Alte cereri. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- (Număr în format vechi 259/CA/2003)

DECIZIA CIVILĂ NR.120/CA.

Ședința publică din 22 februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere

JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea

JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad

GREFIER - - -

Pe rol, soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de către recurentul contestator - - domiciliat în C,-,.6(șase), jud.C, împotriva deciziei civile nr.18/CA/23.01.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr.102/CA/2002, în contradictoriu cu intimata - SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - SUCURSALA CFR MARFĂ - cu sediul în C, Bd.1 - 2. nr.2, jud.C, având ca obiect alte cereri - Contestație în anulare.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 februarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22 februarie 2008, dată la care a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

La data de 10.02 2003 a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr.18/CA/23.01.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosar nr.102/CA/2002, prin care s-a respins, ca nefondată cererea având ca obiect îndreptare eroare materială strecurată în Decizia civilă nr.97/CA/24.06.2002 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosar nr.42/CA/1999, indicând ca temeiuri de drept disp.art.317 cu referire la art.318 Cod pr.civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA sub nr.21/36/11.02.2003 (nr.format vechi 259/CA/2003).

Motivând contestația în anulare contestatorul învederează în esență că, hotărârea este "netemeinică, nelegală și neconstituțională", întrucât cercetarea judecătorească nu a fost terminată, motiv pentru care a refuzat să participe la judecată - nu a pus concluzii pe fond scris sau oral la ultimul termen de judecată, iar grefierul de ședință era incompatibil deoarece a făcut parte din completul de judecată la momentul pronunțării Deciziei civile nr.97/24.06.2002 de către Curtea de APEL CONSTANȚA, decizie în legătură cu care a solicitat îndreptarea erorilor materiale.

Susține contestatorul că, instanța refuză nejustificat să citeze legal intimata pârâtă SNCFR MARFĂ C, fapt pentru care s-a înscris în fals și nu respectă obligația să cerceteze motivele sale de casare, pe care le-a respins nejustificat, fără să fie judecate în fond.

Se arată că, dezlegarea dată de instanță este rezultatul unor greșeli materiale, odată ce se omite a fi cercetate motivele de casare.

La termenul de judecată din 08 iulie 2004, având în vedere disp.art.242 pct.2 Cod pr.civilă, instanța dispune prin încheiere suspendarea judecății cauzei pentru lipsa părților, pentru ca, urmare a referatului din data de 06.07.2005 (fila 27 dos.) întocmit pentru constatarea perimării de către instanță, să se fi dispus repunerea pe rol a cauzei, iar ulterior, prin încheierea din 27 octombrie 2005 instanța să fi respins sesizarea de perimare, acordând termen pentru continuarea judecății.

Ulterior, prin încheierea pronunțată de instanță la termenul de judecată din 12 ianuarie 2006, se dispune o nouă suspendare a judecății cauzei pentru lipsa părților, repunerea pe rol a dosarului fiind dispusă prin rezoluție, la primirea cererii formulată de contestator la data de 08 ianuarie 2007, înregistrată sub nr. 40/C/05.01.2007 (fila 92 dos.), când instanța procedează la citarea părților pentru termenul din data de 08.02.2007, dată la care, prin încheiere, urmare a lipsei părților, se dispune o nouă suspendare a judecății cauzei.

Contestatorul se adresează instanței cu o nouă cerere (fila 111) la data de 31.01.2008, în vederea repunerii pe rol a cauzei, astfel că, prin rezoluție se dispune în sensul stabilirii unui nou termen de judecată a contestației pentru data de 21.02.2008, termen în legătură cu care, cu adresa nr.1E/465/19.02.2008, Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă, în calitate de intimată solicită judecarea cauzei în conformitate cu prevederile art.242 al.2 Cod pr.civilă.

Examinând fondul contestației în anulare dedusă judecății, Curtea dispune respingerea sa, pentru următoarele considerente, în esență:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Astfel cum rezultă din petitul cererii, temeiul de drept indicat de contestator pentru judecarea contestației în anulare, este cel prevăzut de art. 317, precum și cel prevăzut de art. 318 Cod pr.civilă, știut fiind că, cele două temeiuri de drept reglementează două categorii de contestații în anulare, acestea deosebindu-se prin motivele pentru care pot fi introduse.

