Alte cereri. Decizia 1481/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1481
Ședința publică de la 26 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Doina Ungureanu Judecător
- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu
- - JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier:
*******
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul împotriva sentinței numărul 119 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Municipiului O și Primarul Municipiului
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul a fost declarat în termenul legal, a fost depus la instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 302. și este scutit de plata taxei judiciare de timbru; de asemenea învederează că recurentul reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2.
Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea adresată acestei instanțe la 11.10.2007 și înregistrată sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Primăria și Primarul Municipiului O pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligați să-i comunice actul administrativ prin care s-au acordat prime funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Primăriei Municipiului O în luna august 2007, iar în cazul în care nu s-a emis, dar s-au ridicat într-adevăr sume de bani din casierie de către unii salariați, dacă acestea au reprezentat "prime" să i se comunice motivul pentru care nu s-a emis un act administrativ conform prevederilor legale, care să fie adus la cunoștința tuturor salariaților, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii a arătat că se află în raporturi de serviciu cu pârâții, în funcția publică de conducere de secretar al municipiului O.
La data de 13 august 2007, prin referatul înregistrat la nr.11310 a adus la cunoștința Primarului Municipiului O, propunerile de acordare a premiilor din fondul de premiere pentru perioada ianuarie - iulie 2007, personalului aflat în coordonarea sa directă.
Întrucât nu are cunoștință dacă până la această dată s-a emis un act administrativ, respectiv o dispoziție de acordare a unor premii funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul instituției, dar se vehiculează printre aceștia că s-ar fi ridicat din casierie diferite sume de bani, reprezentând "prime" cu cererea nr.11772/27.08.2007 a solicitat Primarului Municipiului O să- i comunice actul administrativ, iar, în cazul în care nu s-a emis, să- i comunice motivul pentru care nu s-a emis.
La această cerere nu a primit niciun răspuns.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr.554/2004.
La dosar a depus în copie: referatul nr.11310 din 13.08.2007, cererea nr.11772/27.08.2007.
În apărare pârâta Primăria O reprezentată prin primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A motivat că în luna august 2007 au fost acordate premii din fondul de premiere aferent perioadei 01.01.2007 - 31.07.2007 având la bază prevederile OG nr.6/2007 și OG nr.10/2007 și referatele nr.11250/10.08.2007, nr.11323/13.08.2007, nr.11362/13.08.2007, nr.11363/13.08.2007.
Plata efectivă a premiilor s-a realizat în baza documentelor justificative legale și a statului de plată. Astfel în baza raportului directorului executiv din cadrul Direcției Economice și a referatului nr.11366 din 13.08.2007 întocmit de compartimentul resurse umane având ca anexe tabelele nominale privind propunerile de acordare a premiilor s-au acordat aceste premii.
Aceste premii sunt o recompensă și nu un drept al salariatului sau o obligație a angajatorului și se stabilesc de ordonatorul principal de credite în limita sumelor alocate cu această destinație, cu consultarea sindicatului reprezentativ la nivel de instituție, așa cum rezultă din adresa nr.17/10.08.2007.
Reclamantul, nefiind persoană vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, a obținut răspunsul la cererea sa prin această întâmpinare.
La dosar a depus în copie: referatele nr.11315/ 13.08.2007, nr.11250/10.08.2007, nr.11323/13.08.2007, nr.11362/13.08.2007, nr.11363/13.08.2007, tabele nominale cu propunerile de acordare a premiilor, adresa nr.17 din 10.08.2007.
Tribunalul Mehedinți prin sentința nr. 119 din 31 ianuarie 2008 respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului și Primarul Municipiului O,
În considerentele sentinței s-a reținut că reclamantul este secretar al municipiului
Prin referatul nr.11310/13.08.2007 a adus la cunoștință Primarului Municipiului O propunerile de acordare a premiilor din fondul de premiere pentru perioada ianuarie - iulie 2007.
Întrucât nu i s-a adus la cunoștință dacă s-a emis un act administrativ, respectiv o dispoziție de acordare a unor premii funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul instituției cu cererea înregistrată sub nr.11772/27.08.2007 a solicitat să i se comunice actul administrativ, iar în cazul în care nu s-a emis, dar s-au ridicat într-adevăr sume de bani reprezentând "prime" să i se comunice motivul pentru care nu s-a emis.
La această cerere reclamantul nu a primit nici un răspuns, motiv pentru care a formulat acțiune în baza Legii nr.554/2004.
În timpul procesului pârâta Primăria Oad epus la dosar actele prin care s-au stabilit și acordat aceste prime și a comunicat că pentru premiile acordate în luna august 2007 ordonatorul principal de credite nu a emis nici o dispoziție.
În tabelul nominal aprobat de primar se regăsesc și funcționarii publici și personalul contractual care a fost propus pentru premiere de către reclamant.
Potrivit art.1 din Legea nr.554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul a susținut că instanța de fond -a respins cererea ca neîntemeiată, fără să se pronunțe asupra solicitării formulate prin completarea la acțiune, considerând că aceasta nu a fost formulată până la prima zi de înfățișare.
De asemenea, în mod greșit instanța și-a motivat soluția prin aceea că nu sunt incidente prev. art. 1 din Legea nr. 554/2004 pronunțând astfel o soluție cu aplicarea greșită a legii.
Intimata Primăria mun. Oaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamnt ca nefondată.
Intimata susține că plata efectivă a premiilor s-a realizat în baza documentelor justificative și a ștatelor de plată, respectiv raportul directorului executiv din cadrul Direcției Economice a Primăriei mun. O cât și referatului din 13.08.2007 întocmit de către compartimentul Resurse Umane.
Intimata mai arată că premiile individuale se stabilesc de ordonatorul principal de credite în limita sumelor alocate cu această destinație de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatului așa cum rezultă și din adresa nr. 17/10.08.2007.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin cererea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâților Primăria și Primarul mun. O de a comunica actul administrativ prin care s-au acordat prime funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Primăriei Mun. O în luna august 2007.
Din actele dosarului se reține că recurentul reclamant este secretar al mun. O, acesta fiind și emitentul referatului nr. 11310 din 13.08.2007 care a adus la cunoștință primarului propunerile de acordare a premiilor pentru perioada ianuarie -iulie 2007.
Până la pronunțarea instanței de fond intimata a depus la dosar actele prin care s-au acordat premii și a și comunicat că pentru premiile pe luna august 2007 nu s-a emis nici o dispoziție.
Deoarece reclamantul nu a făcut dovada vătămării într-un drept al său sau interes legitim, și răspunsuri la cererea sa în mod corect instanța de fond a reținut că nu sunt incidente dispoz. art. 1 fin Legea nr. 554/2004.
Pentru motivele expuse în temeiul art. 312 Cod pr. civilă recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței numărul 119 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți Primăria Municipiului O și Primarul Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
red. Jud. D
Ex.2//22.09.2008
Jud. fond A
V
Președinte:Doina UngureanuJudecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță