de monitorizare a alarmelor se poate face fără a fi necesar avizul IGPR, potrivit Legii 333/2003; de altfel, se mai arată că reclamantul are acest serviciu de dispecerat, care este funcțional, că există un ofițer de serviciu, inclusiv pe timpul nopții.

Referitor la al treilea motiv pentru care oferta i-a fost respinsă, anume acela al neprezentării certificatului de înregistrare la ORC D și certificatul constatator al obiectului de activitate, precizează că, dat fiind modul de înființare, prin Hotărârea Consiliului Județean D nr. 47/2005, ca serviciu public de interes județean, în baza legii 371/2004, nu este necesară înregistrarea la Oficiul registrului comerțului, deoarece nu este comerciant, aspect care rezultă și din relațiile ce i-au fost comunicate de ORC D sub nr. 2777/10.04.2009.

În raport de aceste considerente, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cererea întemeindu-se pe dispozițiile art.2879din OUG 34/2006, modificată și completată prin OUG 19/2009.

La primul termen de judecată, din 22 mai 2009, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a - SRL, care a fost desemnată câștigătoarea licitației, precizându-și și obiectul cererii în sensul că solicită anularea procesului verbal din 27.04.2009, încheiat de pârâta - Drumuri și Poduri D SA.

După introducerea în cauză a pârâtei - SRL, aceasta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă și nefondată, întrucât temeiul de drept pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, anume art.287 din OUG 34/2006 nu este aplicabil în cauză, entitatea achizitoare fiind una de factură privată, care nu este ținută să respecte prevederile reglementării speciale în discuție, ci litigiul este unul de drept comun care, cu această calificare, este inadmisibil, întrucât nu a fost precedat de căile administrativ jurisdicționale prealabile, reglementate de lege; mai invocă pârâta că nu are calitate procesual pasivă, câtă vreme, prin acțiune se aduc critici unei proceduri de atribuire și se solicită anularea unu act emis de către o entitate cu care nu are nici o afinitate, ori ale cărei decizii manageriale sau de conduită nu le poate dirija; pe fond, se solicită respingerea acțiunii, întrucât reclamantul a fost descalificat pentru lipsa documentării ori furnizării informațiilor relevante privind satisfacerea condițiilor de eligibilitate.

Prin sentința nr.415 pronunțată în data de 5 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins excepțiile invocate de pârâta - SRL, admis cererea, așa cum a fost precizată la termenul din 22 mai 2009, formulată de reclamantul Serviciul Public Județean de Pază și Protecție Daa nulat procesul verbal din 27.04.2009 încheiat de comisia de evaluare din cadrul pârâtei - Drumuri și Poduri D SA și a obligat aceeași pârâtă la plata sumei de 2005 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamant.

Pentru pronunța această sentință, instanța de fond s-a pronunțat în principal asupra celor 2 excepții invocate de pârâta - SRL, aceea a inadmisibilității cererii, ca și a lipsei calității sale procesual pasive constatând că sunt neîntemeiate, întrucât acțiunea reclamantei se fundamentează pe dispozițiile OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și aceasta este urmarea faptului că însăși procedura aleasă de pârâta - Drumuri și Poduri D SA pentru concesiunea contractului de servicii de pază, a fost fundamentată pe dispozițiile acestui act normativ, anume procedura de " cerere de oferte " prevăzută de art. 124 din OUG nr.34/2006.

S-a mai reținut că autoritatea contractantă, în speță pârâta - Drumuri și Poduri D SA, chiar dacă este societate comercială pe acțiuni, ea are un singur acționar - Consiliul Județean D, instituție publică, așa cum reiese din certificatul constatator eliberat de ORC D, astfel că se regăsește, ca instituție publică(autoritate contractantă), conform caracterizării noțiunii de autoritate contractantă, dată de art. 8 din OUG nr.34/2006, fiindu-i aplicabile dispozițiile acestui act normativ, privitoare la atribuirea contractului de concesiune de servicii, cum este și cel ce face obiectul licitației din 27 aprilie 2009.

Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei - SRL nu a putut fi reținută ca întemeiată fiind participantă, alături de reclamantă, la licitația organizată de autoritatea contractantă, situație în care era procedural să fie introdusă în cauza ce avea ca obiect anularea procesului verbal al licitației pe care o câștigase, pentru a-și putea formula apărarea corespunzătoare.

