Alte cereri. Sentința 14/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 14/CA

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbâltoc

Grefier - - -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanții -, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice - Direcția Generală de Organizare - Resurse Umane, Dezvoltare Profesională și Salarizare - Serviciul de Recunoaștere Profesionale, având ca obiect alte cereri - anulare acte emise de autoritățile de reglementare - anulare decizie.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Având în vedere că s-a solicitat și judecata în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra acțiunii de contencios administrativ de față;

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 1319/33/ din 3 septembrie 2008, reclamanții - și, în nume propriu și în calitate de "reprezentanți convenționali" ai medicilor al căror nume a fost "atașat pe un tabel anexă" au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, "să se anuleze decizia de a organiza examenul pentru obținerea gradului de medic, medic dentist, respectiv farmacist primar, precum și la plata cheltuielilor de judecată", pe motiv că organizarea acestui examen nu ar avea temei legal, cerându-se totodată suspendarea organizării acestui examen, în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul, prin întâmpinare, a invocat excepția de litispendență, excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate, excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii de față, solicitându-se respingerea cererii pe motiv că reclamanții s-au înscris la acest examen și că acesta a fost organizat în baza și cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 95/2006 și ale nr. 1470/2005.

În cauză s-a formulat o cerere de intervenție accesorie de către Colegiul Medicilor din România, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.

Prin încheierea nr. 627 din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, admițând excepția necompetenței sale teritoriale, și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de APEL IAȘI, unde pricina a fost înregistrată sub nr-.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea reține că la data de 25 ianuarie 2008, fost făcut public de examene și concursuri organizate de Ministerul Sănătății în anul 2008, cu acordul Colegiului Medicilor din România, acord materializat în adresa nr. 144 din 10.01.2008.

În baza acestui, Ministerul Sănătății Publice a emis publicația de examen aflată la fila 41 dosar, prin care se anunța organizarea, la data de 29 septembrie 2008, concursului/examenului pentru obținerea gradului de medic, medic dentist, respectiv farmacist primar.

Împotriva modului de organizare "inutil și umilitor" al examenului de primariat, mai mulți medici specialiști, printre care se numărau și reclamanții, au inițiat un protest, aceștia sesizând, la data de 29.07.2008, atât Colegiul Medicilor cât și Ministerul Sănătății, demers la care Ministerul Sănătății a răspuns prin adresa nr. VIII.d/EN/8425/18.08.2008.

Nemulțumiți de răspunsul primit, reclamanții din prezenta cauză au sesizat Curtea de APEL IAȘI, solicitând "anularea deciziei de a organiza examenul pentru obținerea gradului de medic primar", cerere ce a fost constatată nulă prin sentința civilă nr. 186/CA/ din 20 octombrie 2008 rămasă irevocabilă prin nerecurare.

Procedura inițiată de pârât a continuat prin emiterea Ordinului nr. 1624 din 24.09.2008, de desemnare a comisiilor de examinare a medicilor specialiști înscriși la examenul pentru promovarea în gradul profesional de medic primar, în baza rezultatelor obținute la acest examen fiind emis Ordinul nr. 1971 din 13 decembrie 2008, prin care au fost confirmați ca medici primari candidații care au promovat examenele ce au avut loc în sesiunea septembrie 2008.

Din anexa la ordinul menționat rezultă că - a obținut media 9,11, iar a obținut media 9,22, ei fiind confirmați prin acest ordin ca medici primari.

Raportat la această situație de fapt, Curtea constată că atâta timp cât reclamanții - și au acceptat să ia parte la un examen organizat de autoritatea administrativă competentă, în baza unui ordin care își păstrează aplicabilitatea, atâta timp cât gradul profesional de medic primar se regăsește în legislația referitoare la salarizarea personalului din spitalele publice, și că, urmare acestui fapt, lor li s-a acordat gradul profesional de medic primar, demersul judiciar de față nu mai are nicio finalitate, motiv pentru care se va admite excepția ridicată de pârât și se va respinge acțiunea, în totalitatea ei, lipsind interesul reclamanților de a cere și respectiv de a obține anularea examenului pentru obținerea gradului de medic primar din 29 septembrie 2008. Urmare respingerii acțiunii, va fi respinsă cererea de intervenție accesorie.

În ceea ce privește persoanele menționate în tabelul nominal aflat la fila 6 din dosarul -, pe care reclamanții - și susțin că le reprezintă în mod "convențional", Curtea consideră că mențiunea din finalul înscrisului sub semnătură privată evocat de reclamanți este insuficientă pentru a se stabili, natura, obiectul și condițiile mandatului pretins dat de, și lui și -.

Ca atare, constatând că nu există un mandat valabil de reprezentare, că cei în cauză nu au semnat cererea de sesizare a instanței și că, deși au fost citați, cei în cauză nu și-au făcut niciodată punctul de vedere cu privire la demersul judiciar inițiat de reclamanți, respectiv dacă își însușesc sau nu "plângerea" formulată împotriva Ministerului Sănătății, Curtea făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 133 alin. 1 Cod procedură civilă, va declara nulă cererea formulată de reclamanți, în pretinsa lor calitate de "reprezentanți convenționali" ai medicilor specialiști al căror nume a fost "atașat" pe tabelul anexă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, excepție ridicată de pârâtul Ministerul Sănătății.

Respinge acțiunea în anulare promovată de reclamanții: -, domiciliat în I,-.A, și, domiciliată în I,- -.6, tr.,. 26, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, având sediul în B,--3, sector 1.

Declară nulă cererea de anulare formulată de reclamanții - și, în pretinsa lor calitate de "reprezentanți convenționali" ai numiților, domiciliat în I,-, domiciliată în I, str. prof. nr. 18,. 680,. C,. 1, domiciliată în I,-, -.14,. C,. 5, domiciliat în I,-,. 546,. A,. 14, domiciliată în I, șos. - nr. 43,. 966,. B,. 24 și, domiciliată în I,-,. 1201,. A,. 1,. 3, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății.

Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Colegiul Medicilor din România, având sediul în B,-, sector 6.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

29.01.2009

Președinte:Dan Mircea Tăbâltoc
Judecători:Dan Mircea Tăbâltoc

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Alte cereri. Sentința 14/2009. Curtea de Apel Iasi