Alte cereri. Decizia 147/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.147/CA.
Ședința publică din data de 25 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 2: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 3: Claudiu Răpeanu
GREFIER - - -
Pe rol soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă - AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE - cu sediul în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.937/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - domiciliată în comuna, jud. C, având ca obiect drepturi stabilire domiciliu obligatoriu.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurenta pârâtă consilier juridic în baza delegației de reprezentare nr.5987/24.02.2010 depusă la dosar, lipsind intimata reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
Recursul este motivat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus prin serviciul de registratură din partea intimatei reclamante note de ședință.
Întrebat fiind reprezentantul convențional al recurentei pârâte, arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Curtea, luând concluziile reprezentantului convențional al recurentei pârâte potrivit cu care nu mai are cereri prealabile, în condițiile art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Având cuvântul recurenta pârâtă prin reprezentantul său convențional solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr.937/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
Apreciază că, greșit instanța de fond a constat ca fiind incidente în cauză disp. art. 3 lit.c din OUG nr.214/1999 raportat la art. 3 alin. 2 din Decretul Lege nr.118/1990, având în vedere că în urma republicării în data de 23.09.2009 art. 3(2) a devenit art. 4(2).
Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța -secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- în data de 12.12.2008, reclamanta în contradictoriu cu pârâta Direcția de Muncă și Protecție Socială Cas olicitat obligarea pârâtei la plata lunară a indemnizației prevăzute de art. 3 lit. c) din OUG nr. 214/1999, rap. la art. 3 alin. 2 din DL nr. 118/1990, începând cu data de 01.06.2008.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia nr. 546/2003 beneficiază de indemnizația prevăzută de art. 3 lit. e din DL nr. 118/1990, iar din data de 17.01.2008, prin Decizia nr. 97/2008 a Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 7 din OUG nr. 214/1999, însă pârâta refuză să-i plătească dreptul prevăzut de art. 3 lit. c din OUG nr. 214/1999.
Prin sentința civilă nr. 139/13.02.2009 s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța.
Prin decizia civilă nr. 183/CA/30.04.2009, de Apel Constanțaa admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 139/2009 și a trimis cauza Tribunalului Constanța spre competentă soluționare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- în data de 19.06.2009.
Prin sentința civilă nr. 937/23.10.2009 acțiunea a fost admisă, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei indemnizația prevăzută de art. 3 lit. c) din OUG nr. 214/1999 raportat la art. 3 alin. 2 din DL nr. 118/1990, începând cu 01.06.2008.
Prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta este beneficiară a DL nr. 118/1990, fiindu-i acordate drepturile legale potrivit deciziei nr. 546/2003, dar este și beneficiara OUG nr. 214/1999, fiindu-i recunoscute drepturile legale prin Decizia nr. 97/2008.
Prin cererea dedusă judecății reclamanta solicită ca pârâta să-i plătească indemnizația aferentă perioadei în care a avut domiciliul obligatoriu, conform art. 3 lit. c din OUG nr. 214/1999.
Legiuitorul prevăzut pentru fiecare persecuție politică două categorii de indemnizații, fără să prevadă că o persoană beneficiază numai de o singură indemnizație.
Soluția a fost atacată cu recurs de către Agenția Județeană pentru Prestații Sociale.
Recurenta își justifică calitatea procesuală în virtutea art. II din HG nr. 1384/18.11.2009 prin care direcțiile de muncă și protecție socială au fost desființate iar activitatea acestora a fost preluată de către Agenția Națională de Prestații Sociale, prin agențiile județene.
Prin motivele de recurs se arată că în mod corect a reținut prima instanță că legiuitorul a prevăzut două indemnizații diferite pentru fiecare persecuție politică, respectiv strămutarea și domiciliul obligatoriu. Însă, persoana persecutată trebuia să dovedească în ce perioadă a fost supusă celor două măsuri de persecuție, acest lucru fiind necesar pentru stabilirea indemnizației.
Recurenta mai arată că, pentru ca reclamanta să poată beneficia de două indemnizații, trebuia să dovedească că i s-a aplicat măsura domiciliului obligatoriu într-o perioadă diferită de cea a strămutării. În opinia recurentei, nu se pot acorda două indemnizații diferite pentru aceeași perioadă întrucât strămutarea include și domiciliul obligatoriu.