Astfel, Codul d e procedură civilă reglementează contestația în anulare de drept comun prev.de art.317 Cod pr.civilă și contestația în anulare specială prev.de art.318 Cod pr.civilă.

Pentrucontestația în anulare de drept comun,prev.de art. 317 Cod pr.civilă legiuitorul a stabilit imperativdouă motiveși anume:

- " când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii";

- "când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență", cu două condiții de admisibilitate, respectiv:

hotărârea atacată să fie irevocabilă;

motivele invocate să nu fi putut să fie valorificate pe căile ordinare de atac.

Procedând la examinarea aplicabilității textului de lege sus-menționat, în speță, Curtea reține că, petentul nu a invocat nici unul dintre motivele reglementate imperativ de legiuitor și astfel, contestația în anulare este nefondată, neputându-se susține că, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, ori, hotărârea a fost dată cu "călcarea" dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Pe de altă parte, invocarea lipsei de procedură cu SNTCFR MARFĂ C de către contestator, în condițiile în care instituția are calitate de intimat, cu capacitate deplină de exercițiu, nu poate fi primită de instanță deoarece, disp.art.317 Cod pr.civilă nu dau posibilitatea formulării contestației în anulare decât părții care a fost afectată de neîndeplinirea procedurii de citare.

În ceea ce priveștecontestația în anulare specială, prevăzută de disp.art. 318 Cod pr.civilă, Curtea constată că, susținerile contestatorului sunt nefondate urmând a fi respinse, deoarece dispoziția legală indicată prevede, la rândul său, limitativdouă motive, respectiv:

- "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale";

- "când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare", cu o singură condiție de admisibilitate, care vizează obiectul acesteia (hotărârile instanțelor de recurs și ale judecătoriilor pronunțate în ultimă instanță).

În speță, Curtea reține că, dispozițiile textului de lege indicat nu sunt aplicabile, deoarece, astfel cum rezultă din Decizia civilă nr.18/CA/23.01.2003, nu pot fi reținute erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr.97/CA/24.06.2002 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosar nr.42/CA/1999 - din acea cauză - și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, cum de altfel, nu poate fi reținută argumentația referitoare la omisiunea de a examina vreunul din motivele de casare invocate de recurent.

Art.318 Cod pr.civilă nu permite instanței a dispune reformarea unei hotărâri pe baza unor argumente de fapt, sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care-l sprijină, deoarece instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun.

De altfel, Decizia civilă nr.97/CA/2002 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA avea ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr.80/CA/26 noiembrie 2001 pronunțată de C în privința acelorași părți, instanța statuând asupra împrejurării că, în cererea de îndreptare eroare materială ce face obiectul Deciziei civile nr.18/CA/23.01.2003 nu sunt referiri concrete la omisiunile instanței, ci, critici în referire la Decizia civilă nr.97/CA/2002 irevocabilă, dând impresia unui recurs la recurs, în îndreptarea erorii materiale, împotriva unei hotărâri definitive și irevocabile la rândul său, ceea ce este inadmisibil.

În acest context, instanța reține că, împrejurările invocate de contestator referitoare la respingerea motivelor "de casare nejustificat" și omisiunea "cercetării motivelor de casare" nu reprezintă greșeli materiale în sensul legii, hotărârea pronunțată cuprinzând argumente grupate ce răspund printr-un considerent comun la susținerile contestatorului.

Pentru toate considerentele sus-expuse, Curtea dispune respingerea contestației în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de recurentul contestator - - domiciliat în C,-,.6(șase), jud.C, împotriva deciziei civile nr.18/CA/23.01.2003 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în dosarul nr.102/CA/2002, în contradictoriu cu intimata - SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - SUCURSALA CFR MARFĂ - cu sediul în C, Bd.1 - 2. nr.2, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 februarie 2008.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.jud./17.03.2008

Dact.Sz - 2 ex/17.03.2008

Președinte:Georgiana Pulbere
Judecători:Georgiana Pulbere, Adriana Pintea, Kamelia Vlad

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 120/2008. Curtea de Apel Constanta