Alte cereri. Decizia 1249/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE Nr. 1249/CA/2009

Ședința publică de la 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Fiț

JUDECĂTOR 2: Gabriela Costinaș

JUDECĂTOR 3: Mariana Claudia

Grefier -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței nr.1425/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

Completul de judecată a fost legal constituit conform art.98 (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru pârâta recurentă, lipsind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004. Susține că instanța a judecat cauza peste rând, la primul termen de judecată, în lipsa reprezentantului pârâtei recurente și a refuzat reluarea cauzei când a acesta a solicitat-o înainte de sfârșitul dezbaterilor, arătând că actele în apărare le poate depune prin registratură, însă la soluționarea cauzei instanța nu a ținut cont de acestea.

- CURTEA DE APEL -

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamanta în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O, solicitat restituirea sumei de 9245 lei încasată cu titlu de taxă de poluare și a dobânzii legale calculată până la restituirea efectivă, precum și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că taxa de poluare achitată și a cărui restituire se solicită, constituie o taxă cu efect echivalent ilegală în sensul art.90 din Tratatul Comunității Europene, prin care se creează o nouă discriminare fiscală între bunurile importate din spațiu comunitar și cele indigene. Se invocă preeminența dispozițiilor art. 90 alin.1 din Tratatul Uniunii Europene față de dispozițiile din legislația internă.

Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Hunedoara prin sentința civilă nr. 1425/CA/2009 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva pârâților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP H, prin care solicită modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ așa cum a fost formulată. Prin motivele de recurs se arată că taxa de poluare nu reprezintă o taxă cu efect echivalent în sensul art. 90 din Tratatul Comunității Europene, nu se încalcă principiul egalității de tratament fiscal a bunurilor indigene cu cele importate și în consecință perceperea ei este legală. În drept se invocă art. 304 pct.5 și 9, Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 din OUG50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind instituită în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită restituirea taxei de poluare încasată și a se analiza implicit, ceea ce instanța de fond a și făcut, inexistența unui drept de creanță fiscală, decurgând din neconformitatea dreptului intern cu cel comunitar, legal, din litisconsorțiul pasiv ce alcătuia cadrul procesual, trebuia să facă parte și Administrația Fondului pentru Mediu, administratorul acestor venituri încasate în baza OG50/1998.

În temeiul art. 129 alin. 4 și 5 Cod procedură civilă spre pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale judecătorul fondului avea obligația, în virtutea rolului său activ, să supună discuției părților oportunitatea precizării ori completării cererii de chemare în judecată în raport de dispozițiile art. 1 din OG50/1998.

Procedând la soluționarea în fond a cauzei fără citarea Administrației Fondului pentru Mediu, titularul dreptului de creanță contestat și discutarea existenței acestuia fără a-i oferi posibilitatea de a formula apărări, a propune probe și a depune concluzii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, aflându-se așa cum s-a arătat în situația unui caz de coparticipare procesuală necesară ori obligatorie, hotărârea fiind dată cu încălcarea principiului contradictorialității.

Așa fiind, soluția preconizată se impune urmând a fi casată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca în cadrul dezbaterilor să se supună discuției părților cadrul procesual în raport de cele arătate mai sus.

Pentru aceste motive,
În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE H ÎN NUMELE ȘI PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE O împotriva sentinței nr.1425/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și în consecință:

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 04 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

5 ex./23.11.2009

Jud.fond -

Președinte:Carmen Fiț
Judecători:Carmen Fiț, Gabriela Costinaș, Mariana Claudia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Decizia 1249/2009. Curtea de Apel Alba Iulia