În drept se invocă art. 304 punctul 9, art. 3041.pr.civ.
Intimata nu depune întâmpinare.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 97/17.01.2008, reclamantei i-a fost recunoscută calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în temeiul OUG nr. 214/1999, având în vedere că a fost supusă din motive politice unor măsuri administrative abuzive.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 214/1999 "Prin măsuri administrative abuzive se înțelege orice măsuri luate de organele fostei miliții sau securități ori de alte organe ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate laart. 2alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări;
b) internarea în spitale de psihiatrie;
c) stabilirea de domiciliu obligatoriu;
d) strămutarea într-o altă localitate;
e) deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice;
f) exmatricularea din școli, licee și facultăți;
g) încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice și dovedite cu acte scrise, administrative sau judecătorești, de la acea dată".
În temeiul art. 7 alin. 1 din OUG nr. 214/1999:" (1) Persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, precum și cele din rezistența armată care au participat la acțiuni de împotrivire cu arma și de răsturnare prin forță a regimului comunist beneficiază de:
a) restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate. Decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă poate fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate a dispune restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor confiscate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării;
b) drepturile prevăzute înDecretul-Lege nr. 118/1990privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, cu modificările ulterioare;
c) acordarea de ordine și medalii prevăzute de legislația în vigoare;
d) atribuirea, în condițiile legii, a numelui persoanelor prevăzute laart. 1unor străzi, parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice;
e) orice alte drepturi prevăzute în legi speciale".
Prin decizia nr. 546/31.01.2003, Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Car eținut că reclamanta a fost strămutată din M jud. C în B jud. T în perioada 20.04.1952-10.10.1954, motiv pentru care a stabilit în favoarea acesteia în temeiul art. 3 alin. 1 din DL nr. 118/1990 o indemnizație lunară pentru fiecare an de strămutare.
Art. 1 alin. 1 din DL 118/1990 stabilește: "Constituie vechime în muncă și se ia în considerare la stabilirea pensiei și a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcție de vechimea în muncă, timpul cât o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice;
b) a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
e) a fost strămutată într-o altă localitate".
Potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din DL 118/1990
(1) Persoanele care s-au aflat în situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. a), b) și e) și alin. (2) au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
(2) Persoanele care s-au aflat în una dintre situațiile prevăzute laart. 1alin. (1) lit. c) și d) au dreptul la o indemnizație lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
În concluzie, legiuitorul reglementează ca măsuri administrative abuzive, distinct, strămutarea și stabilirea domiciliului obligatoriu.
De asemenea, pentru fiecare din aceste măsuri stabilește o indemnizație, indemnizația pentru strămutare fiind diferită de cea pentru stabilirea domiciliului obligatoriu.
Astfel, întrucât reclamanta beneficia de indemnizație pentru strămutare în temeiul DL 118/1990, acesteia nu-i putea fi stabilită o nouă indemnizație pentru același motiv ca urmare a recunoașterii calității de luptător în rezistența anticomunistă în baza OUG nr. 214/1999. Însă, reclamanta a solicitat acordarea indemnizației pentru stabilirea domiciliului obligatoriu ca urmare a recunoașterii calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Din cuprinsul adresei nr. 2293/C/09.12.2002 eliberată de către Ministerul Justiției, Tribunalul Militar Teritorial, rezultă că reclamantei - - i s-a fixat domiciliu obligatoriu la data de 20.04.1952 iar la data de 10.10.1954 prin decizia MAI nr. 5089/1954 i s-au ridicat restricțiile domiciliare.
și stabilirea domiciliului obligatoriu sunt două măsuri restrictive distincte, având în vedere efectele diferite pe care le provoacă, astfel că legiuitorul a stabilit acordarea de indemnizații distincte pentru fiecare din aceste măsuri suferite de către o persoană.
În aceste împrejurări, în mod corect pârâta a fost obligată la plata indemnizației prevăzută de art. 3 alin. 2 din DL 118/1990, devenit prin renumerotare art. 4 alin. 2.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă - AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PRESTAȚII SOCIALE - cu sediul în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr.937/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - domiciliată în comuna, jud., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
- -
Red.jud.hot.
Red.jud.dec.
01.03.2010
Președinte:Ecaterina GrigoreJudecători:Ecaterina Grigore, Adriana Pintea, Claudiu Răpeanu