Pe fondul cererii reclamantului, de anulare a procesului verbal din 27 aprilie 2009, prin care s-a stabilit rezultatul analizării ofertelor depuse de candidați la atribuirea contractului de "servicii de pază ", tribunalul a constatat cererea întemeiată.

Motivele pentru care oferta reclamantului a fost depunctată și a pierdut licitația, cu toate că oferise cel mai mic preț, așa cum reiese din procesul verbal întocmit la 27 aprilie 2009 de pârâta - Drumuri și Poduri D SA - nu subzistă, la o corectă analiză, respectiv inexistența certificatului de înregistrare -CUI și a certificatului constatator eliberat de ORC D - nu erau necesare reclamantului: acesta a fost înființat prin Hotărârea nr. 47/2005 a Consiliului Județean D, în temeiul Legii nr. 371/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea poliției comunitare și a prevederilor Legii 215/2001 privind administrația publică locală și, nefiind comerciant, nu avea obligația înregistrării la registrul comerțului, în acest sens fiind și răspunsul ORC D, ea figurând înregistrată ca plătitor de TVA, la Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Licența de funcționare emisă de IGPR pentru activitatea de pază nu era necesară reclamantului, acesta funcționând în temeiul Legii nr. 371/2004, iar licența este cerută doar societăților comerciale ce desfășoară activitate în domeniul pazei bunurilor, potrivit art. 20 pct. 2 din Legea nr. 333/2003; în acest sens fiind și notele IGPR din 15.05.2006 și septembrie 2007.

S-a constatat ca fiind este neîntemeiată și susținerea pârâtei - Drumuri și Poduri D SA, formulată în nota prin care a anunțat reclamantul de rezultatul evaluării ofertelor, privitoare la lipsa avizului de funcționare a dispeceratului, conform art.55 lit. m din Legea 333/2003, pentru că, din procesul verbal întocmit la 27.04.2009, rezultă că este bifată corespunzător această rubrică la poziția reclamantului, pârâta însușindu-și, fără nici o justificare, obiecțiunea formulată de cealaltă pârâtă, - SRL, cu ocazia deschiderii ofertelor, referitoare la inexistența avizului de funcționare a dispeceratului.

În consecință, reținând că pârâta - Drumuri și Poduri D SA, autoritate contractantă, a efectuat eronat procesul de selecție a ofertelor, tribunalul, în temeiul art.2879din OUG 34/2006 a admis cererea reclamantului și a anulat procesul verbal întocmit la 27.04.2009 cu ocazia deschiderii ofertelor depuse în vederea atribuirii contractului având ca obiect " servicii de pază" cod --5, urmând ca pârâta - Drumuri și Poduri D SA să reia procesul de atribuire, cu reanalizarea ofertelor prezentate de către cei trei ofertanți.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele -, Drumuri și Poduri D SA și - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În cuprinsul cererii de recurs depuse de către pârâta -, Drumuri și Poduri D SA se formulează critici cu privire la admisibilitatea acțiunii, susținându-se că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca fiind admisibilă o astfel de acțiune, în condițiile în care procedura nu a fost cea reglementată de OUG nr.34/2006, întrucât recurenta este una dintre entitățile cu capital integral de stat conform certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, după cum și Serviciul de Pază ce a făcut obiectul achiziției se circumscrie unei activități de interes eminamente privat.

Se arată că - D SA a înțeles din rațiuni de oportunitate și economie să organizeze o licitație publică pentru achiziția serviciului de pază la obiectivele societății, însă aceasta nu îi imprimă un caracter public pentru aoc ircumscrie sferei de aplicare a reglementări vehiculate de reclamant.

În finalul cererii de recurs se precizează că reclamantul în cauză, respectiv Serviciul Public de Pază și Protecție D, nu a prezentat documentele și informațiile care țineau de eligibilitate, mai mult decât atât reclamantul nu criticat neîndeplinirea condițiilor de participare la licitația organizată ce i-a fost imputată.

Astfel spus, reclamantul nu și-a dovedit eligibilitatea, vocația de participa la licitație, situație în care este nepotrivit a se ataca chestiuni de fond.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii formulate.

Recurenta - SRL formulează critici asemănătoare cu cele are recurentei -, Drumuri și Poduri D SA, invocând inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care instanța a făcut o greșită aplicare a temeiului de drept care se circumscrie acestei acțiuni, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile OUG nr.34/2006, ce reglementează procedura achizițiilor publice, entitatea achizitoare organizatoare a licitației fiind una de factură privată, nefiind ținută să respecte prevederile speciale în discuție.

În cuprinsul următoarei critici se arată că în cazul în speță nu s-a dat eficiență procedurii speciale reglementate, reclamantul, anterior angajării litigiului în instanță trebuia să facă plângere administrativă al Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, ceea ce nu s-a realizat.

În finalul cererii de recurs se arată că această recurentă nu are calitate procesuală pasivă, nemulțumirile reclamantului privesc exclusiv modul de desfășurare și de finalizare al procedurii de licitație, cu privire la care aceasta nu are nici o influență.

Această parte a fost prezentă alături de reclamantă la licitație, fără însă a influența în vreun fel desfășurarea acesteia ori procesul verbal care o încheie și care se solicită a fi anulat.

Reclamantul a fost descalificat pentru lipsa documentării ori furnizării informațiilor relevante privind stabilirea satisfacerii condițiilor de eligibilitate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare:

Cu privire la admisibilitatea acțiunii, critică formulată de către ambele recurente, se reține că aceasta este nefondată în condițiile în care recurenta -, Drumuri și Poduri D SA, se regăsește în definiția prevăzută de art.8 din OUG 34/2006, referitoare la noțiunea de autoritate contractantă și mai mult decât atât, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei (fila 16 dosar fond) aceasta a înțeles să se prevaleze în organizarea licitației de dispozițiile OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, fiind aleasă procedura de "cerere de oferte".

În aceste condiții nu se poate invoca inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care s-a urmat procedura prevăzută de OUG nr.34/2006, părțile au cunoscut aceasta și au achiesat.

Critica formulată de către prima recurentă cu privire la neprezentarea documentelor și informațiilor ce țineau de eligibilitate, cât și cea privind neîndeplinirea condițiilor de participare la licitație, este de asemenea neargumentată din punct de vedere probator și în contradicție cu înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce privește neprezentarea licenței de funcționare, emisă de Inspectoratul General al Poliției Române pentru obiectul de activitate privind serviciile de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, conform art.20 pct.2 din Legea 333/2003 se reține că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în condițiile în care intimata funcționează în baza Legii nr.371/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea poliției comunitare.

Inspectoratul General al Poliției Române la solicitarea reclamantei de a i se emite o astfel de licență a comunicat prin adresa nr.-/21.09.2007 că dispozițiile art.20 din Legea 333/2003 nu sunt aplicabile serviciilor publice de pază de interes județean și nu este necesară emiterea unei asemenea licențe.

În ceea ce privește neprezentarea avizului cu privire la funcționarea dispeceratului conform art.55 lit.m din Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor și valorilor, se poate concluziona că nici acest motiv nu se poate reține, în condițiile în care în procesul verbal al ședinței de deschiderea a ofertelor se menționează expres îndeplinirea condiției de a avea dispecerat și echipă de intervenție în Municipiul

Sub aspectul neprezentării certificatului de înregistrare de le Oficiul Registrului Comerțului și a certificatului constatator al obiectului de activitate, concluzionăm că nu era necesară prezentarea acestora având în vedere modul de înființare al reclamantelor, respectiv prin Hotărârea nr.47/18.05.2005 a Consiliului Județean D, nefiind comerciant nu este necesar a fi înregistrată la ORC.

În ceea ce privește neparcurgerea procedurii administrative prealabile invocată de recurenta - SRL se reține ca fiind nefondată critica, în condițiile în care art.255 alin.1 stipulează expres că: "orice persoană care se consideră vătămată poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională sau în justiție, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Recurentei - SRL este de reținut că aceasta îndeplinește această condițiile în care a fost desemnată câștigătoare a licitației organizat și nu în ultimul rând, este necesar ca hotărârea să îi fie opozabilă.

Dat fiind criticile formulate de către ambele recurente, dar și faptul că acestea nu sunt susținute din punct de vedere al textelor de lege aplicabile și probator, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile formulate de către pârâtele -, Drumuri și Poduri D SA, cu sediul în T, str. -. -, nr. 1, jud. D și - SRL, cu sediul în T, Bd. - - I, nr. 15, jud. D împotriva sentinței nr. 415 din data de 5 iunie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamantul Serviciul Public Județean de Pază și Protecție D, cu sediul în T, Calea P, nr. 85, jud. D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică

- - - - - -

Grefier

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Red. /

5 Ex. / 09.11. 2009

Ds. fond - Tribunal

Jud. fond

Președinte:Stan Aida Liliana
Judecători:Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 1161/2009. Curtea de Apel Ploiesti